PSIHOEDUCAȚIA

CURS 8
Ce este psihoeducația?

 Psihoeducația se referă la acel tip de

educație oferită persoanelor cu o anumită
tulburare (neurologică, psihiatrică,
psihologică) ce impietează asupra
sănătății lor mintale si familiilor acestora,
pentru a le ajuta să se fortifice și să se
ocupe de starea lor într-un mod optim.
 Ea nu vizează vindecarea, ci creșterea
calității vieții persoanei/familiei.
Ce este psihoeducația?
 De ce trebuie făcută psihoeducația și familiilor?
 Familia este un sistem în cadrul căruia
dezechilibrul oricărui element se va repercuta
asupra întregului.
 Orice boală, dar mai ales boala psihică aduce
un dezechilibru major în sistem. Boala psihică
este greu de înțeles și uneori, greu de
manageriat, atât din punctul de vedere al
simptomelor și cursului ei, cât și a unei doze
de incomprehensibil.
Ce este psihoeducația?

 Scopul abordării psihoeducative este de aduce

treptat pacientul si familia acestuia de la
sentimentele de neputință, de pasivitate sau de
revoltă față de boala catre o pozitie de colaborare
activa grație unei viziuni realiste asupra maladiei,
asupra modalitatilor de a-i face fata zi de zi,
asupra posibilităților terapeutice și asupra
perspectivelor de viitor.
 Din acest punct de vedere, psihoeducația poate fi
descrisa ca avand următoarele dimensiuni:
Ce este psihoeducația?

 Dimensiunea pedagogica –  prezentarea informatiilor

despre boala intr-un format adaptat invatarii de catre
adulti;
 Dimensiunea psihologica – abordarea problemelor
inerente bolii (socul diagnosticului, povara emotionala,
mecanismele de apărare, travaliul de doliu fata de
pierderile cauzate de maladie);
 Dimensiunea comportamentala – strategii care
vizeaza in mod specific schimbarea comportamentelor,
strategii de coping.
Ce este psihoeducația?

 Vom prezenta aceste trei dimensiuni pe care trebuie să

le acoperiți în rolul vostru de psiholog clinician, pe
exemplele a trei condiții psihiatrice, greu de dus de către
aparținători:
 TSA,
 tulburările depresive,
 tulburările demențiale.
Psihoeducația în TSA

 Tulburările de spectru autist reprezintă niște tulburări

de neurodezvoltare, deci diagnosticarea lor se face în
general la un copil care nu atinge nivelele de dezvoltare
expectate, în una sau mai multe arii de funcționare –
limbaj, cogniție, motor, socializare etc.
 Evident, această condiție va îngrijora major părintele, iar
dacă acesta nu este pregătit să-i facă față, să accepte
diagnosticul și să lupte – alături de copilul său – pentru
recuperare, aceasta nu se va petrece de la sine. 
Psihoeducația în TSA

 Tulburările de spectru autist reprezintă (conform DSM V,

2013) o deteriorare calitativă, severă şi pervazivă în
diverse arii de dezvoltare:
 interacţiune socială
 comunicare
 joc și imaginație

 deteriorările calitative sunt clar deviante în raport cu

nivelul de dezvoltare sau cu vârsta mentală a individului
 vizibile de regulă încă din primii ani de viaţă (debut
înainte de 3 ani)
Psihoeducația în TSA

 Diagnosticul
 - cam la ce vârstă se pune?
 - câte feluri de debut există?
 - cum pot comunica acest diagnostic?
Psihoeducația în TSA

