Ștefan cel Mare

Realizat de Cîrlan Tudor

Clasa-X-A
Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504,
Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa
de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a
fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui
Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă
domnie din epoca medievală din Țările Române.

Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a

istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat,
diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să
treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de
intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din
interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de
la domnie.
În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul
dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă
îndelungată de stabilitate internă, prosperitate
economică și liniște socială.

Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă

conducătoare formată din oameni proveniți preponderent
din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor
militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate
cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult
dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale
obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și
bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei
clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a
avea o armată de masă -„oastea cea mare”.
Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține
manifestări de nesupunere sau revoltă din partea boierilor. Rela ția a evoluat în timp, pe măsură ce autoritatea centrală a
domnului se întărea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a căutat să țină sub control puterea boierilor prin men ținerea
privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor
fugari, în frunte cu boierul Mihu.

Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând imediat sub domn un nivel al conducătorilor
administrațiilor locale, pârcălabii de cetăți (ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și
asigura controlul asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare raspundere doar rudelor sale și celor mai
apropiați dintre boieri. Ca semn al importanței pe care o aveau, pârcălabii erau situați întotdeauna inaintea dregătorilor
de curte, cu exceptia marelui vornic. În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe func ții a marilor dregători,
mulți rămânând în aceeași poziție pentru un număr mare de ani, cum ar fi: marele spătar Câlnău – optsprezece ani,
marele vistiernic Iuga – douăzeci și unu de ani sau marele logofăt Tăutu – mai mult de treizeci de ani. Acest lucru a
asigurat totodată și o mare stabilitate administrației țării.
Bătălia de la Baia-1467
În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467, oastea lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc
palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte
stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți. Grigore Ureche, autorul letopisețului
Țării Moldovei relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost
tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia. El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o
lovitură de lance, ceea ce a determinat transportarea sa în mare grabă spre Ungaria

După bătălia de la Baia ambii rămîn cu un gust amar: Ștefan nu reușește să-l
omoare pe Matia, iar Matia nu izbutește să-l detroneze pe Ștefan. Din nou,
aceleași constrîngeri, precum și banii Veneției și promisiunile Romei îi reunesc în
numele luptei pentru cruce. Trupele moldave și ungare, care trebuiau să lupte
împreună, se bat între ele. Se ajunge la un compromis, care susține obținerea
victoriei de la Vaslui.”

Harta Bătăliei:
Bătălia de la Codrii Cosminului (1497) poloneză: bitwa pod Koźminem) a avut drept combatan ți pe Ștefan cel Mare, domnitor moldovean
și regele Ioan I Albert al Uniunii Polono-Lituaniene. Bătălia a avut loc în Codrii Cosminului, la circa 100 km nord de capitala de atunci
Suceava (în poloneză Suczawa), între actualele comune Voloca pe Derelui și Valea Cosminului din raionul Adâncata, regiunea Cernău ți,
având ca rezultat o victorie importantă a moldovenilor.

Ștefan s-a folosit cu iscusință de incapacitatea numeroasei armate poloneze de a executa un marș în forță. Retrăgându-se pe
pe drumul Suceava-Siret-Cernăuți-Colomeea, armata poloneză trebuia să treacă dealurile împădurite care despart valea
Siretului de valea Prutului. Hărțuind armata în retragere, Ștefan, care dispunea de un total de doar 22.000 de ostași, a dorit
să-i provoace pe nobilii polonezi la o răbufnire pripită și nechibzuită. Astfel, un mic contingent de moldoveni a atacat direct
armata poloneză în mișcare exact în momentul când nobilii cavaleri treceau pe lângă pădurea pregătită de oamenii lui
Ștefan. Crezând că este vorba de un mic detașament, 5.000 de nobili în zale, în urmărirea detașamentului de moldoveni au
intrat drept în mijlocul capcanei pregătite de Ștefan.

