Îngrijiri

calificate în
medicină
internă

CURS 3
AFECŢIUNI
DIGESTIVE

Lect. Univ. Dr. Hărăbor Valeriu

Refluxul gastro-esofagian

Esofagita

Refluxul gastro-esofagian (RGE) este un fenomen complex la

realizarea că ruia concură mai multe verigi patogenetice. La baza
refulă rii conţinutului gastric în esofag stau tulbură rile motilită ţii
tubului digestiv superior (esofag, stomac, duoden). Boala de reflux
este expresia RGE patologic, şi se manifestă prin fenomene digestive
şi respiratorii.

Refluarea conţinutului gastric în esofag are o serie de consecinţe

locale şi la distanţă : esofagita de reflux, cancerul esofagian,
sindromul Barrett şi suferinţele respiratorii.
Refluxul gastro-esofagian

Esofagita de reflux

Esofagita de reflux se defineşte ca totalitatea manifestă rilor

subiective şi obiective cauzate de inflamaţia mucoasei esofagiene
ca urmare a contactului dintre conţinutul gastro-duodenal (sau
intestinal) cu mucoasa esofagului.
Această definiţie include esofagita peptică cauzată de acidul
clorhidric şi pepsină şi non-peptică indusă de acizii biliari şi
enzimele pancreatice (esofagită alcalină, esofagită triptică).
Refluxul gastro-esofagian
Esofagita de reflux

Tablou clinic

Tabloul clinic reuneşte simptome digestive ce sugerează suferinţă

esofagiană (arsură retrosternală , durerea toracică , regurgită ri şi
disfagia), extradigestive (în special respiratorii).

Arsura retrosternală este expresia acţiunii factorilor de reflux

asupra mucoasei esofagiene. Alare mai frecvent după masă în
poziţia culcată . Intensitatea arsurii nu se corelează totdeauna cu
severitatea leziunilor.

Durerea toracică constituie al doilea simptom major al esofagitei de

reflux. Se manifestă ca: presiune toracică , glob retrosternal
migrant, alteori greu definită de bolnavi. Intensitatea este variabilă ,
uneori poate sugera infarctul miocardic acut sau angina pectorală .
Apartenenţa la esofag sau cord nu totdeauna poate fi apreciată
clinic.
Refluxul gastro-esofagian
Esofagita de reflux

Tablou clinic

Regurgitările însoţesc mai frecvent arsura retrosternală . Dacă

conţinutul refluat ajunge în cavitatea bucală bolnavul poate
aprecia caracterul acid (gust acru) sau alcalin (gust amar).

Disfagia este mai rară şi reflectă stenoza esofagiană

(postesofagitică ), tulbură ri motorii sau neoplasmul esofagian.

Odinofagia este definită ca durere intensă în timpul deglutiţiei

localizată retrosternal. Reflectă esofagita severă cu ulceraţii.

Manifestările respiratorii se datoresc aspiraţiei bronşice a

conţinutului refluat.
Refluxul gastro-esofagian
Esofagita de reflux

Diagnostic. Mijloacele folosite în diagnosticul esofagitei de reflux

sunt foarte variate:

- teste pentru evidenţierea refluxului gastro-esofagian: examenul

radiologic baritat; pH-metria esofagiană standard; monitorizarea
continuă a pH-ului esofagian; examenul scintigrafic;

- teste pentru revelarea simptomelor de reflux: testul Bernstein

(perfuziei acide); monitorizarea continuă a pH-ului esofagian;

- teste pentru evidenţierea leziunilor esofagiene: examenul radiologic

baritat; examenul endoscopic; biopsia esofagiană şi examenul
histologic; mă surarea diferenţei de potenţial transmucos;

- teste de apreciere a patogenezei esofagitei: clearance-ul acid al

esofagului; examenul scintigrafic; manometria esofagiană ; analiza
conţinutului de reflux (HCI, acizi biliari etc.).
Cancerul esofagian

Neoplasmul esofagian este una dintre bolile maligne cu prognostic

sumbru, fiind descoperit tardiv din cauza latenţei clinice lungi,
avâ nd complicaţii majore şi ducâ nd rapid la deces.