 Părinţii sunt copleşiţi, în primul rând, de gravitatea

diagnosticului. Pentru majoritatea lor, acesta echivalează
cu o condamnare: copilul lor nu se va dezvolta
niciodată ca ceilalţi, poate că nu le va vorbi, nu-i va
înţelege şi nu le va putea răspunde cu afecţiune.
 Încercați să schimbați acest fel de a
percepe lucrurile, dar NU
minimalizând,criticând sau prefăcându-vă
a cunoaște mai bine situația.
Psihoeducația în TSA
 Acestor griji legate de prezent li se adaugă nesiguranţa
în ceea ce priveşte viitorul copilului, posibilitatea lui
de a se încadra sau nu în învăţământul normal, de a-şi
alege o profesie, de a-şi întemeia o familie, de a trăi ca
adult independent.
 - nu emiteți judecăți generale pline de un optimism
nejustificat – totul va fi bine!
 -exemplele se dau cu rezerve (ritmul cu care
progresează un alt copil nu este relevant pentru copilul
lor)
 - învățați-i să ia lucrurile pas cu pas, făcând în momentul
de față tot ceea ce e mai bun pentru copilul lor.
Psihoeducația în TSA

 Deloc de neglijat este stressul la care această familie

este supusă zilnic: copilul, chiar dacă are limbaj, nu-l
foloseşte funcţional, comunicarea cu el fiind mult
îngreunată.
 Neputând să se facă înţeles, copilul cu autism va face în
multe situaţii episoade de tantrum, generate de
frustrare. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât aceste
crize se petrec, de multe ori, în public. Copilul ţipă şi se
tăvăleşte pe jos iar părintele este privit cu reproş de
către „asistenţă.
Psihoeducația în TSA

 Copilul cu TSA poate avea tot soiul de sensibilităţi

senzoriale (nu suportă anumite sunete, imagini, ori
materiale), intoleranţe alimentare sau gusturi bizare,
anumite rutine (nu merge decât pe un anumit drum, nu
poartă decât un anumit tricou, nu se culcă dacă nu-şi
aliniază jucăriile sau dacă locul unui obiect din dormitor
este mutat).
 Problemele cu somnul nu sunt nici ele de neglijat: unii
copii au ritmul nictemeral inversat, alţii dorm extrem de
puţin şi-şi epuizează astfel părinţii.
Psihoeducația în TSA

 În unele familii există şi copii tipici şi aici intervin alte

probleme legate de relaţiile între fraţi şi de sentimentul
părintelui că-l abandonează pe cel tipic în favoarea
copilului cu probleme. Unii dintre fraţi se simt
marginalizaţi, observând că toţi adulţii din familie sunt
focalizaţi asupra copilului cu autism.
 În alte familii, copilul cu TSA este copil unic (aici se
întâmplă, în multe cazuri, ca părinţii să dezvolte o
adevărată obsesie pentru acest copil şi recuperarea sa).
Psihoeducația în TSA

 Părintele trăieşte în acelaşi timp milă, văzându-şi copilul

iubit evoluînd astfel, neputinţă, căci majoritatea
încercărilor sale de a linişti acest copil sunt sortite
eşecului, frustrare, pentru că nimic nu merge lin,
mânie uneori chiar faţă de copil şi, oricum, faţă de
situaţia existenţială şi culpă.
 Sunt mulţi cei care se întreabă dacă nu ei sunt cumva
de vină pentru tulburarea copilului sau dacă nu ar putea
face ceva mai mult şi mai bine, dacă nu ar putea fi mai
răbdători şi mai înţelegători cu copilul.
Psihoeducația în TSA
 În cadrul demersului psihoeducativ trebuie evaluate
atent resursele familiei:
 în ce termeni se referă părinţii la copilul lor şi la
tulburarea acestuia, cine pare a deţine puterea în
familie, cine ia deciziile, mai există fraţi/surori şi care
este relaţia cu aceştia, ce rol are familia extinsă şi cum
poate ajuta? care sunt resursele de timp şi financiare ale
familiei?
 Orice soluţie trebuie găsită împreună cu familia şi
adaptată posibilităţilor acesteia. Soluţiile nerealiste nu
vor face decât să adauge frustrare acolo unde déjà
există suficientă.
Psihoeducația în TSA

