Economia rurală şi urbană în

România
I. România şi modelul sovietic
II. Economia rurală în perioada
postbelică
a) Reforma agrară din 1945
b) Colectivizarea
c) Legislaţia agrară de după 1989
III. Economia urbană
a) Planificarea şi naţionalizarea
b) Industrializarea
c) Urbanizarea şi sistematizarea
IV. Economic şi social în România
comunistă
 II. Economia urbană
a) Planificarea şi naţionalizarea
      Planificarea centralizată a întregii activităţii
economice a fost unul dintre pilonii ideologici
ai regimurilor comuniste;
   Pentru a coordona economia la nivel naţional
pe 11 iulie 1948 a fost înfiinţată Comisia de
Stat a Planificării
  Primele planuri economice au fost anuale (1948,
1949)
  Începând cu anul 1950 şi până în anul 1989,
aceste planuri au fost realizate pentru cinci ani
(„cincinale”); 
   Pentru a coordona economia la nivel naţional
pe 11 iulie 1948 a fost înfiinţată Comisia de
Stat a Planificării
 II. Economia urbană
b) Planificarea şi naţionalizarea

      Pe 11 iunie 1948 a fost votată Legea privind

naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale,
bancare, de transport şi asigurări,
 Naţionalizarea însemna în viziunea comunistă
confiscarea de către stat a proprietăţii „claselor
exploatatoare” şi transformarea ei în proprietate
socialistă de stat, adică în „bun al întregului popor
 prin această lege a trecut în patrimoniul statului înteaga
industrie petrolieră, siderurgică, minieră, precum şi peste
80% dintre celelalte întreprinderi industriale; de
asemenea au fost naţionalizate mijloacele de transport,
societăţile bancare şi cel de asigurări;
 Un număr de aproape 9 000 de întreprinderi au trecut în
proprietatea statului;
 II. Economia urbană
b) Industrializarea
   Dogma comunistă susţinea că o societate
superioară se poate forma prin intermediul
dictaturii proletariatului, aceasta conducea la
teza priorităţii industrializării, fără a ţine cont
de resurselor materiale şi umane sau de
consecinţele sociale;
 O primă direcţie a fost electrificarea şi
asigurarea resurselor energetice. Amenajarea
unor hidrocentrale pe râurile interioare
(Vidraru, Bicaz, Lotru etc) şi pe Dunăre
(Porţile de Fier), construcţia de termocentrale
(Turceni, Rovinari, Işalniţa etc) şi a centralei
nucleare de la Cernavodă au creat premisele
energetice necesare industrializării;
 II. Economia urbană
b) Industrializarea

   Accentul s-a pus apoi pe crearea unei puternice

industrii grele; investiţiile find îndreptate către
industriile siderurgică, metalurgică, extractivă,
constructoare de maşini (ex. Galaţi, Reşiţa,
Hunedoara, Braşov, Piteşti, minele de pe Valea
Jiului etc)
  Astfel au fost creaţi „mamuţi-industriali”,
întreprinderi complexe cu zeci de mii de
angajaţi, întinse pe mii de hectare, cu nivel
tehnologic destul de precar, greu de gestionat,
administrarea realizându-se în mod autoritar,
directorii fiind numiţi de către partid pe criterii
politice;
 II. Economia urbană
b) Industrializarea

     Supravegheate de ofiţeri de securitate,

întreprinderile de stat raportau indicatori
economici cantitativi care să susţină propaganda
de partid;
 România colabora cu celelalte ţări socialiste în
cadrul C.A.E.R., organism aflat tutela Moscovei;
 La începutul anului 1960 România s-a opus
planului Valev susţinut de U.R.S.S. în cadrul
C.A.E.R., fapt care va atrage măsuri negative din
partea acesteia cum ar fi diminuarea importurilor
de combustibil şi gaz metan;
 II. Economia urbană

b) Industrializarea

    În perioada 1962-1974, România şi-a multiplicat relaţiile

cu statele dezvoltate, reuşind să-şi retehnologizeze o bună
parte a industriei, iar din 1975 până în 1988 a beneficiat de
clauza naţiunii celei mai favorizate din partea S.U.A.;
 Începând cu anii ’80, economia de tip industrial din
România s-a confruntat cu dificultăţi care au dus-o până la
urmă la colaps;
 Cauzele crizei economice au fost: lipsa resurselor
financiare necesare retehnologizării, lipsa preocupărilor
pentru cercetare şi proiectare de noi produse, a flexibilităţii
în organizarea producţiei, supradimensionarea unor
construcţii industriale, lipsa materiilor prime, lipsa
resurselor energetice şi consumurile mari, productivitatea
economică scăzută, sistemul economic centralizat şi
planificat etc;
 II. Economia urbană

