Cursul 3: Antigenul

• Definitie
• Imunogenicitate
• Specificitate
• Determinantii antigenici
• Superantigenele
• Structura si functie
• Imunizarea
• Vaccinarea

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 1

 Definitie
• Antigen: substanta care poate declansa un raspuns imun si care poate reactiona in mod specific cu
anticorpii corespunzatori sau receptorii celulelor T. Un antigen poate contine mai multi determinanti
antigenici.

• Determinant antigenic sau epitop: portiune a unui antigen care marcheaza contactul cu un anumit anticorp sau
receptor al celulei T (T cell receptor - TCR).
• O proteina poate avea determinanti secventiali si/sau conformationali.

• Variabilitate antigenica: modificare minora a antigenului de suprafata al unui microorganism patogenic.

• Ex. variabilitatea antigenica a virusului Influenza tip A este rezultatul mutatiilor in genele hemaglutininei si/sau
neuraminidaza.
• Variantele antigenice apar prin selecția de mutanți, care sunt mai puțin sensibili la neutralizare prin anticorpii
gazdei infectate.

• Schimbarea antigenica: schimbare majora, brusca a antigenului de suprafata al unui microorganism patogenic.
• Infectia cu virus de tip A: variantele antigenice majore sunt numite subtipuri de variatie antigenica.

• Păcatul antigenic primar: tendința de a reacționa la imunizare prin producerea de anticorpi fata de un
determinant al antigenului stimulator care seamănă cu un determinant al unui antigen întâlnit anterior.
Anticorpii care reacționează încrucișat cu antigenul original sunt produsi in mod preferențial. Termenul a fost
folosit pentru prima data pentru a descrie răspunsul la reinfectarea cu virus gripal când gazda a prezentat un
raspuns imun secundar la tulpina de virus a unei infecții anterioare. În intervalul dintre infecții, virusul gripal a
suferit o schimbare de antigen.

• Autoantigen: un antigen care, desi este un constituent al unui tesut normal, este tinta unui raspuns imun
mediat umoral sau celular, ca in bolile autoimune. Mai este numit si self-antigen.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 2
Particule de virus hepatitic B in sangele periferic – imagine de ME
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 3
Genomul virusului hepatitic B – complexitatea structurii
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 4
• Un antigen se leaga la un anticorp specific pentru a furniza un mecanism prin care antigenul este
ANTIGEN: un antigen este o molecula care se leaga de o proteina structurala specifica numita anticorp .

recunoscut si inactivat. In acest fel, un antigen cuplat cu un anticorp specific formeaza un complex
 
 

ce se poate atasa la celulele imune specializate care fie internalizeaza complexul si il distrug, fie
elibereaza mediatori biologici, cum ar fi histamina si induc un raspuns alergic/inflamator.

• Procesul de legare a antigenului la anticorpii specifici reprezinta baza unui test numit ELISA
(enzyme-linked immunosorbent assay) care poate fi utilizat pentru a masura cantitatea de antigen
intr-un fluid biologic.

• Ex: o proba de fluid biologic cum este serul sanguin, este adaugata intr-un godeu (adancitura) a unei
placute, godeu care este tapetat cu anticorpi care recunosc in mod specific o anumita parte a
antigenului care se doreste a fi identificat in sange. Acest antigen se leaga la anticorpii din godeu si
complexul format este detectat prin adaugarea unui alt anticorp care recunoaste in mod specific un
alt determinant al antigenului legat.

• Acest anticorp detector este cuplat cu o enzima care reacționează în mod specific cu un substrat care
adăugat la amestec determina o reacție de culoare. Intensitatea culorii soluției indică cantitatea de
antigen din proba biologica analizata (cu cat culoarea este mai intensa cu atat cantitatea de antigen
prezent în probă testată este mai mare). Astfel, legarea unui antigen la anticorpul specific furnizeaza
medicului un mijloc prin care poate măsura concentrația unui antigen specific în fluidele biologice.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

5
Y
Atasarea anticorpilor care recunosc
antigenul la o suprafata solida fixa

Y
Y
Y
Y

Schema testului ELISA

6
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
 Imunogene, haptene si tolerogene
• Exista trei tipuri de antigene: imunogene, haptene si tolerogene.
• Imunogenele sunt molecule care pot, prin ele însele, atât sa stimuleze un
răspuns imun cat și, la rândul lor, să fie o țintă a unui răspuns imun ulterioar
expunerii la același imunogen, ducand în general, la răspunsuri secundare
specifice, mult mai puternice ca amplitudine si eficienta, ale sistemul imun
adaptativ.

