ASISTENŢA DE URGENŢĂ ÎN

HEMORAGIE
- SIMPTOMATOLOGIA ŞI
DIAGNOSTICUL ÎN
HEMORAGII
- HEMOSTAZA
- TRANSFUZIA DE SÂNGE
- TRATAMENTUL ÎN
HEMORAGIILE ACUTE
Hemoragia = exteriorizarea sângelui
din
sistemul vascular printr-o soluţie de
continuitate a peretelui vascular

scăderea cantităţii de sânge cu tot ce

decurge de aici.
 ETIOLOGIA

1. Traumatismele (contuzii şi
plăgi):
- escoriaţii profunde şi echimoze;
- hematoame;
- hemoragii interne;
- toate tipurile de plăgi;
 2. Afecţiunile ulcerative ale unor
organe:
- ulcerele tubului digestiv (esofag,
stomac, duoden, intestin subţire,
apendic, intestin gros, rect);
- ulceraţiile tegumentare şi ale
mucoaselor (ulcerul varicos, ulceraţiile
mucoasei nazale, cistita acută erozivă,
t.b.c.);
- cancerele cu orice localizare;
 3. Afecţiunile vaselor:
- ruptura unui anevrism;
- ruptura unui varice (esofagian, al
membrelor inferioare, hemoroidal);
4. Hemoragiile produse prin arsuri:
- fizice : lichide fierbinţi, curent
electric;
- chimice: acizi, baze;
5. Hemoragiile din sindroamele
hemoragipare:
- angiopatiile;
- trombocitopeniile;
- coagulopatiile;
 A. CLASIFICAREA
ETIOLOGICĂ
I. Hemoragiile traumatice:
- mecanice;
- chimice ;
- fizice;
- mixte;
 II. Hemoragiile „medicale”:
- afecţiuni inflamatorii şi
ulcerative;
- afecţiuni tumorale;
- afecţiuni degenerative;
- fragilitate vasculară;
- coagulopatii;
 III. Hemoragiile iatrogene:
- puncţii, inclusiv injecţii;
- intervenţii chirurgicale;
- hemoragii postmedicamentoase;
B. CLASIFICAREA DUPĂ LOCUL
DE VĂRSARE AL SÂNGELUI
1. externă - sângele se revarsă în
afara organismului fiind uşor de
sesizat;
2. internă - sângele se acumulează
într-o cavitate naturală:
peritoneu, pericard, articulaţie,
pleură;
3. internă exteriorizată - sângerare întrun
organ cavitar care comunică natural cu
exteriorul şi de unde este exteriorizată
spontan pe cale naturală sub formă de:
- hematemeză, melenă, hematochezie;
- rectoragie;
- hematurie;
- metroragie, menoragie;
- epistaxis;
- hemoptizie;
- otoragie.
4. interstiţială – acumularea
sângelui în ţesuturi (până la 2000
ml., în fracturile de bazin):
- purpura;
- echimoza;
- hematomul.
5. mixtă – asocierea a două sau mai
multe din formele de mai sus.
 C. CLASIFICAREA DUPĂ
NATURA VASULUI LEZAT
1. hemoragia arterială:
- prezintă de regulă pierderi mari şi rapide
de sânge;
- sângele este roşu deschis, oxigenat;
- sângele ţâşneşte sincron cu bătăile
cardiace;
- poate pune în pericol viaţa bolnavului;
- hemostaza spontană se face rar;
 2. hemoragia venoasă:
- sângele este de culoare închisă,
neoxigenat;
- scurgerea sângelui se face în jet
continuu la nivelul ambelor capete vascu-
lare, dar mai ales la nivelul celui distal;
- scurgerea sângelui se face fără legătură
evidentă cu contracţia cardiacă;
- este posibilă hemostaza spontană în cazul
venelor mici.
 3. capilară:
- hemoragia este difuză;
- se poate opri spontan.
4. mixtă:
- este cea mai frecventă formă de
hemoragie.
 D. CLASIFICAREA DUPĂ
DEBITUL DE SÂNGERARE
1. hemoragie mică:
- < 500 ml. (8-10%);
