UNIREA

PRINCIPATELOR
de Dumitrache Stefania-Elena si
Milea Daniela
clasa: a X-a A
profesor: Nicoară Adrian
Unirea Principatelor sau Mica Unire
Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca
Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al
XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara
Românească sub numele Principatele Unite
ale Moldovei și Țării Românești. Procesul
unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și
economică între cele două țări, a cunoscut o
etapă decisivă, care s-a dovedit a fi
ireversibilă, prin alegerea colonelului
moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al
ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în
Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara
Românească.
 “
“... eterna dorinta a romanilor”
“Sunt si voi fi toată viata mea
pentru Unirea Principatelor
Române. Voturile din 5 si 24
ianuarie 1859, prin care l-am
înaltat pe Alexandru Ioan I pe
tronul Principatelor Unite,
nefiind decât sublima expresie a
eternei dorinte a românilor.”
Mihail Kogalniceanu
ALEXANDRU IOAN CUZA
 S-a născut în sudul Moldovei, într-o veche familie de boieri;
 A studiat la laşi şi la Paris.
 A participat la revoluția din 1848, în Moldova.
 Era militar de profesie.
 A luptat alături de boierii patrioți pentru unirea Moldovei cu
Țara Românească.
 La 5 ianuarie 1859 a devenit domn al Moldovei.
 La 24 ianuarie, acelaşi an, a fost ales domnitor şi în Ţara
Românească.
 Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în
ambele principate, românii au reușit să obțină unirea
M Moldovei cu
Țara Românească.
A luptat pentru unirea Principatelor;
reformele lui cuza
 A stabilit capitala la Bucureşti.
 Tricolorul a devenit steagul României.
 Pe steagul României erau reprezentați zimbrul şi vulturul.
 Reforma agrară (a împroprietărit țăranii cu pământ luat de la
boierii mari şi din averile mănăstireşti)
 Reforma învățământului (a aprobat legea învățământului
primar obligatoriu și gratuit, a înființat universitățile din Iași și
București )
Școala din Iași
Unirea Principatelor Moldova si Țara Românească in
contextul geopolitic european
Ordinea geopolitică a Europei în perioada 1815-1853, Rusia și Imperiul Otoman,
a fost stabilită ultima dată la Congresul de la Viena din 1815. Echilibrul astfel stabilit a
început să se destrame, în principal.
Rusia a început în 1853 așa zisul "Război al Crimeii" împotriva Imperiului Otoman,
ocupând Principatele Române.
Războiul Crimeii s-a încheiat prin armistițiu. Toate puterile europene au fost de
acord să stabilească o nouă situație geopolitică a Europei de Est în contextul
Rusiei și al Imperiului Otoman. Scopul a fost acela de a slăbi influența Rusiei în est
și în Marea Neagră, care a devenit o mare neutră.
Deși Austria nu a participat la război, a cerut în 3 iunie 1854, Rusiei să se retragă
din Principatele Române. Rusia s-a retras, însă în mod neașteptat atunci Imperiul
Austriac a ocupat Principatele Române, plasând în octombrie 1854, 300.000 de
soldați la granița Moldovei cu Rusia.
Unirea Principatelor Moldova si Țara Românească in
contextul geopolitic european
Principatele Române erau în concepția lui Napoleon al III -lea cele mai potrivite
pentru a-și promova ideea principiului național, în propriul interes al Franței, în
Europa cât și a remanierii hărții europene în urma eșecului francez din 1815.
Ambasadorul Redcliffe și Proksch-Osten se luptau să lege principatele de Imperiul
Otoman. Tratatul din 11 februarie 1856 cu 30 articole conținea idei de bază privind
organizarea și statutul viitor al principatelor. Moldova și Țara Românească rămân
parte integrantă a Imperiului Otoman sub rezerva suzeranței sultanului.
Austria voia a-i opune principiul "mai înălțător și împăciuitor al statalității"
interdependent de naționalitate. În această chestiune însă împăratul austriac Franz
Joseph I a avut o cu totul altă părere. El a promovat ideea că principatele aveau să
rămână neunite, dar în nici un caz nu aveau să fie legate mai strâns de Înalta
Poartă, ci din contră, independența lor trebuie întărită.
Unificarea principatelor a fost un proiect politic al împăratului francez Napoleon al
III-lea. A fost un proiect anti-rus de a stopa și de a pune un obstacol în calea
extinderii intereselor rusești.
SCHEMA- UNIREA PRINCIPATELOR

