Tema II.

Mediul managementului
financiar
2.1 Mediul economic pentru activitățile de antreprenoriat.

2.2 Natura şi rolul pieţei financiare în procesul de realizare al

managementului financiar al entității.

2.3. Instituțiile financiare și rolul acestora în desfășurarea relațiilor

manageriale a entității și adoptarea deciziilor financiare.
2.1 Mediul economic pentru activitățile de antreprenoriat.
Antreprenoriatul ca noțiune a fost introdus de către economiști în secolul al XVIII-lea, a fost un domeniu
care atrăgea tot mai multe interese din partea oamenilor înstăriți. Aceștia defineau antreprenoriatul drept o
activitate desfășurată de către un întreprinzător, care în baza unor condiții contractuale, se obligă să
presteze diverse lucrări (industriale, de construcții, etc.), în favoarea altei persoane și organizații, evident în
schimbul unei recompense stabilite din timp.

Activitatea de antreprenoriat reprezintă o activitate independentă, desfășurată pe risc propriu, conform

legislației și orientată spre obținerea unui profit, ca urmare a comercializării produselor sau a prestării
serviciilor de către persoanele înregistrate în calitate de antreprenori.

În literatura economică de specialitate, noțiunea de antreprenor a apărut în Dicționarul Universal de

Comerț, în anul 1723, desemnând persoana care își asumă obligații în vederea gestionării construcției unui
obiect.

Economistul austriac Joseph Schumpeter spunea: „În antreprenoriat există o înțelegere pe care o facem
în legătură cu un anumit tip de comportament, care include: 1) inițiative; 2) organizarea și reorganizarea
mecanismelor socio-economice; 3) acceptarea riscului și a eșecului”.
În cazul în care antreprenorul execută un anumit proiect și este obligat să îl
prezinte beneficiarului într-un anumit timp, cu rezultatele necesare, ei semnează
un contract, care se numește contract de antrepriză.

Potrivit legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi,

Nr.845, din 03.01.1992:
Antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producției, executare a
lucrărilor și prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni și de asociațiile
acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul
propriu și sub răspunderea lor patrimonială în scopul de a-și asigura o sursă
permanentă de venituri [art. 1.1].
Tipologia antreprenoriatului
Cele mai întâlnite forme de antreprenoriat sau
muncă pe cont propriu sunt:
- activitățile comerciale cu licență sau
- activitățile companiilor comerciale. 
Antreprenoriatul sub forma întreprinderilor comerciale:
Activitatea de antreprenoriat poate fi desfășurată de către
persoanele juridice în momentul când antreprenorul își
deschide una din formele organizatorico-juridice ale
întreprinderii: fie o societate pe acțiuni, o societate cu
răspundere limitată, societate în comandită simplă, societate
în comandită pe acțiuni sau o societate în nume colectiv.

Activități cu autorizație comercială:

O activitate cu autorizație comercială reprezintă cea mai
simplă metodă de a începe o afacere. E nevoie de o
autorizație comercială care să ofere dreptul beneficiarului de
a dezvolta afaceri într-un anumit domeniu. 
Conform Legii privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător în RM se practică circa 50 de
genuri de activitate în baza licenței.
Camera de Licențiere eliberează licență pentru circa 39 de domenii de activitate, printre care: activitatea de
audit; fabricarea, păstrarea și comercializarea angro a berii; transportul auto de călători în folos public;
proiectarea plantațiilor pomicole și viticole; producerea și/sau comercializarea semințelor, materialului de
înmulțire și săditor; construcțiile de clădiri și/sau construcțiile inginerești; acordarea asistenței medicale;
activitatea farmaceutică veterinară și/sau asistența veterinară; ….
Pentru alte genuri de activitate, licența se eliberează de instituțiile specializate, de exemplu de către:

- Banca Națională a Moldovei – activitatea instituțiilor bancare și a unităților de schimb valutar;

- Comisia Națională a Pieței Financiare – activitatea în domeniul asigurărilor (reasigurărilor); activitatea

birourilor istoriilor de credit, a asociațiilor de economii și împrumut etc.;

- Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică – importul și comercializarea cu ridicata și/sau cu

amănuntul a benzinei, motorinei și/sau a gazului lichefiat la stațiile de alimentare; producerea, transportul,
distribuția și furnizarea energiei electrice
- Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației –
prestarea serviciilor de telefonie fixă și/sau mobilă; transmisiuni de date; furnizarea serviciului de acces la
Internet; servicii de programe audiovizuale etc.;
- Consiliul Coordonator al Audiovizualului – activitatea studiourilor TV (eter și satelit), a posturilor de
radio, a distribuitorilor de servicii.etc.
Etapele de Organizare nemijlocită a afacerii:

I. Alegerea amplasamentului afacerii (încăperile pot fi construite, procurate sau

închiriate);

II. Pregătirea spațiilor, procurarea sau închirierea echipamentului și instalarea

acestuia;

III. Stabilirea relațiilor cu furnizorii;

IV. Recrutarea și selectarea personalului;

V. Promovarea afacerii.
Desfășurarea afacerii se datorează unei mari diversități de factori micro și macro economici,
sociali, politici, etc. care pot influența decizia privind lansarea propriei afaceri.
Datorită unor factori există risc major al implicării în afaceri. Decizia de intrare în afaceri
trebuie luată cu înțelegerea deplină a riscurilor implicate și a modului în care aceste riscuri pot
fi evitate sau diminuate.
2.2 Natura și rolul pieții financiare în procesul de realizare al managementului financiar al entității.

Piața financiară reprezintă un ansamblu de relaţii şi mecanisme prin intermediul cărora

capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt puse la dispoziţia unităţilor solicitatoare de
fonduri sau, cu alte cuvinte, reprezintă o piaţă organizată a transferurilor de capital de la cei cu
surplus de capital către cei care resimt nevoia de capital.
În funcţie de termenul pentru care mobilizează capitalurile, piaţa financiară este structurată în:
- piaţă monetară;
- piaţă de capital.
Piaţa monetară constituie locul unde se interferează oferta de capitaluri disponibile pe termen
scurt şi foarte scurt, de la maximum un an la 24 de ore sau mai puţin, cu cererea pentru astfel
de capitaluri. Intermediarul principal pe piaţa monetară este banca comercială, iar
instrumentele specifice ale acesteia sunt depozitele, cecurile, biletele de ordin, certificatele de
depozit, cambiile etc.
Piaţa de capital reprezintă componenta pieţei financiare care asigură întâlnirea ofertei de
capitaluri cu cererea pentru capitaluri pe termen mediu şi lung. Mobilizarea capitalurilor pe
această piaţă se face uzitând de titluri de valoare (valori mobiliare) specifice: acţiuni, obligaţiuni,
obligaţiuni de stat pe termen mediu şi lung etc.
 Structura pieței
După obiectul tranzacţiei (sau după natura titlului După momentul finalizării
tranzacţionat):
Piaţa acţiunilor- este piaţa în care se tranzacţionează tranzacţiilor:
acţiunile societăţilor pe acţiuni. Piaţa la vedere (piaţa cash) - valorile
Piaţa obligaţiunilor – locul de tranzacţionare a
instrumentelor de datorie de orice fel (obligaţiuni,
mobiliare tranzacţionate sunt livrate
bonuri de tezaur etc.). imediat contra plată în numerar .
Piaţa contractelor la termen ferm (Futures) – piaţa Piaţa la termen – finalizarea
utilizată pentru tranzacţionarea „contract la termen”.
Piaţa opţiunilor (Options) – piaţa în care se tranzacţiei, adică livrarea titlurilor şi
tranzacţionează valori mobiliare pentru livrare viitoare efectuarea plăţii se realizează la o
condiţionată.
dată viitoare, fixată in prealabil.
După modul de formare a preţurilor titlurilor
financiare: După modul de organizare a pieţei:
Piaţa de licitaţie – tranzacţionarea este condusă de o
parte terţă, iar preţul se formează prin suprapunerea
Piaţa organizată (Bursa) – piaţă cu
ofertelor şi cererii pentru o anumită valoare mobiliară. reguli de tranzacţionare fixate.
Piaţa de negocieri – piaţa în care cumpărătorii, pe de o
parte, şi vânzătorii, pe de altă parte, negociază între ei
Piaţa “la ghişeu” – piaţă localizată la
preţul şi volumul valorilor mobiliare, direct sau prin birourile brokerilor, dealerilor şi
intermediul unui broker/dealer.
emitenţilor de valori mobiliare.
 Instrumentele pieței financiare:
reprezintă titluri negociabile de proprietate sau de creanţă, tranzacţionabile, care conferă
deţinătorilor lor anumite drepturi: dreptul asupra unei părţi din capitalul emitentului,
dreptul de a obţine o parte din veniturile viitoare ale emitentului, dreptul de a participa la
procesul de conducere sau alte drepturi.
De pe poziţia investitorului, valorile mobiliare sunt active, iar de pe poziţia emitentului ele
sunt elemente de pasiv.
Valorile mobiliare se clasifică în :
Valori mobiliare primare - emise de unităţi economice şi publice pentru constituirea sau
majorarea capitalului social – este cazul acţiunilor sau atragerea capitalului împrumutat prin
obligaţiuni;
Valori mobiliare derivate - emise de bursele de valori sub forma contractelor standardizate
futures şi opţiuni(options);
Valori mobiliare sintetice - rezultate din combinarea diferitelor valori mobiliare primare sau
derivate dintre care cele mai cunoscute sunt indicii bursieri.
Rolul : BURSA este cea mai importantă instituţie a pieţei de capital, specifică economiei de
piaţă, concentrând cererea şi oferta de valori mobiliare negociate în mod deschis şi liber