b) Industrializarea
   În lipsa performanţelor economice, raportările
fictive au devenit o practică a economiei
comuniste, tolerată atât de securitate dar şi de
partid;
 Se adaugă unele catastrofe naturale (inundaţiile
din anii ’70 -80’, cutremurul din 1977, care au
dereglat sistemul economic, dar şi şocul petrolier
din 1973 sau revoluţia islamică din Iran care au
lăsat România fără materii prime pentru industria
supradezvoltată de rafinare a petrolului;
 O problemă a industrializării a fost lipsa
preocupării pentru protejarea mediului
înconjurător (ex. combinatele industriale de la
Baia Mare, Zlatna, Copşa Mică, Craiova);
 II. Economia urbană
b) Industrializarea
   Construcţia canalului Dunăre-Marea Neagră
(1949-1984) s-a făcut fără a se ţine cont de
faptul că economia românească nu putea
suporta costurile aferente acestuia; dat în
folosinţă în 1984 a devenit unul din simbolurile
regimului comunist, finalizarea construcţiei a
fost utilizată din plin de propagandă în
edificarea cultului personalităţii lui Ceauşescu;
alt simbol al regimului va deveni Casa
Republicii (Casa Poporului);
 Alocarea investiţiilor industriale s-a făcut prin
sacrificarea altor ramuri industriale, între care
şi industria alimentară;
 II. Economia urbană

c) Industrializarea

 După 1989 s-a produs un proces de

dezindustrializare; liderii politici de
guvernământ au apreciat că industria
românească era un „morman de fiare vechi”,
trecându-se la lichidarea marilor întreprtinderi;
în aceste condiţii au apărut grave probleme
sociale şi s-a înregistrat o diminuare nivelului
de trai al marii majorităţi populaţiei României;
 II. Economia urbană
b) Urbanizarea şi sistematizarea

   Industrializarea a dus la creşterea populaţiei

ocupată în industrie de la 12% în 1950 la 38% în
1989

  O consecinţă a industrializării a fost dezvoltarea

oraşelor, ca urmare a migraţiei din mediul rural
către cel urban, Pentru a răspunde nevoilor
populaţiei, au fost construite cartiere de blocuri,
spitale, şcoli, metroul bucureştean;

 
 II. Economia urbană
b) Urbanizarea şi sisitematizarea

      Unele dintre proiectele de sistematizare

urbană ale Bucureştiuluiau fost însă
megalomanice, faraonice, precum Casa
Poporului sau bulevardul Victoriei, pentru
realizarea cărora s-a recurs la demolarea unor
construcţii cu valoare istorică şi arhitectonică
(biserici, sinagogi etc)
  Situaţia a fost identică şi în alte oraşe ale ţării,
iar în anii ’80 a fost iniţiată sistematizarea
satelor; Ceauşescu a stabilit ca numărul satelor
să fie redus de la 13 000 (câte erau în 1988) la
5 000;
 III. Economic şi social în perioada comunistă
    Penuria de alimente, apă, căldură, energie
electrică din anii ’80 determină măsuri de
„raţionalizare”, de „reducere a consumului”,
         În 1984 Marea Anunare Naţională adoptă
„Programul de alimentaţie ştiinţifică a
populaţiei”
 În anii ’80 procurarea bunurilor de orice fel, de
la hrană şi haine la electrocasnice şi combustibil
a presupus comportamente şi strategii
neobişnuite;
  „Relaţiile” şi „cunoştinţele” erau cea mai
importantă resursă de a obţine hrană, în primul
rând. Cultivarea lor însemna, de fapt, mituirea
vânzătorilor sau gestionarilor, întreţinerea unor
false prietenii, căutarea rudelor cu poziţii
importante, efectuarea unor servicii la schimb;
 III. Economic şi social în perioada comunistă

 O altă strategie larg răsdpândită a fost

producţia independentă de bunuri: hrană,
alcool, haine, unelte, chiar aparate şi maşinării
improvizate pentru diverse activităţi casnice su
agricole;

 Traficul de frontieră (micul trafic-în Ungaria şi

Iugoslavia) era o sursă importantă de a obţine
mijloace de subzistenţă elementare, dar şi de a
beneficia de bunuri inexistente pe piaţa
românească