Dreptul internațional în

Uniunea Europeană
Ce este Uniunea Europeană?
Uniunea Europeană nu este un stat, ci un parteneriat unic între mai
multe țări europene, cunoscute sub denumirea de „state membre”.
Împreună, acestea acoperă o mare parte a continentului european. În
UE locuiesc peste 446 de milioane de persoane, adică aproximativ 6 %
din populația lumii. Cetățenii statelor membre ale UE sunt și cetățeni ai
Uniunii Europene.

În prezent, UE este alcătuită din 27 de țări. În iunie 2016, Regatul Unit a

votat în favoarea ieșirii din UE și a părăsit-o în 2020.

2
Principiile fundamentale ale U.E.
Valorile comune: respectarea demnităţii umane, libertatea, democraţia, egalitatea, statul
de drept, respectarea drepturilor omului, pluralismul, nediscriminarea, toleranţa, justiţia,
solidaritatea (articolul 2 din TUE)

Obiectivul: promovarea păcii, a valorilor UE şi a bunăstării popoarelor sale (articolul 3 din

TUE)

Cele 4 libertăți: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor

3
Etape din istoria U.E.
Anii ’50 – începuturile Reconstrucţia
postbelică
1950
9 mai – Declaraţia Schuman

1951
crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) 6
state membre: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg și Ţările
de Jos

1957
Tratatele de la Roma – iau naştere Comunitatea Economică
Europeană (CEE) şi Euratom
4
Anii ’60 — așezarea fundamentelor
1960
crearea Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS)

1962
lansarea politicii agricole comune (PAC)

1968
eliminarea taxelor vamale

5
Anii ’70 — așezarea fundamentelor
1973
prima extindere – aderarea la CEE a Danemarcei, Irlandei și Marii
Britanii
• Europa are acum 9 state membre

1979
Parlamentul European este ales pentru prima dată prin vot direct şi
universal

6
Anii ’80 — consolidarea
Extinderea către ţările din sudul Europei: Grecia (1981), Spania și
Portugalia (1986)

1986
se semnează Actul Unic European de modificare a Tratatului de la
Roma

1990
odată cu unificarea Germaniei, fosta RDG devine parte a CEE

7
Anii ’90 — consolidarea
1993
piața unică europeană – intrarea în vigoare a Tratatului de la
Maastricht

1995
o nouă extindere – Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE
• Europa are acum 15 de state membre

8
Primul deceniu din secolul 21: Cea mai
mare extindere
1 ianuarie 2002
12 țări adoptă moneda euro

2004
extinderea către țările din Europa Centrală și de Est - 10 noi state membre:
Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia,
Slovenia și Ungaria
• Europa are acum 25 de state membre

2007
Bulgaria și România aderă la UE
• Europa are acum 27 de state membre

2013
Croația aderă la UE
• Europa are acum 28 de state membre
9
Primul deceniu din secolul 21
2005
Constituţia europeană este respinsă în Franţa şi în Ţările de Jos

2007
Adoptarea Tratatului de la Lisabona, care intră în vigoare la 1
decembrie 2009

Necesitatea unei reforme a instituțiilor

10
 Ce face U.E. pentru
cetățeni?
Câteva exemple
Libertatea de a trăi, studia și munci în oricare
dintre statele membre

Programe de schimburi pentru tineri:

Comenius, Leonardo Da Vinci şi Erasmus

O monedă unică pentru 19 țări

Legislaţie de protecţie a mediului pentru

combaterea încălzirii globale

Egalitatea de șanse

Costuri de roaming mai scăzute

11
Instituții europene
Parlamentul European
Împreună cu Consiliul, are competența de a
legifera (de a adopta acte legislative)

Monitorizează bugetul UE (împreună cu

Consiliul) și supervizează politicile instituțiilor
UE

Are 751 de membri aleși prin vot universal

Este ales o dată la 5 ani

Președinte: David Sassoli

12
Instituții europene
Consiliul European
Asigură conducerea politică a Uniunii
Europene și îi defineşte orientările şi
priorităţile politice

Este format din șefii de stat sau de

guvern ai statelor membre, precum și
din președintele său și președintele
Comisiei Europene

Președinte: Charles Michel

13
Instituții europene
Consiliul Uniunii Europene
Colegiferează, alături de Parlamentul
European (modifică, adoptă sau
respinge propunerile legislative ale
Comisiei)

Reuneşte miniştrii din cele 28 de state

membre, în funcţie de ordinea de zi

Preşedinţia prin rotaţie: statul membru

care asigură preşedinţia se schimbă o
dată la 6 luni

14
Instituții europene
Comisia Europeană
Prezintă propuneri legislative şi pune în
aplicare legislaţia (drept de iniţiativă,
„gardianul” tratatelor)

28 de comisari (câte unul din partea

fiecărui stat membru), printre care și
preşedintele Ursula von der Leyen și
câțiva vicepreședinți (unul dintre ei fiind
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate)

15
Instituții europene
Alte instituții și organisme ale U.E.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Banca Centrală Europeană