• Haptenele sunt molecule mici care, prin ele însele, nu pot stimula răspunsul
imun dar pot fi recunoscute de sistemul imun in cazul in care apar legate de o
molecula imunogena și servesc ca ținte ale acestui răspuns.

• Tolerogenele sunt molecule care, la fel ca imunogenele, pot stimula răspunsul

imun și servesc ca ținte ale acestuia.
Spre deosebire de imunogene, expunerea ulterioară a sistemului imun la
aceeași tolerogena duce la diminuarea răspunsului.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 7

 CONJUGAREA HAPTENEI – APLICATIE CLINICA
• Cuplarea haptenei la o proteină transportoare (carrier) îmbunătățește imunogenitatea
haptenei. Această abordare este folosită cu succes pentru a prepara vaccinul
împotriva Haemophilus influenzae tip B.
• Ca urmare, meningita cauzata de Haemophilus B, care a fost cea mai frecventa cauza
de meningita la copii, a fost practic eliminată.

• Specificitatea: Capacitatea anticorpilor sau limfocitelor de a alege între

diferiti liganzi.
- Antigenemia – prezenta antigenelor in sange.
- Antigenemic – care prezinta antigenemie.
- Antigenic – are proprietatile unui antigen
- Antigenicitate – proprietatea de a fi capabil de a induce un raspuns imun specific sau
gradul in care o substanta straina de organism este capabila sa stimuleze un raspuns
imun. Numita de asemenea si imunogenicitate.
• Antigenele cu o structura mai complexa tind sa aibe mai multe locusuri de legare și
exprima o varietate mai mare de epitopi diferiti .
•  Antigenele care pot fi recunoscute de cea mai mare gama de receptori disponibili ai
celulelor T și B și de anticorpi, vor stimula cele mai puternice răspunsuri imune (care
au in special mai mare imunogenicitate).
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 8
 SUPERANTIGENELE
• Superantigenele sunt anumite glicoproteine virale și bacteriene care se leaga la TCR
și MHC clasa II în afara șanțului convențional de legare a peptidelor antigenice,
ceea ce duce la activarea nespecifică a mai multor clone de celule T.

• În timp ce o singura peptidă antigenica poate fi recunoscuta de către un număr mic

de clone de celule T, o categorie aparte de antigene, cunoscute sub numele de
superantigene, au capacitatea de a stimula mai multe clone de celule T.
Superantigenele, care au fost identificate până în prezent ca glicoproteine virale și
bacteriene, sunt super-stimulatori ai celulelor T, deoarece acestea sunt capabile să se
lege la un număr mare de secvențe Vβ ale receptorului celulei T, precum și la
moleculele MHC clasa II în afara șanțului convențional de prezentare a peptidelor.

• Legarea superantigenelor la regiuni relativ nepolimorfe ale moleculelor MHC și

TCR favorizeaza aderarea celulelor T la celulele prezentatoare de antigen, indiferent
de specificitatea TCR. O astfel de legare incrucisata a TCR cu moleculele MHC
duce la activarea mai multor clone de celule T, în special celule CD4 +.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 9

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 10
Molecule antigenice. Microbii invazivi exprima mai multe molecule antigenice care pot fi
identificate individual de diferiți receptori de antigene (imunoglobuline).
Prin urmare, răspunsul anticorpilor împotriva unui microb poate consta din mai multe
imunoglobuline care pot recunoaste anumite parti de la nivelul microbului. O moleculă
anume poate consta chiar din parti mai mici, care sunt recunoscute în mod specific de
către diferite imunoglobuline.
Cea mai mică entitate antigenica, care poate fi detectata de un receptor este denumita
epitop.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 11
Imunogenicitatea. Antigenele cu o structura mai complexa tind sa aiba mai multe locusuri de
legare și exprima o varietate mai mare de diferiti epitopi.
Antigenele care pot fi recunoscute de cea mai mare gama de receptori disponibili ai celulelor
T și B și de anticorpi, vor stimula cele mai puternice răspunsuri imune (care au in special mai
mare imunogenicitate).
Antigenicitate: capacitatea unui antigen de a:
1. induce un răspuns imun
2. se combina cu anticorpi specifici și / sau receptori antigenici celulari. 12
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
Reactie crescuta Reactie crescuta Reactie scazuta
dupa reexpunere dupa reexpunere dupa reexpunere

Immunogene, haptene și tolerogene. Imunogenele și tolerogenele, prin ele însele, pot atat
stimula cat si servi ca ținte ale răspunsului imun. Haptenele nu pot stimula răspunsurile
imune pe cont propriu, dar pot servi ca ținte ale răspunsurilor generate dacă haptena este
atașata la un imunogen.
Re-expunerea la imunogene și haptene genereaza, de obicei, răspunsuri imune de mare
intensitate.
Re-expunerea la tolerogene duce de obicei la răspunsuri imune diminuate.
13
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
 IMUNOGEN: Un imunogen este un antigen care activeaza celulele imune pentru a genera un raspuns imun impotriva lui insusi.
Un imunogen este un antigen dar un antigen nu este neaparat un imunogen.

