Fundamentele cercetării

științifice și planul cercetării

Baciu Roxana
Burlacu Alexandru
Diana Teslărașu

Grupa 2, Psihologie anul I

 Demersul științific al psihologiei

► Această parte a cărții „Introducere în psihologie” prezintă cercetările din domenii diverse precum
biologia, sociologia, lingvistica sau logica și impactul lor asupra dezvoltării cercetării
experimentale în psihologie ca știință.
► Din perspectiva biologiei, începem călătoria cercetărilor povestind despre Karl Popper, filozof al
științei, care, prin lucrarea sa „Logik der Forschung" a făcut în mod clar împarțirea între cercetarea
proprietăților distinctive ale discursului științific și studiul psihologic și sociologic al activității
științifice.
► El vede în refutabilitate(ceva care nu poate fi respins ca fiind fals) trăsătura distinctivă a enunțului
științific. El afirmă că o teorie sau o ipoteză este științifică dacă este formulată în așa fel încât ea
poate fi verificată prin observație sau experimentare.
► Din perspectiva lingvistică, morfologia și sintaxa reflectă activitățile cognitive de punere în relație
a lucrurilor sau evenimentelor; sub diverse forme, discursul cotidian prezintă instrumente
lingvistice specifice pentru exprimarea cauzalității( ex: „ pentru că" „din cauza că") care ocupă un
loc important în discursul științific.

► Fiecare știință ajunge la descrieri și explicații adesea foarte îndepartate de cele de la care a plecat
(limbajul cotidian), astfel ajungând să își elaboreze propriul limbaj.

► Din perspectiva cercetării logico-matematice de menționat este opera lui Piaget, aceasta ilustrând
unul din punctele de joncțiune dintre psihologie și logică și matematică. Astfel, psihologiei îi
revine sarcina de a descrie modul în care se constituie la individ competențele logico-matematice,
și cum funcționează subiectul când își pune în acțiune competențele; acesta este unul din domeniile
privilegiate ale psihologiei cognitive contemporane.
De ce a fost important să amintim perspectivele de mai sus în crearea psihologiei ca știință?

Pentru că, știința se construiește pe propriile achiziții anterioare. Prin urmare este benefic să vorbim
despre:
a. reproductibilitate: implică nu doar faptul că fiecare să poată reproduce observația sau experimentul,
dar și că fiecare să îi perceapă rezultatele în același mod;

b. comunicabilitate: este strâns legată de necesitatea reproductibilității pentru ca munca omului de

știință se înscrie, prin definiție, într-o comunitate care nu poate primi date și teorii noi decât dacă acestea
nu dau ocazia unor interpretări diverse.
Prin urmare dezbatem în continuare accesul la obiect din două perspective:

Locul tehnicii referindu-ne la:

► Progresul tehnic și științific
► Extinderea aplicării tehnicii

Decuparea realului unde vorbim despre:

► Unitatea pertinentă
► Nivelul „molar” și „ molecular"
► Structură și funcție
► Comportamente sau procese mentale
 LOCUL TEHNICII

Progresul tehnic și științific - tehnica este un instrument concret de control al obiectului de studiu și
o condiție sine qua non a descoperirii. Există exemple din fiziologie, electricitate sau științele
biologice care atestă rolul noutăților tehnice. În lipsa unor tehnici noi, o știință empirică bate pasul pe
loc, rămânând fixată la aceleași probleme.

Extinderea aplicării tehnicii - se referă la faptul că adesea, cercetătorul dezvoltă o tehnică nouă sau o
împrumută fiindcă își pune o întrebare. Sa luăm ca exemplu: obișnuința și timpul de reacție.
Obișnuința – de la învățarea elementară până la competența lingvistică precoce se referă la reducerea
unei reacții la un stimul provocat de prezentarea repetată a numitului stimul.

Exemplu: sugarul care inițial întrerupe mișcările de supt la apariția unui stimul nou, care însă, repetat,
nu mai produce același efect, iar la schimbarea stimulului, nou-născutul are o nouă reacție datorită
noii informații receptate din mediu.

