Subiectul 6.

Structuri organizaţionale
ale managementului inovaţional
1.Abordarea structurii inovaţionale – drept cadru
instituţional de derulare a procesului inovaţional
2.Organizaţiile ştiinţifice / de cercetare
(universitățile)
3.Firmele inovative și particularitățile acestora.
4.Firme mici inovative: start-upurile, spin-offurile
5.Clusterele și importanța lor pentru mentenanța
afacerilor inovative
 1. Abordarea structurii inovaţionale – drept cadru instituţional de derulare a
procesului inovaţional

Infrastructura inovațională reprezintă toate organizațiile care contribuie la

activitățile științifice și inovaționale: instituții financiare, agenții în
domeniul sprijinului pentru afaceri, incubatoare de afaceri, parcuri
științifice și tehnologice, întreprinderi, organizații de știință și inovare etc.
Entitățile de infrastructură inovațională care se află la intersecția științei și
a mediului de afaceri reprezintă unul dintre factorii cheie care determină
succesul economiei naționale. Prin urmare, ele acționează ca un pod care
facilitează comunicarea între afaceri și comunitatea științifică.
Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare este un mediator
între aceste 2 tipuri de structuri (comunitate științifică și de afaceri)
și are scopul de a sprijini crearea și dezvoltarea parcurilor științifice
și tehnologice și a incubatoarelor inovaționale, precum și de a
sprijini finanțarea proiectelor inovaționale și de dezvoltare.
În prezent, în Republica Moldova există 3 parcuri științifice și tehnologice și 8
incubatoare de inovare.
- Parcul Științific și Tehnologic „Academica”. A fost prima infrastructură inovațională creată în
țara noastră. Domeniu: universal.
- Parcul științific și tehnologic „Micronanoteh”. A fost creat în 2009 la propunerea grupului de
știință și tehnologie „Micronanoteh”. Domeniu: microelectronică și nanotehnologii.
- Parcul Științific și Tehnologic (SPT) Inagro. A fost creat în 2008 la sugestia grupului științific și
tehnologic. Domeniul SPT: agricultură intensivă și ecologică;I
- ncubator inovațional „Inovatorul”. A fost creat în 2007 la propunerea clusterului științific și
tehnologic „Academica”. Domeniu: universal
- Incubator inovațional „Politehnica”. Creat în 2011. Domeniu: universal.
- Incubator inovațional „Innocenter”. A fost creat în 2012 la propunerea grupului de știință și
tehnologie „InnoClaster”.
- Incubator inovațional „Iventica-USM”. Creat în 2012 la propunerea grupului de incubare al
întreprinderii inovaționale.
- Incubator inovațional „Nord”. A fost creat în 2012 la propunerea ambelor, clusterul de
incubație al întreprinderii inovaționale „Antreprenorul Inovativ” și al clusterului de inovație
„Nord”.
- Incubator inovațional „Antreprenorul Inovativ”. Creat în 2013.
- Incubator inovațional „IT4BA” (Incubator IT pentru aplicații de afaceri). A fost creat în 2015 în
domeniul IT.
- Incubatorul de inovare moldo-lituaniană ”Media Garaj”. A fost creat la propunerea clusterului
în 2014 și include colaborarea cu organizații lituaniene.
 2. Organizaţiile ştiinţifice / de cercetare
(universitățile si institutule de cercetare)
Rolul universităților în procesul de inovare a crescut continuu în timp,
deoarece dezvoltarea de noi produse sau tehnologii depinde din ce în
ce mai mult de rezultatele cercetării universitare (organizațiilor
științifice).
Acest lucru este strâns legat de importanța crescândă a cercetării și
dezvoltării multidisciplinare și interdisciplinare și de relația
consolidată a cercetării de bază și a aplicațiilor industriale. Impulsuri
importante de inovare în tehnologiile cheie, cum ar fi tehnologia
telecomunicațiilor și biotehnologia, sunt extrase din cercetarea
universitară.
Interacțiunea dintre universități (organizații de cercetare) și entități
economice aduce beneficii ambelor părți. Universitățile își
implementează inovațiile, iar companiile își sporesc avantajul
competitiv prin inovație.
 3. Firmele inovative și particularitățile
acestora
Ce face o companie inovativă? O inițiativă de
inovare nu este suficientă. Nu este suficient să
aveți cuvântul „inovare” în sloganul companiei
sau peste tot pe site-ul web. Orice tip de
concentrare asupra inovației ca scop este în
detrimentul inovației. Inovația nu este altceva
decât un instrument care permite companiilor să
atingă obiective strategice unice.
