Capitolul 13 – Aspecte legate de practică

Lucrul in grup
 Metoda este utila pentru lucrul cu experimentele si ofera oportunitatea
membrilor grupului sa
 descopere si sa exprime sentimente
 exerseze noi cai de relationare
 dea si sa primeasca suport pentru calatoriile lor terapeutice
 Ei pot exersa exprimarea de sine si exprimarea cu noi modalitati de a fi si a se
comporta.
 Pot da si primi feedback
 Pot experimenta cum cad in vechi patternuri de relationare si cum aduc in
prezent asteptarile pe care le au de la ceilalti
 Unul din cele mai mari avantaje ale grupului este feedback-ul pe care
si-l dau membrii sai.
 Membrii grupului au statute egale si au de obicei un contract de
onestitate
 Pentru a stabili un mediu de grup securizant terapeutul va tine cont de:
selectia membrilor grupului, etapele de dezvoltare ale grupului, contractile de
grup, stabilirea regulilor si normelor grupului si rolurile de grup, dinamica
grupului
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Tipuri de grupuri Gestalt
Liderul de grup autoritar
 Liderul grupului e privit ca “expertul” si se tine deoparte de membrii
grupului
 Membrii grupului aleg sa fie in lumina reflectorului sau in “locul
fierbinte” cu scopul de a aborda o anumita problema.
 Liderul grupului se implica in ceea ce este efectiv o secventa de
travaliu individual cu un membrul grupului, restul grupului fiind martor,
incurajand, sustinand, luand parte la experimente
 Membrii grupului vor fi afectati de temele si sentimentele persoanei si
pot raspunde descriind impactul pe care l-a avut travaliul asupra lor,
ce dificultati le-a starnit
 Acest lucru poate duce la urmatoarea persoana care ia “locul fierbinte”
 Duce la o curgere dinamica in aici si acum pe masura ce o anumita
tema emerge si se dezvolta.
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Facilitatorul procesului
 Are ca sarcina majora de a ajuta membrii sa relationeze unii cu ceilalti in aici si acum in
scopul de a le creste constientizarea experientelor proprii si ale celorlalti, de a le testa
asteptarile si de a exprima sentimente si ganduri
“care este experienta dvs acu, aici, in acest grup?”
 Focusul grupului: dinamica activa din interiorul grupului (relatii, transferuri) si contractual
de grup
“ a afla despre noi insine prin participarea la acest grup”
 Membrii grupului folosesc grupul pentru a vedea cum co-creaza realitatea din camera si
a avea ocazia de a co-crea diferit.
 2 cai de interactionare:
 Prima: ramane separat de interactiunile interpersonale deschise in grup, limitandu-se
doar la interventii ce avanseaza comunicarea deschisa
 Cel de al doilea stil de facilitare este ca facilitatorul sa participe mai activ in dinamica
grupului. El e privit de grup ca organizatorul grupului, fara a avea alt rol de autoritate.
 Liderul grupului care alege acest stil poate sa isi transmita opiniile si reactiile ca orice alt
membru al grupului.
 Rolul de facilitator participant e unul subtil de stabilit
 La inceput liderul trebuie sa se abtina de la multe interventii cu scopul de a nu fi pus in
rolul de expert de la membrii care vor cauta indrumare din partea sa
 Stilul sau in grup va tinde sa fie dialogic si fenomenologic, utilizand auto-dezvaluirea,
includerea si prezenta pentru a modela contactul bun , combinate cu interogatia
fenomenologica acolo unde este relevant
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Stilul combinat

 Putem combina stilurile diferite de lidership de grup a.i. grupul sa

lucreze in co-operare dar cu ceva ghidare si cu episoade ocazionale
de travaliu tip “loc fierbinte”
 Liderul grupului trebuie sa fie constient ca de fiecare data cand va
aborda travaliul “locului fierbinte” isi va asuma rolul expertului si grupul
va raspunde in consecinta.
 E important ca acest tip de interventii sa fie realizate rareori pentru a
ne asigura ca alti membri ai grupului stiu ca se asteapta din partea lor
sa preia conducerea
 Cand terapeutul doreste sa directioneze terapia o poate face oferind
serviciul respectiv
Ex “ am o sugestie pentru un experiment. Ati vrea s-o auziti?” in acest fel
grupul ajunge sa invete ca liderul preia autoritar doar prin negociere
clara
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Lucrul cu visul
 Elementele visului sunt aspecte din viaţa celui care visează, care se
află la diferite grade de conştientizare.
