Ce este intraprenoriatul?

 Constă în dezvoltarea anumitor activităţi intreprenoriale autonome în

cadrul unei firme existente, de regulă de dimensiuni mari sau mijlocii,
de către unii dintre salariaţii săi, folosind o parte din resursele tehnico-
materiale ale acesteia, care fie nu sunt utilizate, fie se folosesc şi se
valorifică insuficient.

 rezidă în înfiinţarea unor nuclee intreprenoriale autonome în cadrul firmelor

existente
 nucleele intraprenoriale realizează activităţi cu un pronunţat caracter
inovaţional, valorificând nişe sau oportunităţi ale pieţii neaccesate deloc sau
fără succes de firma respectivă.
Conditiile intraprenoriatului

 creşterea rapidă a numărului întreprinderilor de dimensiuni mari şi mijlocii,

mai ales în ţările dezvoltate, concomitent cu complexitatea şi diversitatea
activităţilor lor incorporate;
 gradul relativ redus de utilizare şi valorificare a resurselor multor firme mari
şi mijlocii, îndeosebi de natură tehnică şi umană;
 schimbarea parţială a conţinutului organizaţiilor, reflectată în conturarea
unor semnificative dimensiuni referitoare la dezvoltarea spritului
intreprenorial, viziunea strategică asupra evoluţiei organizaţiei, flexibilitatea
abordărilor operaţionale, accentul pe inovare rapidă şi eficace, motivarea
complexă a salariaţilor şi grupurilor de salariaţi şi primatul competitivităţii
firmelor într-o optică plurivalentă;
 conştientizarea de către o proporţie crescută a populaţiei asupra marilor
avantaje pe care le antrenează activităţile intreprenoriale pentru indivizi şi
organizaţii
Factorii de succes

 Existenţa unei compatibilităţi, a unei armonizări între obiectivele

zonei intraprenoriale şi misiunea firmei este esenţială.
 Manifestarea unui suport substanţial şi quasipermanent al
conducerii organizaţiei pentru realizarea iniţiativei intraprenoriale.
 Sistemul organizatoric al firmei, prin caracteristicile sale
structurale şi funcţionale să fie favorizant iniţiativei intraprenoriale.
 Firma să dispună de resurse, mai ales tehnico-materiale şi
umane apreciabile şi parţial să nu fie valorificate adecvat.
 Posedarea de către persoanele sau echipa care lansează
iniţiativa intraprenorială de pronunţate calităţi intreprenoriale este
obligatorie.
Cine este intraprenorul?

 intraprenorul poate fi definit ca fiind acel salariat din cadrul

unei firme care iniţiază şi operaţionalizează un demers
intraprenorial bine conturat, cu participarea unui grup de
angajaţi dispunând de o autonomie intreprenorială şi
managerială apreciabilă şi fiind recompensat în funcţie de
performanţele obţinute.
Diferente intreprinzator/intraprenor