 Părinților trebuie să li se ofere suport emoţional, prin

faptul că există speranţe în ceea ce priveşte
recuperarea.
 În același timp, trebuie spus faptul că autismul nu se
vindecă, el nefiind o boală, ci un alt fel de construcție
neurologică (atipică).
 Este vorba deci, despre o condiție pe viață, dar cu
serioase șanse de recuperare și integrare a copilului
printre covârstnicii săi tipici.
Psihoeducația în TSA
 Este importantă încercarea de a schimba optica
părintelui, care vine de obicei cu propriile prejudecăţi şi
mituri în ceea ce priveşte autismul.
 Părintele trebuie făcut să înţeleagă că deşi nu-i este uşor
va trebui să caute să expună în continuare copilul la cât
mai multe experienţe, la mediul natural, la interacţiunea
cu alţi copii care să-i poată fruniza modele de
comportament (ştiut fiind că imitaţia este deficitară la
copiii cu autism şi ea nu se petrece spontan).
 Există părinţi care, din jenă, nu-şi mai lasă copiii să-şi
facă prieteni, nu mai invită pe nimeni la ei şi nu mai ies
împreună cu copilul cu TSA.
Psihoeducația în TSA

 Încercarea noastră vizează şi deculpabilizarea, mulţi

părinţi considerând că ei poartă vina pentru condiţia
copilului, ori o astfel de atitudine nu-i va ajuta să facă
faţă mai bine.
 Deasemenea, părintele trebuie să beneficieze de suport
informațional cu privire la manifestările acestor tulburări,
cauza lor, modalități de management al simptomelor,
Centre, tipuri de terapii, diverși specialiști care pot fi
contactați pentru varii probleme
Psihoeducația în tulburările
depresive

 Acestea trebuie aduse în discuție din cauza frecvenței lor

extrem de mari între tulburările psihiatrice ale vârstei
adulte, dar și din cauza riscului suicidar pe care-l
presupun.
 Dată fiind frecvența lor, faptul că cei mai mulți dintre
noi încercăm – cel puțin în perioade de adeversități –
simptome de acest tip, depresiile par a fi niște tulburări
blânde, benigne, fără prea mari riscuri pentru
integritatea persoanei, ori această optică trebuie
schimbată
Psihoeducația în tulburările
depresive
 Conform DSM V (2013) episodul depresiv major prezintă
următoarele simptome clinice
 -dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în
fiecare zi, indicată fie prin relatarea personală, fie prin observația
altora
 (la copil, dispoziția poate fi iritabilă)
 - diminuarea marcată a interesului și a plăcerii pentru toate sau
aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în
fiecare zi.
 - pierdere masivă în greutate (deși nu ține dietă) sau câștig
ponderal - o modificare de aprox 5% din greutatea corporală/
scăderea sau creșterea apetitului
 - NOTĂ – la copii, se ia în calcul incapacitatea de a atinge
plusurile ponderale expectate.
Psihoeducația în tulburările
depresive
 - insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi
 - agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi
(observabilă de către alții).
 - fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi
 - sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori
inadecvată în fiecare zi ( nu doar reproș în legătură cu
faptul de a fi suferind).
 - diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra
ori indecizie aproape în fiecare zi
 - gânduri recurente de moarte ( nu doar teama de
moarte), ideație suicidară recurentă fără un plan anume,
ori o tentativă sau plan de comitere a suicidului.
Psihoeducația în tulburările
depresive
 În practica clinică am remarcat de multe ori la rudele
pacienților depresivi o optică conform căreia pacientul se
răsfață, ar putea să facă unele lucruri, dar nu vrea.
 Din nefericire, lucrurile nu stau astfel – hipobulia
(scăderea forței voliționale) este simptom comun în
depresie. Deci, pacientul chiar nu se poate mobiliza.
 Aceasta, împreună cu o bradipsihie (lentoare psihică
generalizată) îl vor conduce la eșec, iar imaginea de
sine, oricum vulnerabilizată, va avea și mai mult de
suferit.
Psihoeducația în tulburările
depresive

 De aceea, ca parte a psihoeducației trebuie atrasă

atenția rudelor asupra acestui fapt, al unei neputințe
obiective.
 În multe cazuri, chiar dacă spitalizarea nu se impune, un
concediu medical este binevenit. A fi presat să faci față
sarcinilor zilnice în condițiile în care nu te mai poți
mobiliza, poate fi extrem de dăunător.
 Tratamentul medicamentos trebuie instituit (mai ales în
formele de intensitate mare, unde și riscul suicidar este
crescut).
Psihoeducația în tulburările
depresive