Manifestări clinice

Disfagia – la început este intermitentă , minimă , predomină pentru

alimentele solide, în această fază fiind deseori neglijată de pacienţi,
fapt ce întâ rzie mult diagnosticul.
Disfagia poate fi precedată de senzaţii dezagreabile, presiune
retrosternală , disconfort la înghiţire, senzaţie de plenitudine
toracică . Pacientul începe să -şi modifice obiceiurile alimentare,
consumâ nd mai multe lichide şi mestecâ nd îndelung alimentele.
Evită alimentele care, datorită proprietă ţilor lor fizice, produc mai
frecvent aceste senzaţii dezagreabile: carnea de vită , merele, pâ inea
proaspă tă .
Cancerul esofagian

Se constată că , la apariţia disfagiei, neoplasmul a ocupat deja

aproximativ 2/3 din circumferinţa esofagului.

În timp, disfagia devine permanentă , supă ră toare, fiind prezentă şi

la consumul alimentelor semisolide, ulterior şi la lichide.

Disfagia din cancerul esofagian este de tip organic, fiind resimţită

de pacient în decursul a mai puţin de 10 sec. de la înghiţire.

În stadiile evoluate, disfagia este însoţită de regurgită ri, sughiţ,

eructaţii, halenă fetidă , hipersialoree a jeun.

Regurgitările apar în 20% din cazuri, prezenţa lor avâ nd

semnificaţia unei stenoze strâ nse.
Cancerul esofagian

Durerile pot avea sediu toracic, anterior sau posterior. Ele traduc
uneori o invadare mediastială .

Durerea poate fi epigastrică , transfixiantă , prin invadare celiacă . În

cazul metastazelor osoase, apar dureri intense la acest nivel.

Slăbirea din greutate este marcată , pâ nă la caşezie.

Apare în 40% din cazuri şi este datorată disfagiei şi anorexiei.

Prezenţa ei are o semnificaţie prognostică nefavorabilă .

Cancerul esofagian

Disfonia este datorată unei paralizii a nervului recurent, mai ales a

celui stâ ng.
Atingerea traheei şi a bronhiilor este relativ frecventă . O fistulă este
suspectată în momentul în care apare tusea la alimentaţie.
Tusea mai poate fi determinată şi de paralizia recurentului sa de
regurgită rile alimentare în caz de stenoză a treimii superioare a
esofagului.

Perforaţia esofagului duce la mediastinită , cu posibilitatea

deschiderii unui abces în pleură sau a rupturii marilor vase.

Se poate întâ lni de asemenea tabloul clinic al unei hemoragii

digestive superioare.
Gastritele

Gastritele sunt inflamaţii acute sau cronice, difuze sau focale ale
mucoasei stomacului.

Clasificarea gastritelor:
- acute:
- erozive – hemoragice;
- flegmonoasă ;
- cronice:
- microbiană produsă de Helicobacter pylori (tip B);
- chimică (tip C): de reflux; antiinflamatoare; alcool;
- atrofică - autoimună (tip A);
- alte tipuri de gastrită:
- granulomatoase;
- hipertrofică (Menetrier);
- limfocitară .
Gastritele

Gastritele acute

Gastritele acute erozive se caracterizează prin ulceraţii

superficiale fă ră a depă şi musculara mucoasei.

Tablou clinic

Simptomele gastritei acute erozive constau în: durere epigastrică ,

greţuri şi vă rsă turi. Există şi bolnavi asimptomatici.

Bolnavii ce folosesc antiinflamatoare prezintă manifestă ri

dispeptice care nu se corelează totdeauna cu severitatea
eroziunilor.
Gastritele
Gastritele acute

Hemoragia digestivă superioară este o manifestare comună a

gastritelor acute, expresia aşa-zisei gastrite hemoragice. La
mahoritatea bolnavilor hemoragia este ocultă, evidenţierea sa
presupunâ nd examene de laborator speciale. Alteori, hemoragia
poate fi dovedită în aspiratul gastric.

Anemia feriprivă , în special la bolnavii reumatici ce folosesc

antiinflamatoare, poate fi datorată şi gastritei erozive.

La bolnavii cu eroziuni de stres tabloul clinic este dominat de

manifestă rile bolii de bază .
Duodenitele

Duodenita este inflamaţia mucoasei duodenale.

