„Baltagul”

de Mihail Sadoveanu
 Mihail Sadoveanu (1880 – 1961), a fost un scriitor,
povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic
român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici
prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea,
având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de
ani.
 Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu a fost publicat în 1930.
 Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă, desfășurată pe mai multe
planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate. Prin
multitudinea aspectelor înfățișate, romanul oferă o imagine amplă asupra vieții.

 Romanul „Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, având
în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria
reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru elucidarea adevărului și săvârșirea dreptății.
 Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc aici: viața pastorală, natura, miturile,
iubirea, arta povestirii, înțelepciunea.

 Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea monografică a
lumii pastorale și căutarea adevărului) și aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal).
Prin urmare, romanul „Baltagul” ilustrează realismul mitic, în a cărui reprezentare realitatea este o
manifestare vizibilă a unor legi invizibile, pe care scriitorul le revelează cititorului, spre o mai bună
înțelegere a sensurilor existenței.
 Căutarea constituie axul romanului și se asociază cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are diferite
semnificații. Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei (intriga polițistă), ceea
ce se transpune într-o dublă aventură: a cunoașterii lumii și a cunoașterii de sine.
 Pentru Gheorghiță, călătoria are rol educativ, de inițiere a tânărului (bildungsroman). Nechifor, personaj
episodic, prezentat indirect, aparține planului mitic. Căutându-l, Vitoria parcurge simultan două lumi: spațiul
real, concret și comercial, dar și o lume „de semne și minuni”, al căror sens ea știe să-l descifreze.
 Titlul (baltag = topor cu două tăișuri) desemnează un obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei și
instrumentul actului justițiar, reparator. În roman, același baltag (al lui Lipan) îndeplinește cele două funcții.
Baltagul tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigașilor.
 Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul ominscient și omniprezent reconstituie în mod obiectiv,
prin tehnica detaliului și observație, lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei. Deși naratorul omniscient
este unic, la parastasul soțului, Vitoria preia rolul naratorului.
 Secvențele narative sunt legate prin înlănțuire și alternanță. Narațiunea este preponderentă, dar pasajele
descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual.
 Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale: „aproape de Sf. Andrei”, „în Postul
Mare”, „10 Martie”.
 Cadrul acțiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, dar și cel de câmpie, Cristești,
în Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria împreună cu
Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor, conține toponime existente pe hartă.
 Romanul este structurat în șaisprezece capitole cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind
momentele subiectului.
 Prima parte prezintă frământările Vitoriei în așteptarea soțului și pregătirile de drum – include
expozițiunea și intriga. În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și schița portretului fizic al
Vitoriei, suprinsă torcând pe prispă și gândindu-se la întârzierea soțului său plecat la Dorna să cumpere
oi. Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soțului
(ține post negru 12 vineri, anunță autoritățile de dispariție, pe Minodora o lasă la mănăstirea Văratec,
iar lui Gheorghiță îi încredințează un baltag sfințit).
 Partea a doua conține desfășurarea acțiunii și relevă drumul parcurs de Vitoria și fiul ei, Gheorghiță,
în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, făcând o serie de popasuri: la hanul
lui Donea de la gura Bicazului, la crâșma domnului David de la Călugăreni, la moș Pricop și baba
Dochia din Fărcașa, la Vatra Dornei, apoi spre Păltiniș, Broșteni, Borca. De asemenea, întâlnesc o
cumetrie, la Borca și o nuntă, la Cruci. Întrebând din sat din sat, ea își dă seama că soțul său a dispărut
între Suha și Sabasa. Cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă într-o râpă rămășițele lui
Lipan, în dreptul Crucii Talienilor.
 Coborârea în râpă și veghea nocturnă a mortului marchează maturizarea lui Gheorghiță,
dovedită în înfăptuirea actului de dreptate, la parastas. Punctul culminant este momentul în
care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei. Primul își recunoaște vina, însă al
doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor și sfâșiat de câinele
Lupu, făcându-se astfel dreptate.
 Partea a treia prezintă sfârșitul drumului: ancheta poliției, înmormântarea, parastasul lui
Nechifor Lipan și pedepsirea ucigașului. Deznodământul îl surprinde pe Bogza, care-i cere
iertare „femeii mortului” și-și recunoaște fapta.
CARACTERIZAREA PERSONAJELOR
 Personajul principal, Vitoria, este o femeie puternică, hotărâtă („N-am să mai am hodină
cum n-are pârâul Tarcăului pân’ ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”), curajoasă și lucidă.
Inteligența nativă și stăpânirea de sine sunt evidențiate pe drum, dar mai ales la parastas,
când demască ucigașii.
 Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul tradițiilor și este
refractară la noutățile civilizației. Ca mamă, îi interzice Minodorei să se îndepărteze de
tradiție („Îți arăt eu coc, valț și bluză...! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut
de acestea - și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!”) și contribuie la maturizarea lui
Gheorghiță. Respectă obiceiurile de cumetrie și de nuntă („a primit plosca și a făcut
frumoasă urare miresei”) și veghează la îndeplinirea rânduielilor din ritualul
înmormântării: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana, praznicul.
 Soție iubitoare, pornește hotărâtă în căutarea bărbatului: „era dragostea ei de douăzeci și
mai bine de ani. Așa-i fusese drag în tinereță Lipan, așa-i era drag și acuma, când aveau
copii mari cât dânșii”. Țipătul dinaintea coborârii coșciugului și gesturile concentrează
iubirea și durerea pierderii soțului.
 Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului și individualizat prin
caracterizare directă și indirectă (prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relații cu alte
personaje, nume).
 Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: „Nu mai
era tânără, dar avea o frumuseță neobișnuită în privire. Ochii îi străluceau ca-ntr-o ușoară
ceață în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe”.
 Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă generația tânără, care trebuie să ia locul
tatălui dispărut. Romanul poate fi considerat inițiatic, deoarece prezintă drumul spre
maturizarea lui Gheorghiță.
 Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin retrospectivă și rememorare și
simbolizează destinul muritor al oamenilor. Numele său de botez este tot Gheorghiță, dar
primise numele Nechifor în al patrulea an al vieții, când se îmbolnăvise, potrivit unei
superstiții: „ca să nu-l mai cunoască bolile și moartea”.
 Personaje episodice sunt: Minodora, fiica receptivă la noutățile civilizației este trimisă la
mănăstire pentru purificare; moș Pricop (ospitalitatea), părintele Dănilă (autoritatea
spirituală în satul arhaic), baba Maranda (supersitițiile) – personaje reprezentative pentru
lumea satului arhaic.
 Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor, ocupațiile,
tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori, veseli, iubitori. Trăsăturile
personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse încă de la început, în legenda pe care
obișnuia să o spună Lipan, rememorată de Vitoria.
 Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic.