CATASTROFA DE LA

CERNOBÂL

A elaborat:
Morari Mădălina,
clasa a 9-a”A”
Era 26 aprilie 1986, ora 01 şi 23 de minute şi 58
de secunde. Reactorul scapă de sub control şi se
produce o explozie violentă. Acoperişul
reactorului, greu de o mie de tone, este aruncat
în aer. Învelişul de grafit ia foc şi 190 de tone de
substanţe radioactive ajung la peste 1.000 de
metri în atmosferă şi sunt purtate de curenţii de
aer pe distanţe imense.
BOLI EREDITARE DIN CAUZA RADIAȚIEI
 Mărturiile cutremurătoare a persoanelor ce au
suferit in catastrofa de la Cernobâl
”Am avut mari probleme cu căderea
dinților. Mergeam de 4 ori pe săptămână
la stomatolog,cheltuielile au fost
enorme” Tudor Căpățînă

”Aveam 35 de ani când s-a întâmplat

tragedia, chiar și acum după depunerile
de flori voi merge la spital pentru a face
proceduri . După acest tragic accident
mereu sunt bolnav, mă doare tot, la fel
se întâmplă și cu feciorul meu este
foarte bolnav” Petru Negru
Pe acoperișul centralei nivelul de radiații era atât
de mare încât curățarea nu a fost posibilă cu
vehicule robotizate, deoarece acestea s-au
defectat. În lipsa unor alte soluții, pe acoperiș au
fost trimiși soldați care aveau la dispoziție 90 de
secunde fiecare să arunce bucățile de grafit
radioactiv înapoi în reactor. Nikolai Tarakanov
Potrivit specialiştilor, explozia de la Reactorul 4 al Centralei nucleare
Cernobîl, Ucraina, din 26 aprilie 1986, a generat radiaţii cât 500 de bombe
nucleare de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. Pentru a opri
emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un
“sarcofag” de beton. Au fost puse în alertă nu numai autorităţile sovietice
de la acea vreme, ci şi întreaga Europă. A fost nevoie de 3 zile pentru a
evacua populaţia din jurul centralei, pentru că la momentul accidentului,
peste 273.000 de persoane locuiau în vecinătatea acesteia. Au fost
interzise culturile pe 784.320 de hectare de teren agricol, iar pe alte
700.000 de hectare a fost interzisă plantarea de păduri. Un nor radioactiv
a acoperit Europa de Nord, apoi Europa de Est, expunând populaţia
acestor zone la radiaţii de 100 de ori mai mari decât cele normale.  
Mărturia unui român din ”deșertul radioactiv” de la Cernobîl care trebuie
să dureze 500 de ani, dar care, straniu, a dispărut în 20 de ani
Eu sunt reporter în primul rând. Prima ţară care a informat
lumea despre accidentul de la CAE Cernobîl a fost SUA, care a
înţeles acest lucru analizând imaginile surprinse cu ajutorul
satelitului. Iniţial, conducerea URSS a încercat să nu divulge
informaţia despre accident. Dacă la putere n-ar fi fost Mihail
Gorbaciov, ci Leonid Brejnev, informaţia ar fi fost ţinută până la
urmă în taină. Activam pe atunci în calitate de corespondent
special al uneia dintre cele mai importante agenţii de presă AP
„Novosti” din Moscova care furniza informaţii agenţiilor de presă
din străinătate. Locuiam la Kiev. A doua zi când am aflat despre
tragedie, am înţeles că trebuie să mă deplasez la faţa locului.

Nu eram trimis de nimeni. M-am deplasat vreo 80 de km cu diferite

mijloace de transport. Este greu să descriu ce am simţit în timp ce mă
apropiam de Cernobîl. Cert e că în memorie mi-a revenit foarte vie o
amintire din copilărie. În timpul luptelor de la Chişinău, dintre armată
română şi cea sovietică, eu şi mama, nu ştiu în ce împrejurări, ne-am
pomenit într-o noapte într-un tanc nemţesc. Înăuntru era linişte, se
auzeau din când în când schijele ce ricoşau pe suprafaţa tancului. La
un moment dat, am auzit vocea mamei care a bâiguit: „Noi o să
murim?”. Soldatul i-a răspuns că putem fi ucişi doar dacă o bombă ar
cădea de sus. În zori, s-a lăsat o linişte de mormânt, soldatul ne-a zis
să ieşim, armata română se retrage. În jur am văzut numai ruine şi
feţe de oameni speriaţi.