• Prin ea însăși, penicilina este un antigen care se poate lega de un anticorp

specific, dar nu este imunogenă deci nu poate activa celulele imune pentru a
declanșa un răspuns imun care sa genereze acești anticorpi specifici.
• Pentru a fi imunogena, penicilina trebuie să devină mai întâi o moleculă
reactivă chimic, cum ar fi acidul peniciloic, care este capabil de a se atașa
covalent la o proteină vehicul (carrier) endogena, cum ar fi albumina serică
sau alte proteine membranare celulare. In acest fel, complexul acid peniciloic-
proteina devine imunogen, capabil să activeze limfocitele T și B ceea ce
determina in final producerea de anticorpi de către celulele B, anticorpi care
sunt capabili să se lege în mod specific la antigenul reprezentat de penicilină.

• Trebuie subliniat faptul că termenii de antigen și imunogen sunt adesea

folositi alternativ în cele mai multe manuale și articole, o înțelegere a
diferenței conceptuale dintre cei doi termeni este esențială pentru înțelegerea
mecanismului prin care răspunsurile imune sunt generate împotriva
antigenelor.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 14
HAPTENA: O haptena este o molecula organica de dimensiuni mici care nu este imunogena
ca atare

• Pentru a studia specificitatea de legare a antigenului de catre moleculele

de anticorpi, cercetătorii au sintetizat molecule organice mici a căror
structura poate fi modificata în mod specific in anumite portiuni.
• De exemplu, molecula de benzen, avand grupari nitrozo in diferite poziții
are numai un locus de legare a unui anticorp și este denumita haptena.
Folosind o haptenă specifica, cuplată cu o proteină carrier imunogenă,
poate fi produs un anticorp specific care fie se leaga puternic numai la
haptena specifica și nu si la haptene asemanatoare, fie se leagă puternic
la haptena specifica și slab la haptene asemanatoare.
• Aceste constatari subliniaza capacitatea unui anticorp de a lega si alte
molecule care se aseamănă îndeaproape cu o anumită structură
antigenică (reacție încrucișată).
• Alte exemple de haptene includ acizii nucleici, fosfolipidele și molecule
cu greutate moleculară mica, cum ar fi penicilina.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 15
Complex acid peniciloic-proteina
Gruparile de acid peniciloic pot fi ușor conjugate cu proteine. Conjugarea are loc de obicei
la grupările amino ale lizinei.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 16
• În afara laboratorului, haptenele reprezintă un risc major pentru sănătatea
oamenilor. Acest risc a crescut dramatic în ultimii ani, de când oamenii
sunt expuși la un număr tot mai mare de haptene din mediul lor.

• Atunci când aceste haptene patrund intr-un organism, ele pot forma
complexe cu proteinele gazdei rezultand molecule cu proprietati
imunogenice. In acest fel, o haptenă din mediul inconjurator, cum ar fi
nichelul, se poate complexa cu proteine ale gazdei și provoacă inițial
producerea de anticorpi împotriva haptenei. După re-expunerea la nichel,
pot avea loc două reacții separate:
• O reacție este de protecție și implică producerea de anticorpi care se leaga
de haptena și o elimina din circulație. Cealaltă reacția este patologică și
implică legarea antigenului la anticorpul specific de tip IgE care este atașat
la celulele mastocitare, precipitand astfel eliberarea de histamină și o
reacție alergică.
• Astfel, haptenele sunt antigene mici neimmunogenice care pot fi
transformate în imunogene si care pot provoca reactii imune clinice si
patologice.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 17