2. hemoragie mijlocie:
- 800 – 1000 ml. (< 20%);
3. hemoragie mare:
- 1200 – 1500 ml. (< 30%);
4. hemoragie gravă:
- 1500 -2000 ml. (30-50%);
5. hemoragie cataclismică:
- ≥ 50% din volumul circulant.
 E. CLASIFICAREA ÎN FUNCŢIE
DE ORGANUL CARE A
GENERAT SÂNGERAREA
1. otoragie → prin ureche;
2. epistaxis → la nivelul nasului;
3. gingivoragie → la nivelul gingiilor;
4. hemopericard → din pericard;
5. hemoperitoneu → din peritoneu;
6. hematemeză → la nivelul tubului
digestiv;
7. melenă → la nivelul tubului digestiv;
8. rectoragie → la nivelul tubului
digestiv;
9. hematochezie → la nivelul tubului
digestiv;
10. hemoptizie → din plămâni;
11. hemotorax → în cavitatea pleurală;
12. hemomediastin → din mediastin;
13. menstruaţia → sângerare fiziologică,
regulată, la cca. 28 de zile;
14. menoragia → menstruaţie abundentă
şi prelungită, patologică;
15. metroragia → sângerare patologică
apărută în afara ciclului menstrual;
16. hematurie → din căile urinare;
17. hemartroză → în articulaţie;
 F. CLASIFICAREA ÎN FUNCŢIE
DE MOMENTUL APARIŢIEI
SÂNGERĂRII
1. hemoragie primitivă
• apare imediat după lezarea
vasului;
 2. hemoragie secundară
• hemoragia în doi timpi, apare după
un interval liber (ore, zile,
săptămâni);
• în traumatismele organelor
parenchimatoase (ficat, splină,
rinichi);
• rupturi incomplete ale vaselor
sanguine cu hematom parietal
vascular, anevrisme, varice;
 SIMPTOMATOLOGIE
ameţeli şi lipotimie
• lipotimia = pierderea bruscă şi de
scurtă durată a stării de conştienţă;
• poate fi prezentă în ortostatism şi
dispare în decubit dorsal = pierderi
sanguine mijlocii;
• când este prezentă şi în decubit dorsal
hemoragia a fost sigur cel puţin mare.
 senzaţie de sete
agitaţie psihomotorie
• bolnavul este vioi, refuză tratamentul şi
repaosul;
• poate fi urmată rapid de prăbuşirea stării
generale şi instalarea şocului decompensat.
stare de prostraţie
stare generală alterată
 semne generale obiective
paloare
modificările de puls:
• frecvenţa (N. hemoragiile mici);
tahicardie (în hemoragiile mijlocii = 80-
100 b./min. şi mari = 120-130 b./min.);
menţinerea ei este semn de continuare a
hemoragiei);
• amplitudinea (poate lua aspect filiform
în hemoragiile grave cu şoc hemoragic).
 transpiraţia rece
tensiunea arterială:
● normală sau chiar uşor crescută în hemoragiile
mici sau mijlocii mai ales la debutul lor;
• hipotensiunea este în general proporţională cu
cantitatea de sânge pierdut şi tensiunea arterială
anterioară;
• când spaţiul TA max/TA min este pensat apare
riscul major de instalare a şocului;
• hipotensiunea prelungită duce la hipoxie
cerebrală, scăderea presiunii de filtrare
glomerulară şi insuficienţă renală acută;
• TA monitorizată 24/24 ore.
 tahipneea
• (N. 16-30/min.)
semnele locale
• importante pentru localizarea hemoragiei;
I. hemoperitoneu (meteorism, dureri
abdominale difuze spontane şi la palpare,
semne de iritaţie peritoneală);
II. hemotorace (durere la baza hemitoracelui,
dispnee, matitate cu dispariţia murmurului
vezicular);