Asigurarea unui
Reunirea într-
caracter public
un acelaşi
şi reglementat
spaţiu al
pentru
schimburilor
desfăşurarea
comerciale
tranzacţiilor

Consacrarea
banilor de Dezvoltarea
hârtie şi a operaţiunilor la
titlurilor termen
(hârtiilor) de
valoare
Acţiunile sunt valori mobiliare emise de companie fie cu scopul constituirii
capitalului social, fie cu scopul majorării lui.

Modul de identificare: Drepturile pe care le generează:

Acţiuni nominative – au
înscrise numele proprietarului,
fiind emise:
 în formă materializată – pe suport de
hârtie, sau
 în formă dematerializată – sub formă de
înregistrări în cont.
Acţiuni la purtător – acţiunea
este proprietatea celui ce o
deţine şi circulă numai în formă
materializată.
Acţiuni ordinare – atribuie
deţinătorului dreptul la obţinerea
anuală a dividendului, adică a unei
părţi proporţionale din profitul
realizat de societate pe anul expirat şi
repartizat acţionarilor;
Acţiuni preferenţiale- dau dreptul la
un dividend fix, indiferent de
mărimea profitului realizat de
societate în anul respectiv.
2.3 Instituțiile financiare și rolul acestora în desfășurarea relațiilor manageriale a entității
și adoptarea deciziilor financiare.

• La modul general, o instituție financiara este o entitate care furnizează servicii financiare
clientilor săi, (persoane fizice sau juridice) servicii legate de bani. 
• Instituțiile financiare fac parte din sistemul financiar și includ :
1. Instituțiile bancare: au ca obiect principal de activitate depozitele financiare și acordarea
creditelor; sunt organizate ca societăți comerciale pe acțiuni și își desfasoară activitatea sub
supravegherea BNM (banca centrala).
2. Instituțiile financiare nebancare (IFN) - entitate a cărei activitate este desfășurată cu titlu
profesional, în condițiile stabilite de lege. ( Legea instituțiilor financiare din RM Nr 550, din
21.07.1995)
3. Alte tipuri de institutii care nu sunt supravegheate de BNR
• societatile de servicii de investitii financiare (companii si case de brokeraj, societati de
administrare a portofoliilor si firme de consultanta financiara);
• organisme de plasament colectiv;
• societatile de asigurare;
• fondurile de pensii.