Auditul societăților de asigurare

Elaborat: Gheorghe CROITOR

Profesor: Angela COLȚA
Auditul intern în societățile de asigurare
 Auditul intern reprezintă activitatea de examinare
obiectivă a ansamblului activităților societății în scopul
furnizării unei evaluări independente a managementului
riscului, controlului și proceselor de conducere a
acestuia.
 Activitatea de audit intern se exercită în cadrul societății
de asigurare de către persoane din interiorul sau
exteriorul acesteia. Responsabilii pentru organizarea
activității de audit intern, coordonarea
lucrărilor/angajamentelor și semnarea rapoartelor de
audit intern trebuie să aibă calitatea de auditor financiar.
Categorii de audit intern

 Auditul de regularitate
 Auditul de eficacitate
 Auditul de management
 Auditul de strategie
Auditul extern în societățile de asigurare
 Asigurarea credibilitîții imaginii, reprezentată de sistemul contabil al
societății de asigurare, prin conturile sale anuale sau prin informațiile
specifice furnizate de acesta, se face, în urma aplicării procedurilor și
metodologiilor specifice auditului financiar contabil, prin certificarea de
catre auditor, ca profesionist independent.

 Dinpunct de vedere organizatoric, societatea este un sistem constituit din

subsisteme în care se exercită interacțiuni, adică un sistem de activități
coordonate.

 Astfelse poate constata ca sistemele și procedurile utilizate pentru

realizarea obiectivelor societății rezulta din combinarea, pe de o parte, a
mijloacelor umane, financiare și tehnice și, pe de alta parte din
instrucțiunile și dispozițiile administrației societății decurgând din politica
de gestiune, trasată de conducători.
Importanța și riscurile auditului extern
 Auditorul folosește proceduri care-i permit să obțină un grad rezonabil de
certitudine ca situațiile financiare sunt corect intocmite în toate punctele lor
esențiale.Datorită atât testelor cât și altor limite inerente auditului, există
inevitabil un risc, ca inexactități, chiar semnificative, sa nu fie descoperite.

 Totuși, în prezența oricarui indiciu care presupune existența unei fraude sau
a unei erori care poate duce la inexactități semnificative, auditorul va fi
determinat sa extindă procedurile sale de control în scopul confirmării sau
infirmării dubiilor sale.

 Pragul de semnificație va fi nivelul sumei pe care o poate aprecia auditorul,

de la care o eroare, o inexactitate sau o omisiune pot afecta regularitatea și
sinceritatea situațiilor financiare, ca și imaginea fidelă a patrimoniului și a
rezultatului societății.
 Determinarea pragului de semnificație se poate face ținând seama de
anumite elemente de referință, cele mai utilizate fiind:
- capitalurile proprii;
- rezultatul curent, adică net;
- unul sau mai multe posturi sau informații din situațiile financiare.

 Unele particularități trebuie, totodată, luate în analiza cu ocazia fixării unui

prag de semnificație. Dintre acestea amintim:
- existența exigențelor contractuale, legale sau statutare particulare;
- variația mare de la un an la altul a rezultatului sau a unor posturi din bilanț;
- capitaluri proprii sau rezultate anormal de slabe.

 La finele lucrărilor, pragul global permite să se aprecieze dacă erorile

constatate trebuie corectate sau să facă obiectul unei mențiuni în raport,
atunci când societatea de asigurare verificată refuză să le corecteze.
 Riscurile societăților de asigurare
 Riscurile generale legate de societate - sunt acele riscuri care pot influența ansamblul operațiilor societății. Fiecare
societate, potrivit sectorului în care activează și a organizarii sale, are caracteristici proprii, care fac mai mult sau mai
puțin probabilă concretizarea riscurilor potențiale.

 Riscuri legate de natura operatiilor efectuate- datele cuprinse în contabilitate pot fi imparțite in trei categorii dintre care
fiecare este purtătoarea unor riscuri particulare.
- datele repetabile - sunt cele care rezulta din activitatea obișnuită a societății: cumparari, vanzari, salarii.
- datele la termene fixe - sunt completari a precedentelor, dar se produc la intervale de timp mai mult sau mai putin
regulate: inventare fizice, evaluari de sfarsit de exercitiu financiar, etc.
- datele excepționale - sunt cele care rezulta din operațiile sau deciziile diferite de activitatea curentă: reevaluarea,
fuziunea, restructurareama.