Curtea de Conturi Europeană

Comitetul Economic și Social European

(CESE)

Comitetul European al Regiunilor

16
UNIUNEA Europeană
Subiect de Drept Public Internațional
Obiectul dreptului internaţional este format, în
principal, de relaţiile dintre state care sunt
determinate, în întinderea şi conținutul lor de
către acele state care, prina cordul lor de voinţă
include, în sfera reglementărilor şi raporturilor lor
juridice, orice problemă căreia îi sunt atribuite
caracter internaţional. Nu constituie obiect de
reglementare a normelor de drept internaţional
acele probleme care, potrivitart.2 alin.7 al Cartei
ONU, aparţin esenţial competenţei interne a unui
Stat, rămânând prin caracterul lor,în sfera
suveranităţii de stat, a exercitării depline şi
exclusivă a acesteia şi nu constituie obiect de
reglementare a normelor de drept internaţional,
nici raporturile în care statul nu apare ca purtător
al puterii de stat.
18
Astfel, obiect al dreptului internaţional
contemporan îl constituie şi relaţiile care se
creează între state şi alte subiecte de drept
internaţional (ex. O.N.U., N.A.T.O.), precum şi
organe reprezentative ale popoarelor care luptă
pentru eliberare,pentru crearea unui stat propriu
(ex.Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei –
O.E.P., Organizaţia Poporului din Africade Sud-
Vest – SWAPO, mişcările dinAngola, Mozambic,
Guineea Bissau şi Capul Verde).

19
Aşadar, subiecte ale dreptului internaţional public
contemporan sunt: statele; organizaţiile
internaţionale interguvernamentale precum şi alte
entităţi, cum ar fi popoarele şi mişcările de
eliberare naţională, organizaţiile
neguvernamentale internaţionale, societăţile
transnaţionale. Acestea din urmă au un statut
special, putând dobândi anumite drepturi şi
asuma anumite obligaţii internaţionale, dar fără a
dispune de o capacitate juridică deplină pe plan
internaţional, iar o poziţie aparte în privinţa
capacităţii juridice de drept internaţional o ocupă
individul.

20
Uniunea Europeană a evoluat dintr-un organ
comercial, într-un parteneriat economic şipolitic.
Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin
ratificarea de către ansamblul ţărilor membre ale
Comunităţii Europene a Tratatului de la
Maastricht, pe 7 februarie 1993. Comunitatea
Economică Europeanăavea o durată nelimitată, iar
organizaţia care devenea subiect de drept
internaţional, în accepţiunea consacrată de Curtea
Internaţională de Justiţie, are personalitate
juridică, atribuţii proprii și capacitate de
reprezentare internaţională, cu puteri reale
izvorâte din limitarea unor competenţe ale statelor
membre sau din transferul de atribuţii ale acestora
în favoarea Comunităţii.
21
Comunităţilor le-a fost recunoscută personalitatea
juridică încă de la data semnării Tratatelor
institutive, din intenţia părţilor contractante de a
conferi fiecărei Comunităţi europene capacitatea
de a avea drepturi şi obligaţii. Aşadar în acest caz
existau trei persoane juridice de drept public , care
dispunând de personalitate juridică distinctă de
cea astatelor, aveau un buget autonom, un
patrimoniu propriu, instituţii şi organe distincte şi
agenţii proprii.

22
Până în prezent, ea reprezintă organizaţia
internaţională care a atins cel mai mare nivel de
integrare într-un număr mare de domenii iar
caracteristicile ei şi modul în care funcţionează fac
imposibilă încadrarea într-una dintre tipologiile de
organizaţii internaţionale cunoscute şi teoretizate
până în prezent. Uniunea Europeană prezintă şi
unele trăsături specifice formelor de organizare
statală dar cu toate acestea, nu se încadrează în
definiţia niciunei astfel de forme de organizare şi
nu poate fi considerată nici federaţie, nici
confederaţie de state. Forma de cooperare a
statelor, în vederea unei uniuni de state, s-a
dezvoltat cu o personalitate juridică implicită,
deoarece personalitatea juridică a Uniunii
Europene nu a fost menţionată nici în tratatele
fondatoare şi nici în celelalte tratate care au
23
precedat Tratatul de la Lisabona.
Uniunea Europeană este mai mult decât o simplă
organizaţie internaţională, dacă se are în vedere
definiţia clasică a acesteia din urmă, ca o
cooperare exclusiv inter-guvernamentală într-un
anumit domeniu dar, cu toate acestea, deşi
posedă unele trăsături caracteristice, nu se
încadrează nici în definiţia unei forme de
organizare statală. Problema care apare, având în
vedere cele enunţate, priveşte statutul juridic al
Uniunii Europene şi capacitatea acesteia de a fi
subiect de drept internaţional public.