Proteina

Afinitatea de legare a anticorpului

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 18
• Alți factori care determină gradul de imunogenicitate al antigenului includ: calea de administrare a
antigenului, frecvența de administrare, doza de antigen si utilizarea adjuvantilor. De
exemplu, particulele precum bacterii și virusuri, sunt mai imunogene când sunt administrate intravenos. In
contrast, antigenele solubile, cum ar fi proteinele, acizii nucleici și carbohidrații, sunt mai imunogene când
sunt administrate subcutanat.
• De asemenea, antigenele administrate oral (parenteral) pot provoca răspunsuri imune in intestin care
determina producerea de anticorpi care ne protejează si impiedica traversarea mucoasei intestinale de catre
antigene și patrundere lor in compartimentele interne ale organismului.
• Cu toate acestea, administrarea parenterala a antigenului poate induce, de asemenea, o stare de toleranță la
antigenul respectiv în cazul în care el patrunde pentru a doua oară in organism printr-o altă cale, în doze
adecvate. Acesta din urmă constatare poate fi legata de faptul că doze foarte mici sau foarte mari de
antigen, nu sunt în măsură să declanșeze un răspuns imun puternic și pot induce de fapt, la gazda, o stare
de neresponsivitate imuna / toleranță.
• Dimpotriva, dozele intermediare de antigen provoaca răspunsuri imune puternice care ofera gazdei
protecție împotriva antigenului.
• De asemenea, frecvența administrarii antigenului determină intensitatea răspunsului imun generat
impotriva unui antigen. Cele mai multe antigene au nevoie de mai multe administrari pentru a atinge
imunogenitatea optimă.

• De ex. o prima administrare a antigenului determină un răspuns imun primar de o anumita magnitudine. O
a doua administrare a antigenului determină un răspuns secundar care este de intensitate mult mai mare
comparativ cu răspunsul primar. O a treia administrare a antigenului provoacă un raspuns imunitar și mai
puternic.
• Imunogenitatea antigenelor solubile poate fi crescuta atunci când sunt administrate în asociere cu compuși
cunoscuți ca adjuvanți.
• Adjuvanții, cum ar fi mycobacteriile sau Bordetella pertussis omorate, contribuie la intensificarea
răspunsului imun care este generat de un anumit antigen
• Mecanismele responsabile de acțiunea adjuvanților nu sunt bine înțelese în prezent, dar probabil implica
activarea celulelor prezentatoare de antigen, cum ar fi macrofagele, ceea ce determina captarea și
prelucrarea mai eficienta a antigenului pentru a fi prezentat celulelor T sub forma de peptide degradate
imunogene. Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 19
 FACTORII CARE DETERMINA POTENTIALUL
IMUNOGEN AL UNUI ANTIGEN
 

• Gradul de diferentiere: gradul in care o molecula este diferita de moleculele

care se gasesc in mod normal in organism;
• Distanta pe liniile filogenetice: celulele soarecelui sunt imunogene la oameni;
• Accesibilitatea unui epitop antigenic de a fi recunoscut de celulele imune:
epitopii din afara unei structuri sunt puternic imunogeni in timp ce epitopii din
cadrul unei structuri sunt slab imunogeni.
• Calea de administrare a antigenului: intravenos pentru antigene particulate,
subcutanat pentru antigene solubile;
• Doza de antigen: doze foarte mari sau foarte mici pot induce o stare de
neresponsivitate a raspunsului imun;
• Frecventa de administrare a antigenului: administrarile multiple de antigen
cresc imunogenitatea acestuia;
• Adjuvantii: cresc imunogenitatea unui antigen solubil

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 20

 REZUMAT
• Sistemul imun uman este complex
• Sistemul imun trebuie să fie capabil să distingă singur ceea ce aparține
organismului –de ceea ce este strain. Celulele straine pot patrunde in organism din
exterior sau pot rezulta in urma unor modificari ireversibile în interiorul
organismului (de exemplu: transformarea unei celule sanatoase in celula maligna).
• Sistemul imun este compus din mai multe organe, tipuri de celule si molecule care
trebuie să lucreze împreună.
• Protecția împotriva infecției este asigurată inițial de barierele mecanice (cum ar fi
pielea și mucoasele) și barierele chimice (cum ar fi moleculele microcidale
secretate de unele celule ale pielii) care pot bara destul de eficient intrarea
microbilor în organism.
• Noi folosim două sisteme imune pentru a combate invazia de microorganisme
infecțioase. Unul este un sistem stravechi de auto-apărare numit sistemul imun
înnăscut (uneori numit si sistemul imun "nespecific"). Cealalalt este sistemul imun
adaptativ, antigen-specific (numit si sistemul imun "specific").
• Folosind o varietate de receptori de suprafață, celulele pot interactiona nu numai cu
micromediul lor, dar și cu celulele și moleculele cu care vin în contact.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 21