Firma/întreprinderea care caută şi implementează în
mod sistemic şi sistematic inovaţia este o firmă
inovativă. Altfel spus, afacerile unei astfel de firme se
bazează pe fructificarea inovaţiei, cu scopul de a atinge
avantaje concurenţiale în baza acesteia. O firmă
inovativă înseamnă:
- introducerea inovării ca politică permanentă a firmei;
- modificarea culturii organizaţionale existente;
- asumarea riscului de către întregul personal şi nu
numai de către managerii ei, iar acesta trebuie să
devină modul obişnuit de lucru al firmei, pe mai
departe.
Mediul extern de afaceri modern, foarte schimbător şi turbulent, creează o
presiune asupra firmelor, determinând managementul acestora să utilizeze
inovaţia. Printre factorii externi care impun inovarea, am menţiona:
1) Nevoia imperativă de a dezvolta sau, cel puţin, de a păstra poziţia ocupată
de firmă pe piaţă.
2) Cererea pieţii de a-şi diversifica producţia.
3) Concurenţa.
4) Obligativitatea de a se alinia la normative impuse de guvern, legislaţie,
cerinţe sociale.
5) Nevoia de a face faţă unei scăderi a ofertei sau scumpiri a materiilor
prime.
De asemenea, pe lângă cei cinci factori menţionaţi mai sus, există şi factori ce
ţin de mediul intern al firmei, cum ar fi: dezvoltarea întreprinderii şi viziunea
conducerii.
O firmă inovativă modernă îşi proiectează, abordează şi dezvoltă afacerea în
baza conceptului de produs, care este constituit din patru categorii generice
de produse (servicii, software, hardware, materiale procesate).
Factorii de succes în management, propuşi de către T. Peters
şi R. Waterman, şi oportun a fi utilizaţi în conducerea unei
firme inovative, sunt:
1. Orientarea către acţiune.
2. Utilizarea unor forme simple şi perfecţionarea
personalului.
3. Contactul continuu cu clienţii.
4. Îmbunătăţirea productivităţii salariaţilor.
5. Autonomia operaţională şi încurajarea întreprinzătorilor.
6. Orientarea spre afaceri-cheie şi cu valoare mare.
7. Orientarea fiecărui salariat către ceea ce ştie să facă mai
bine.
8. Utilizarea unui sistem riguros de control
Tipologia firmelor după atitudinea faţă de
inovare
 Principiile de organizare ale unei firme deschise

Principiile de organizare ale unei firme deschise au fost propuse

de către managerii companiei Hewlett-Packard, şi anume:
- existenţa unor obiective declarate şi cunoscute de toţi;
- explicarea obiectivelor şi întreprinderea de acţiuni pentru
atingerea lor;
- obţinerea consensului, mergând până la modificarea
obiectivelor dacă se dovedeşte necesar;
- organizarea astfel încât fiecare să aibă partea şi contribuţia sa
la obţinerea rezultatelor firmei;
- păstrarea în permanenţă deschise a tuturor căilor de
comunicare.
Există şapte factori care explică de ce unele întreprinderi (în special din sfera
IMM-urilor) sunt mai inovante decât altele. Cei şapte factori sunt:
1. Deschiderea spre mediul extern de afaceri: capacitatea de a asculta,
urmări, a se deschide spre exterior.
2. Resursele umane, care reprezintă cea mai importantă resursă a firmei,
resursă strategică, generatoare de inovaţii.
3. Resursele tehnologice, interne sau externe.
4. Resursele financiare, foarte diverse, dar aproape întotdeauna insuficiente.
5. Organizarea întreprinderii, atât sub aspectul ei formal, cât şi al celui
informal.
6. Strategia adoptată, element esenţial, dar de multe ori ignorat, în special,
de IMM-uri.
7. Managementul (conducerea firmei), prin atitudinea faţă de inovare, prin
modul cum reuşeşte să asigure interfaţa cu exteriorul, prin structura
(ierarhizată sau deschisă) pe care o impune firmei.
Căile pe care poate acţiona o firmă pentru a stimula
activitatea inovantă, putem menţiona cele
determinate de către M. Porter:
1. Căutarea clienţilor cu cele mai dificile cerinţe.
2. Stabilirea unor norme ce depăşesc cerinţele celor
mai stricte regulamente, standard de calitate, etc.