• Rãzboiul • înfrângerea Rusiei • Prin Tratatul de • pentru Unire s-au • Împotriva Unirii au
Crimeii( 1853-1854) a creat un nou pace încheiat la pronuntat Rusia, fost de la început,
a fost un rezultat echilibru pe Paris la 18 / 30 Prusia si Sardinia; Turcia si Austria,
al contradicţiilor continent; martie 1856, pentru cã fiecare
dintre Marile puteri Principatele avea sub stãpânire
şi a avut importante Române erau teritorii româneşti.
consecinţe pe plan situate sub garanţia
european: colectivã a Puterilor
2 semnatare ale 5
actului internaţional.
1 • problema • Anglia nu s-a 7
româneascã a fost 4 pronunțat,
tratatã ca o problema rãmânând
problemã deschisã.
europeanã

6
 Infaptuirea Unirii
 Convenția de la Paris (1858) recunoștea o
 Primul pas în pregătirea unirii s-a făcut unire formală a Ţarilor Române, sub
prin convocarea adunărilor ad-hoc în 1857 numele de “Principatele Unite ale Moldovei
în cele două tari, prin care se cere opinia si Valahiei” si prevedea existența a
unor reprezentanți ai țăranilor, doi domni, două guverne si două
boierilor si intelectualilor adunări legislative.
în legătură cu unirea.

 Însa, la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere

a lui Cuza ca domn la Iaşi şi Bucureşti
românii au pus Europa în fața faptului
împlinit înfăptuind o unire adevărată și nu
una formală, aşa cum voiau marile puteri.
 ADUNĂRILE AD-HOC
Deciziile adoptate prin tratatul de Pace de la Paris (18 martie 30, 1856) au prevăzut intrarea
principatelor romanești sub garanția colectiva a celor șapte puteri europene. Principatele românești au
fost unificate în 1856. România a aderat la Uniunea Europeană în 1859.
Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ, și erau alcătuite din: reprezentanți ai bisericii, marii
boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii
Principatelor Române.
Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu,
Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni
(Nicolae Istrati, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceștia doreau
menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu
mutarea capitalei la București, ceea ce s-a și întâmplat după 1861.
Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc. În acele scrisori, lui Vogoride îi
era promisă domnia dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile
pentru Divanul ad-hoc. Cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromițătoare au fost publicate în
ziarul unionist "L'Etoile d'Orient". Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat
alegerile, ceilalți supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia și Regatul Sardiniei) au rupt
relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman în 4 august.
 ADUNĂRILE AD-HOC
Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri au fost dezamorsate de
întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III și Regina Victoria.În schimbul anulării alegerilor
din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri parțiale a Principatelor, acestea urmând a
avea doi domni, două guverne, două Adunări Legislative. Instituțiile comune urmau a fi Înalta Curte de
Casație și Justiție și Comisia Centrală. Au fost asigurate armate naționale separate, cu un singur
comandant suprem, numit alternativ de cei doi domni. Principala sarcină a comisiilor provizorii a fost
aceea de a supraveghea alegerea noilor adunări elective.
Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a întrunit Divanul Ad-hoc al Moldovei care
era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, astfel au fost puse bazele fuzionării celor două
principate. În 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate rezoluțiile prin care se cerea:
♦Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor
♦ Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;
♦ Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și ai cărui
moștenitori să fie crescuți în religia țării;
♦ Neutralitatea teritoriului Principatelor; ♦ Puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care
să fie reprezentate toate interesele nației.
 ADUNĂRILE AD-HOC
Toate acestea -sub garanția colectivă a Marilor Puteri care au subscris tratatul de la Paris.
Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai - 7/19
august 1858), puterile europene au adoptat Convenția de la Paris:
♦Principatele își păstrau autonomia sub suzeranitatea Porții și sub protecția celor șapte puteri;
♦Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare având instituții proprii;
♦Se înființau instituții comune, precum Comisia Centrală cu sediul la Focșani (care elabora proiectele
de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiție și Casație, armata;
♦Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat,
desființarea rangurilor și privilegiilor boierești, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini,
libertatea individuală);
♦Dreptul de vot rămânea cenzitar; pentru a avea drept de vot, o persoană trebuia să dețină o
proprietate atât de mare, încât numărul electorilor se limita la câteva mii, în majoritate mari moșieri și
burghezia înstărită.
După încheierea Convenției de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituții a
Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi
domni.
Adunări
ad-hoc
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza

În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza,
reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări, ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu
Țara Românească, au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore M. Sturdza,
fiul fostului domnitor Mihail Sturza și agent al Rusiei.
Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul
lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor. După dispute
aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, colonelul Alexandru
Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire).
Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb
adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza. Gruparea lor, susținută de mercenarii
polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele
proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara
Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă.
În textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie
persoane separate. Mii de oameni, masacrați în piața palatului, au aclamat alegerea
lui Cuza de ore întregi. De atunci, țările au intrat într-o uniune personală. Alexandru
I. Cuza ca domn moldovean a început un protest la Iași cum nu mai cunoscuse până
acum. Conceptul a fost cunoscut la acea vreme, dar nu a însemnat nimic despre o
Uniune politică. Dar orientarea unionistă a domnitorului l-a facut să se îndrepte în
următorii doi ani către o uniune politică.
RecunoaSterea internaționalA a Unirii

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii

statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu
deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru Ioan
Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de
sosirea alesului națiunii în capitala munteană.