Duodenitele complet asimptomatice sunt rare. Cel mai adesea se

prezintă cu sindrom dispeptic ulceros. Durerea are toate caracterele
celei din ulcer, cu ritmicitate, localizare, condiţii de apariţie,
periodicitate, ameliorare la ingestie de alimente sau alcaline.

Prezenţa durerii în lipsa ulcerului ridică problema patogenezei

acesteia, probabil efectul inflamaţiei şi a radicalilor liberi, decâ t a
leziunii ulceroase propriu-zise.

În duodenitele secundare simptomele sunt acelea ale bolii de bază

(durere şi diaree în parazitoze, diaree în boala celiacă şi boala
Whipple etc.)
PUNCŢIA ABDOMINALĂ (PARACENTEZA)

Definiţie: puncţia abdominală sau paracenteza constă în

traversarea peretelui abdominal cu ajutorul unui trocar în diferite
scopuri. În cavitatea peritoneală , se poate acumula lichid (ascită )
care poate avea drept cauză :
• obstacole în circulaţia portală , ceea ce determină hipertensiune în
ramurile venei porte (în ciroza hepatică , insuficienţa cardiacă ,
tumorile peritoneale);
• inflamaţia (în peritonita tuberculoasă ).

Scop:
- explorator:
• punere în evidenţă a prezenţei lichidului peritoneal;
• recoltarea lichidului şi examinarea sa în laborator pentru
stabilirea naturii sale;
- terapeutic:
• evacuarea unei colecţii libere de lichid în ascitele masive;
• pentru efectuarea dializei peritoneale.
PUNCŢIA ABDOMINALĂ (PARACENTEZA)

Indicaţii:
 ascitele masive care provoacă tulbură ri circulatorii şi respiratorii
prin presiunea asupra diafragmului, venei cave inferioare;
 ascitele care nu se resorb prin metodele obişnuite de tratament;
 traumatismele închise ale viscerelor abdominale, câ nd se
bă nuieşte hemoperitoneu;
 pentru diagnosticul citologic, bacteriologic şi enzimatic al ascitei.

Contraindicaţii:
 chisturi ovariene mari, hidronefroză , sarcină ;
 se execută cu prudenţă la pacienţii cu diateze hemoragice şi în
precomă ;
 colecţiile de lichid închistate se evacuează numai chirurgical.
PUNCŢIA ABDOMINALĂ (PARACENTEZA)

Locul puncţiei:
• pe linia Monroe Richter – în fosa iliacă stâ ngă , la punctul de unire
a 1/3 medii cu cea mijlocie a liniei ce uneşte ombilicul cu spina
iliacă anterosuperioară stâ ngă ;
• pe linia ombilicopubiană , la mijlocul ei.
PUNCŢIA ABDOMINALĂ (PARACENTEZA)

Pregătirea puncţiei

Materiale
• de protecţie a patului pe care se execută puncţia;
• pentru dezinfecţia tegumentului tip III;
• instrumente şi materiale sterile: trocar gros cu diametrul de 3-4
mm cu un mandrin ascuţit şi unul bont de rezervă , seringi de 5 şi 20
ml, ace de 5-6 mm, bisturiu, pense hemostatice, câ mp chirurgical,
mă nuşi chirurgicale, comprese, tampoane, tuburi prelungitoare;
• pentru recoltarea şi colectarea lichidului: eprubete, cilindru gradat,
gă leată gradată de 10 l;
• pentru îngrijirea locului puncţiei: cearşaf împă turit pe lungime,
romplast;
• substanţe medicamentoase, anestezice locale, tonice-cardiace;
• paravan, tăviţă renală.
PUNCŢIA ABDOMINALĂ (PARACENTEZA)

Pregătirea puncţiei
Pacientul
 pregătirea psihică: se informează asupra necesită ţii puncţiei, i se
asigură securitatea şi intimitatea;
 pregătirea fizică:
- se invită să urineze (dacă este cazul, se va face sondaj
vezical);
- se dezbracă regiunea abdominală ;
- se aşază pacientul în poziţie decubit dorsal în pat, peste
cearşaful împă turit în lung, cu flancul stâ ng la marginea patului
şi trunchiul uşor ridicat;
- se mă soară circumferinţa abdominală .
Execuţia puncţiei:
• se face de că tre medic, ajutat de una-două asistente;
• se derulează în salon sau în sala de tratamente.
PUNCŢIA ABDOMINALĂ (PARACENTEZA)
PUNCŢIA ABDOMINALĂ (PARACENTEZA)