24
Ca entitate juridică, în special în relaţiile externe,
Uniunea Europeană a îndeplinit un rol limitat şi
asta din cauza faptului că statutul său juridic nu a
fost menţionat explicit nici în tratatele fondatoare
ale Comunităţilor Europene şi nici în Tratatul de la
Maastricht - care a fondat Uniunea Europeană.
Tratatele succesive de la Amsterdam şi Nisa, care
au modificat Tratatul Uniunii Europene, nu au
contribuit mai deloc la clarificarea acestei
probleme, dimpotrivă, au dus la creşterea
ambiguităţilor privind personalitatea juridică. O
importantă realizarea reformei instituite prin
Tratatul de la Lisabona este delimitarea
cuprinzătoare şi amănunţită a competenţelor între
Uniunea Europeană şi statele sale membre. 25
Astfel, prin modificările aduse, tratatul reuşeşte să
depăşească insuficienţa reglementărilor
anterioare, care nu reglementau destul declar,
care sunt domeniile de competenţă comunitară,
stabilind numai caracteristicile generale ale
acţiunilor comunitare în raport de acţiunile
statelor membre în anumite domenii.
Personalitatea juridică, acordată de Tratatul de la
Lisabona, analizează Uniunea Europeană ca pe un
potenţial subiect de drept dar, nu stabileşte însă,
în mod clar, încadrarea Uniunii într-o anumită
categorie de subiecte ale dreptului internaţional
public.

26
Prin dobândirea personalităţii juridice Uniunea
demonstrează natura sa specifică iar
competenţele rezultate din aceasta, depăşesc
prerogativele care sunt specifice organizaţiilor
internaţionale, dar rămân inferioare prerogativelor
statale. Uniunea Europeană nu poate fi subiect
primar al dreptului internaţional deoarece în
dreptul european, Uniunea acţionează în temeiul
unei puteri de reglementare a competenţelor şi
prerogativelor atribuite de state şi exercitate prin
instituţiile proprii care au atribute în a edicta
norme juridice, gestionează propriul buget şi
patrimoniu.

27
Totuşi Uniunea Europeană nu poate fi calificată ca
fiind un stat federal, în sensul strict al conceptului,
deoarece nu are elementele constitutive ale unui
stat – teritoriul, populaţia şi guvernul (autorităţile
publice), iar statele membre continuă să îşi
păstreze personalitatea juridică internaţională.
Analizată şi ca o confederaţie de state sau o
uniune reală de state, Uniunea Europeană nu este
confederaţie pentru că nu reprezintă o asociere
egalitară a statelor în cadrul căreia acestea acceptă
să coopereze într-un anumit număr de domenii,
toate păstrându-şi, în principal, suveranitatea.
Fundamentul juridic al unei confederaţii este
reprezentat de dreptul internaţional, iar activitatea
sa se desfăşoară prin intermediul unor conferinţe
ale reprezentaţilor statelor, care decid în
unanimitate. 28
Prin caracterul său de suprastatalitate Uniunea
Europeană preia unele atribute de suveranitate şi
anumite competenţe de la statele membre,
realizându-se superioritatea faţă de statele
membre, iar Uniunea se substituie lor, nu numai în
ceea ce priveşte anumite domenii care ţin de
organizarea internă a societaţii specifică statelor
membre, dar şi în participarea la viaţa
internaţională – statele membre pierzându-şi din
jurisdicţia pe care o au, precum şi din
reprezentativitatea lor, ca subiecte de drept
internaţional.

29
Concluzii
Personalitatea juridică a Uniunii Europene se aseamănă cu cea a unei
organizaţii internaţionale, nu de cea a unui stat, întrucât statele membre nu
renunţă la propria personalitate juridică. UniuneaEuropeană a evoluat, de la
forma unei organizaţii internaţionale clasice, la o entitate care se aseamănă
din ce în ce mai mult cu o organizaţie statală. Deşi, încă nu deţine acea
supremaţia a competenţelor, adică nu este încă aptă să-şi stabilească singură
domeniile sale de competenţă, organele pe baza cărora funcţionează
Uniunea dar şi unele trăsături ale acesteia, sunt asemănătoare celor statale.
Spre deosebire de organizaţiile internaţionale, care au o identitate scăzută şi
nu există o legătură directă între cetăţenii statelor membre care o alcătuiesc
şi organismele organizaţiei, Uniunea Europeană are o identitate mult mai
puternică şi, deşi este încă departe de identitatea specifică statelor-naţiune,
se îndreaptă către această direcţie.

30
Personalitatea juridică îi conferă Uniunii şi o existenţă juridică, alături de cea
politică, fiind o premisă a creşterii rolului său pe plan internaţional, inclusiv a
reprezentării sale individuale, în organizaţii şi conferinţe internaţionale.
Consacrarea personalităţii juridice este însoţită de o declaraţie, menită să
prevină dobândirea unor noi competenţe de către Uniune, declaraţie care
arată că, personalitatea juridică nu autorizează Uniunea, să legifereze sau să
acţioneze dincolo de competenţele atribuite de state, totuşi prin tratate,
Uniunea posedă cea mai largă capacitate juridică recunoscută persoanelor
juridice de către legislaţiile naţionale în realizarea scopurilor lor.

31