 Treptat, pacientul va putea beneficia și de psihoterapie,

dar pe tot parcursul bolii, trebuie susținut afectiv de
familie, înțeles, trebuie încercată deculpabilizarea,
creșterea imaginii de sine, întărirea Eului.
 Un alt mit despre depresii în general și conduita
suicidară în special este acela că pacienții care amenință
cu suicidul, nu îl vor comite.
Psihoeducația în tulburările
depresive
 Mai ales la adolescenți, aceste amenințări, chiar dacă
sunt percepute ca șantaj suicidar, trebuie luate foarte în
serios, din două motive – în primul rând, ca urmare a
imaturității, un adolescent poate să comită actul chiar
dacă nu vrea cu adevărat, poate să îl ducă la capăt în
mod accidental.
 Apoi, adolescentul, mai ales cel care a vorbit cu prietenii,
a făcut jurăminte, legăminte față de aceștia se simte
presat să comită fapta, spre a nu dezamăgi. Un
adolescent este oricum, o persoană vulnerabilă, ce trece
prntr-o criză de identitate. Pe fond depresiv, situația se
complică (+ depresia mascată – Lange)
Psihoeducația în tulburările
demențiale
 Tulburările demențiale sunt, în general, tulburări
psihiatrice ale vârstei a IIIa.
 Conform DSM V (2013) elementul esențial al demenței
este deteriorarea memoriei de scurtă și lungă durată,
asociată cu deteriorarea gândirii abstracte, judecății, alte
tulburări ale activității corticale superioare sau modificări
de personalitate.
 Deși este numită și boala inteligenței, înțelegându-se
astfel că în prim planul tabloului clinic se află degradarea
funcțiilor cognitive, există și manifestări non-cognitive.
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Simptome cognitive
 Tulburări de memorie – dificultatea de a-și reaminti
informații anterior învățate și imposibilitatea de a acumula
informații noi. Primele care se pierd sunt evenimentele
recente, în timp ce amintirile vechi pot fi conservate, cel
puțin în primele stadii ale bolii;
 tulburări de vorbire – bolnavul nu își mai găsește cuvintele,
chiar pentru noțiuni simple – numește obiectul prin
categoria căreia i se subsumează sau prin perifraze ( ceva
de scris, în loc de creion de ex.);
Psihoeducația în tulburările
demențiale
 incapacitatea de a efectua diferite activități
motorii coordonate – bolnavul nu mai știe cum
să se îmbrace adecvat, cum să încuie ușa, cum
să folosească telecomanda etc.;
 imposibilitatea de a recunoaște, identifica și
denumi obiecte uzuale;
 tulburări ale funcțiilor de organizare a
activităților zilnice, incapacitatea de a lua
decizii;
Psihoeducația în tulburările
demențiale
 probleme legate de gândirea abstractă, tulburări de
calcul, dezorientare temporală și spațială, pierderea
inițiativei;
 false recunoașteri – la început dificultate în
recunoașterea fizionomiilor cunoscute, urmată de
identificări eronate (foarte frecvent, pacientul își
confundă soțul ori copiii cu rude din trecutul
îndepărtat);
 confuzie între planul imaginar și realitate, ceea ce îi
face pe unii bolnavi să dialogheze cu televizorul;
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Simptome non-cognitive
 agitație și agresivitate fizică sau verbală (foarte probabil
că aceste simptome sunt rezultatul confuziei, al unei
stări generale proaste în care pacientul realizează că i se
întâmplă ceva rău, o degradare căreia nu i se poate
împotrivi, devenind, ca urmare, anxios și irascibil);
 tulburări psihotice: halucinații (de obicei,vizuale), idei
delirante (de persecuție, de gelozie, de prejudiciu, de
abandon etc);
Psihoeducația în tulburările
demențiale
 tulburări ale dispoziției : în principal depresie și
anxietate, mai rar stări de euforie;
 tulburări ale comportamentului alimentar: reducere sau
creștere exagerată a apetitului, alimentație neîngrijită,
ingerare de substanțe non-alimentare;
 dezinhibiție sexuală: comentarii nepotrivite pe teme
sexuale, gesturi obscene, mai rar, agresivitate sexuală;
 incontinență urinară și pentru materii fecale, satisfacerea
nevoilor fiziologice în locuri neadecvate sau în prezența
altor personae;
 vagabondaj.
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Îngrijirea unei persoane cu demență are deseori