3. Folosirea furnizorilor cei mai performanţi şi mai
bine poziţionaţi concurenţial.
4. O politică de personal adecvată.
5. Concurenţii din cadrul industriei trebuie trataţi
drept sursă de motivaţie.
În aplicarea politicii inovante, o firmă trebuie să ţină cont
de o seamă de reguli:
- în fiecare proces inovator trebuie respectat feedback-
ul, de la rezultate spre aşteptări. La începutul unui
proiect trebuie răspuns la următoarele întrebări: Ce
rezultate aşteptăm?; Când le aşteptăm?; Cum evaluăm
reuşita proiectului?; Cum îl putem urmări pe parcurs?
- proiectele trebuie reanalizate o dată la câţiva ani, prin
prisma întrebărilor: Ce proiecte trebuie susţinute în
continuare?; Care din ele au determinat apariţia noilor
ocazii de inovare?; Ce proiecte nu sunt la nivelul
aşteptărilor? Ce facem cu ele, le abandonăm sau alocăm
mai multe resurse pentru a le promova în continuare?
O firmă, aflată în faţa implementării unui nou proiect
inovaţional, trebuie să creeze o structură nouă, ţinând cont de
următoarele reguli:
- structura trebuie să fie realmente nouă, total separată de
vechile structuri. În caz contrar, cei din vechea structură vor
avea tendinţa de a amâna problemele ridicate de inovaţie;
- de organizarea şi de conducerea proiectului inovativ
trebuie să se ocupe cineva din conducerea superioară a
firmei;
- produsele noi trebuie sprijinite, acceptând ideea că la
început ele nu trebuie să participe la beneficiile sau, cu atât
mai mult, la rezolvarea dificultăţilor financiare de moment
ale firmei.
 4. Firme mici inovative:
start-upurile, spin-offurile
Punctele tari ale companiilor mari rezidă în resurse, iar ale celor
mici, în flexibilitate.
Start-up-urile sunt prin excelenţǎ inovative. Firmele noi aduc idei
noi. Firmele cu tradiţie pe piaţǎ pot beneficia de pe urma
experienţei trecute, fiind deci mai mature atunci când se decid sǎ
inoveze. Start-up-urile sunt organizaţii inovative cu o vechime de
maximum trei ani, care implementează (produc şi comercializează
pe piaţă) rezultatele obţinute din activităţi de cercetare.
Spin-off-ul este o companie nou creată, de un grup de cercetare
dintr-o instituţie publică de cercetare sau universitate, pentru a
produce şi comercializa propriile rezultate ale cercetării –
dezvoltării (CD).
O companie de start-up este o afacere nou formată, cu un impuls deosebit în
spatele acesteia, pe baza cererii percepute pentru produsul sau serviciul său.
Intenția unui startup este de a crește rapid ca urmare a oferirii a ceva care să
abordeze un anumit decalaj de piață.
Nu există parametri fixi cu privire la tipul de companie care poate fi considerat un
startup, dar termenul se aplică cel mai frecvent companiilor de înaltă tehnologie
care creează produse care folosesc tehnologia pentru a oferi ceva nou sau pentru
a îndeplini o sarcină existentă într-un mod nou.
Multe companii de start-up nu au produse de vânzare și multe nu au un flux de
venituri.În mod similar, nu există reguli ferme cu privire la momentul în care o
pornire se oprește pentru a fi considerată o pornire. Unii sugerează că un startup
nu mai este unul atunci când atinge o anumită dimensiune, își finalizează drumul
către profitabilitate, primește un nivel ridicat de fonduri de investiții, devine o
companie publică sau este achiziționat de o corporație mai mare.
Fondatorul startupului conduce adesea dezvoltarea produsului și servește ca
lider de afaceri al organizației. El sau ea se concentrează adesea pe scalarea
companiei înainte de a obține profit. (Ex.: Facebook nu a obținut profit decât în ​
2009, la cinci ani după ce Mark Zuckerberg a fondat compania în timp ce era
student la Universitatea Harvard.)
Mulți lucrează în incubatoare - spații de lucru și birouri care
sunt susținute financiar de organizații nonprofit sau
guvernamentale, precum și de alte instituții angajate în
dezvoltarea acestor tipuri de afaceri. Ca atare, aceste entități
de sprijin oferă frecvent lideri de afaceri experimentați și
antreprenori de succes pentru a îndruma liderii de start-
up.Investitorii de start-up, împreună cu fondatorii și alți lideri
din cadrul startup-urilor, își recuperează adesea investițiile
atunci când își vând startup-urile către companii mai mari și
mai consacrate; aceasta este o strategie de ieșire. O altă
strategie presupune publicarea startup-urilor. Startupurile pot
opta, de asemenea, pentru a rămâne private, folosindu-și
profiturile acumulate pentru a reinvesti în întreprindere și
pentru a oferi fonduri și angajați.
