de Mircea Eliade

Nuvela “La ţigănci” a fost elaborată

la Paris in iunie-iulie 1959.

“La 15 iunie am inceput să scriu

nuvela “La ţigănci”. Lucrând opt-
nouă ceasuri pe zi, am reusit s-o
inchei si s-o transcriu la 5 iulie.
Christinel a citit-o in aceeasi seară.
Emotia si entuziasmul ei mi-au
confirmat certitudinea că “La
ţigănci” marchează inceputul unei
noi faze a creatiei mele literare.”
( M.Eliade in Memorii, Ed.
Humanitas 1997, pag.497)
 Titlul nuvelei
◆ Sugerează o hierofanie,
loc de manifestare a
sacrului ascuns in profan
(irecognoscibilitatea
sacrului)

◆ Locul numit “La ţigănci”

este o lume liberă de
contingenţele timpului si
ale spaţiului
◆ Ieşirea din timpul
istoric
◆ Erosul
◆ Logosul
◆ Moartea
◆ Creaţia

◆ Labirintul
◆ Timpul
◆ Memoria
Structura discursului narativ
Plan real (episodul I)
Plan ireal (episoadele II-IV)
Plan real (episoadele V-VII)
Plan ireal (episodul VIII)

Pendularea personajului între

real (Bucureşti) şi ireal
(grădina ţigăncilor, bordeiul şi
casa cea mare) redă un
itinerar spiritual: de la profan
la sacru, de la viaţă la moarte
 Incipitul nuvelei
◆ Reprezentarea
veridică a realităţii
este dublată in proza
fantastică de
semnificarea ei

◆ Nuvela incepe cu o
călătorie obisnuită cu
tramvaiul, repetată de
3 ori pe săptămână,ca
un ritual,de profesorul
de pian, Gavrilescu:
« Umblu cu tramvaiul
ăsta de 3 ori pe
săptămână »
 Tramvaiul, simbol al lumii reale,
al timpului linear, trece pe lângă
grădina tigăncilor, despre care
oamenii discută intr-un mod
misterios, cu toate că nimeni nu
ştie nimic sigur.

Tigăncile “au venit demult,spuse

vecinul.”(timp mitic)

Grădina apare ca un spatiu mitic.

În tramvai se vorbeşte
despre NUCII care dau
umbră şi TEII care se
zăreau din grădină, cu
un miros îmbietor.

NUCUL «  începe să dea umbră

numai după 30,40 de ani »
- ( auto)cunoaştere la vârsta maturită-
ţii ca şi pers. lui M.Sadoveanu in
« Hanu Ancuţei »

TEIUL= protector al iubirii ca şi la

Eminescu
 Gavrilescu intră la ţigănci, atras fiind de umbra grădinii si
de răcoare:
« La vreo sută de metri în
susul străzii era parcă o oază
de umbră»
( o fină percepţie a irealului)

De trei ori afirmă, înainte de a intra la

ţigănci: «Prea târziu »  (târziu
pentru a se intoarce in real, graniţa spre
ireal a fost trecută).
IEDERA= plantă a zeului
Dionysos folosită pt a trezi
un delir mistic la femeile
care îi refuzau cultul.
Reprezintă ciclul veşnic al
mortii şi al renaşterii, mitul
vesnicei reintoarceri( timp
ciclic-intoarcerea in
trecut)

TRANDAFIRII, ascunşi in
buruieni, reprezintă iubirea
care nu a putut “ creşte”
din cauza obstacolelor
◆ CAFEAUA= simbol al
practicilor ezoterice, ghicitul

◆ BABA=Cerberul care cere

vama ( in tradiţia
românească morţii îşi
plătesc vama).
DISCUŢIA DESPRE CEAS dintre
Gavrilescu si baba asezată la punctul
de hotar dintre cele doua tărâmuri
sugerează altă curgere temporală:
“Avem timp. Nu e nici trei”.
Ceasul care “iar a stat” sugerează
ideea că in locul acesta al pragului, al
vămii, timpul exterior este împletit in
jurul unei clipe de graţie, ora trei.
FETELE= ielele, fetele
care in mitologia
românească, se spune,
ca dansau dezbrăcate
şi il vrăjeau pe cel
rătăcit noaptea
Odată ajuns in bordei
(episodul al III-lea),
Gavrilescu încalcă
interdicţia de a nu
bea multa cafea şi
intră in jocul fetelor.
Trebuie să ghicească
ţiganca din cele trei
(o tigancă, o
grecoaică, o evreică).
Esuează însă, pentru că
îşi aminteşte de
Hildegard, “se
pierduse, se rătăcise
în trecut”.

