UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

„GRIGORE T. POPA” IAȘI

SISTEMUL NERVOS SIMPATIC. SUBSTANȚE CU

ACȚIUNE STIMULATOARE

Șef lucr. Dr. Gabriela RUSU-ZOTA

2019
 CUPRINS
Stimulante ale receptorilor α, β – adrenergici ± dopaminergici

Stimulante ale receptorilor α – adrenergici (vasoconstrictoare)

Stimulante ale receptorilor β – adrenergici

Eliberatori de catecolamine

Simpaticomimetice speciale

Substituenți ai carenței de dopamină

Inhibitori ai monoaminooxidazei

Inhibitori selectivi ai recaptării de noradrenalină și de serotonină

 SISTEMUL ADRENERGIC
 cuprinde neurotransmițătorii adrenalină și noradrenalină.

 se apreciază că glanda medulosuprarenală sintetizează

catecolamine (80% adrenalină și 20% noradrenalină).

 în unele sinapse periferice, îndeosebi în sistemul nervos

central, sinteza se oprește la dopamină.
 INTRODUCERE
 Substanțele adrenergice sunt substanțe naturale sau sintetice, care
au acțiuni asemănătoare cu acelea ale excitării fibrelor adrenergice
sau descărcării hormonilor medulosuprarenali.
SISTEMUL NERVOS VEGETATIV
SIMPATIC
NEUROTRANSMISIA ADRENERGICĂ
Stimularea receptorilor α1 produce în principal vasoconstricție, la care se adaugă
scăderea secreției bronșice, scăderea motilității gastrice, contracția sfincterului
vezical, creșterea motilității uterine, contracția capsulei splinei, contracția mușchiului
radiar al irisului, iar din punct de vedere metabolic crește glicogenoliza și
gluconeogeneza și scade secreția de insulină.
 Receptorii α2 sunt situați în principal în membrana
presinaptică iar stimularea lor scade eliberarea de
noradrenalină în fanta sinaptică, acesta fiind un
important mecanism de feedback prin intermediul căruia
catecolaminele își autolimitează eliberarea în fanta
sinaptică.
 Stimularea receptorilor β1 adrenergici crește activitatea
inimii sub toate aspectele (crește contractilitatea,
conductibilitatea, excitabilitatea și frecvența sinusală) și
stimulează secreția de renină la nivelul zonei
juxtaglomerulară a rinichiului.
 Stimularea receptorilor β2 adrenergici produce
vasodilatație, bronhodilatație, relaxează musculatura
vezicii urinare și uterului, stimulează forța musculaturii
striate și produce tremor iar din punct de vedre metabolic
crește gluconeogeneza și crește glicogenoliza, crește
secreția de insulină.
 EFECTE FARMACODINAMICE ALE
CATECOLAMINELOR

 Globi oculari: β2 și α2
 Cord: α1 și β1
 Vase
 Coronare
 Viscere
 Musculatură netedă: bronșică, gastro-intestinală, genito-urinară
 Efecte metabolice
 Glandele exocrine
 FARMACOCINETICA CATECOLAMINELOR

 după administrare pe cale internă, catecolaminele sunt rapid

inactivate în tubul digestiv și ficat;
 după cuplarea pe receptori, catecolaminele pot fi îndepărtate de la
locul acțiunii prin mecanismele de: recaptare în butonii presinaptici
și degradare enzimatică;
 SIMPATICOMIMETICE

Deoarece adrenalina, noradrenalina, dopamina (substanțe endogene) posedă un

nucleu comun catecolic, ele au fost numite catecolamine. La acestea se adaugă și
derivatul sintetic izoprenalină (izoproterenol).
ADRENOMIMETICE
 ADRENALINA și NORADRENALINA

 Indicații: sângerări difuze la suprafața mucoaselor și a pielii, se

asociază ca vasoconstrictor la anastezicele locale, astmul bronșic
cu edem al mucoasei (A), glaucom (soluție oftalmică 1-2%) (A),
administrare intracardiacă ca alternativă terapeutică în stopul
cardiac (A), alergii de tip I (inclusiv în șocul anafilactic) (A).
 ADRENALINA
 După administrare injectabilă medicamentul este repede
epurat din sânge în special prin recaptare la nivelul
terminațiilor nervoase adrenergice, și metabolizării sale
rapide în special de COMT, dar și de către MAO.