Potrivit legendei, după victoria de la Codrii Cosminului, Ștefan cel Mare i-a impus pe prizonierii polonezi să are și să semene
ghindă în locul copacilor doborâți de oștenii moldoveni în timpul luptei. Locul unde au crescut stejarii semănați de polonezi
s-a chemat Dumbrava Rosie. Se spune că din stejarii semănați de polonezi a mai rămas doar unul singur, numit de localnici
Stejarul lui Ștefan cel Mare. Alături de stejar este instalată o cruce pe care scrie Nu este a mea și nici a voastră, dar este a
nepoților și strănepoților noștri, dupa care mai jos urmează inscripția de la strănepoți, precum și data bătăliei: 1497 în ziua
de Sf. Dumitru. Stejarul se găsește în codri, cam la 1 km de șoseaua care străbate localitatea Valea Cosminului.

Stejarul lui Ștefan:

 Bătălia de la Vaslui-1475

Bătălia de la Vaslui, menționată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, a avut loc în data de 10 ianuarie 1475
lângă orașul Vaslui, între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ștefan cel Mare și
oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa.
În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor
cronicari) aproape toată armata. Este considerată cea mai mare înfrângere din istoria islamului în fața unei
armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.

Oastea Moldovei și puținele ajutoare care au sosit au ridicat taberele la Vaslui, alături de domn fiind comasați cca.
40.000 de luptători moldoveni, la care s-au adăugat cei 8.800 de oameni veniți în ajutor și beneficiind de cca. 20 de
tunuri. Raportul de trupe era mult în favoarea otomanilor, astfel că Ștefan a adoptat o tactică de hărțuire și
înfometare iar planurile de luptă a domnitorului foloseau toate avantajele terenului. El a dat poruncă să fie părăsite
toate așezările omenești care puteau nimeri în calea dușmanilor, să fie tăinuite proviziile.

Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea oștii otomane, să o hărțuiască și să nu
îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul oștirii ca să meargă după hrană și să jefuiască. Locul ales
pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui, pe valea Bârladului, la vărsarea râului Racova, într-o zonă
mlăștinoasă prinsă între păduri, care îngreuna desfășurarea forțelor dușmane și manevrările de armată. Există
discuții în continuare în privința plasării acestui loc, considerat de cei mai mulți ca plasat în zona actualei comune
Băcăoani în sudul orașului Vaslui, loc care a căpătat numele de Podul Înalt după conformația locului, iar celebra
bătălie a rămas în istorie ca Bătălia de la Podul Înalt. O altă ipoteză plasează locul bătăliei pe raza actualei localități
Ștefan cel Mare, în nordul actualului oraș Vaslui, bazându-se pe interpretarea unor documente.

În oastea lui Ștefan erau circa:40.000 Moldoveni

5000 Secui
1.800 Unguri
2000 Polonezi
Armata otomană, care aduna 100.000 de turci și tătari, alături de 17.000 de munteni din Țara Românească
(după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând un total de 60.000 - 120.000 de oameni), soldați bine
pregătiți și înarmați, setoși de sânge și de averi, continuă înaintarea până la hotarele Moldovei. După cum
spunea Nicolae Iorga,

„în zările albe ale miezului iernii înaintau mulțimile negre, zecile de mii de dușmani, ieniceri, spahii și
gloată, ca lupii flămânzi.”
O armată impresionantă, o oaste uriașă pentru a supune Moldova și pe domnul său.

Lupta de la Vaslui, Podul Înalt, a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului în Europa. Papa Sixt
al IV-lea, numindu-l principele creștinătății, i-a scris lui Ștefan:

„faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri,
au adus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat.”
Lista bisericilor ctitorite de Ștefan cel Mare
Județul Suceava
-Mănăstirea Putna - 1466-1469
-Biserica Albă din Baia – 1467
-Biserica Sfântul Procopie din Bădeuți (astăzi Milișăuți) - 1487, distrusă în 1917
-Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți - 1487
-Mănăstirea Voroneț - 1488
-Biserica Sfântul Ilie din Sfântu Ilie - 1488
-Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț - 1500-1502
-Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Reuseni - 1503-1504

Județul Neamț
-Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Războieni - 1496-
-Biserica Nașterea Maicii Domnului din Tazlău - 1496-1497
-Mănăstirea Neamț - 1497
-Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Piatra Neamț - 1497-1498