consecințe asupra unității familiei în general, și asupra
îngrijitorului, în special.
 Cererile enorme și prelungite de asistență pot avea
efecte adverse asupra sănătății fizice si mentale a
îngrijitorului, asupra participării acestuia la activități
sociale și recreative, asupra muncii și securității sale
financiare.
 Dat fiind faptul că se utilizează foarte puțin serviciile
oficiale de sprijin, familiile trebuie să asigure prin forțe
proprii îngrijirea de durată a bolnavilor.
Psihoeducația în tulburările
demențiale
 Sensibili la problemele pe care ruda bolnavă le întâmpină,
îngrijitorii depun eforturi foarte mari pentru ca nevoile
bolnavului să fie satisfăcute pe toată perioada bolii.
 În primele faze ale bolii îngrijitorii se centrează pe sarcinile
din gospodărie precum pregătirea meselor, cumpărăturile,
curățenia și plata facturilor – sarcini pe care bolnavul
devine, progresiv, incapabil să le mai îndeplinească.
 Ulterior, îngrijitorii ajung să-și ajute ruda bolnavă la servicii
mai personale precum îmbăierea, toaletarea și îmbrăcarea.
Pe măsură ce boala evoluează, nu este exclus ca îngrijitorii
să asigure permanent supravegherea bolnavului pentru ca
acesta să rămână în siguranță
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Pacienții devin progresiv tot mai indiferenți și incapabili

să recunoască impactul comportamentului sau disfuncției
lor asupra celorlalți.
 Când li se reproșează că sunt indiferenți, adesea sunt
surprinși sau se simt răniți sau, mai rău, promit că se
vor îndrepta.
 Toate aceste reacții generează sentimente de vinovăție
la îngrijitori, care, inevitabil, își pierd răbdarea tot
repetând aceleași lucruri.
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Pacienții cu demență, în încercarea de a-și proteja

încrederea în ei înșiși, atacă în mod constant,
acuzându-i pe ceilalți că le-au luat lucrurile, când de
fapt, chiar ei le-au pus în alt loc.
 Chiar și activitățile sedentare, cum ar fi meditația, îi
obosesc repede pe pacienții demenți, reprizele de somn
din timpul zilei vor duce astfel la insomnia din timpul
nopții.
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Pacienții cu demență par a se speria de faptul că ar

putea fi abandonați, chiar pentru scurt timp, le poate fi
imposibil să-și dea seama de cât timp sunt în pat și le ia
mult timp să se trezească și să se dea jos din pat.
(Tudose C., 2001).
 Mulți pacienți sar din pat și se comportă ca în vis. Se
îmbracă și se pregătesc să se ducă la slujbă (deși sunt
pensionari) sau doresc să plece la ei acasă
(nerecunoscând casa în care locuiesc).
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Noaptea sunt și mai dezorientați și, din această cauză,

mai agresivi, astfel încât un bărbat poate deveni un risc
real pentru o soție mai mică și fragilă. Mulți soți ai
pacienților demenți trăiesc cu teama că aceștia se vor
comporta agresiv, mai ales dacă au uitat cum să se
comporte în intimitate sau devin frustrați de
incapacitatea de a susține un act sexual.
 Îngrijitorii sunt foarte des predispuși la depresii;
numeroase studii raportează nivele ridicate de depresie
la îngrijitorii principali.
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Fiii și fiicele care îşi asumă rolul de îngrijitori se

confruntă cu propriul set de probleme.
 În primul rând, trebuie să se lupte cu inversarea
rolurilor: rolurile şi responsabilităţile asumate odată de
către părinţi revin acum copiilor.
 Ei sunt adesea întristați de pierderea competenței
părentelui, mult admirată și respectată până acum.
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Copiii adulţi se revoltă uneori şi au resentimente atunci