 asumarea unui grad de risc mai redus datorită manifestării

demersului intraprenorial în cadrul unei firme de dimensiuni
apreciabile care oferă resurse, prestigiu şi protecţie, de care un
întreprinzător obişnuit nu beneficiază;
 constrângerile temporale sunt mai reduse datorită accesului la
resurse tehnico-materiale, umane, informaţionale şi financiare ale
firmei în cadrul căreia se manifestă intraprenorul. De regulă, accesul
la resurse, servicii etc. se face mai rapid în aceste condiţii, decât
pentru un întreprinzător care porneşte de la „zero“.
 intraprenorul este mai „disciplinat“, mai riguros în decizii şi acţiuni
datorită antecedentelor sale şi a manifestării în cadrul unei firme cu
reguli scrise şi nescrise ştiute de toţi şi cu o cultură organizaţională
bine conturată;
 obţinerea de către intraprenor a unor venituri sensibil mai reduse
decât ale întreprinzătorului, în condiţiile realizării unor proiecte
asemănătoare.
Etapele mecanismului intraprenorial
 Faza a I-a începe cu sensibilizarea managementului superior asupra necesităţii şi
avantajelor oferite firmei de apelarea la acţiunile intraprenoriale.
 Faza a II-a are drept conţinut informarea întregului personal al firmei asupra deciziei
intraprenoriale de principiu şi declanşării unui program de pregătire intraprenorială,
prezentând obiectivele, conţinutul şi avantajele sale pentru organizaţie în ansamblul
ei şi pentru salariaţi.
 Faza a III-a constituirea echipei intraprenoriale din rândul celor sensibilizaţi, informaţi
şi pregătiţi în etapa precedentă. Specific acestei faze este constituirea echipei de
bază de voluntariat, de autoselecţie, în funcţie de configuraţia relaţiilor umane
existente, mai ales a celor de natură informală.
 Faza a IV-a are drept conţinut definirea scopurilor urmărite prin proiectul
intraprenorial, concomitent cu conturarea zonei sau zonelor din firma unde acesta se
va derula. În paralel se va cristaliza şi echipa care va conduce efectiv acţiunea
intraprenorială. În funcţie de aceste elemente se trece la îmbogăţirea cunoştinţelor
personalului implicat printr-un training adecvat. O atenţie deosebită se acordă
pregătirii manageriale, de marketing şi financiare a grupului care va dirija proiectul
intraprenorial.
 Faza a V-a - constă în stabilirea detaliată a conţinutului proiectului intraprenorial şi a
programului de implementare. În această fază se elaborează de fapt planul de afaceri
al acţiunii intraprenoriale, se definitivează sistemul managerial sub aspect decizional,
informaţional, metodologico-managerial şi structural-organizatoric şi se programează
acţiunile, resursele, termenele şi responsabilii aferenţi lor.
 Factori favorizanţi intraprenoriatului în ţările
ECE
 existenţa unui număr mare de firme foarte mari, mari şi mijlocii, care
asigură premisa dimensională pentru manifestarea intraprenoriatului.
Raportat la numărul de locuitori în ţările CEE, numărul acestor categorii
de întreprinderi este de 2-4 ori mai mare decât în ţările din UE.
 În firmele mari din ţările CEE se află numeroşi specialişti cu studii
superioare, mulţi cu talent intreprenorial şi managerial, care în condiţiile
regimului comunist anterior nu s-a putut manifesta şi valorifica.
Intraprenoriatul le oferea şansa să-l valorifice în condiţiile în care îşi
continua activitatea în firme şi cu oamenii cu care s-au obişnuit.
 În condiţiile trecerii la economia de piaţă s-au adoptat legi care oferă o
gamă largă de posibilităţi de privatizare şi restructurare ale firmelor de
stat, în cadrul cărora intraprenoriatul îşi poate găsi locul relativ uşor.
 O mare parte dintre firmele de dimensiuni foarte mari şi mari sunt de stat
sau publice, neexistând deci un proprietar autentic care să poată bloca
iniţiativele intreprenoriale ale salariaţilor acestora.
Factori defavorizanţi intraprenoriatului în ţările
ECE
 cultura economică a populaţiei mai puţin „deschisă„ şi receptivă
spre manifestări intreprenoriale şi intraprenoriale.
 cunoaşterea de foarte puţini specialişti din ţările CEE a
avantajelor, conţinutului şi modalităţilor de implementare a
intraprenoriatului.
 fluiditatea legislativă şi instituţională din majoritatea ţărilor CEE,
care face dificilă proiectarea şi implementarea activităţilor
intraprenoriale.
 suspiciunea - chiar ostilitatea – manifestată frecvent în marile
firme, în special din partea muncitorilor şi a sindicatelor, faţă de
iniţiativele intreprenorial-manageriale noi.
Mediul intreprenorial

 Mediu intreprenorial real

 Mediu intreprenorial perceput
Mediul intreprenorial real

desemnează ansamblul elementelor contextuale ce

influenţează demersurile întreprinzătorului în toate fazele
activităţii sale, inducând modificări în deciziile, acţiunile şi
comportamentele sale.

 încorporează atât elemente exogene organizaţiei, cât şi din cadrul

său, fireşte, numai cele care influenţează semnificativ demararea şi
derularea proceselor intreprenoriale;
 variază de la un întreprinzător la altul, în funcţie de tipul şi domeniul
iniţiativei intreprenoriale, zona geografică, amplasarea resurselor
implicate etc.;
 diferă pentru acelaşi întreprinzător în timp, în funcţie de faza ciclului
de viaţă a firmei şi de puterea sa economică; cu cât firma se
dezvoltă şi amplifică, cu atât sfera mediului intreprenorial se
îmbogăţeşte şi lărgeşte.
Mediul intreprenorial perceput
desemnează acele elemente ale mediului intreprenorial real pe
care întreprinzătorul le apreciază ca având o influenţă
semnificativă asupra acţiunilor şi performanţelor sale.