Timpul de reacție - până la cronometria mentală – este timpul minimal care separă o stimulare
specificată, la care subiectul este invitat să reacționeze, a unui răspuns motric voluntar, în general
foarte simplu precum apăsarea unui buton de sonerie.
 DECUPAREA REALULUI

Unitatea pertinentă se referă la găsirea acelor unități descriptive care să reprezinte cât mai fidel o
știință iar calea prin care se ajunge la acestea este: observația.

Exemplu: pentru botanică, unitatea descriptivă este planta, pentru biologie, orice organism viu,
ajungându-se prin cercetare până la nivel de celulă ca principiu unificator fundamental.

Care este însă unitatea pertinentă pentru psihologie? Sa fie conduitele și comportamentele?
Nivelul „molar” și „ molecular"

Problema de rezolvare a analizei comportamentale se rezumă la a ne întreba până în ce detalii le

putem fragmenta pentru a le descrie și pentru a le înțelege.

Exemplu:
1. O vulpe pleacă în căutarea hranei, își părăsește vizuina, urmează un traseu, dirijată fiind de indicii
olfactivi, ea își urmărește prada și în cele din urmă o prinde pentru a o devora.
2. Un pianist se așează în fața pianului, se reculege un moment și apoi începe să interpreteze o sonată
de Beethoven pe care o execută până la capăt.

Aceste comportamente se pot percepe ca un tot: vânătoare – interpretare muzicală sau să se analizeze
gesturile și acțiunile lor.
Prima metodă este analiza molară : se pune accent pe general, cu atenție scăzută la detalii;
A II-a metodă este analiza moleculară : se pune accent pe detalii, însă se pierde imaginea de
ansamblu.
Structura și funcția

Cum abordăm analiza ?

a. Decuparea în mici unități: abordare structurală și se pune accent pe analiza elementelor definitorii
ale fiecărei acţiuni, făcând o disecție anatomică asupra comportamentului;
b. Abordarea funcțională se referă la o privire de ansamblu a subiectului, punându-se accentul pe
semnificația conduitei în existența acestuia. Ea ridică problema orientării spre un scop, problemă
abordată de psihologiile filosofice, rămânând una din cele mai dificile din psihologia științifică.
Comportamente sau procese mentale

Ce îl interesează pe psiholog și unde se situează?

► Iniţial psihologia a fost definită ca ştiinţa a comportamentului și în ciuda dorințelor puternice de

matematizare și de aplicare a rigorilor experimentale, nu a încetat să-și ofere ca obiect de studiu
viața mentală și să recurgă la introspecție.
► Behaviorism: demers metodologic prin metode obiective externe;

► Ulterior psihologia a fost redefinită ca ştiinţa a mentalului;

► În prezent psihologia combină importanţa factorilor interni cu finalitatea lor, anume acţiunile
externe.
Strategii de cercetare în psihologie
 False probleme în cercetarea psihologică

1. Metode de cercetare cantitative și calitative

Mulți cercetători preferă cercetarea calitativă în detrimentul celei cantitative datorită profunzimii cu
care aceasta tratează subiectele. Autorul, însă, preferă să nu pună o discrepanță între cele două metode,
deoarece acestea sunt mai potrivite în funcție de obiectivul de cercetare vizat.
Cercetarea calitativă este mai potrivită când obiectul studiului vizează înțelegerea unor fenomene din
perspectiva actorului, descriind realitatea așa cum este percepută de către participanți, pornind de la
premisa că este mai important ceea ce percep oamenii ca și realitate, decât realitatea însăși.

Cercetarea cantitativă este mai potrivită când obiectul studiului presupune a stabili existența unei
relații de tip cauză–efect, cum ar fi identificarea măsurii în care o anumită formă de psihoterapie este
eficientă în combaterea atacurilor de panică.
2. O cercetare este mai valoroasă atunci când analizele statistice sunt mai complexe

Calitatea ridicată a unei cercetări este determinată de problema investigată și de noutatea teoretică sau
aplicativă a subiectului studiat.

3. O cercetare este mai valoroasă dacă își propune să investigheze mai multe aspecte

Numărul de obiective sau ipoteze, de instrumente utilizate nu este relevant în sine, ci se stabilește în
funcție de aspectele investigate în cercetarea respectivă.
 Reale probleme în cercetarea psihologică în
România
► Cultura științifică deficitară: atunci când se cade în capcanele abordărilor pseudoștiințifice reliefate,
cum ar fi extinderea fără bază reală a concluziilor, inversarea demersului de validare științifică,
distorsiunea de confirmare, etc.

