CSEI NEGREȘTI

ACTIVITATE EXTRACURRICULARA
15 IANUARIE 2021

Profesor de psihopedagogie specială

IBĂNESCU ROXANA CHITIC DOINA
MUȘĂTOIU CARMEN

MIHAI EMINESCU
(15.01.1850-15.06.1889) - activitatea literară şi viaţa
15 ianuarie 1850
15 iunie 1889
„Dumnezeul geniului m-a sorbit din
popor cum soarele soarbe un nour
de aur din marea de amar".

Mihai
 1878
18
1870 85

18
9 8 7
6
18

„Ne întoarcem mereu la Eminescu, pentru că poezia lui

nu s-a învechit.”
Eugen Simion
 Mihail Eminovici (Mihai Eminescu)
s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850.
Este al şaptelea copil din cei 11 ai lui Gheorghe Eminovici
şi
Raluca Eminovici.

Gheorghe Raluca
Eminovici, tatăl Eminovici,
poetului mama poetului
După naşterea sa, familia locuieşte când în oraş, când la moşia
cumpărată la Ipoteşti, unde se vor muta în toamna anului 1854. Astfel,
viitorul poet îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, într-o totală
libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura.

Casa memorială Mihai Eminescu, Ipote şti

Actuala clădire este reconstruită în 1979 după documentele originale,
pe vechea fundaţie a gospodăriei Eminovici.
Între 1858 - 1866, copilul Mihail Eminovici urmează cu intermitenţe
şcoala la Cernăuţi.
În 1858 este înscris la școala primară “National Hauptschule” (Școala
primară ortodoxă orientală).
Termină clasa a IV-a fiind clasificat al cincilea din 82 elevi.
În 1860, se afla înscris în clasa întâi la Liceul german “Ober-Gymnasium
din Cernăuţi.
Aici îl are ca profesor de limba şi literatura română pe Aron Pumnul.

Aron Pumnul
1866 este anul primelor publicaţii literare ale lui Eminescu:
În ianuarie, la moartea profesorului Aron Pumnul, elevii săi scot o
broşură în care apare şi poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”
semnată M. Eminoviciu.
Debutează în revista „Familia” din Pesta, cu poezia „De-aş avea”. Iosif
Vulcan, directorul revistei, îi schimbă numele în Mihai Eminescu,
nume ce va fi adoptat pentru totdeauna de poet.
Îi mai apar încă 5 poezii în revista „Familia”.
Revista
În perioada 1866 - 1869, “Familia”
călătoreşte foarte mult prin ţară
pentru a cunoaşte prin contact
direct poporul, limba, obiceiurile
şi realităţile româneşti.
Este sufleor şi copist în trupa lui
Iorgu Caragiale, apoi sufleor şi
copist la Teatrul Naţional unde îl
cunoaşte pe I. L. Caragiale.
Continuă să publice în revista
„Familia”; face traduceri din
germană.
 Între 1869 - 1872 este student la Viena. Urmează Facultatea de
Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi.
Se împrieteneşte cu Ioan Slavici.
O cunoaşte la Viena pe Veronica Micle.
Începe colaborarea la „Convorbiri Literare”.
Debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.
Apar primele semne ale bolii lui.

Veronica Micle Ioan Slavici

 Între 1872 - 1874 este student la Berlin.
1874 – 1877, trăieşte în Iaşi, unde:
E director al Bibliotecii Centrale, prof. suplinitor, revizor şcolar
pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi ”.
Continuă să publice în „Convorbiri Literare”.
Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl cunoaşte în 1875.
În 1877 poetul se mută în
Bucureşti.
Între 1877 – 1883 are o activitate
publicistică excepţională la
Timpul, Convorbiri literare, care-i
ruinează însă sănătatea.
În iunie 1883 se îmbolnăveşte
grav.
În decembrie 1883 apare volumul
„Poesii“, singurul volum de poezii
tipărit în timpul vieţii lui
Eminescu. Titu Maiorescu
semnează prefaţa şi tot el s-a
ocupat de selectarea textelor.
Manuscrise

„Singurătate”
1883-1887 sunt ani de boală, cu reveniri şi recăderi din ce în ce mai
dese. Scrie foarte puţin.
1888 – boala se agravează, nu mai poate să scrie.
La 15 iunie 1889 Mihai Eminescu se stinge din viaţă.
Este înmormântat în cimitirul Bellu, Bucureşti, la umbra unui tei.