III. hemopericard (semne de insuficienţă
cardiacă, mărirea matităţii cardiace, asurzirea
zgomotelor cardiace);
IV. hemartroză (dureri articulare,
tumefacţie articulară, echimoză
articulară, impotenţă
funcţională);
V. hemoragia internă exteriorizată
(semnele exteriorizării:
hematemeza, melena, rectoragia,
hematuria etc.).
 DIAGNOSTICUL
→ anamneza
• elemente sugestive pentru cauza şi
vechimea hemoragiei (traumatism, ulcer,
medicamente ulceroinductoare, tulburări
de coagulare e.t.c.);
• afecţiuni asociate;
• cantitatea de sânge pierdută;
→ evidenţierea şi confirmarea
hemoragiei.
 TRATAMENTUL
obiective:
1. HEMOSTAZA
- SPONTANĂ
- PROVIZORIE
- DEFINITIVĂ
2. TRATAREA LEZIUNILOR
ASOCIATE
3. COMPENSAREA ANEMIEI
 1. HEMOSTAZA
Hemostaza spontană
• este hemostaza realizată de
organism fără intervenţie din afară;
· este prezentă şi posibilă la nivelul
vaselor mici şi mai ales la nivelul
venulelor;
· cuprinde mai multe etape ce se
succed după instalarea leziunii
vasculare:
1. vasoconstricţia capetelor lezate;
2. vasodilataţia vaselor colaterale;
3. realizarea trombusului alb
trombocitar;
4. realizarea cheagului roşu
• participă şi alţi factori: calciu,
vitaminele K, C, B12, factorii
coagulării V, VII etc.
 Hemostaza provizorie
• reprezintă măsurile luate în regim de urgenţă în
scopul opririi temporare a hemoragiei, până la
creerea condiţiilor materiale şi anatomice pentru
realizarea hemostazei definitive;
· se face de regulă prin compresiune locală sau la
distanţă;
· local se poate face tamponament şi pansament
compresiv (mai ales la nivelul extremităţilor), cu
acţiune directă asupra capetelor vasului sau vaselor
lezate;
· la distanţă de leziune, hemostaza se poate face prin
compresiune digitală sau ligatură cu garoul.
 compresiunea digitală este obositoare şi
se adresează mai ales următoarelor vase:
● carotida primitivă – la nivelul marginii
anterioare a muşchiului sternocleido-
mastoidianului, pe apofiza vertebrei C6;
• artera subclavie – în fosa supraclaviculară
apăsând pe prima coastă;
• artera axilară – în axilă pe capul humeral;
• artera brahială – pe faţa internă a braţului,
apăsând pe diafiza humerală;
• artera femurală – în triunghiul lui Scarpa.
 compresiunea cu garou:
• este aplicabilă la nivelul membrelor;
• garoul se aplică în amonte pentru
leziunile arteriale şi în aval pentru cele
venoase;
• pe timpul transportului garoul va fi
însoţit de un bileţel pe care se notează
ziua şi ora la care a fost montat;
• un garou nu trebuie să fie lăsat mai mult
de 2 ore, timp în care, din 20 în 20 de
min. se slăbeşte 1-2 min. pentru a iriga
membrul ischemiat.
 Hemostaza definitivă
● se realizează de regulă în sala de operaţie
sau într-o sală de pansamente utilizând:
- electrocauterizarea;
- ligatura;
- forcipresura;
- tamponamentul compresiv;
- capitonajul;
- obliterarea prin corpi străini (ceară,
burete resorbabil) - folosite în chirurgia
ortopedică şi neurochirurgie.
 2. TRATAMENTUL LEZIUNILOR
ASOCIATE
- plăgilor,
- al fracturilor,
- al peritonitei etc.