 După administrarea subcutanată efectul este ceva mai

prelungit, până la aproximativ ½ de oră, datorită
vasoconstricției care încetinește absorbția de la locul
administrării.
 UTILIZAREA TERAPEUTICĂ A
ADRENALINEI
 Principala indicație a medicamentului o constituie șocul
anafilactic în care adrenalina contracarează principalele
manifestări ale acestei condiții patologice: redresează
tensiunea arterială, înlătură bronhospasmul și
decongestionează prin vasoconstricție mucoasa
laringotraheobronșică.

 În acest fel, adrenalina prezintă efecte inverse

histaminei, substanță endogenă esențială în patogenia
producerii șocului anafilactic.
 NOREPINEFRINA
 Stocată în terminațiile nervoase simpatice, este un agent
endogen cu efecte α – 1 adrenergic vasoconstrictoare și β
– 1 adrenergic agoniste ce menține fluxul sanguin la nivel
splahnic.

 Nu este un medicament de primă intenție în tratamentul

șocului cardiogen, fiind recomandat pacienților care
prezită TAS < 85 mmHg și hipopefuzie tisulară, în ciuda
tratamentului cu agenți inotropi pozitivi și corecție
volemică.

 Crește fluxul urinar și clearaceul la creatinină după 24 ore.

 Dobutamina (prin stimularea receptorilor beta-1) prezintă un
accentuat efect inotrop pozitiv și influențează nesemnificativ frecvența
cordului și TA, crescând discret perfuzia renală. Este singura
catecolamină indicată în șocul cardiogen. Este indicată la pacienții cu
EPA, hipotensiune și debit cardiac scăzut. Ca efecte adverse poate
determina dureri anginoase, grețuri, vărsături. Se administrează
intravenos lent, în perfuzie sub supraveghere medicală. Oprirea bruscă
a dobutaminei poate determina rebound, de aceea se recomandă
micșorarea progresivă a dozelor.
 ȘOCUL CARDIOGEN
 Este definit prin persistența hipoperfuziei țesuturilor
indusă de insuficiența cardiacă după corecția pre-sarcinii.

 Este de obicei caracterizat de o presiune arterială scăzută

(tensiunea arterială sistolică < 90 mmHg sau o cădere de
presiune arterială medie de peste 30 mmHg), și/sau
oligurie (< 0,5 ml/kg/oră), cu o frecvență cardiacă > 60
bpm cu sau fără dovezi de congestie.

 Cea mai frecventă cauză a ȘC este infarctul miocardic

acut și apare din cauza pierderii unei mase miocardice
mari, ce depășește 40% din ventriculul stâng.
 SIMPTOMATOLOGIE
 Este o stare foarte gravă, care trebuie recunoscută și
tratată promt.

 Tegumentele sunt reci, cu transpirații profuze, putând fi

prezentă și cianoza periferică/centrală.

 Pacientul este anuric/oliguric, tahicardic, tahipneic, cu

manifestări neurologice: convulsii, alterarea conștienței,
agitație.

 Diagnosticul diferențial se face cu celelalte tipuri de șoc:

posthemoragic, anafilactic, hipovolemic, septicemic.
 Dopamina determină creșterea presiunii arteriale cu
creșterea debitului cardiac și renal (ultimul efect alături
de vasodilatație renală), reprezentând un avantaj în
tratamentul hipotensiunii și a șocului.
 TRATAMENTUL ȘOCULUI CARDIOGEN
 Efectele alfa adrenergice cresc tonusul vascular, dar scad
debitul local și fluxul cutanat, renal și splahnic.

 Când depozitele de catecolamine sunt epuizate,

dopamina devine ineficientă să producă acest efect,
cedând locul adrenalinei și noradrenalinei.
 IZOPRENALINA
 Este o catecolamină de sinteză.
 Efect intens bronhodilatator

 Efecte stimulante la nivelul cordului producând

creșterea: forței de contracție a miocardului, vitezei de
conducere atrioventriculare, excitabilității și frecvenței
sinusale.
 Isoprenalina este indicată în bloc A-V, stop cardiac și
astm bronșic.

 Efecte adverse: dureri anginoase, tahiaritmii, fibrilație

ventriculară, cefalee.