 Sarcina terapeutului este de a ajuta clientul să re-însuşească sau
recupereze aspecte ale sinelui care au fost proiectate pe oamenii sau
obiectele din vis.
 Nu e nevoie să fie visul complet. Se poate lucra şi cu fragmentele pe
care le ţine minte clientul sau cu starea pe care a trăit-o când s-a
trezit.
 Deseori ceea ce îşi aminteşte conţine afaceri neîncheiate emergente.
 Visele repetitive de obicei conţin un mesaj despre cum este viaţa în
acel moment sau despre problemele cu care se confruntă.
Metode de explorare
 Exersează metoda fenomenologică în timp ce asculţi visul. Fii atent la
energia naturală şi interesul clientului şi observă unde energia este
blocată sau evitată.
 În vise ca şi în viaţă, imaginile, simbolurile, metaforele au o
semnificaţie unică pentru fiecare persoană.
 putem întreba clientul ce înseamnă pentru el elementele visului? Ce
asociaţii face?
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Metode de explorare
 Roagă clientul să spună visul la prezent, ca şi cum s-ar întâmpla
acum, folosind Eu şi timpul prezent. Acest lucru face ca experienţa să
fie imediată.
 Lucrează cu experienţa ca şi cum ar fi o poveste reală pe care a spus-
o clientul. Pe măsură ce avansează în a povesti visul, vor ieşi la
suprafaţă diverse teme. Terapeutul poate urmări cum se schimbă tonul
vocii, reacţiile fizice, modificările de contact. Le poţi aduce în conşiinţa
clientului.
 Sugerează-i să exprime visul nonverbal. De exemplu, poate lua
diferite posturi corporale, se poate mişca prin cameră, poate modela
din plastilină sau lut. Apoi să se depărteze şi să o privească de la
distanţă. Clientul poate fi invitat să vadă ce mesaj transmite imaginea,
ce lipseşte din imagine sau ce vrea să adauge?
 Sugerează-i să povestească visul din perspectiva fiecărui pesonaj sau
obiect. Poţi începe cu aspecte ale visului care sunt confortabile şi de
interes, ca treptat să vă îndreptaţi spre partea dificilă şi pe care o ţine
la distanţă. Clienţii au de obicei dificultăţi în a se identifica cu părţile
puternic renegate. Ar putea avea nevoie de o încurajare delicată.
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Metode de explorare
 Creaţi dialoguri între personajele visului sau obiectele din vis.
 Experimentaţi cu un final diferit al visului. În special este util pentru
coşmaruri. Clientul poate să-şi imagineze că are mai multă forţă, că
are pe cineva alături care îl susţine.
 Visul poate fi un mesaj direcţionat terapeutului sau terapiei. Se merită
a fi explorat dacă cele visate au sau nu legătură cu ultima şedinţă. În
vis pot fi cifrate mesaje pe care clientul nu are curaj să le spună sau
de care nu este conştient. Fiţi atent şi la aspecte ce lipsesc sau sunt
evitate în vis (un membru al familiei, o polaritate a unui sentiment
expimat).
____________________________________
Evaluarea şi gestionarea situaţiior de risc
 Evaluarea riscului. Situaţii care ar trebui anticipate se referă la risc de
suicid, auto-agresiune, boală mentală, comportament de dependenţă,
tulburări de alimentaţie sau de personaliltate.
 Unele elemente de risc pot fi observate la evaluarea iniţială, altele vor
apărea pe parcursul terapiei.
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Evaluarea şi gestionarea situaţiior de risc
 Cum facem istoricul situaţiilor de risc? Principalele întrebări se vor
concentra pe procesele şi căile de relaţionare curente ale clientului
 Când a apărut prima dată problema (ex. gânduri de suicid, auto-agresiune, a
evitat hrana sau a manca compulsiv, gândul că este pe cale de a înnebuni?).
 Ce altceva se întâmplă în viaţa lui în acel moment?
 Cum au reacţionat familia, prietenii?
 Cât de des i se întâmpă acest lucru şi cum îl înţelege?
 De cât timp durează această problemă?
 Ce “mesaje” sunt în familia lui legate de această problemă?
 Când a atins problema punctul critic?
 A cerut ajutor?
 Cum a făcut faţă situaţiei sau a încercat să se ajute?
