Factori de producție

Productivitate
Profit
 Factorii de producție
• Economistii clasici considerau ca
pentru a produce bunuri si servicii
era necesara utilizarea unor resurse
sau factori de productie:
pamantul, munca si capitalul.
Pământul, munca și capitalul într-o gravură din 1875
DEFINIȚIE:
• Factorii de producţie reprezintă
potenţialul de resurse productive atrase
în circuitul economic.
•  Factorii de producţie reprezintă
resursele economice disponibile şi
valorificabile, în măsura în care sunt
atrase şi utilizate în activitatea
economică în scopul producerii de
bunuri economice.
• Teoria factorilor de producţie a fost dezvoltată în
ştiinţa economică pentru prima dată de economistul
francez Jean Batist Say, reprezentant al doctrinei
liberalismului economic clasic.Aportul lui J. B. Say la
dezvoltarea ştiinţei economice constă în elaborarea
unui şir de teorii şi concepte economice noi, cum ar fi:
 teoria factorilor de producţie, prin care J. B. Say înţelegea
munca, capitalul şi pământul, remuneraţi respectiv prin salariu,
profit şi rentă. Această teorie care nu şi-a pierdut actualitatea şi
valoarea până în zilele noastre;
 J. B. Say primul a introdus în teoria economică conceptul de
„întreprinzător”. În viziunea lui întreprinzătorul este veriga
mecanismului economic, că anume el este organizatorul
producţiei de utilităţi, că el procură factori de producţie, îi
combină în scopul obţinerii produselor pe care apoi le vinde pe
piaţă şi obţine un profit.
 Munca
• Munca, ca factor de producţie, reprezintă
activitatea umană specifică, manuală şi/sau
intelectuală, prin care oamenii îşi folosesc
aptitudinile, cunoştinţele şi experienţa,
ajutându-se în acest scop de instrumente
corespunzătoare, mobilul acestei activităţi fiind
producerea bunurilor necesare satisfacerii
trebuinţelor lor imediate şi de perspectivă.
• Factorul muncă e necesar de a fi analizat sub
aspect cantitativ, structural şi calitativ.
• În raport cantitativ, munca trebuie analizată în legătură
cu populaţia, cu factorul demografic în general.
• Astfel,din punct de vedere cantitativ, resursele de
muncă dintr-o țară pot fi grupate:
1. Populația adultă:18-65 ani
2. Populația activă=Populația adultă-Populația inaptă
3. Populația activă disponibilă=Populația activă-
(Elevi+Studenți+Militari+Casnici)
4. Populația ocupată=Populația activă disponibilă-Șomeri
5. Populația activă salariată=Populația ocupată-Populația
cu gospodării proprii
• Referitor la aspectul calitativ se are în vedere nivelul
de pregătire profesională,volumul de cunoștințe
generale sau tehnico-științifice.
 Pământul
• Natura - ca factor de producţie, include toate
resursele din natură, care sunt folosite la
producerea bunurilor economice (solul, aerul,
apa, mineralele, fondul silvic etc.). Toate resursele
brute din natură intră în categoria factorului
natural al producţiei numit „pământ”. Pământul
este punctul de pornire al întregii activităţi
economice. Natura oferă oamenilor: condiţii vitale
de existenţă; resurse naturale şi resurse primare
de energie; spaţiu de desfăşurare a activităţii
umane.
• Trăsăturile naturii ca factor de producţie:

 natura are un caracter primar, originar.

Elementele naturii nu sunt reproductibile în mod
artificial, deşi ştiinţa contemporană oferă omului
posibilitatea de a interveni în circuitul formării şi
regenerării multora din resursele naturale;
 natura, ca factor de producţie, se manifestă în
formă materială şi în formă de energie;
 natura se caracterizează prin raritatea resurselor;
 natura dispune de dimensiuni cantitative şi
calitative.
 Capitalul
• Capitalul, ca factor de producție,
reprezintă ansamblul bunurilor
economice acumulate – eterogene şi
reproductibile – ale căror utilizare face
posibilă, prin reîntoarcerea lor în
producţie, sporirea randamentului
factorilor primari de producţie sau cel
puţin duce la uşurarea muncii.
• După modul specific în care se consumă şi se
înlocuiesc componentele capitalului real el se
grupează în: capital fix şi capital circulant.
• Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului
productiv (real, tehnic) format din bunuri de lungă
durată ce servesc ca instrument ale muncii
oamenilor în mai multe cicluri de producţie, care
se consumă treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi
ani de utilizare.
• Capitalul circulant reprezintă acea parte a
capitalului productiv care se consumă în întregime
în decursul unui singur ciclu de producţie şi care
trebuie înlocuit cu fiecare nou circuit economic.
Uzura
• Scoaterea din funcţiune este rezultatul deprecierii
capitalului fix datorate atât uzurii fizice cât şi a cele
morale a acestuia.
• Prin uzura fizică a capitalului fix se înţelege
pierderea treptată a proprietăţilor lui tehnice de
exploatare ca urmare a folosirii productive şi a
acţiunii factorilor naturali.
• Uzura morală a capitalului fix, numită şi uzură
involuntară, constă în deprecierea valorică, sau
valorică şi tehnică înainte de uzura sa fizică deplină,
datorită progresului tehnic.
 Amortizarea
• Amortizarea reprezintă expresia valorică a uzurii. Mărimea
anuală a amortizării se determină raportând valoarea
capitalului fix la durata normală de funcționare, în ani.
A=V/t
sau
• A =(V - r+d ) / T,  unde:
• A – suma anuală a amortizării;
• V – valoarea iniţială a capitalului,fix;
• r – valoarea reziduală, adică valoarea recuperată după scoaterea
din funcţiune a capitalului fix;
• d – cheltuielile făcute pentru scoaterea din uz a capitalului fix;
• T – timpul de funcţionare a capitalului fix.
• ata normală de funcţionare, în ani.
ctorii de
ducţie
 Neofactorii de producție

• Ca neofactori de producţie se consideră: progresul

tehnico-ştiinţific; sistemul informaţional; capitalul uman;
abilitatea întreprinzătorului.Ameliorarea calitativă a
factorilor de producţie se înfăptuieşte prin intermediul
progresului tehnic.
• Exemple de neofactori: întreprinderea, întreprinzătorul și
informația.
• Abilitatea întreprinzătorului, ca neofactor de producţie,
este apreciată ca un tip special de resursă umană, care se
referă la capacitatea de a combina în modul cel mai
eficient natura , munca şi capitalul, la creativitatea şi
iniţiativa de a produce bunuri şi de a găsi noi căi de
comercializare a acestora, la asumarea riscului în activităţi
economice.
 Productivitatea
• Productivitatea, din punct de vedere economic,
reprezintă expresia sintetică a eficientei utilizării
factorilor de productie in activitătile din care
rezultă bunuri economice. Prin productivitate se
intelege de fapt rodnicia sau randamentul
factorilor de productie utilizati. Productivitatea se
exprimă ca raport intre rezultatul economic obtinut
(efectul) si factorii de productie utilizati, care sunt
evaluati, fizic sau in expresie monetara (efortul).
• W = Productivitate medie a muncii, Q = Producția obtinută și L =
Factorul muncă utilizat.
• Productivitatea pot fi masurată atat la nivel general (în întreaga
economie) cat si la nivelul unei industrii sau ramuri economice
pentru a examina tendințele în creșterea forței de muncă, nivelul
salariilor și îmbunătățirea tehnologică, ambele forme putând fi
calulate ca productivitate medie sau marginala. Factorii de care
depinde productivitatea sunt, in general, factori naturali
(disponibilitatea resurselor, conditiile de clima, etc), factori
tehnico-economici (gradul de inzestrare tehnica), factori sociali
(nivelul de pregatire profesionala a angajatilor) si factori
internationali.
 Profitul
• Profitul este principalul obiectiv al unei firme .
Profitul este partea ramasa din venitul total ce revine
întreprinzatorului dupa ce s-au scazut toate
cheltuielile aferente venitului respectiv. Formele
profitului sunt :
• profitul brut;
• profitul net;
• profitul normal ;
• profitul pur sau supraprofitul.
 Profitul brut, partea ce ramâne din venitul total după ce s-au
micșorat cheltuielile de producție;
 Profitul net, partea din profitul brut care ramâne dupa ce au
fost deduse dobânda la capitalul propriu al întreprinzătorului,
salariul ca recompensă pentru activitatea sa, arenda și chiria pentru
terenul și clădirea care îi aparțin, impozitele și taxele ce se suportă
direct din profit;
 Profitul normal, legitim sau justificat, reprezintă remunerarea
serviciilor întreprinzătorului, recompensa sa pentru priceperea sa și
răspunderea pe care și-o asumă, prima pentru risc si incertitudine;
 Profitul pur sau supraprofitul, generat de împrejurări
deosebite, care nu au legatură cu activitatea întreprinzatorului. Este
obținut de acei întreprinzători care au o poziție de monopol în
producerea și/sau vânzarea produselor.
 
Dacă productivitatea marginală a muncii este de 5000 de bucăți iar productivitatea
marginală a capitalului este de 15.000 de bucăți , cu ce rata va avea loc substituirea
capitalului prin muncă? Rezolvare:
==3

K L Q Wmg Wl
10 0 0 0 0
10 5 100 20 20
10 10 225 25 22.5
10 15 325 20 21.5
10 20 400 15 20
PROIECT REALIZAT DE : TANKO SZABINA SI BUCUR SILVIA