 Dimensiunea cognitivă se referă la informaţiile contextuale pe care

întreprinzătorul le identifică şi le trece în revistă în cadrul proceselor
intreprenoriale pe care le iniţiază şi desfăşoară. Dimensiunea
cognitivă este cu atât mai pregnantă, cu cât întreprinzătorul are un
nivel de pregătire şi un spirit de observaţie mai ridicate şi investeşte o
cantitate mai mare de timp în acţiunea intreprenorială.
 Dimensiunea afectivă este dată de acele elemente contextuale pe
care întreprinzătorul le consideră realmente importante, de care se
ataşează chiar şi/sau îi este frică, considerându-le nu numai cu
intelectul, dar şi cu inima că sunt semnificative şi merită o atenţie
specială. Dimensiunea afectivă a mediului perceput constituie o
reflectare indirectă a spiritului intreprenorial pe care-l posedă
întreprinzătorul, al talentului său nativ de întreprinzător.
Situatia IMM in Marea Britanie

 Marea Britanie este ţara vest europeană cu cel mai mare număr
de întreprinderi mici şi mijlocii - 3.760.000.
 Dimensiunea medie a unui IMM este de 5 persoane
 Ca nivel de productivitate relativă, Marea Britanie se situează
pe locul 3 în UE, fiind depăşită de Germania şi de Luxemburg.
Politici destinate IMM

 A. Politici economice generale, ce se bazează pe principiul lansat

cu două decenii în urmă, potrivit căruia, firmele funcţionează cel mai
bine atunci când li se acordă maximum de libertate pentru a acţiona
pe o piaţă competitivă. Ca urmare, se pune accent pe crearea
condiţiilor în care firmele pot să „înflorească“. În acest scop se
utilizează două tipuri de politici - macroeconomice şi, respectiv, de
dereglementare şi simplificare. Politicile macroeconomice au în
vedere în esenţă, realizarea unui mediu favorizant pentru toate
categoriile de firme. În schimb, politicile de dereglementare şi
simplificare au în vedere în special IMM-urile. Concret, s-a acţionat
pentru mărirea nivelului cifrei de afaceri de la care se aplică TVA-ul,
fiind în prezent de 45.000 £ anual, s-au introdus excepţii în ceea ce
priveşte firmele mici în raporturile lor cu bugetul, salariaţii etc.
Politici destinate IMM

 B. Accesul la surse de finanţare, prin intermediul unor scheme de

finanţare special proiectate pentru IMM-uri. Astfel, începând cu
1981 funcţionează schema Garantării Creditelor, de care
beneficiază IMM-urile care prezintă planuri de afaceri bune, dar nu
posedă resursele financiare necesare. În esenţă, această schemă
prevede:
 oferirea de garanţii pentru credite între 50.000-100.000 £ pentru
perioade de 2-7 ani;
 garantarea creditului în proporţie de 70%;
 plata de dobânzi de 1,5% de către firmă;
 Peste 45.000 de IMM-uri au beneficiat de această schemă de
garantare a creditelor.
Politici destinate IMM

 C. Asistenţa în domeniul informaţiilor, trainingului şi

consultanţei, în zonele în care IMM-urile prezintă dezavantaje
comparative în raport cu firmele mari. Dintre modalităţile utilizate
menţionăm:
 consiliile de întreprindere şi training introduse în 1990, axate asupra
pregătirii profesionale a muncitorilor în special;
 servicii de contacte de afaceri, implementate în 1992, care oferă,
concentrate într-o singură instituţie, toate serviciile informaţionale de
care IMM-urile au nevoie - consultanţa managerială, expertiza
financiară, consultanţa economică etc.;
 instituţiile de asistenţă economică clasică, existente şi în alte ţări,
cum ar fi camerele de comerţ şi industrie, agenţiile administraţiei
pentru întreprinderi, asociaţiile întreprinzătorilor etc.