Deprinderi motrice utilitar

aplicative

1. Echilibrul
2. Târârea
3. Cățărarea
4. Tracțiunea și împingerea
5. Ridicarea și transportul de greutăți
6. Escaladarea
 I. Echilibrul
1. Definiție- Este o deprindere motrică aplicativ-
utilitară care dezvoltă calităţile necesare menţinerii
corpului în diferite poziţii sau în mişcare.

2.Exerciţiile de echilibru se pot executa pe loc

(statice) şi din deplasare (dinamice) utilizându-se ca
suprafaţă de sprijin solul, banca, bârna sau alte
aparate. Aceste exerciţii se pot efectua individual
sau în perechi.
 Exerciţiile de echilibru solicită:
– menţinerea echilibrului în poziţii statice, cu sprijin
redus, realizate pe sol şi pe suprafeţe cu lăţimi, înălţimi
şi înclinaţii diferite;
– menţinerea echilibrului corpului în mişcare, începând
cu mersul, alergarea şi terminând cu săriturile,
executate pe sol sau pe suprafeţe ridicate;

Dezvoltarea capacităţii de echilibru a copiilor este

favorizată şi de creşterea progresivă a dificultăţii
exerciţiilor.
• Dozarea exerciţiilor trebuie să asigure o
durată crescută de menţinere a fiecărui copil
în diferite situaţii de echilibru. Acesta se
realizează prin alternarea variantelor şi a
numărului de exerciţii pe activitate.

• Exerciţiile de echilibru sunt:

statice ( poziţii, mişcări efectuate pe loc);
dinamice (variante de mers, de alergare şi
sărituri).
 II. Târârea
Definiție
Constă în deplasări pe sol din poziții cu o mare
suprafață de sprijin, cu ajutorul brațelor și
picioarelor sau numai cu ajutorul brațelor sau
numai a picioarelor. Deplasarea se poate
efectua înainte, înapoi, lateral, în cerc sau în
zigzag.
• Târârea este un procedeu natural, mişcările
specifice contribuie la tonifierea musculaturii
spatelui şi braţelor şi la
îmbunătăţirea mobilităţii coloanei
vertebrale. Târârea are influenţe pozitive
asupra coloanei vertebrale şi a modelării
corecte a curburilor acesteia,asupra educării
coordonării generale a mişcărilor, a educării
forţei membrelor superioare şi a
celor inferioare, a dezvoltării tenacităţii şi
încrederii în forţele proprii. 
• Variante de târâre:
 târârea pe antebraţe şi genunchi. Deplasarea se
efectuează pe braţul şi piciorul opus sau pe braţul
şi piciorul de aceeaşi parte.
 târârea pe o parte. Din culcat pe partea dreaptă,
braţul drept se aşează înainte, sprijinindu-se pe
antebraţ, apoi, prin împingere cu picioarele
se realizează înaintarea corpului.
 târâre joasă. Se execută din culcat facial, prin
îndoirea în afară a unui genunchi, întimp ce braţul
opus se duce înainte cât mai departe.
Deplasarea corpului se realizează din culcat.
 III. Cățărarea
Definiție
Constă într-o deplasare a corpului (de regulă
pe un plan oblic sau vertical, reprezentat de
un aparat de gimnastică sau un obiect din
natură) cu ajutorul brațelor și picioarelor
• Exerciţiile de căţărare contribuie la educarea
curajului, spiritului de observaţie, a prezenţei
de spirit, a încrederii în forţele proprii, a
îndemânării, şi a coordonării. Folosirea
exerciţiilor de căţărare, necesită o gradare
corectă în funcţie de vârsta copiilor,
urmărindu-se durata de execuţie, intensitatea,
viteza şi ritmul.
• Exerciţii de căţărare:
 căţărare pe banca de gimnastică cu ajutorul
braţelor şi picioarelor;
 căţărarea la scară fixă cu ajutorul braţelor şi
picioarelor;
 căţărare la scara stabilă orizontală sau
curbilinie.
 IV. Tracțiunea și împingerea
• Tracţiunile reprezintă deprinderi motrice aplicativ
utilitare prin care propriul corp sau diferite obiecte
sunt deplasate prin alunecare, fără a fi ridicate de
la sol, prin intermediul contracţiei musculare.
• Împingerea ca parte a tracțiunii constă în aceeași
structură motrică care se desfășoară în sens invers.
Poziția pe suprafața de sprijin rămâne aceeași
numai că trunchiul se înclină înainte. Priza poate să
ia aspectul unui contact cu obiectul ce trebuie
deplasat prin împingere.
Însușirea corectă a deprinderii de tracțiune și
împingere nu numai că valorifică forța și
rezistența musculară a subiecților, dar mai
ales contribuie la perfecționarea ei. Ca
deprinderi motrice de bază, tracțiunea și
împingerea se utilizează mult în activitățile
obișnuite din mediul citadin, în activitatea de
autoapărare și în sport.
• Clasificarea tracţiunilor după criteriul
participanţilor:
 tracţiuni efectuate individual
 tracţiunile realizate pe perechi
 tracţiunile în grup sunt acţiunile de deplasare

Formaţiile pentru formarea deprinderii de tracţiune

sunt: linia, două linii, coloane, faţă în faţă pe două
rânduri.
 
 V. Ridicarea și transportul de greutăți

• Constau în luarea de jos sau de la oarecare

înălțime a unor greutăți de mărime și forme
diferite prin procedee de tragere sau smulgere
și ținerea lor fermă la șold, înainte, jos, la
piept, pe umăr, pe spate sau pe cap și
transportarea lor pe o anumită distanță.
• Transportul se poale face:
• cu o mână prin apucare individual sau pe perechi
• cu două mâini prin apucare, individual, pe
perechi sau în grup;
• cu una sau două mâini susţinut la piept, pe cap,
sub braţ, pe umeri, pe
braţe, la spate
Transportul unor obiecte se realizează individual,
pe perechi sau în grup. Obiectele transportate
pot fi menţinute sau susţinute cu unul şi
ambele braţe, pe umeri, cap, la piept, sub braţ,
pe şold, în spate.
 VI. Escaladarea
Este o deprindere ce constă în acțiuni mai
complexe sub formă de sărituri, tracțiuni în
brațe, sprijin și coborâre prin săritură în
adâncime cu aterizare elastică, îmbinate între
ele pentru a trece peste obstacolele de
înălțimi diferite.
• Elementul motric caracteristic escaladării
este trecerea peste obstacol care se face prin
săritură cu sprijin pe acesta sau prin trecere
din atârnat în sprijin și de aici continuarea
escaladării prin sprijin și coborâre prin săritură
în adâncime cu aterizare elastică.