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

 se aşază comod în pat, astfel ca locul puncţiei să fie câ t mai sus
pentru a evita presiunea supra orificiului şi scurgerea lichidului în
continuare;
 se asigură o temperatură optimă în încă pere şi linişte;
 după 6 ore se îndepă rtează cearşaful strâ ns în jurul
abdomenului;
 se mă soară circumferinţa abdominală şi se notează ;
 se suplineşte pacientul pentru satisfacerea nevoilor sale;
 se monitorizează pulsul, tensiunea arterială , se notează valorile
înregistrate în primele 24 de ore;
 pansamentul se schimbă , respectâ nd mă surile de asepsie;
 agrafele se scot după 48-72 de ore.
PUNCŢIA ABDOMINALĂ (PARACENTEZA)

Pregătirea produsului pentru examinare:

• examenul macroscopic constă în mă surarea cantită ţii de lichid
evacuat, aprecierea aspectului lui, deerminarea densită ţii;
• reacţia Rivalta (vezi puncţia pleurală );
• examenul citologic, bacteriologic, biochimic – eprubetele cu lichid,
etichetate, se trimit la laborator.

Se efectuează reorganizarea.

Notarea puncţiei în foaia de observaţie:

 se notează cantitatea de lichid evacuat, data, ora, numele
persoanei care a executat puncţia;
se notează circumferinţa abdominală înainte şi după evacuarea
lichidului.

Accidente:
colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavită ţii abdominale;
 hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză , melenă ;
 perforarea intestinului determină peritonită ;
 persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid.
RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR

Definiţie: Vă rsă tura – conţinut gastric care se elimină spontan, de

obicei în afecţiuni digestive, dar întâ lnit şi ca un simptom în alte
afecţiuni (alcoolism, tensiune intra-craniană ) sau în sarcină .

Scop: explorator: se fac examină ri macroscopice, bacteriologice,

chimice pentru stabilirea diagnosticului.

Pregătire
Materiale: 2 tăviţe renale curate şi uscate; pahar cu soluţie aromată ;
muşama, traversă , prosop.
Pacient
• psihic: pacientul va fi încurajat şi susţinut în timpul vă rsă turii;
• fizic:
- se aşază în poziţie şezâ nd sau decubit dorsal cu capul întors
lateral;
- se aşază sub cap un prosop sau în jurul gâ tului;
- se protejează lenjeria de pat şi de corp cu muşama sau
traversă .
RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR
Execuţie:
 se îndepă rtează proteza dentară (câ nd este cazul);
 i se oferă tăviţa renală sau o susţine asistenta;
 sprijină fruntea bolnavului;
 dacă varsă după intervenţii chirurgicale intraabdominale, va fi
sfă tuit să -şi comprime uşor cu palma plaga operatorie;
 după vă rsă tură se îndepă rtează tăviţa;
 i se oferă paharul cu apă să -şi clă tească gura (aruncă în altă
tăviţă ).

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

• se şterge gura pacientului;
• se îndepă rtează materialele folosite;
• se aşază pacientul în poziţie comodă şi se acoperă ;
• se aeriseşte salonul;
• se supraveghează pacientul în continuare.
RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR

Pregătirea produsului pentru examen de laborator:

• se completează buletinul de recoltare;
• se trimite produsul la laborator.

Se efectuează reorganizarea.

Notarea puncţiei în foaia de observaţie:

• se notează aspectul macroscopic, cantitatea;
• unele semne însoţitoare sau premergă toare (cefalee, vertij,
transpiraţii, emisie fă ră efort, în jet etc.).
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

Definiţie:
Scaun – resturile alimentare supuse procesului de digestie,
eliminate din organism prin acul defecaţiei.