când parintii devin o povară prematur. Ei trebuie să se
lupte cu propriile sentimentele negative deoarece
deplâng pierderea treptată a imaginii părintelui în viaţa
lor.
 Pe lângă inversarea rolurilor, mulţi copii se confruntă cu
o supradimensionare a sarcinilor.
 În cazul lor, psihoeducația se va centra pe următoarele
Psihoeducația în tulburările
demențiale
 Explicarea simptomelor șia modalităților practice de
manageriere a lor.
 o bună înţelegere cu privire la diversele simptome asociate
cu boala şi, mai important, să aibă experienţă în abordări
practice care pot fi utilizate pentru gestionarea
simptomelor.
 Aceasta deoarece nu atât deteriorarea cognitivă este greu
de suportat de îngrijitor, cât simptomele
comportamentale, crizele de furie, iritabilitatea, tendința
de a pleca de acasă, etc. Foarte adesea ajutorul provenit
din partea unor persoane care demonstreză practic că știu
ce să facă sunt cele mai respectate de familiile bolnavilor,
aceste persoane ştiu ce funcționează în cazul anumitor
pacienți și al îngrijitorilor acestora.
Psihoeducația în tulburările
demențiale
 Validare
 Îngrijirea pentru o persoană cu tulburare demențială
este deseori solicitantă emoțional și fizic. Familiile doresc
să primească o confirmare din partea specialiștilor
privind modul corespunzător de satisfacere a nevoilor de
îngrijire a bolnavului.
 De multe ori, acestea doresc ca oamenii să înțeleagă că
familiile pierd pe cineva drag, în ciuda eforturilor lor
eroice de a oferi îngrijire de calitate, cu alte cuvinte, au
nevoie de validarea calității lor ca îngrijitori.
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Reasigurare
 Nu de puține ori, diversele crize apărute pe parcursul
bolii, fac ca îngrijitorii să experimenteze panica. Familiile
doresc să se asigure că vor beneficia de sprijin din
partea unor specialiști pe măsură ce starea persoanei se
deteriorează.
 Este deosebit de important să se stabilească o relaţie
de încredere cu medicii și psihologii, relație care
trebuie menţinută pe tot parcursul bolii persoanei.
Psihoeducația în tulburările
demențiale
 Informații
 Dacă familiile trebuie să se ocupe în mod eficient de
îngrijirea unei rude cu demență, acestea au nevoie de
informaţii despre boală. Prin furnizarea informațiilor,
specialiștii ajută familiile să conștientizeze valoarea
experienței și să dezvolte strategii individuale pentru
rezolvarea eficientă a problemelor.
 Informațiile se referă atât la boală și la cursul acesteia,
cât și la managementul bolii, la strategii de a face față
situației prezente, la legislație, instituții și persoane care
sunt abilitate să îngrijească (mai ales pentru faza
terminală), costuri etc.
Psihoeducația în tulburările
demențiale
 Controlul asupra situaţiei
 Deşi presiunile pe care le presupune îngrijirea sunt
adesea enorme, familiile doresc să menţină controlul
asupra activității de asistență a unui pacient cu demență.
 Ei se aşteaptă ca specialiștii să fie în măsură să le
furnizeze informaţii, sugestii şi consiliere. Cu toate
acestea, ele nu doresc ca medicii/psihologii să-şi asume
responsabilitatea pentru persoana afectată, ci doar să se
poată baza pe cunoștințele specialiștilor pentru a lua
singuri deciziile cu privire la îngrijirea rudei lor. În
majoritatea cazurilor, acestea vor să știe la ce se pot
aștepta în legătură cu boala pentru a-și planifica
acțiunile în viitor
Psihoeducația în tulburările
demențiale

 Trebuie planificate
 -resursele financiare
 -analizate posibilitățile de supraveghere
 - (re)distribuite rolurile și sarcinile în familie
 -preveniți asupra sindromului burn-out la îngrijitori
 - analizate opțiunile de internare etc