 Principalele reacții adverse sunt cele legate de stimularea

excesivă a cordului.
 EFEDRINA

 este un alcaloid natural (EPHEDRA VULGARIS) cu structură

necatecolică;
 traversează bariera hematoencefalică și poate determina eliberarea
de catecolamine la nivelul SNC și inducerea de efecte
psihoanaleptice (trezire corticală, creșterea puterii de concentrare, a
atenției, memorizare, învățare), plus efecte anorexigene, deci efecte
de tip ”amfetaminic”, dar mult mai reduse comparativ cu cele
determinate de amfetamine;
 Efectul este rapid și intens, dar administrarea repetată la
intervale scurte de timp determină o anulare a
eficacității, fenomen cunoscut sub numele de tahifilaxie
și cauzat de epuizarea depozitelor de catecolamine.
 NAFAZOLINA

 Este agonist α1 și α2 și, într-o proporție scăzută, produce

eliberarea de noradrenalină din depozitele celulare. În
administrare cronică (nazală), din cauza vasoconstricției
repetate alternate cu vasodilatație poate conduce la
atrofia mucoasei nazale – rinite atrofice. Produce
tahifilaxie, ceea ce impune utilizarea cu prudență.
 Simpatomimetic indirect, al cărui mecanism de acțiune
este identic cu al efedrinei.

 Medicamentul se utilizează exclusiv ca decongestiv al

mucoasei nazale sau conjunctivale când se administrează
în aplicații locale sub formă de picături.
Oximetazolina, Xylometazolina produc rinite atrofice cu
frecvență mai mică.
 Betamimeticele își bazează efectul pe stimularea beta-receptorilor
de la nivelul arborelui traheobronșic. Receptorii beta 2 sunt
conectați la adenilatciclaza submembranară din celulele musculare
netede, care determină creșterea nivelului intracitoplasmatic de
AMPc și scăderea Ca disponibil și consecutiv relaxare a
contracției.
 BETAMIMETICE CU DURATĂ SCURTĂ
DE ACȚIUNE (BADSA)
 Salbutamolul, Fenoterolul, Terbutalina sunt indicate
în tratamentul de fond al astmului bronșic precum și în
bronhopneumopatia obstructivă cronică. Se
administrează sub formă de inhalații/aerosoli.

 Efectul lor se instalează rapid, în 2-5 minute de la

administrare.

 Numărul de pufuri administrare zilnic devine un

indicator indirect al stării clinice a pacientului.
BETAMIMETICE CU DURATĂ LUNGĂ DE
ACȚIUNE (BADLA)
 Sunt reprezentate de salmeterol, formoterol și mai nou
indacaterol.

 Salmeterolul și formoterolul se administrează de două ori

pe zi la ore fixe, idacaterolul se administrează în doză
unică zilnică vând un efect bronhodilatator superior
(BPOC).

 Acțiunea se instalează lent și de aceea nu se utilizează în

criza de bronhospasm.
 Amfetaminele traversează cu ușurință bariera hematoencefalică rapid
ajungând la nivel SNC unde eliberează noradrenalină și dopamină din
depozitele centrale.
 Efecte farmacodinamice: central (efecte psihoanaleptice, anorexigene) și
periferic (efecte de tip simpaticomimetic). Asupra SNC amfetamina determină
creșterea excitabilității cu înlăturarea senzației de oboseală și de somn și
scăderea apetitului. Asupra activității musculaturii striate determină creșterea
forței de contracție și a duratei efortului fizic, cu înlăturarea senzației de
oboseală fizică, dar cu tremor.
 AMFETAMINA
 Indicații: stimularea performanțelor psihomotorii, sindrom
hiperkinetic la copil, adjuvant în boala Parkinson, adjuvant în crizele
de epilepsie ”petit mal”, enurezis nocturn.

 Contraindicații: schizofrenie, psihoze, HTA, tahiaritmii, scleroze

coronariene, cerebrale, glaucom.

 Efecte adverse: cefalee, HTA, tahiaritmii, dureri anginoase, grețuri,

vărsături, constipație, diaree, declanșarea episoadelor acute în
psihoze, dependență psihică, tulburări ale gândirii coerente –
”psihoza amfetaminică”.
 ADMINISTRARE PE TERMEN LUNG

 Efectul stimulant este înlocuit de o stare de epuizare

fizică și psihică.

 La doze mari produce toxicomanie și dependență.

 Este puțin folosită în scop terapeutic.

 Se utilizează ilegal fie în scop de dopaj la sportivi, fie ca

toxicomanie de stradă.
Cocaina este un alcaloid obținut din frunzele de Eritroxilon coca
(PERU, Bolivia).
Se consumă în scopuri nemedicale pentru efectele euforizante.
Este o pulbere foarte fină, albă.
Se administrează prin fumat, prizat nazal, injectabil.
În terapie este indicată doar ca anestezic local de suprafață în ORL,
oftalmologie.
 Cocaina

 Are efecte simpaticomimetice centrale și periferice.