Pe 17 iunie,
Iosif Vulcan scria în revista „Familia”, cea care-l lansase în urmă cu
23 de ani: „Naţiunea mea îmbracă doliu... Literatura noastră
jeleşte!... Poezia română, plânge!
Ni s-a dărâmat o columnă, ni s-a stins un luceafăr, ni s-a răpit o
podoabă...”
 de Mihai
Eminescu

Corul „ MADRIGAL” – dirijor : MARIN CONSTANTIN

 de Mihai Eminescu

Sara pe deal buciumul sună cu jale, Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare

Turmele-l urc, stelele scapără-n cale, Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Apele plâng, clar izvorând din fântâne; Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ah! în curând satul în vale-amuțește;

Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește,
Stelele nasc umezi pe bolta senină, Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Ore întregi spune-ți-voi cât mi-ești de dragă.

Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Ne-om răzima capetele-unul de altul
Streșine vechi casele-n lună ridică, Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână. Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

( 1 iulie 1885)
Revedere
de Mihai Eminescu

Recită : actorul Adrian Pintea

-Codrule, codruţule,  - Codrule cu râuri line, 
Ce mai faci, drăguţule,  Vreme trece, vreme vine, 
Că de când nu ne-am Tu din tânăr precum eşti
văzut Tot mereu întinereşti.
Multă vreme au trecut
Şi de când m-am depărtat,  - Ce mi-i vremea, când de
Multă lume am îmblat. veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri, 
- Ia, eu fac ce fac de mult,  Că de-i vremea rea sau bună, 
Iarna viscolu-l ascult,  Vântu-mi bate, frunza-mi
Crengile-mi rupându-le,  sună;
Apele-astupându-le,  Şi de-i vremea bună, rea, 
Troienind cărările Mie-mi curge Dunărea.
Şi gonind cântările; Numai omu-i schimbător, 
Şi mai fac ce fac de mult,  Pe pământ rătăcitor, 
Vara doina mi-o ascult Iar noi locului ne ţinem, 
Pe cărarea spre izvor Cum am fost aşa rămânem:
Ce le-am dat-o tuturor,  Marea şi cu râurile, 
Umplându-şi cofeile,  Lumea cu pustiurile, 
Mi-o cântă femeile. Luna şi cu soarele,
Codrul cu izvoarele.
Mai am un singur
dor
de Mihai
Eminescu

(1883, decembrie) 
Mai am un singur dor:  Pe când cu zgomot cad 
În linistea serii  Izvoarele-ntr-una, 
Sa ma lasati sa mor  Alunece luna 
La marginea marii;  Prin vârfuri lungi de brad. 
Patrunza talanga 
Sa-mi fie somnul lin 
Al serii rece vânt, 
Si codrul aproape, 
Deasupra-mi teiul sfânt 
Pe-ntinsele ape  Sa-si scuture creanga.
Sa am un cer senin.  Cum n-oi mai fi pribeag 
Nu-mi trebuie flamuri,  De-atunci înainte, 
Nu voi sicriu bogat,  M-or troieni cu drag 
Ci-mi împletiti un pat  Aduceri aminte. 
Din tinere ramuri. Luceferi, ce rasar 
Din umbra de cetini, 
Fiindu-mi prieteni, 
Si nime-n urma mea  O sa-mi zâmbeasca iar. 
Nu-mi plânga la crestet,  Va geme de patemi 
Doar toamna glas sa Al marii aspru cânt... 
dea  Ci eu voi fi pamânt 
Frunzisului vested.  În singuratate-mi.