Județul Iași
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași - 1491-1492
Biserica Cuvioasa Parascheva din Cotnari - 1493
Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău - 1493-1494
Mănăstirea Dobrovăț - 1503-1504
Biserica Sfinții Mihail și Gavriil din Scânteia -1503
Biserica Sfintii Voievozi din Cucuteni-1504

Muntele Athos
Mănăstirea Zografu - în 1502 a refăcut biserica mănăstirii Mănăstirea Putna:
Descrierea, înfățișării, caracterului și trăsăturilor de personalitate ale lui Ștefan cel Mare este o intrepindere dificilă, având în vedere că nu s-
au păstrat izvoare documentare interne din epocă, iar multe din cele externe se bazează pe relatări orale, mai mult sau mai puțin credibile, și
interpretate funcție de contextul cultural local și interesele pe care țara respectivă le avea față de Moldova. Unele dintre scrierile
contemporane lui au un vădit caracter apologetic, fiind pline de cuvinte de laudă și alcătuite, foarte probabil, din dorința vădită de a-l linguși
pe Ștefan, în vederea obținerii unor foloase. Alte caracterizări, scrisese după moartea lui, au preluat ideile acestora, într-un mod selectiv, în
încercarea de a crea un erou idealizat, care să servească drept model pentru deșteptarea sau cultivarea unei conștiințe naționale a românilor.
„Sunt, însă, și caracterizări provenind din spații și epoci diferite care îi atribuie, în chip repetat, aceleași însușiri, ceea ce înseamnă că ele îi
erau cu adevărat proprii.”[17]:p. 449

Portret de la Biserica din Pătrăuți

Pe baza portretelor din tablourile votive ale bisericilor ctitorite și a celor câteva izvoare scrise păstrate, se poate spune că Ștefan era un
bărbat de înălțime medie spre mică (probabil sub 160 cm, după standardele vremii).

„«Om nu mare de statu» dar probabil cu un trup foarte vânjos, cu fața rotundă și
plină, cu o frunte largă, cu ochi albaștri, cu părul lung și blond lăsat în plete pe
spate, cu mustață de asemenea blondă și, în unele etape ale vieții, cu o umbră de
barbă. Rana de la glezna stângă trebuie să-l fi făcut, cel puțin în ultimii ani, să
șchiopăteze.”
Domnitorul moldovean s-a căsătorit după ce a urcat pe tron statului moldovean. Prima sa soţie a fost
Evdochia de la Kiev. Ştefan cel Mare s-a însurat, în anul 1463, cu sora lui Simion Olelcovici, principele
Kievului.

La data de 24 septembrie 1472, Ştefan cel Mare se căsătoreşte cu Maria din Mangop, provenită din
neamul Comnenilor. Căsătoria dintre cei doi pare să nu fi fost una dintre cele mai fericite, deoarece
chiar în primul an, după o bătălie purtată cu domnitorul muntean Radu cel Frumos, Ştefan cel Mare le-a
adus la Suceava pe Maria, soţia voievodului învins şi pe fiica acestora Voichiţa.

După ce turcii au pus stăpânire pe Mangop, Ştefan cel Mare luă decizia de a se depărţi de soţia sa Maria,
deoarece nu mai avea niciun interes de a fi cu aceasta, moştenirea ei ajungând în posesia otomanilor.
Maria din Mangop avea să moară la data de 19 decembrie 1477, la scurt timp după ce domnitorul
moldovean avea să o ia de soţie pe Maria Voichiţa.
 Ștefan cel Mare a avut 4 copii.

Petru Rareș-

Bogdan al III-lea-

Alexandru al Moldovei-

Elena Voloşanca-
Statuia lui Ștefan cel Mare din Chișinău este un monument închinat domnului moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504), realizat în
perioada 1925-1928 de sculptorul Alexandru Plămădeală și amplasat în Parcul Ștefan cel Mare din municipiul Chi șinău, în
Republica Moldova. La fel și un bulevard îi poartă numele domnitorului.