 Dacă clientul are suficient auto-suport el va răspunde relaxat la
întrebările terapeutului.
 Unii terapeuţi pot fi rezervaţi în a vorbi despre aceste teme delicate, în
fapt, clientul poate simţi chiar uşurare pentru că terapeutul poate
conţine materialul dureros.
 Terapeutul este încurajat să se docuemenze/informeze referitor la
problematicile aduse de client şi să discute despre propriile trăiri în SV.
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Evaluarea şi gestionarea situaţiior de risc
 Gestionarea riscului de suicid. Cele mai multe ameninţări cu suicidul
apar într-o stare psihică conflictuală şi confuză şi poate fi privită ca o
comunicare (de obicei, mânie adresată cuiva), care nu poate fi exprimată
deschis şi este retroflectată.
 A discuta posibilitatea suicidului într-o manieră deschisă şi respectuoasă
poate da persoanei un sentiment de uşurare şi suport.
 Important să nu reacţionăm cu frică, anxietate sau dezaprobare atunci
când clientul face aluzie la acest subiect.
 Întrebări ce oferă informaţie adiţională pentru a înţelege intenţia
clientului:
 A făcut în trecut vreo încercare de auto-distrugere? Dacă da, când şi ce s-a întâmplat?
 Ce factori au declanşat episodul anterior (ex. respingerea persoanei iubite), mai există în
prezent în viaţa clientului? Putem întreba: dacă acesta ar fi prezent acum, ce aţi face?
 Ce a împiedicat decesul? Cine a intervenit şi cum?
 Şi-a facut planuri pentru actul sinuciderii? A decis cum o va face?
 Exploraţi cine este afectat de starea lui psihică, cine ar fi afectat de moartea lui şi în ce
fel?
 Ameninţarea cu un comportament suicidar poate fi parte a unei probleme sistemice din
familie sau din reţeaua socială a clientului.
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Evaluarea şi gestionarea situaţiior de risc.
Gestionarea episoadelor psihotice.
 Prima sarcină va fi să încercăm să-l aducem în aici şi acum. De obicei, când
clientul este perturbat sever nu poate procesa sau integra stimuli atât interni
cât şi externi. El se simte fagmentat şi copleşit.
 Verificaţi nivelul de orientare în prezent. Dacă ştie cine este, câţi ani are, unde se
află şi ce face acolo?
 Preluaţi controlul situaţiei.Folosiţi o voce calmă şi reasigurătoare şi încercaţi să
normalizaţi situaţia.
 Dacă clientul tace şi tăcerea începe să fie simţită ca încordată şi apăsătoare,
vorbiţi calm despre lucruri normale. De ex despre vreme, planuri pentru weekend,
ultimele ştiri
 Asiguraţi-vă că aveţi postura corporală deschisă şi prietenoasă.
 Păstraţi distanţa faţă de client aşa încât să nu să se simtă invadat. Nu folosiţi
contactul fizic decât dacă este absolut necesar.
 Folosiţi propoziţii scurte.
De aici încolo sunt două scenarii: fie clientul se va smţi mai bine şi va avea o
funcţionare relativ normală. Întrebaţi-l cum are de gând să ajungă acasă, dacă
doreşte să cheme un prieten sau o rudă, ce intenţionează să facă în restul zilei.
Abilitatea de a anticipa activităţi nomale după o situaţie de criză, este un semn de
suport de sine. Aflaţi cum va obţine clientul suport pentru sine în următoarele zile.
 Capitolul 13 – Aspecte legate de practică
Evaluarea şi gestionarea situaţiior de risc.
Gestionarea episoadelor psihotice.
 De aici încolo sunt două scenarii: dacă consideraţi că clientul încă nu
este în siguranţă ca să plece acasă îi puteţi:
 permite să rămână în cabinet pentru o perioadă de timp. Dacă este alt client
programat încercaţi să reajustaţi programul sau să aştepte în altă cameră
 propuneţi-i ceva de băut, îl puteţi lăsa câteva minute singur
 puteţi în acest timp să sunaţi un supervizor sau un coleg suportiv
 puteţi cere voie clientului să sunaţi medicul de familie sau o rudă
 ar putea să fie nevoie să mergeţi cu el.
 dacă cineva este psihotic sau tulburat nu încercaţi să-l duceţi cu maşina. Este
complicat să conduceţi şi să calmaţi persoana.