Scop:
- explorator:
• depistarea unor germeni patogeni responsabili de
îmbolnăvirea tubului digestiv;
• depistarea unor purtă tori să nă toşi de germeni;
• depistarea unor tulbură ri în digestia alimentelor.
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

Generalităţi:
• recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea examină rii lor
macroscopice, biochimice, bacteriologice şi parazitologice;
• examenul bacteriologic permite diagnosticarea bolilor
infecţioase, gastrointestinale, prin depistarea bacilului tific,
dezinteric, tuberculos, vibrioni holerici şi enterobacteriile
toxiinfecţiilor alimentare; după stabilirea diagnosticului, recoltarea
se efectuează pentru supravegherea evoluţiei bolilor;
• examenele biochimice şi de digestie permit descoperirea unor
tulbură ri în secreţia fermenţilor digestivi, prezenţa microscopică a
sâ ngelui etc.;
• examenele parazitologice descoperă parazitozele intestinale
prin evidenţierea ouă lelor de paraziţi.
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

Pregătire:
Materiale: tavă medicală , ploscă sterilă , tub recoltator; tampoane
sterilizate, montate pe porttampon prevă zute cu dopuri de cauciuc
şi introduse în eprubete sterile; sondă Nélaton nr 16-18, purgativ
salin; eprubete cu medii de cultură ; materiale pentru toaleta
perineală ; muşama, aleză , lampă de spirt, chibrituri.
Pacient
• psihic: se anunţă şi i se explică necesitatea efectuă rii examină rii;
• fizic:
- în preziua examenului, seara, se administrează un purgativ
salin (sulfat de magneziu 20-30 g);
- îşi goleşte vezica urinară ;
- se efectuează toaleta regiunii perineale;
- se instruieşte pacientul să folosească recipientul steril pentru
defecare.
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE
Execuţie:

 recoltare din scaun spontan sau provocat:

• spă larea mâ inilor;
• se protejează patul cu muşamaua şi aleza;
• se aşază bazinetul sub pacient;
• se recoltează cu lingura recipientului câ teva fragmente din
diferite pă rţi ale scaunului (mucus, puroi);
• se introduce lingura în recipient.

 recoltarea directă din rect:

• se aşază pacientul în decubit lateral stâ ng cu membrul inferior
drept întins, iar cel stâ ng în flexie;
• se îndepă rtează fesele şi se introduce tamponul steril, prin
mişcă ri de rotaţie prin anus în rect;
• se şterge mucoasa rectală ;
• se îndepă rtează tamponul şi se introduce în eprubeta sterilă ,
după flambarea gâ tului ei.
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE
Execuţie:

 recoltarea la copil:
• se va face cu sonda Nélaton;
• se ataşează a capă tul liber al sondei o seringă ;
• se introduce sonda prin anus pe o distanţă de 10-15 cm;
• se aspiră cu seringa;
• se îndepă rtează sonda şi se goleşte conţinutul prin insuflare
într-o eprubetă sterilă .

 recoltarea pentru ouă de paraziţi:

• se poate face şi prin raclare cu o spatulă de os sau cu o baghetă
de lemn plată şi bine lustruită , înmuiată în glicerină cu apă în
pă rţi egale;
• metoda constă în raclarea pielii din vecină tatea orificiului anal
în special pentru oxiuri, care se depun în această regiune;
• raclarea se face la 2-3 ore după culcare sau dimineaţa
devreme;
• după raclare, bagheta va fi introdusă într-o eprubetă curată şi
se trimite imediat la laborator.
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

• se efectuează toaleta în regiunea anală ;
• se îmbracă pacientul şi se aşază comod;
• se aeriseşte camera.

Reorganizare:
• se îndepă rtează materialele folosite;
• se cură ţă riguros şi se pregă tesc pentru sterilizare.

Se efectuează notarea în foaia de observaţie.

RECOLTAREA MATERIILOR FECALE
DE ŞTIUT:

• la copii, în afară de raclarea pielii din regiunea anală , se

recomandă şi recoltarea mucusului nazal şi a depozitului de sub
unghii;

• depozitul de sub unghii se recoltează înmuind toată marginea

unghiei cu o soluţie de hidrat de Na sau K 0,5-1%, după care se
cură ţă capă tul proximal al unghiei, marginile şi spaţiul de sub
unghie cu un tampon de vată şi o pensă ;

• materialul recoltat se introduce într-un flacon cu soluţie de hidrat

de Na 1%, se astupă , se agită bine şi se trimite la laborator;
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE
DE ŞTIUT:

• pentru punerea în evidenţă a virusurilor se adaugă peste

materiile fecale câ teva pică turi dintr-o soluţie de penicilină 200
000 ui/10 ml apă distilată şi aceeaşi cantitate dintr-o soluţie de
streptomicină 1g/10ml apă distilată (previne distrugerea virusului
de că tre flora microbiană );