 Produce midriază, tahiaritmii, hipertensiune arterială.
 Administrarea cronică sub formă de prizat nazal determină
vasoconstricție prelungită la nivelul mucoasei și perforație de
sept nazal (datorită efectului anestezic este în general
nedureroasă).
 COCAINA INDICAȚII
 Este un anestezic local care împiedică recaptarea
catecolaminelor din fanta sinaptică în terminația
adrenergică.

 Efectele nervos centrale (asemănătoare celor produse de

amfetamină) au făcut din cocaină un drog utilizat în
toxicomania de stradă.
 INTOXICAȚIA ACUTĂ CU COCAINĂ
 Cardiovascular:
 Hipertensiune

 Tahicardie

 fibrilație atrială

 Angină pectorală, infarct miocardic acut

 Edem pulomar acut

 Cardiomiopatie

 Fibrilație ventriculară
 SNC
 Euforie
 Cefalee

 Convulsii

 Accident vascular cerebral (AVC), hemoragie

subarahnoidiană, intracerebrală
 Deficit motor focal

 Metabolic
 Hipertermie

 rabdomioliză
 MĂSURI IMEDIATE
 Evaluarea funcțiilor vitale (respirație, circulație)
 Cateterizarea rapidă a unei vene periferice sau centrale

 Oxigenoterapie (pe sondă nazală, pe mască, pe sondă de

IOT) cu administrare de oxigen 100%
 Susținerea funcției respiratorii

 Diazeam i.v. Pentru combaterea convulsiilor

 Susținerea presiunii arteriale în caz de tendință la colaps

(cu substanțe macromoleculare sau vasoactive)
 Monitorizarea ECG
 TRATAMENT
 Emeză sau lavaj gastric, dacă bolnavul a ingerat substanța
 Oxigenoterapie

 Intubație orotraheală și ventilație mecanică dacă este cazul

 Reechilibrare hidroelectrolitică, bicarbonat de sodiu

 Clorpromazină pentru agitație psihomotorie

 Betablocant adrenergic pentru tulburările de ritm și/sau

hipertensiune arterială (propranolol)
 Cărbune activat

 Laxative

 Pentru dureri anginoas, betablocant și/sau calciu blocant

 Consult psihistric obligatoriu

 ECHILIBRUL HIDRO-ELECTROLITIC
 Menținerea echilibrului apei și electroliților constituie
una dintre cele mai importante funcții ale organismului.

 Clasificarea tulburărilor hidro-electrolitice

 Tulburări de volum: hipovolemie, hipervolemie.

 Tulburări de concentrație:hiponatremia, hipernatremia.

 Tulburări de compoziție: hipo-/hiperpotasemia,

hipo-/hipercalcemia, hipo-/hipermagneziemia,
hipo-/hiperfosfatemia, tulburările ionului de hidrogen
(acidoză, alcaloză).
 SUBSTANȚE CU ACȚIUNE
STIMULATOARE ASUPRA SNV SIMPATIC
Substituenți ai carenței de dopamină: L-Dopa – precursor
al dopaminei, poate fi asociată sau nu cu inhibitori ai
dopa-decarboxilazei (Benserazida, Carbidopa),
inhibitori ai monoaminoxidazei de tip B (Selegiline,
Rasagiline), inhibitori ai catecol-o-metil-transferazei
(Tolcapone, Entacapone).

Inhibitori ai monoaminooxidazei: hidrazine și nehidrazine

Inhibitori selectivi ai recaptării de noradrenalină și de

serotonină: antidepresive triciclice și heterociclice
 CONCLUZII

 Adrenalina este medicamentul de elecție în tratamentul șocului

anafilactic pentru că permite menținerea presiunii arteriale,
antagonizează efectele mediatorilor inflamatori și previen
eliberarea acestora.

 Alte medicamente administrate în șocul anafilactic: glucagon

(dacă pacientul este sub terapie cu beta blocante), dopamină
perfuzabil, noradrenalină dacă cele menționate nu au efect,
blocante H1 (clorfeniramin), blocante H2 (cimetidină),
glucocorticoizi (Prednisolon sau hemisuccinat de hidrocortizon),
agoniști beta2-adrenergici precum albuterolul pentru tratarea
bronhospasmului sau metlxantine (aminofilina). Se mai poate
administra și calciu gluconic intravenos lent.
MULȚUMESC!