• Un antigen este o structură ce poate fi recunoscută și legată de receptorii specifici ai limfocitelor T sau
B. Antigenele pot fi proteine, carbohidrați, lipide sau combinații cum ar fi glicoproteine sau
glicolipide.
• Un antigen poate provoca reacții diferite la fiecare persoana.
• Cea mai mica parte identificabilă a unei molecule antigenice care pot fi recunoscuta de către un
receptor al celulei T sau B se numește epitop sau determinant antigenic.
• Immunogenele sunt molecule antigenice care pot stimula un răspuns imun sau pot fi la rândul lor o
țintă a unui răspuns imun. Expunerile ulterioare determina, de obicei, răspunsuri sporite împotriva
imunogenului specific.
• Haptenele sunt molecule mici, care nu pot declansa singure un răspuns imun, dar pot fi recunoscute de
sistemul imun în cazul in care sunt legate de o moleculă imunogenă.
• Tolerogenele sunt molecule care, la fel ca imunogenele pot stimula răspunsuri imune și servesc ca ținte
ale acestora, dar expunerile ulterioare duc la un răspuns imun specific de intensitate redusa.
• Procesul prin care un receptor celular de suprafata transfera informatii în citoplasmă și deseori catre
nucleu este cunoscut sub numele de transducție a semnalului. Acest proces implică o serie de etape
care activează succesiv seturi de enzime ce pot modifica moleculele lor substrat pentru a deveni
biologic active.
• Răspunsul imun adaptativ este inițial întâmplător ca rezultat al stimularii receptorilor celulelor T și B,
care (1) identifică substantele straine în mod corespunzător, (2) sunt potențial reactive sau (3) care vor
fi nefunctionale in organism (în cazul limfocitelor T).

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 22

 PREVENIREA INFECTIEI: VACCINAREA

• Oamenii cunosc vaccinurile si efectele acestora de sute de

ani
• Vaccinarea este o inoculare de microbi nevirulenti sau
inactivati, ca mijloc de inducere a imunității specifice.
• Serul de la persoane care au supraviețuit unor boli
epidemice, cum ar fi ciuma sau variola a fost utilizat pentru
prepararea vaccinurilor care asigurau o imunizare pasiva
• Nu numai că supraviețuirea lor a fost o binecuvântare pentru
ceilalti supraviețuitori, dar, de asemenea, au dat societatii un
grup de indivizi capabili sa-i ajute pe alții și de a efectua
activități critice in cazul unor epidemii ulterioare.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 23

 Dificultati in dezvoltarea vaccinurilor
• Dezvoltarea de vaccinuri eficiente nu este neapărat una simplă. Deși principalele boli
infecțioase periculoase sunt acum prevenite sau reduse la minimum prin vaccinarea de
rutină, multe altele, cum ar fi malaria, schistosomiaza si SIDA, încă nu au vaccinuri
eficiente.

• Dificultatea de a elabora un vaccin este adesea legată de caracteristicile organismului

infecțios. Capacitatea microorganismelor patogene de a se adaposti în anumite tipuri de
celule ale gazdei le protejeaza de actiunea anticorpilor. Dacă gazda nu este capabila de a
genera răspunsuri imune celulare suficient de puternice, clearance-ul agentului patogen este
dificil. Anumiți agenți patogeni, cum ar fi Plasmodium, intra in eritrocite care nu exprima
molecule MHC clasa I sau a II-a și sunt astfel invizibili pentru celulele T.

• In multe cazuri, însă, dificultatea constă în capacitatea agentului patogen de a-si schimba
antigenele astfel incat raspunsul imun sa devina ineficient. Cel mai bun exemplu este HIV.
Sistemul imun poate genera raspunsuri puternice împotriva anumitor structuri de la
suprafata virusului dar, pentru că virusul sufera mutatii foarte rapid in timpul replicării, sunt
generate permanent noi molecule de suprafață care nu sunt recunoscute de sistemul imun.

• Acesti mutanti sunt liberi să continue replicarea in timp ce sistemul imun încearcă sa tina
pasul. Din păcate, răspunsul imun este depasit pentru ca noi generații de noi mutanți au fost
deja dezvoltate intre timp.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 24
 Intrebari
1. Ce este antigenul?
2. Care este principiul testului ELISA?
3. Enumerati cele 3 tipuri de antigene si precizati cateva dintre
caracteristicile lor.
4. Superantigenele: definitie, rolul lor in raspunsul imun.
5. Imunogenele: definitie, rolul lor in raspunsul imun.
6. Haptenele: definitie, rolul lor in raspunsul imun.
7. Factorii care determina imunogenitatea antigenului
8. Care este mecanismul care sta la baza vaccinarii?
9. Ce conditii trebuie indeplinite pentru ca un vaccin sa fie eficient?
10.Enumerati tipurile de vaccinuri disponibile in prezent.
11.Care sunt dificultatile principale intampinate in dezvoltarea
vaccinurilor?