Caracteristici unice
Nu toate companiile noi sunt considerate startup-uri. Companiile care au
potențial de creștere limitat în ceea ce privește baza de clienți, veniturile
și produsele nu sunt văzute ca startup-uri. De exemplu, un nou
restaurant, o curățătorie chimică sau o firmă de servicii profesionale nu
sunt probabil numite startup-uri.
Această cultură de pornire, sau mentalitate de pornire, prezintă mai
multe caracteristici cheie, inclusiv un angajament față de inovație și
disponibilitatea de a-și asuma riscuri și de a lua decizii rapid. Această
atmosferă atrage potențialii muncitori care caută acel mediu.
Percepții despre startup-uri
Start-urile sunt adesea anunțate pentru potențialul lor de a perturba
industriile și de a introduce noi procese și produse pe piață, precum și
pentru spiritul lor inovator. Pot avea o poziție aproape mitică asupra
imaginației americane, întrucât întruchipează noțiunea că oricine poate
începe cu o idee, poate lucra din greu și poate deveni bogat, în timp ce
scutură statu quo-ul.
 Spin-off
Crearea unei companii separate de o parte a unei firme existente. Ar putea exista
mai multe motive pentru o astfel de mișcare - de exemplu, o strategie de eliminare
a activelor neesențiale sau o încercare de a debloca valoarea unui departament,
oferindu-i o structură de management mai independentă și, eventual, atrăgând
investiții externe.
Acționarii societății-mamă ar primi în mod normal un număr proporțional de acțiuni
la noua entitate. În cazul în care societatea-mamă decide să dețină doar o
participație minoritară în afacere, exercițiul se numește spin-off parțial.
Un spin-off este, de asemenea, o companie a cărei activitate se bazează pe produse
sau tehnologii dezvoltate inițial într-o companie-mamă, universitate sau instituție
de cercetare.
Exemplu.
Spin-offul „Plant Genetic System” (PGS) fondat în 1983 de doi profesori de la
Universitatea din Ghent (Belgia). Marc Van Montagu și Jeff Schell au fost printre
primii care au asamblat un sistem practic pentru ingineria genetică a plantelor.
Această tehnologie, care a fost dezvoltată în cadrul universității, a servit ca bază
pentru succesul PGS. În 1985, PGS a fost prima companie care a dezvoltat plante de
tutun modificate genetic cu toleranță la insecte.
Spin-off-urile universitare sunt companii fondate de angajați ai
universității și se referă la fondatorii lor ca antreprenori academici.
Spin-off-uri universitare - Companii fondate de profesori universitari,
cercetători, studenți sau absolvenți pentru a exploata în mod
comercial rezultatele cercetării în care ar fi putut fi implicați la
universitate.
Cercetătorii au identificat două modalități prin care spinoff-urile
sporesc dezvoltarea tehnologiei:
- Spin-off-urile oferă un mecanism pentru firme pentru a
comercializa invenții care au o incertitudine foarte mare, ceea ce
reduce interesul de la alte unități mai mari.
- Spin-off-urile oferă o modalitate de a asigura implicarea
inventatorului în dezvoltarea ulterioară a tehnologiilor
universitare, care este crucială atunci când tehnologiile se bazează
pe cunoștințe tacite.
 Crearea spin-offurilor universitare
Crearea tehnologiei utilizate de un spin-off universitar este un proces în
mai multe etape. Finanțarea de la guverne, industrie și fundații este
utilizată pentru a sprijini cercetarea științifică în știință și inginerie. Într-un
proces tipic, unele dintre aceste cercetări au ca rezultat crearea unei noi
tehnologii care este apoi adusă în atenția universității. Biroul universitar
de licențiere a tehnologiei poate decide atunci dacă solicită sau nu
protecția proprietății intelectuale pentru invenție, după care se pot
depune eforturi în vederea acordării licenței tehnologiei. Politicile privind
păstrarea și protecția proprietății intelectuale vor varia de la universitate
la universitate, dar în majoritatea cazurilor, companiile consacrate sunt
deținătorii de licențe ale invențiilor universitare, iar în unele cazuri,
companiile nou-înființate sunt licențiate. Începând cu faza inițială de
cercetare, procesul de dezvoltare a tehnologiei universitare implică
cantități semnificative de muncă grea, doar unele eforturi ducând la
rezultate care marchează progresul către etapa următoare.