Faptul atins la 24 ianuarie 1859 a fost considerat de poarta si de Austria ca o încălcare a

Convenției de la Paris. Situația creată în cele două principate urma să fie subiectul unei noi
conferințe internaționale. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I.
Cuza, au vizitat capitalele marilor puteri garante și au reușit să obțină sprijin pentru cazul
românesc.
Imperiul Otoman și Austria, însă, nu au fost încă puse în discuție. Tensiunea situației,
atât în relațiile cu Imperiul Otoman, cât și Habsburgic, îl determină pe domn
să ordone închiderea taberei din Florești.
RecunoaSterea internaționalA a Unirii

Alexandru I. Cuza a început să unifice aparatul de stat prin luarea consecințelor

deciziilor adoptate în temeiul Convenției de la Paris. Unirea armatei a fost
începută cu mișcările unităților militare moldovenești din București și din munții din
Iași. În 1860, principalele state, formarea, administrarea și intentitatea au fost
plasate sub o singură autoritate. Aceeași persoană - generalul Ion Emanoil Florescu
- a fost numit ministru de razboi in ambele tari.

Comisia Centrala de la Focsani a elaborat legile comune celor două țări. Proiectul de
Constituție nu a fost aprobat de dl Cuza. Termenul România a fost folosit frecvent, dar neoficial,
în anii 1850 cu referire la un stat unitar, situat între Marea Neagră și Munții Carpați. Ea a
devenit acum numele curent al Principatelor Unite.
Relațiile cu puterile ostile Uniunii s-au bazat pe respectul de ostilitate față de autonomia
țării nou formate. Prezența soldaților otomani a fost cu siguranță interzisă, iar Poarta
va fi forțată să renunțe la pașapoarte.
Recunoasterea internaționala a Unirii

Austria, cu vehemență, a trebuit să accepte că legile statului român sunt

valabile și pentru locuitorii cehi care se află în afaceri aici. Maghiarii si polonezii,
care au vrut să rămână în principate sau să tranziteze spre alte regiuni, sunt
protejați de guvern.

Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia au fost de acord cu unificarea deplină. Austria a admis
unirea doar în timpul domniei lui Alexandru I. Cuza. Unirea a fost prezentată în noiembrie 1861,
dar în condiții considerate inacceptabile în țară. La finalul Conferinței de la Constantinopol,
Poarta a renunțat la condițiile cerute anterior, iar Austria și-a menținut vechea poziție. Decizia a
fost luată la 4/16 decembrie 1861.
În ianuarie 1862, guvernele distincte ale principatelor au demisionat pentru a permite
formarea primului guvern unic al României, condus de Barbu Catargiu, la București.
Din 1866, conform Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se
numească oficial România.
 Personalitati
Personalităţile care au contribuit la acest eveniment istoric de prima importanta
au fost :

Mihail Kogalniceanu Costache Negri fratii Alecsandri Ion Ghica

Alecu Russo Nicolae Balcescu Gheorghe  Magheru C. A. Rosetti

 Hora Unirii Vasile Alexandri
Hai să dăm mâna cu mâna Amândoi suntem de-o mama
Cei cu inima româna, De-o faptura si de-o sama,
Sa-nvârtim hora fratiei Ca doi brazi într-o tulpina
Pe pamântul României! Ca doi ochi într-o lumina.

Iarba rea din holde piara!

Amândoi avem un nume,
Piara dusmania-n tara!
Amândoi o soarta-n lume.
Între noi sa nu mai fie
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
Decât flori si armonie!
În noi doi un suflet bate!
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859
reprezintă primul pas pe calea
Mai muntene, mai vecine
Vin' la Milcov cu grabire înfăptuirii statului naţional român
Vina sa te prinzi cu mine
Sa-l secam dintr-o sorbire,
Si la viata cu unire
Ca sa treaca drumul mare
unitar HORA UNIRII, cunoscut
Si la moarte cu-nfratire! cântec pe versurile poeziei cu acelaşi
Peste-a noastre vechi hotare,
nume de Vasile Alecsandri şi publicat
Unde-i unul nu-i putere Si sa vada sfântul soare pentru prima dată la Iaşi, în numărul
La nevoi si la durere Într-o zi de sarbatoare
51 al revistei Steaua Dunării,
Unde-s doi puterea creste Hora noastra cea frateasca
Si dusmnaul nu sporeste! Pe câmpia româneasca! însoţeşte de atunci marele eveniment.
Într-o dimineaţă - Nicolae Grigorescu îi relatează lui
A.Vlahuţă
“Ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în
amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe
cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică
bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate
părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu
vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de
unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul
drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da' unde
mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care
plângeau de bucurie."