 Riscuri legate de conceptia si functionarea sistemelor- concepția sistemelor de culegere și prelucrare a operațiilor
trebuie să dea posibilitatea prevenirii erorilor sau detectării celor care se produc, pentru a le corecta.
- Riscurile pot fi, deci, limitate, mai ales pentru prelucrarea datelor respective, atunci când concepția sistemelor este
fiabilă.
- Dar, chiar dacă sistemul este fiabil conceput, el poate fi deficitar, daca acele controale prevazute nu au fost efectuate.

 Riscde nedetectare prin control

Alegerea de catre auditor a procedurilor folosite, a intinderii acestora și a datei stabilite pentru intervențiile sale
presupune obligatoriu ca un anumit nivel de risc, pe cât posibil, trebuie minimizat. De fapt, nu este posibilă, mai ales din
rațiuni de costuri și eficacitate, obținerea unei siguranțe absolute ca situațiile financiare nu conțin erori, oricare ar fi
sistemele folosite de societate sau controalele efectuate de auditor. Riscul de control este riscul că în situatiile financiare să
existe erori semnificative și ca respectivul auditor, care nu le-a detectat, sa formuleze o opinie eronată.
Delimitări dintre auditul intern și extern
Modul de organizare si de functionare a sistemului contabil si a sistemului de control intern si modul de intocmire a situatiilor financiare sunt
evaluate atat de auditorii externi, cat si de auditorii interni.
Auditul intern prezinta insa mai multe avantaje cum sunt:
- cunoaste mai aprofundat specificul societatii de asigurare,
- garanteaza permanenta interventiilor operative pentru redresarea situatiei, pentru modificarea sau aplicarea corecta a metodelor de
gestiune,
- abordeaza si domenii mai putin semnificative sau prioritare, avand un cost mai redus,
- prin rapoartele pe care le intocmeste, informeaza conducerea, la intervale mai scurte de timp, asupra concluziilor sale referitoare la sistemul
contabil si sistemul de control intern din entitatea respectiva,
- asigura o mai mare confidentialitate a informatiilor,.
In acelasi timp, auditul intern prezinta si unele inconveniente, care fac utila apelarea la serviciile unui auditor extern. Astfel, cunoscand mediul
intern al societatii de asigurare si personalul acesteia, auditul intern nu reuseste in toate cazurile sa se detaseze suficient, rationamentele sale
putand fi subiective sau preconcepute. Independenta, integritatea si obiectivitatea auditorului intern poate fi pusa in discutie. Auditul intern are
tendinta de a-si restrange actiunile numai la analiza sistemului contabil si a sistemului de control intern. Auditul intern risca a se invarti in cerc
inchis, sa dea dovada de rutina, sa nu se multiplice, ceea ce duce la scaderea competentei profesionale si a calitatii lucrarilor executate.
Independenta, uneori si competenta auditorilor externi este mai mare decat a auditorilor interni – salariati ai societatii de asigurare. Daca
auditul intern nu este organizat sub forma unui compartiment distinct in subordinea conducatorului societatii, ci se deruleaza pe baza unui
contract incheiat cu o societate de expertiza contabila sau cu un liber-profesionist contabil, atunci independenta auditorului creste atat fata de
personalul societatii de asigurare (subiectul auditului) cat si fata de evenimentele si tranzactiile auditate (obiectul auditului.
Ambele tipuri de audit constau in examinarea critica, a informatiilor cuprinse in situatiile financiare ale societatii de asigurari, cu scopul de a
obtine un nivel de asigurare rezonabila care sa le permita sa exprime o parere conform careia documentele de sinteza contabila au fost
intocmite , sub toate aspectele semnificative, conform unui referential contabil identificat, cu respectarea cerintelor de regularitate si
sinceritate.
Regularitatea se refera la conformitatea cu reglementarile (norme sau standarde nationale si/sau internationale) sau, in lipsa acestora
principiile contabile general admise.
Sinceritatea presupune buna credinta a conducatorilor si contabililor in alegerea si aplicarea politicilor si procedurilor contabile, in aprecierea
realitatii tranzactiilor si operatiunilor, in evaluarea operatiunilor si aprecierea riscurilor.
Cele doua tipuri de audit sunt complementare, se pot imprumuta cu o serie de lucrari, se pot sprijini in formularea anumitor opinii sau chiar in
timpul exercitarii misiunii.