3. COMPENSAREA PIERDERILOR
- prin transfuzii, perfuzii e.t.c.
 TRANSFUZIA DE SÂNGE
• aportul de sânge dintr-o altă sursă;
• 1900 - Landsteiner descoperă grupele
saguine A, B şi 0;
• 1940 – identificarea factorului Rh;
• mecanismul imunologic al compatibili-
tăţilor transfuzionale are la bază o
reacţie antigen-anticorp, responsabilă de
precipitarea şi hemoliza sângelui.
• eritrocitele sunt purtătoarele
antigenilor sau aglutinogeni;
• plasma conţine anticorpii sau
aglutininele;
• această repartiţie se face după
regula repartiţiei reciproc inversă
(Landsteiner) care exclude
coexistenţa unui tip de aglutinină
cu acelaşi tip de aglutinogen.
 s-au descris:
• două tipuri de aglutinogene A
şi B
• două tipuri de aglutinine  şi 
• aglutinogenul A precipită în
prezenţa aglutininei 
• aglutinogenul B precipită în
prezenţa aglutininei 
GRUPA SANGUINĂ 0 (I) ()
♦ aglutinogen 0
♦ aglutinină  şi 

GRUPA SANGUINĂ A (II) ()

♦ aglutinogen A
♦ aglutinină 
GRUPA SANGUINĂ B (III) ()
♦ aglutinogen B
♦ aglutinină 

GRUPA SANGUINĂ AB (IV) (0)

♦ aglutinogen A şi B
♦ aglutinină 0
• la sistemul de grupe A B 0 se
adaugă factorul Rh;
• prezent pe eritrocitele la 80-85% din
populaţie = Rh pozitivi;
• absent la 15-20% din populaţie =
Rh negativi;
• donator universal 0 (I)
• primitor universal AB (IV)
 ACCIDENTELE
POSTTRANSFUZIONALE
1. Hemoliză acută
• distrugerea eritrocitelor donatorului de
către anticorpii primitorului;
2. Hemoliză tardivă
• apărută până la 20 de zile după transfuzie
manifestată prin: icter (predominenţa
indirectei), anemie hemolitică şi testul
Coombs pozitiv;
3. Reacţie febrilă
4. Purpură posttransfuzională
5. Transmiterea hepatitei virale de tip B
sau non A-non B (C, Delta)
6. Transmiterea virusului SIDA
7. Infecţia cu virus citomegalic
8. Infecţia cu spirochetă
9. Hipercaliemia post transfuzională
10. Edemul pulmonar
11. Şocul posttransfuzional
 Tratamentul de urgenţă al accidentelor
post transfuzionale
• la cele mai mici semne de alterare a stării
generale (urticarie, hipotensiune, frison)
- stoparea transfuziei;
- înlocuirea trusei de perfuzie;
- continuarea perfuziei cu soluţii
cristaloide, cu ser glucozat, clorură de
sodiu, manitol;
- se administrează:
- antihistaminice şi corticoizi;
- furosemid 20-40 mg intravenos;
- alcalinizarea urinei cu bicarbonat de sodiu
pentru prevenirea instalării insuficienţei
renale prin precipitarea hemoglobinei în
tubii renali;
- hemodializă;
- tratamentul specific al şocului;
- sângele neadministrat se trimite obligatoriu la
laborator pentru determinarea tipului de
incompatibilitate;
 PREPARATE DIN SÂNGE
1. Sânge integral
2. Masă eritrocitară
3. Masă leucocitară
4. Concentrat congelat de eritrocite
5. Concentrat trombocitar
6. Crioprecipitat – conţine factorii
I,VIII şi XII (utilizat în hemofilie)
7. Albumină 5% şi 20% – indicată în
refacerea volemică.
 Transfuzia autologă sau autotransfuzia
• se practică în intervenţiile
programate;
• constă în recoltarea înainte de
operaţie şi păstrarea timp de 4-5
săptămâni a câte o unitate de sânge pe
săptămână de la bolnavul care
urmează să fie operat;
• în timpul intervenţiei şi după aceea
sângele se readministrează
bolnavului.