Sunteți pe pagina 1din 15

SIGHIȘOARA

MONUMENT MEDIEVAL
 Sighișoara este un municipiu în județul Mureș,
Transilvania, România. centrul istoric este inclus în
patrimoniul mondial UNESCO.
 Undeva lângă Sighișoara se găsea postul de pază
militară romană Sandava. Localitatea a fost
întemeiată de coloniștii germani (de fapt, franconi
din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați
să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei
Géza al II-lea pentru a apăra granițele de est. În
această perioadă istorică oamenii de etnie germană
au fost denumiți saxoni, dar coloniștii germani
adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu
au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-
estul Germaniei. Acești coloniști primesc în
folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură
de drepturi și privilegii deosebite.
 Cronicarul sighișorean Georg Krauss (sau Georgius Krauss, sau Georg Kraus)
(1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era
locuit, dar prima atestare documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de
Castrum Sex. În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai
târziu "Schäßburg"). Localitatea este menționată în anul 1367 ca „civitas” (oraș).
Numele românesc al orașului este atestat în scris din anul 1435. Forma „Sighișoara”
a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui „Segesvár”.
 În decursul anilor, cetatea Sighișoara nu a fost
scutită de vicisitudini, prima fiind marea
năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă
nu era fortificată. Construcția zidului cetății,
care are o lungime de 950 m, a început în 1350.
Înălțimea inițială a fost de 4 m, dar în secolul al
XV-lea a fost înălțat cu încă 3–4 m. A avut 14
turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle)
și 4 bastioane. În prezent mai există 9 turnuri și
trei bastioane, dintre care cel mai reprezentativ
este Turnul cu Ceas (Turnul Orelor).
 Între anii 1431 și 1435, Vlad Dracul a stat la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe
tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg,
regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighișoara Vlad Țepeș.
 În anul 1514, când războiul țărănesc a lui Gheorghe Doja, se răspândește în aproape întreaga
Transilvanie, țăranii din jurul Sighișoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume
românizat).
 În anul 1600 cetatea este atacată de trupele
conduse de Mihai Viteazul și mai târziu
este atacată și prădată de trupele conduse
de generalul Basta, dar oamenii scapă cu
viață din cauza plății unei răscumpărări de
50.000 de florini, „bani împrumutați”, cum
menționează cronicarul Krauss. Mai târziu,
în anul 1603 cetatea este atacată de Moise
Székely cu trupele turcești, în anul 1605
este atacată de trupele condusă de Ștefan
Bocskai și în anul 1662 este atacată de
trupele conduse de Ioan Kemény. În
Sighișoara este ales principe al
Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în anul
1630 (1 decembrie), Francisc Rhédei în
anul 1657 (2 noiembrie) și Acațiu Barcsay
în anul 1658 (7 octombrie).
 În anul 1646, 2.000 de locuitori mor din
cauza ciumei, iar în 1709 numărul
victimelor este de 4.000. În anul 1676
orașul este aproape distrus de un puternic
incendiu (624 de case, 7 turnuri de aparare,
Biserica Manastirii,). În anul 1788 este din
nou conflagrație.
 Între 1703-1711, are loc mișcarea anti-habsburgică din Ungaria și Transilvania. Curuții (anti-
habsburgicii) - conduși în regiunea Târnavelor de Vasile Neagu și Bucur Câmpeanu - au atacat
cetatea Sighișoara care era văzută ca fiind de partea lobonților (apărătorii imperiului habsburgic).
După lupte grele, curuții își dau seama că nu pot ocupa cetatea, și se retrag.
 În anul 1849 orașul este ocupat de trupele conduse de generarul Forró și mai târziu din nou este
ocupat de trupele conduse de Józef Bem.
 Prin bătălia între trupele țariste intervenționiste și armata revoluționară ungară de pe câmpia
dintre Sighișoara și Albești din 31 iulie 1849, Sighișoara a intrat în istoria luptelor revoluționare
din sec. al XIX-lea. În această bătălie a murit, printre alții, poetul maghiar Sándor Petőfi.
 În perioada interbelică, Sighișoara a fost reședința județului Târnava Mare.
PARTICULARITĂȚI-BRESLELE
 Breslele meșteșugarilor din Sighișoara, 19 la număr, și-au primit
primele statute în 1376, statute care aveau la bază legi și obiceiuri
mai vechi. Se iau măsuri pentru interzicerea măririi numărului
angajaților, se planifică procurarea materiei prime etc. Concurența
între bresle era acută, iar cea dintre breslele din diferite orașe era de-
a dreptul crâncenă. De exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau
la târgul din Sighișoara "lacăte și broaște proaste", lăcătușii
sighișoreni aveau dreptul să le confiște.
 Meșteșugarii devin tot mai înstăriți și ajung să aibă reprezentanți în
sfatul cetății, lucru care până atunci era rezervat patricienilor
feudali. Primul meșteșugar care a ajuns să intre în sfatul cetății, cu
funcție de jurat, a fost un reprezentant al breslei aurarilor, Nikolaus,
în 1393.
 Breslele au fost desființate în 1884 deoarece își pierduseră
semnificația.
PARTICULARITĂȚI-CULTURA
 Școala din deal este menționată pentru prima dată în 1522 și este una
din cele mai vechi școli din Transilvania.
 Așa-numitele Richttage ale vecinătăților sunt pentru prima dată
atestate documentar în anul 1526.
 Primul ziar sighișorean, Sächsisches Volksblatt, apare în 1869, între
1872-1900 apare Schäßburger Anzeiger, din 1901 publicat sub
numele Schäßburger Zeitung, iar din 1879 până în 1944 apare
Großkokler Bote. Toate acestea erau în limba germană.
 Sighișoara a avut până la cel de-al doilea război mondial o orchestră
simfonică. Între oaspeții acesteia s-a numărat compozitorul Johannes
Brahms, care a vizitat Sighișoara cu ocazia unui turneu concertant.
 Unul din cele mai vechi monumente din oraș este Biserica Mănăstirii
Dominicane, construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea în
stilul gotic transilvănean.

S-ar putea să vă placă și