Rătăceşte prin
întuneric, într-un
labirint al obiectelor
amorfe, spatiu haotic:
« Unde sunteti ?
Unde v-ati ascuns ?»
(mitul Ariadnei) 
◆ In partea a III-a Gavrilescu părăseşte
bordeiul ţigăncilor şi aude “huruitul
mecanic al tramvaiului”, semn al timpului
istoric.

◆ Este “refuzat” de real:

- Bancnota ieşită din uz
- D-na Voitinovici se mutase de 8 ani, de
când se căsătorise Otilia
- La el acasă locuiesc oameni stăini
- Elsa plecase de 12 ani in Germania (află
de la cârciumar)

→ câteva ore la tigănci=12 ani in lumea reală

Vrea să revină la ţigănci
pentru a cere o
explicaţie.
Se intoarce cu un birjar,
fost dricar.
Trec pe lângă o
biserică; era seară si
mirosea a regina
nopţii.
◆ In partea a IV-a, ultimul
episod prezintă intâlnirea cu
Hildegard,iubita lui din
tinereţe, in casa cea mare.
◆ Aceasta este mediatoarea
trecerii dincolo; il duce cu
birja fostului dricar spre
pădurea-labirint, spre “o
nuntă in cer”.

◆ Hildegard s-a născut in Germania, in urmă

cu 1000 de ani, a fost călugariţă vizionară si
o mare cunoscatoare a secretelor plantelor.
 nuvelei este deschis, pentru
că păstrează ambiguitatea, condiţie a
fantasticului: “-Toţi visăm,spuse. Asa
începe. Ca într-un vis…”
•O iau prin pădure pe « drumul ăla mai
lung » (ne aminteşte de c ălătoria lui Dante)
• Replicile « nu ne grăbim  » şi ”hei
tinereţe !” sunt ca un refuz al mortii.
 Elsa si Hildegard

simbolizează iubirea fizică, efemeră. Existenţa alături de Elsa l-a

aruncat in condiţia de “modest profesor de pian”. După
disparitia lui ea l-a aşteptat doar câţiva ani.

este simbol al iubirii spirituale, eterne. Ea este

nemţoaica, cea care « nu doarme niciodată » (iubirea eternă a
Penelopei). Hildegard il aşteaptă şi în viaţa de dincolo ca o
Beatrice.
Pierderea lui Hildegard in tinereţe ar constitui “păcatul”
personajului, iar regăsirea ei, in casa cea mare, tot tânără,
sugerează regăsirea muzei, a iubirii spirituale, capabilă să-l
conducă pe artist spre a-si recupera adevărata conditie:aceea
de creator.
 Fixarea cunoştinţelor
REAL: IREAL:
Timp / linear TIMP O circular
Spaţiul:Bucureştiul Spaţiul: grădina,
interbelic bordeiul ţigăncilor
Iubire matrimonială, Iubire ideală,
fizică, trecătoare spirituală, veşnică
 Sacrul camuflat în profan

- Bucureşti
-Tramvai
-Caldura
-Bani
-Grădina
-Profesor -Iedera
-Oameni -Spinii ce ascund trandafirii
ignoranţi -Nucii, teii
-Cifra trei,şapte (nr.impare)
-numere pare -Fetele-iele
-Baba-Charon
-artist
 Trăsăturile prozei fantastice
◆ Existenţa celor două planuri: real şi ireal

◆ Apariţia subită a unui element misterios, inexplicabil,

care perturbă ordinea firească a realităţii

◆ Dispariţia limitelor de timp şi de spaţiu la apariţia

elementului misterios / ireal

◆ Ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o

explicaţie a evenimentului

◆ Compoziţia gradată a naraţiunii întreţine tensiunea

epică

◆ Finalul ambiguu, deschis

 Fantasticul
◆ “O intruziune brutală a misterului în cadrul vieţii
reale.” (P.C. Castex)

◆ “O încălcare a ordinii recunoscute, o rupere

aproape insurmontabilă de lumea reală.”
(Roger Caillois)

◆ “Într-o lume care este evident a noastră, cea

pe care o cunoaştem, [...] are loc un eveniment
ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi
familiare.” (Tzvetan Todorov)