Psihoterapia

scop, obiective, context

istoric
Psihoterapia este definită ca o acţiune
psihologică sistematică, planificată şi
intenţională, având la bază un sistem
teoretic conceptual bine pus la punct şi
exercitată de către un psihoterapeut
calificat (psiholog sau medic) asupra
pacientului.
 Psihoterapia
poate fi privită şi ca o relaţie interpersonală dintre
pacient şi psihoterapeut, relaţie menită să
investigheze şi să înţeleagă natura tulburărilor
psihice ale pacientului în scopul de a corecta
aceste tulburări şi a elibera pe pacient de
suferinţă
 Ea se asociază uneori cu
Psihoterapia se bazează pe În aceste situații psihoterapeutul
tratamentul
colaborarea voluntară își desfășoară activitatea în
medicamentos sau cu
dintre psihoterapeut și colaborare cu medicul
măsuri de asistență
pacient. psihiatru și cu alți membri ai
socială și pedagogică.
echipei de sănătste mintală.
La baza oricarei
psihoterapii se afla:

Convingerea conform căreia

Majoritatea psihoterapeuților
persoanele cu probleme
sunt de părere că scopul
psihologice au capacitatea
psihoterapiei este să
de a se modifica învățând
transforme această
noi strategii de a percepe și
convingere în realitate.
evalua realitatea și de a se
comporta.
Psihoterapia se diferentiaza de alte metode de
tratament prin:

● la utilizarea ei se folosesc instrumente

psihologice pentru schimbarea personalităţii,
legate de bazele psihologiei;

● sunt utilizate metode si instrumente

profesionale, adică pregătite de profesionişti;

● cu ajutorul psihoterapiei sunt trataţi persoane

ce suferă de dereglări ai psihicului
Obiectivul oricarei psihoterapii
consta în
Întelegere
a înţelege comportamentul pacientului şi a modifica
A acest comportament astfel, în cât dificultăţile
existenţiale ale acestuia să fie înlăturate sau măcar
diminuate
Evaluare
B psihoterapeutul încearcă să realizeze o evaluare a
personalităţii pacientului, căutând să pună în evidenţă
problemele principale şi particularităţile psihice ale
acestuia.

C Eliberare
Demersul psihoterapeutic va avea apoi ca sarcină să
elibereze pacientul de anxietate, depresie sau alte trăiri
afective care împiedică adaptarea optimală a acestuia
la mediu
 Obiectivele psihoterapiei vizeaza în
principal următoarele aspecte:

- Scoaterea pacientului din criză existenţială în care se află.

- Reducerea sau eliminarea simptomelor.
- Întărirea E-ului şi a capacităţilor integrative ale personalităţii pacientului.
- Rezolvarea sau restructurarea conflictelor intrapsihice ale pacientului.
- Modificarea structurii personalităţii în vederea obţinerii unei funcţionări
mai
mature, cu o capacitate de adaptare eficientă la mediu.
- Reducerea sau înlăturarea acelor condiţii de mediu care produc sau
menţin comportamentele de tip dezadaptiv.
- Modificarea opiniilor eronate ale subiecţilor despre ei înşişi şi despre
lumea
înconjurătoare.
- Dezvoltarea la subiecţi a unui sentiment clar al identităţii personale
ISTORIA PSIHOTERAPIEI

I practica I teorie Dupa sec 18

Secolul 8 Au fost introduse interventiile
oamenii primeau sfaturi şi Medicul persan Rhazes din
erau ascultaţi de ceilalţi Bagdad, insa bolile psihice erau psihosociale pentru reabilitarea
tratate ca posesiuni demonice ”nebunilor”

I scoala- Sigmund Freud

Psihoterapia comportamentala
1900
Teoria psihanalitica- bolile
1920
psihice isi au originea in
Psihoterapie pentru fobii, bazata pe
copilarie si in mintea
principiile conditionarii operante si
inconstienta.
teoriei invatarii sociale
 Psihoterapia centrata pe
pacient
‘50 Fondata de Carl Rogers,
pornind de la principiile
existentialismului si piramida
necesitatilor umane a lui
Maslow
Psihoterapia rational-
‘60 emotiva
Infiintata de catre Albert Ellis
Psihoterapia umanista
‘50-‘
60 apar terapiile Gestalt- promovată de
Fritz şi Laura Perls, comunicarea
non-violentă- de către Marshall
Rosenberg și analiza tranzacţională-
de către Eric Berne
Psihoterapia cognitiv-
‘70 comportamentala
Apare dupa ce se unesc terapiile
rational-emotiva (Ellis) si terapia
cognitiva (Beck)