Ţara Galilor

Realizat de Marcu Bianca si Bârleanu Briana

• Țara Galilor este una dintre cele patru țări tradiționale care formează 
Regatul Unit. Capitala sa este Cardiff. 
• Din punct de vedere administrativ, Țara Galilor a fost divizată în 22 de 
comitate, în 1996. Acestea sunt autorități unitare responsabile cu
totalitatea serviciilor locale, inclusiv educația, securitatea socială, mediul
și infrastructura. Sub acest nivel există consilii ale comunităților, cu puteri
similare cu ale parohiilor civile engleze.
• Regina Regatului Unit este reprezentată de un Lord locotenent în opt
regiuni ale Țării Galilor, care sunt combinații de comitate. Cele 13 
comitate tradiționale ale Țării Galilor sunt, de asemenea, utilizate ca zone
geografice.
Independenţa
• Țara Galilor și-a căpătat o individualitate politică și culturală distinctă față de alte regiuni bretone, în Evul
Mediu timpuriu[2][3]. După cucerirea normandă a Angliei, în 1066, normanzii au intrat în Țara Galilor și și-au
extins gradual controlul asupra unor părți din regiune[3]. Moartea lui Llywelyn Cel din Urmă, în 1282, a condus
la cucerirea ultimului regat galez independent de către Eduard I al Angliei. De-a lungul anilor următori, galezii
s-au revoltat de câteva ori împotriva stăpânirii engleze, ultima încercare importantă fiind Răscoala lui Glyndŵr,
între 1400–1415. În secolul al XVI-lea, Henric al VIII-lea, el însuși de origine galeză, a promulgat
documentul Legile în Țara Galilor, care avea drept scop încorporarea completă a Țării Galilor în Regatul Angliei.
Multe secole, uniunea a fost considerată un avantaj pentru Țara Galilor, oferind noi oportunități micilor nobili
galezi (gentry), care puteau deveni acum judecători de pace și membri ai Parlamentului din Palatul
Westminster[4].
• Conform Enciclopediei Țării Galilor, ideea că Țara Galilor ar trebui să devină un stat independent a apărut
prima dată pe la mijlocul secolului al IX-lea, iar echivalentul galez pentru cuvântul naționalism
, cenedlaetholdeb, datează din 1858[5].  În 1886, Joseph Chamberlain a propus ideea de autoguvernare pe tot
teritoriul Regatului Unit și, în același an, a fost înființată mișcarea Cymru Fydd (Tânăra Țară a Galilor), care să
susțină cauza[5]. Totuși, scopul urmărit era de a se obține mai degrabă o adunare parlamentară regională, și nu
un stat complet independent, iar mișcarea s-a dizolvat în 1896, ca urmare a rivalităților personale și a
diferențelor de opinie dintre reprezentanții diferitelor regiuni ale Țării Galilor, Nord, Sud, Est și Vest [5].
• După Primul Război Mondial, tema autoguvernării nu a suscitat un interes foarte mare pentru public. Ținta politicilor naționaliste
galeze s-a deplasat către nou-înființatul, în 1925, Plaid Cymru[5], dar abia spre sfârșitul anilor '60 partidul a obținut primele
succese electorale. În 1956, o petiție semnată de 250.000 de persoane și solicitând înființarea unui Parlament galez, nu a avut
efecte vizibile. Dar declararea, în 1955, a orașului Cardiff drept capitală a Țării Galilor[6], promisiunea din 1959 a laburiștilor de a
numi un Secretar de Stat pentru Țara Galilor, crearea Biroului pentru Țara Galilor în cadrul guvernului, în 1965 [7], și abrogarea, doi
ani mai târziu, a Legii pentru Țara Galilor și Berwick din 1746, au părut să demonstreze o intensificare a elanului naționalist [5
• În anii '80, restructurarea și reformele economice întreprinse de guvernul Margaret Thatcher au produs dislocări sociale în
anumite regiuni din Țara Galilor, care era până atunci descrisă ca având „cel mai masiv sector de stat de la vest de Cortina de Fier
”[8]. Succesiunea de Secretari de Stat pentru Țara Galilor de origine non-galeză, numiți de Partidul Conservator după 1987, a fost
stigmatizată de către oponenții politici drept colonială și dovada unui „deficit de democrație” [8]. La începutul anilor '90, Partidul
Laburist s-a dedicat ideii transferului administrativ către Scoția și Țara Galilor, câștigând alegerile din 1997 pe baza promisiunii
electorale de a organiza un referendum pentru înființarea unui Parlament Scoțian și a unei Adunări Naționale a Țării Galilor [8].
• Adunarea Națională propusă a fost adoptată prin referendum cu o majoritate relativă. În acel moment, climatul politic era foarte
diferit de cel din 1979, cu o nouă generație de parlamentari galezi la Westminster și cu un larg consens în privința anterior foarte
disputatei probleme a limbii galeze[8]. Cu toate acestea, comentatorul politic Denis Balsom remarca sentimentul publicului că
transferul administrativ ar putea fi „inutil”, ca urmare a alegerii la Londra a unui guvern laburist „progresist”[8]. Aceste sentimente
contradictorii s-au reflectat în prezența scăzută la referendum și în victoria la limită pentru adepții transferului administrativ.
Începând cu 1997, a devenit evidentă creșterea sprijinului popular și al încrederii în Adunarea Națională, precum și o dorință din
ce în ce mai mare ca aceasta să primească puteri sporite [9]
 Moştenirea celtă
• Wales are în spate o dezvoltare diferită. Galeza din Wales este încă
foarte vie şi numărul vorbitorilor creşte. În vreme ce Irlanda se
străduieşte din 1922 să implementeze o politică lingvistică în slujba
moştenirii celte, galezii au mai mult succes. Astăzi sute de mii de
oameni folosesc velşa/cymraeg.
• Supravieţuirea limbii a stat multă vreme sub semnul întrebării, pentru
că legea de unificare din 1536 a lui Henric al VIII-lea prevedea folosirea
englezei ca limbă oficială. Elisabeta I devein involuntary salvatoarea
limbii pentru că în 1563 permite traducerea Bibliei şi a Cărţii Anglicane
de Rugăciuni în velşă. Cu toate acestea tot mai este în pericol.
• Abia în secolul al XX-lea se cunosc rezultatele aspiraţiilor de a salva
dialectul. În 1909 cymraeg este introdus in planul de învăţământ din
coli şi facultăţi, iar partidul naţionalis fondat în 1925, Plaid Cymru, avea
exact scopul de a perpetua identitatea prin limbă. Dar susţinere se
găseşte doar din partea vorbitorilor nativi. Se întrevede deci problema
naţionalismului galez:Wales se împarte în sudul industryializat,
anglicizat şi nordul agrar, celtic.
• În 1998 Wales primeşte după convocarea Adunării Naţionale dreptul de
autoadministrare. Cu toate că în referendumul anterior 50, 1 % se
pronunţă pentru. Asta înseamnă că există un soi de echilibru de
identitate engleză şi galeza.