• în acelaşi scop, în cazul recoltă rii cu tampon, în soluţia nutritivă

(Hanks) se adaugă 100 ui penicilină şi 25 mg streptomocină înainte
de efectuarea recoltă rii;

• pentru punerea în evidenţă a agenţilor patogeni intestinali se fac

coproculturi timp de 3 zile consecutiv; dacă scaunul este lichid se
recoltează 0,5-1 ml;

• probele se trimit fă ră întâ rziere la laborator (germenii sensibili

mor repede).
SONDAJUL DUODENAL

Definiţie:
Sondajul sau tubajul duodenal constă din introducerea unei sonde
Einhorn dincolo de pilor, realizâ nd o comunicare între duoden şi
mediul exterior.

Scop:
- explorator:
• extragerea conţinutului duodenal format din conţinut gastric,
bilă (A, B, C), suc pancreatic şi secreţie proprie;
• aprecierea funcţiei biliare hepatice, a că ilor extrahepatice;
• descoperirea unor modifică ri anatomo-patologice ale organelor
care dau aspectul, cantitatea, compoziţia chimică sau
morfologică a sucurilor extrase prin sondaj;
• evidenţierea unor boli parazitare ale duodenului sau că ilor
biliare;
SONDAJUL DUODENAL

- terapeutic:
• drenarea că ilor biliare şi introducerea unor medicamente care
au acţiune directă asupra ficatului, a că ilor biliare sau a tubului
digestiv. Acestea vor acţiona fie local, fie se vor resorbi prin
pereţii intestinali, ajungâ nd prin vena portă în ficat, de unde
apoi vor fi excretate împreună cu bila în că ile biliare, urmâ nd
calea circulaţiei entero-hepatice;

- alimentaţie artificială:
• se introduc lichide hidratante şi alimente lichide în organismul
pacienţilor inconştienţi sau cu imposibilitate de înghiţire;

- aspiraţie continuă:
• în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale;
• după intervenţii chirurgicale pe tub digestiv (postoperator).
SONDAJUL DUODENAL

Generalităţi:
 se verifică totodată şi permeabilitatea că ilor biliare;
 se pot localiza procesele patologice hepatobiliare, prin separarea
bilei veziculare de cea hepatică din conţinutul sucului duodenal;
 analiza sucului pancreatic urmă reşte dozarea fermenţilor din
conţinutul lui;
 recoltarea sucului pancreatic se face prin tubajul duodenal.
SONDAJUL DUODENAL

Pregătiri:

Materiale
• de protecţie: muşama şi aleză , prosoape, şorţ de cauciuc sau alt
material impermeabil;
• sterile: sonda Einhorn; 2 seringi de 20 ml; mă nuşi de cauciuc
sterile; pensă hemostatică ; medii de cultură ; eprubete;
• nesterile: tăviţă renală , tavă medicală , stativ pentru eprubete,
pahar cu apă aromată , pernă cilindrică dură sau pă tură rulată ,
hâ rtie de turnesol roşie şi albastră ;
• medicamente: sulfat de magneziu 33%; ulei de mă sline;
novocaină ; soluţii necesare hidrată rii şi alimentă rii (materialele se
vor alege în funcţie de scopul sondajului);
SONDAJUL DUODENAL

Pregătiri:

Pacient
• psihic:
- se informează pacientul;
- i se va explica necesitatea tehnicii;

• fizic:
- pacientul va fi nemâ ncat;
- se izolează patul cu un paravan;
- se protejează cu muşamaua şi aleză ;
- se aşază pacientul în poziţie şezâ nd la marginea patului;
- se protejează cu şorţul din material plastic;
- i se îndepă rtează proteza (după caz);
- i se dă tăviţa renală să o ţină sub bă rbie.
SONDAJUL DUODENAL
Execuţie:

• introducerea sondei:

 asistenta se spală pe mâ ini;

 îmbracă mă nuşi sterile;
 prinde sonda (umezită ) câ t mai aproape de olivă şi o
introduce cu blâ ndeţe prin cavitatea bucală sau nazală pâ nă în
faringe;
 cere pacientului să respire adâ nc, cu gura deschisă şi să
înghită de câ teva ori pâ nă oliba trece în esofag;
 cu mişcă ri blâ nde ajută înaintarea sondei pâ nă la marcajul 45
cm la arcada dentară , moment în care se consideră că sonda a
trecut de cardia şi a pă truns în stomac;
SONDAJUL DUODENAL
Execuţie:

• introducerea sondei - continuare:

 se aşază pacientul în decubit lateral drept, cu trunchiul uşor

ridicat şi capul mai jos, coapsele flectate pe bazin;
 se introduce perna cilindrică sub regiunea hepatică ;
 se împinge uşor sonda spre pilor pâ nă la marcajul 60 cm;
 se continuă introducerea sondei cu ră bdare şi atenţie
concomitent cu acţiunea de înghiţire a ei de că tre pacient (1-2
cm la 3-5 minute);
 câ nd diviziunea 75 cm se află la arcada dentară , oliva sondei
a ajuns în duoden (după circa 1 – 1 ½ ore de la pă trunderea ei
în stomac);
SONDAJUL DUODENAL
Execuţie:

• verificarea poziţiei sondei:

 dacă nu se scurge bilă sau lichidul scurs nu are aspectul bilei,
se verifică dacă sonda a ajuns în duoden sau s-a încolă cit în
stomac;
 se insuflă 60 ml de aer prin sondă cu seringă şi după un
minut se aspiră ; dacă sonda a ajuns în duoden se recuperează
mai puţin de 20 ml;
 se introduc 10 ml de lapte care nu mai poate fi extras dacă
sonda a ajuns în duoden, dar poate fi extras dacă ea se află în
stomac;
 se face controlul radiologic, sonda urmă rindu-se sub ecran,
ea fiind vizibilă datorită impregnă rii cu să ruri de plumb;
SONDAJUL DUODENAL
Execuţie:
SONDAJUL DUODENAL
Execuţie:
• captarea bilei:
 după 1 – 1 ½ de la pă trunderea sondei în stomac, la capă tul
liber al sondei apare bila A, coledociană, de culare galben-
aurie, care se colectează într-o eprubetă ;
 se verifică reacţia sucului duodenal cu hâ rtia de turnesol;
 se introduc prin sondă 40 ml soluţie sulfat de magneziu 33%,
sterilă , încă lzită la temperatura camerei pentru a favoriza
drenarea bilei veziculare;
 se închide extremitatea liberă a sondei prin înnodare sau cu o
pensă ;
 după 15-30 minute se deschide sonda şi se colectează 30-40
ml bilă vâ nscoasă de culoare închisă castanie – bila B,
veziculară;
SONDAJUL DUODENAL
Execuţie:
• captarea bilei - continuare:

 la indicaţia medicului se pot recolta 3-5 ml de bilă B într-o

eprubetă sterilă sau pe medii de cultură pentru examen
bacteriologic;
 după evacuarea bilei B se colectează o bilă clară care provine
direct din ficat – bila C, hepatică; aceasta, fiind în cantitate
mai mare, se va capta într-un recipient corespunză tor;
 extragerea sondei se face după ce se insuflă câ ţiva ml de aer
şi se închide capă tul liber cu o pensă ;
 extremitatea sondei se va ţine sub nivelul stomacului
pacientului pentru a împiedica scurgerea conţinutului ei în
faringe sau în cavitatea bucală ;
 se goleşte conţinutul sondei şi se aşază în tăviţa renală .
SONDAJUL DUODENAL

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

• se oferă un pahar cu apă aromată pentru clă tirea gurii;
• se şterg mucozită ţile de pe faţă şi bă rbie;
• se îndepă rtează şorţul din material plastic;
• se aşază pacientul în poziţie comodă .

Pregătirea produsului pentru examenul de laborator:

• se detemină cantitatea de bilă obţinută ;
• se etichetează recipientele;
• se trimit probele la laborator.

Se efectuează reorganizarea şi notarea în foaia de observaţie.

SONDAJUL DUODENAL

Accidente:

 înnodarea sondei datorită contracţiilor pereţilor stomacali în

timpul senzaţiei de vă rsă turi;

 încolă cirea sondei în stomac;

 greţuri şi vă rsă turi;

 imposibilitatea drenă rii bilei cauzată de un obstacol funcţional

(spasmul sfincterului Oddi) sau anatomic (coagularea bilei
vâ scoase).
SONDAJUL DUODENAL