Sunteți pe pagina 1din 13

Regulile INCOTERMS şi

importanţa lor
INCOTERMS

INCOTERMS
constituie un ansamblu
de reguli prin care se
determină drepturile şi
obligaţiile părţilor în
contractul de vânzare
internaţională; alegerea
unei reguli de
interpretare a termenilor
comerciali.
ISTORIA
• Datorită evoluţiei semnificative a comerţului internaţional, în vederea punerii la dispoziţia
comercianţilor a unor reguli în interpretarea condiţiilor comerciale utilizate frecvent în comerţul
internaţional, au fost elaborate încă din 1928 de catre Camera Internaţionala de Comerţ de la
Paris (CIC-Paris) un set de termeni comerciali sau condiţii de livrare destinate interpretării
acestora în domeniul vânzarii internaţionale, reguli care erau în practica comerţului internaţional
nişte cutume, dar care nu aveau aceeaşi semnificaţie pentru comercianţii din diferite ţări.
• În perioada interbelică comerţul internaţional şi, în special, cel transatlantic, cunoaşte o
dezvoltare extraordinara. În 1936 Camera Internaţionala de Comerţ de la Paris editeaza pentru
prima data Regulile Internaţionale de Comerţ.
• Pe masura dezvoltării comerţului mondial, a modernizărilor ce au caracterizat procesul evolutiv
al vieţii economice internaţionale, varianta revizuită a fost adoptata la Congresul CCI de la
Viena din 1953 şi este cunoscută sub numele de INCOTERMS 1953, aceasta fiind prima
varianta de baza a regulilor ce au recunoaştere internaţionala, ce cuprindea noua termeni
comerciali.
• Ulterior, în 1967, 1978, 1980, 1990 şi ediţia INCOTERMS-2010 au adus modificări importante
ale termenilor atît sub aspectul denumirii, cât şi al conţinutului lor, creandu-se o noua varianta
de baza a regulilor.
Scopul INCOTERMS

este acela de a oferi un set de


reguli internaţionale pentru
interpretarea celor mai
utilizaţi termeni comerciali
ce sunt incorporaţi în mod
regulat în contractele de
vânzare în intreaga lume şi
au devenit parte din limbajul
cotidian al comerţului.
Camera Internaţională de Comerţ(CCI)
• Nu există o organizaţie mai bine plasată
decat ICC – acesta organizaţie este creată
şi menţine regulile INCOTERMS –
pentru a ajuta comercianţii în aplicarea
corectă a normelor pentru operaţiunile lor
globale sau de vînzare pe piaţa internă.
• Regulile globale introduse de ICC şi
utilizate de către companii în nenumarate
tranzacţii de afaceri din intreaga lume
sunt o parte esenţiala a activităţii ICC şi
ne diferenţiază de multe alte organizaţii
de afaceri internaţionale.
INCOTERMS® 2020
• Pentru a tine pasul cu dezvoltarea rapida a comerţului
internaţional şi cu globalizarea, regulile INCOTERMS sunt
revizuite o data la 10 ani. Având în vedere ca, de la ultima
revizuire din 2010, s-au schimbat multe în comerţul
internaţional, Camera de Comerţ Internaţională intrunită la
Paris în septembrie 2020 lanseaza publicaţia INCOTERMS®
2020, ce stabileşte un ghid practic pentru a ajuta utilizatorii
în alegerea mai uşoara a celor mai potrivite reguli pentru
tranzacţiile lor.
• O nouă versiune a condițiilor de livrare, denumite Incoterms
va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020 și va include o serie de
modificări. Condițiile de livrare emise de Camera de Comerț
Internațională reglementează obligațiile esențiale ale
cumpărătorului și ale vânzătorului în comerțul internațional,
cum ar fi transferul mărfurilor către cumpărător, costurile de
transport, răspunderea pentru pierderea și deteriorarea
bunurilor și costurile de asigurare.
Schimbările în INCOTERMS® 2020:

1 Includerea cerințelor legate de securitate

2 Incoterms 2020 conțin reglementări privitoare la mijloacele proprii de transport în FCA, Delivery at
Place (DAP), Delivery at Place Unloaded (DPU) și Delivered Duty Paid (DDP).

CIF și CIP stabilesc noi conditii de asigurare standard, dar nivelul de asigurare continua
3 să fie negociabil între cumpărător și vânzător.

4 Redenumirea DAT în DPU


Clauze aplicabile tuturor modalitatilor de transport:

• Marfa e pusa la dispoziţia cumpărătorului la sediul vânzătorului;


EXW

• Vănzîtorul predă bunurile primului caraus numit de cumpărător într-un loc prestabilit;
FCA

• Transport plătit până la;


CPT

• Transport şi asigurare plătite;


CIP

• Delivery at Place Unloaded;


DPU

• Livrat la locul convenit;


DAP

• Livrat cu taxele plătite;


DDP
Clauze ce se aplica doar transportului maritim si celui
efectuat pe apele interioare navigabile:

• Liber langa vas;


FAS

• Liber la bord;
FOB

• Cost şi transport;
CFR

• Cost, asigurare şi transport;


CIF
In plus fata de cele 11 reguli, INCOTERMS® 2020 mai cuprinde: 
-

• care sa-i ajute pe utilizatori să aleaga regula


NOTE EXPLICATIVE potrivită pentru fiecare tranzacţie;

• care să ajute la alegerea celei mai potrivite reguli


CLASIFICĂRI NOI  pentru categoria de transport avuta în vedere;

SFATURI PENTRU
• care să ajute la achitarea mărfurilor prin proceduri
FOLOSIREA
PROCEDURILOR electronice;
ELECTRONICE
SFATURI PRIVIND • care sconţine nexplicaţii de aplicare
APLICAREA INCOTERM® INCOTERM® 2020 în comerţul intern;
2020 COMERTULUI INTERN
INCOTERMS NU …

determina proprietatea sau titlul de transfer pentru bunuri și nici nu specifica termenii de plata

se aplica contractelor de prestari servicii și nu defineste drepturi sau obligații contractuale (cu
excepția livrarilor)

protejeaza partile de riscuri sau pierderi proprii, nici nu asigura produsele inainte sau dupa
livrare.

pecifica detalii privind transferul, transportul si livrarea bunurilor. Incărcarea containerelor NU


este considerată ambalare si trebuie tratata in contractul de vanzare-cumparare.

reprezinta o lege si NU exista o valoare implicita Incoterm


ŞTII CĂ....

Cu toate că INCOTERMS a evoluat


până la un standard foarte larg
acceptat la nivel internaţional,
devenind un standard pentru o
divizare simplă şi clară a sarcinilor INCOTERMS 2010 au fost pentru prima
referitoare la desfăşurarea unei dată clar declarate ca fiind aplicabile, de
livrări, aceste standarde nu au asemenea, şi în contractele de cumpărare
valoare de lege. naţionale (până în prezent se referea numai
la aplicabilitatea asupra contractelor de
cumpărare internaţionale)

S-ar putea să vă placă și