 5. Clusterele și importanța lor pentru
mentenanța afacerilor inovative
Clusterele sunt reţele flexibile care completează reciproc organizaţiile mici şi cele
mari precum instituţiile de cercetare, de dezvoltare, de calificare şi centrele de
competenţă, care datorită interconexiunilor de livrare şi a legăturilor de
cooperare îşi cresc productivitatea.
Clusterele sunt concentrări geografice de instituţii şi companii interconectate,
dintr-un anumit domeniu.
Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite şi alte entităţi importante din
punct de vedere al concurenţei. Acestea includ, spre exemplu, furnizori de input-
uri specializate, cum ar fi componente, maşini şi servicii, sau furnizori de
infrastructură specializată. De multe ori, clusterele se extind în aval către diverse
canale de distribuţie şi clienţi şi lateral către producători de produse
complementare şi către industrii înrudite prin calificări, tehnologii sau input-uri
comune.
Unele clustere includ instituţii guvernamentale şi de alte tipuri – precum
universităţi, agenţii de standardizare, think tank-uri, furnizori de instruire
profesională şi patronate, ce asigură instruire specializată, educaţie, informaţie,
cercetare şi suport tehnic.
Există diferite abordări pentru identificarea clusterilor industriali. În cea mai mare
parte, ele grupează sectoarele în funcție de intensitatea intersectorială a diferitelor
tipuri de fluxuri de cunoștințe, inclusiv:
- fluxuri tehnologice încorporate (achiziționarea de produse și bunuri intermediare
din alte sectoare) și interacțiunile producător-utilizator;
- interacțiuni tehnice măsurate prin structura brevetării, citări de brevete și
publicații științifice în alte sectoare și activități comune de cercetare;
șimobilitatea personalului sau nivelul și fluxurile de lucrători calificați în și din
sectoare.
De exemplu, Finlanda a caracterizat performanța inovativă a grupului său forestier
de industrii - inclusiv lemnul și produsele din lemn, celuloză și produse din hârtie,
mobilier, editare și tipărire și mașini conexe - pe baza fluxurilor de cunoștințe
specifice. Acestea includ fluxuri de cunoștințe încorporate între industriile legate
de pădure și furnizorii de mașini, numărul de firme care efectuează cercetări în
cooperare, nivelurile crescute de calificare ale angajaților prin formare profesională
formală, tehnologie achiziționată sub formă de brevete și licențe și legături cu
infrastructura publică de cercetare. O rețea densă de distribuție a cunoștințelor
între aceste firme și sectoare conexe a dus la poziția economică puternică a
clusterului în Finlanda și îi oferă un avantaj față de principalii săi concurenți.
În mod similar, Norvegia și-a identificat clustere in domeniul acvaculturii ca fiind un
sistem important de sectoare interdependente. În mod tipic clasificat ca o industrie
cu tehnologie scăzută, acvacultura sau creșterea peștilor face mai degrabă obiectul
unor substanțiale influențe tehnice din alte industrii, în special acustică, optică,
electronică și tehnologii ale informației.
În Olanda, abordările sistemelor de inovare au identificat o serie de clustere
industriale importante prin combinarea studiilor de caz cu metodele statistice,
inclusiv cartografierea fluxurilor tehnologice încorporate. Printre cele mai active
clustere din economia olandeză se numără construcția, produsele chimice,
sănătatea, agroalimentarea și multimedia.
În SUA, există clustere inovatoare semnificative centrate pe produse farmaceutice /
biotehnologie și tehnologia informației (software și hardware pentru computer)
situate pe coastele de Vest și de Est.
Germania a identificat clustere industriale în robotică și design industrial, în timp ce
Japonia are un cluster de tehnologii de comunicații în zona Tokyo.
Clustere agroturistice - acesta este numele noului tip de turism care se dezvoltă în
Republica Moldova pentru a atrage cât mai mulți turiști și în același timp pentru a
dezvolta unele segmente ale agriculturii. Conceptul de cluster este cea mai nouă
formă de organizare în rândul fermierilor, artiștilor handmade și asociațiilor turistice.
Acest lucru permite antreprenorilor să își diversifice oferta și să o promoveze astfel
încât să atragă mai mulți turiști