► Probleme etice în derularea studiilor și analiza rezultatelor: absența unei instanțe din mai multe
universități care să evalueze specific studiile de cercetare propuse încă din stadiul de proiect.
Falsificarea rezultatelor sau utilizarea selectivă a datelor provenite din analizele statistice efectuate,
reprezintă o altă problemă etică.

► Probleme metodologice: incapacitatea de a redacta o secțiune introductivă specifică și la subiect și

utilizarea unui design de cercetare inadecvat pentru a răspunde specificului întrebărilor din studiu.
 Tipuri de cercetări și relevanța lor pentru
procesul cunoașterii
Cercetarea fundamentală Cercetarea aplicată și Cercetarea pentru
dezvoltare-inovare

Caută explicații pentru modul de funcționare a Se centrează asupra măsurii în care anumite
psihicului uman. cunoștințe din cercetarea fundamentală pot fi
aplicate în contexte specifice.

Cele două tipuri majore de cercetare, fundamental și aplicată se diferențiază prin:

a. Gradul de generalizare a rezultatelor obținute;

b. Gradul de utilitate a rezultatelor obținute;
c. Accentul pe aspectele teoretice în dauna practicii.
 Cercetări în paradigma pozitivistă Cercetări în paradigma interpretativă

-cunoașterea științifică rezultă din aplicarea -demersul științific urmărește surprinderea

metodologiei științifice pentru a testa teoriile nivelului de împărtășire al unor opinii;
formulate;
-cercetătorul introduce ca input cunoștințele sale
-cercetătorul incearcă să elimine orice input și se bazează pe subiectivism.
subiectiv din interpretarea datelor.
 Cercetări cantitative
Obiectul studiului este bazat pe formularea și
testarea unor ipoteze de cercetare menite să
identifice asocieri între variabile sau diferențe
între grupuri.
Cercetări calitative
Obiectului studiului are rolul de a descrie și
interpreta problema studiată, fără a testa ipoteze
de cercetare.

În decizia de alegere a metodologiei cantitative sau calitative intră 2 factori importanți:

1. Gradul de cunoaștere a temei cercetate, decurgând din aceasta obiectivul de cercetat.

2. Asumpțiile filosofice ale cercetătorului.
 Pentru a crește încrederea în validitatea rezultatelor studiului, este nevoie de două cerințe :

Cercetări experimentale Cercetări cvasiexperimentale Cercetări non experimentale

a. Manipularea variabilei Doar condiția a. este îndeplinită Nicio condiție nu a fost îndeplinită
independente cu scopul de a varia
efectul acesteia asupra variabilei
dependente;

b. Distribuirea aleatorie a
participanților la studio în cele
două tipuri de intervenție, cu
scopul de a egaliza efectul pe care
alte variabile potențial confundate
îl poate avea asupra variabilei
dependente.
 Cercetări exploratorii
Se referă la studii bazate pe
metodologia calitativă sau pe
metodologia cantitativă asupra unei
teme despre care nu se cunoaște
nimic sau se sțiu puține detalii.
Cercetări descriptive Cercetări cauzale
Se referă la studii bazate pe Se referă la studiile bazate pe o
metodologii de tip cantitativ, metodologie cantitativă riguroasă
realizate cu scopul de a descrie cât interesate de identificarea unor
mai acurat fenomenul studiat prin relații cauzale și a unor explicații
cercetări de teren. responsabile pentru apariția
efectului urmărit.
 Aprecierea validității afirmațiilor din
studiile efectuate

Așadar, validitatea unei cercetări se poate referi, în cazuri rare, la studiul în ansamblul său, însa cel
mai frecvent are în vedere orice afirmație extrasă în baza cercetării realizate, apreciind măsura în care
acel studio poate acoperi valoarea de adevăr a afirmației în cauză.

Brewer afirma că validitatea nu se referă la cercetarea în sine, ci mai degrabă privește validitatea
studiului în raport cu obiectul urmărit prin studiu.