Era o dimineată frumoasă de primăvară. Din puful unei papadii apăru somnoroasă o mică buburuză.

Se frecă uşor la ochişori şi îşi zise:

-Ce dimineaţă frumoasă! Abia aştept să cobor din floare ca sa ma joc cu prietenii mei din poieniţă".
-Sufleţelul meu!... o strigă mama ei, ce bine că te-ai trezit! Ieşi afară să te mângâie razele soarelui şi să te speli în roua dimineţii. Poţi să te
duci să te joci, dar să nu te îndepărtezi. Poate să treacă vreo pasăre şi să te ia în cuibul ei ca mâncare pentru puişori, spuse ea grijulie, aşa cum
ştim cu toţii că sunt mămicile.
Mica buburuză coborî de pe păpădie, nu înainte de a-i promite mamei ca nu se va indeparta.
Şi, mergînd veselă prin poieniţă se întâlni după tulpina unei flori cu furnicuţa.
-Bună dimineaţa, furnicuţo! Ce frumos e afară! Vino să ne jucăm împreună prin poieniţă!
-Să mă joc? Eu care mai am atâtea provizii de făcut pentru iarnă, şi în plus trebuie să ajung repede la copilaşii mei pentru că i-am lăsat în
grija surorilor mele din muşuroi!
Cât era ziua de lungă furnicuţa muncea de zor . Aduna grăunţe ca sa umple camaruta cu saci de grâu , porumb şi alte bogăţii ale câmpului . De
asemenea s-a gândit furnicuţa să adune şi plante medicinale , să facă ceai când e răcită . A adunat flori de muşeţel , de mentă.
-Eu nu am timp de joacă! Şi zicând acestea furnicuţa îşi continuă munca.
Micuţa noastră prietenă îşi continuă plimbarea prin poieniţă şi se întâlneşte cu albinuţa Zum-zum.
-Bună dimineaţa, albinuţo! spuse buburuza veselă.
-Bună dimineaţa ! îi răspunse albinuţa .
-Vrei să mergem să ne jucam prin poieniţă? o întrebă buburuza, începând să se agite în jurul albinuţei.
-Nu am timp de joacă! Aici în poieniţă sunt o mulţime de flori, trebuie să alerg la toate ca să culeg nectar pentru copilaşii mei care ma
aşteaptă cu drag. Îmi pare rău buburuzo, dar am foarte multă treabă.
Supărată, micuţa noastră prietenă plecă mai departe. Deodata, o voce slabă şi subţire începu să strige de sub nişte frunze uscate rămase din toamna
trecută:
- Mă doare. Dă-te la o parte. Ce, nu simţi că m-ai călcat pe picioruşe? Buburuza tresari.
-Sunt aici sub tine! Atunci vazu că de sub frunzele uscate iesea un greieraş somnoros. Lângă greieraşul Cri-cri dormea dus şi licuriciul
Scăpărici.
-Bună dimineaţa, somnoroşilor!
-Bună dimineaţa, buburuzo! raspunser cei doi.
-Somnoroşilor, treziţi-vă odată că e târziu şi haideţi la joacă!
-Poftim? La joacă?
-Vai de mine, eu nu mai pot de somn! Toată noaptea am luminat poieniţa cu felinarul, spuse licuriciul.
- Eu nu pot veni la joacă, zise greieraşul, pentru că azi-noapte am avut un concert şi sunt foarte obosit.
Şi sărăcuţa noastră buburuză a început să plângă.
 -Nimeni nu vrea să se joace cu mine! Sunt aşa de singură! Nu am nici o surioară în toată poieniţa cu care să ma joc. Toţi mi-au zis că nu
au timp de mine că ei trebuie să muncească.
- Hei, buburuzo, de ce plângi? spuse gândăcelul.
-Plâng pentru că nimeni nu vrea să se joace cu mine!
-Nu plânge buburuzo. Mă joc eu cu tine. Haide să mergem să ne jucăm pe malul râului, zise gândăcelul.
-Nu cred că pot. Ştii, nu am voie să mă îndepărtez de casă, zise buburuza uitându-se temător în spate. Iar mama mi-a zis odată că nu ma
voie să mă joc acolo.
- Dar nu va vedea nimeni că ai plecat, şi nu se va întâmpla nimic dacă ne vom juca pe malul râului.
Tocmai când vorbeau ei, trecu pe acolo fluturaşul.
- Bună dimineaţa, dragi prieteni!
- Bună dimineaţa, fluturaşule frumos! Bună dimineaţa!
- Dar încotro mergeţi atât de grăbiţi?
- Noi mergem la râu să vedem frunzele cum plutesc pe apă, zise gândăcelelul. Nu vrei să vii şi tu cu noi?
- Mi-ar plăcea dar poate într-o altă zi. Le-am promis frăţiorilor mei că astăzi mă voi juca cu ei prin poieniţă şi în plus i-am promis
mamei că nu voi merge departe de casă. Acum vă las că mie nu-mi place să întârzii. La revedere, buni prieteni!
- La revedere, fluturaşule! răspunseră cei doi.
Gândăcelul o convinse pe buburuză să meargă cu el la râu şi, când ajunseră, începură să se joace. Nu după mult timp, începu un vânt
năprasnic, de apleca tulpinile florilor de lalea din apropierea râului. Apa începu să se agite.
Gândăcelul şi buburuza se adapostiră sub o frunză.
- Trebuia să o ascult pe mămica, spuse buburuza. Cum o să ajung acum acasă? Buburuza începu să plângă şi să o strige pe mama ei.
Vântul începu sa sufle din ce în ce mai puternic, până când desprinse frunza de pe pământ.
- Ajutorrrrrrrr! Strigară amândoi speriati, stând agăţaţi de marginile frunzei.
În timpul acesta, mama buburuză o căuta disperată. S-a întâlnit cu fluturasul care i-a spus că a plecat la râu împreună cu gândăcelul.
Vântul dusese frunza departe, şi mai departe, cu prietenii nostri agăţaţi de ea, ca într-un final să o aşeze pe valurile învolburate ale râului.
Printre şuvoaiele de apă, gândăcelul şi buburuza cereau ajutor. În cele din urma ei au fost traşi la mal de mama-buburuză, care a apucat de
marginea frunzei şi astfel ii scoase afară pe năzdrăvanii noştri.
Ajunsă acasă, micuţa buburuză se aruncă în braţele protectoare ale mamei şi-i spuse:
- Nu am să-ţi mai ies din cuvânt niciodata mamă! Iartă-mă!
- Fata mamei, toate mamele îşi învaţă copiii numai de bine şi îi ajută atunci când au nevoie. Ai greşit şi ţi se putea întâmpla ceva rău,
dar cred că ţi-a prins bine, altadata să asculţi de mine, căci te invăţ de bine, pentru că te iubesc,
Vântul se potolise şi soarele ieşi din nori, râzând de bucurie că poate să mângâie din nou petalele florilor, dând sănătate şi lumină pe
pamânt. Şi după această întâmplare prietenii noştri, buburuza şi gândăcelul s-au jucat întotdeauna pe lângă casă.