Sunteți pe pagina 1din 9

POEȚII NOȘTRI SUNT LUMINAȚI CA

SFINȚII
...căci ne deschid porțile spre lumea necunoscută a fantasticului; căci ei
sunt cei care ne dezvăluie toate secretele, emoțiile și sentimentele; căci ei ne
ajută să ne regăsim pe noi inșine, să ne regăsim lumina care e ascunsă în
sufletul nostru. La fel cum și Eminescu, omul deplin al culturii româneşti, a
fost o apariţie deosebită în literatura secolului al XIX-lea integrându-se în
marele curent romantic european. Ceea ce singularizează creaţia
eminesciană este acea capacitate uriaşă de a întoarce timpii istoriei, de a
construi forme alăturate spaţiale şi temporale nebănuite într-un limbaj
armonizat pintr-o filiaţie de profunzime cu cel folcloric. Creaţia sa este un tot
armonios, marcat de aceleaşi gânduri înalte, de aceeaşi plăcere de a
întoarce roata istoriei, de aceeaşi revoltă demonică rezolvată în
contemplaţie, de aceeaşi plăcere de reconstituire a unui cadru paradisiac din
detaliile naturii exterioare, de aceeaşi aspiraţie spre absolut, sete de a cuceri
universul prin gândire profundă şi atotcuprinzătoare sau de încercare
iluzorie de a-şi oferi universuri compensative ideale. Această genialitate a
poetului este atributul antumelor şi a postumelor.
MIHAI EMINESCU
Motto:,, Eminescu? Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte
plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari - la aceste ferestre ale
sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc
melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană.”

I. L. Caragiale

Mihai Eminescu, născut Mihail Eminovici la data de 15 ianuarie 1850


Botoșani, Moldova și decedat la 15 iunie 1889 a fost un poet, prozator și
jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă
drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Este al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici,
provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei. Numele de
Eminovici pare să vină de la numele unui strămoș, Iminu, care prin
slavonizare la hirotonisirea ca preot devine Iminovici, și de aici
Eminovici.
CURIOZITĂȚI DESPRE

MIHAI EMINESCU
ȘTIAȚI CĂ?

În anul 1862, Mihai


Eminescu rămâne repetent în
clasa a II-a de gimnaziu. Asta
nu înseamnă că toți tinerii
repetenți ajung mari scriitori.
Fostul său coleg a scris și o
carte „Amintiri despre
Eminescu”, despre anii de
școală ai poetului. Își aducea
aminte că Eminescu era cel
mai bun la religie, cel mai bun
la istorie universală și
inegalabil la Limba și
literatura română.
Muza din spatele poeziei “Pe lângă plopii fără
soţ”
În vremea în care Eminescu a
scris poezia “Pe lângă plopii fără
soţ”, era indragostit de Cleopatra
Lecca Poenaru, fica pictorului
Constantin Lecca şi verișoara lui
Caragiale. Prietenă cu Maiorescu,
ea venea adesea pe strada Mercur
nr.1, unde se ţineau seratele
literare. Acolo a cunoscut-o
Eminescu şi s-a îndrăgostit de ea.
Cleopatra avea casă pe strada
Cometa nr.l6, o stradă cu plopi, pe
care Eminescu i-a numărat şi a
observat că îi dă un număr fără soţ.
PE LÂNGĂ PLOPII FĂRĂ SOȚ
Pe lângă plopii fără soţ De câte ori am aşteptat
Adesea am trecut; O şoaptă de răspuns!
Mă cunoşteau vecinii toţi - O zi din viaţă să-mi fi dat,
Tu nu m-ai cunoscut. O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,


La geamul tău ce strălucea
Să ne iubim cu dor,
Privii atât de des;
S-ascult de glasul gurii mici
O lume toată-nţelegea -
O oră, şi să mor.
Tu nu m-ai înţeles.
Există doar patru fotografii cu Eminescu

Există doar patru fotografii cu Eminescu despre


care se știe cu siguranță că îl reprezintă pe Mihai
Eminescu. Cea mai cunoscută a fost făcută în 1869,
în Piaţa Sf. Wenceslas din Praga, pe când tânărul
Eminescu avea 19 ani.
CUM AI PUTUT?
Cum ai putut a-ți bate joc Ci ‘n lungul negrei vecinicii
De patimile mele, Cântarea-mi se va naște,
De dulci petreceri la un loc Ce numai tu n’ ai vrut să știi
Din ceasuri ca acele? O lume va cunoaște.

Cum le-ai menit pe toate rău, În mintea vremilor ce vin


De s’au ales deșerte? Va răsări cuvântu-mi,
Dar care – i acel Dumnezeu Cu ‘ntreg al sufletului chin,
În stare să te ierte? Ca iarba pe mormântu-mi.

Când amândoi vom fi pământ, Și-n versul meu ce va trăi


Căci el pe toți ne-adună, Infamă apăre – vei,
S’o stinge dor și jurământ, Cum n’ a fost alta, nici va fi
În neamu ‘ntreg al Evei.
Cu viețile ‘mpreună,
A iubit nemărginit valorile vieţii, a căutat în ele granitul
absolutului şi, negăsindu-l, din amărăciune față de faza istorică în
care i-a fost dat să trăiască, şi din durere, sfâşiere şi revoltă faţă de
mărginirea fiinţei omeneşti, a tăgăduit … Aici stă marea taină a
atitudinii eminesciene.
D.Caracostea.
Evocând moartea poetului, George Călinescu scria: „Astfel se
stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit
şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în
albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi
câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ
să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin
de tăria parfumurilor sale''.