Protecţia solului și a subsolului

 Anual, pe 5 decembrie, este sărbătorită Ziua

Mondială a Solului (World Soil Day).
 Scopul celebrării acestei zile este de informare a
locuitorilor planetei cu privire la importanța solului,
componentă fundamentală a sistemului natural.
 În Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European,
Consiliu, Comitetul Economic și Social European și
Comitetul Regiunilor (Implementarea Strategiei tematice
pentru protecția solului și activitățile în curs, 2012), se arată
că
 „Deșertificarea, degradarea terenurilor și seceta afectează
peste 1,5 miliarde de oameni din peste 110 țări, 90% dintre
aceștia trăind în zone cu venituri reduse. Conform
Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) , din
cauza degradării solului, în principal a eroziunii, se pierd
anual până la 50 000 de km. În fiecare an, planeta pierde 24
de miliarde de tone de sol arabil”.
 „În perioada 1990-2000, în UE s-au pierdut zilnic cel puțin
275 de hectare de sol, ceea ce înseamnă 1 000 km2 pe an.
Între 2000 și 2006, pierderile au crescut în UE cu 3% în
medie, însă cu 14% în Irlanda și Cipru și cu 15% în
Spania. În perioada 1990-2006, 19 state membre au
pierdut o capacitate potențială de producție agricolă
echivalentă, în total, cu 6,1 milioane de tone de grâu, cu
mari variații regionale”.
1. Noţiunea de sol. Funcţiile acestuia

 Solul reprezintă stratul superior şi afânat al scoarţei

pământeşti în care se dezvoltă viaţa vegetală.
 Solul constituie o parte importantă a ecosistemului
planetei şi este situat la interfaţa dintre suprafaţa
pământului şi structura de rocă.
 Este subdivizat în structuri orizontale succesive, cu
caracteristici fizice, chimice şi biologice specifice
şi are diferite funcţii.

 Solul îndeplineşte următoarele funcţii ecologice:
 filtrare, amortizare şi transformare, funcţie ce permite
solului să lupte cu substanţele dăunătoare prin filtrarea
mecanică a componentelor organice, anorganice şi
radioactive;
 rezerva de gene şi protecţie a florei şi faunei, funcţie prin
care solul protejează numeroasele organisme şi
microorganisme.
 Solul îndeplineşte şi funcţii socio-economice:
 suport pentru aşezările umane; solul furnizează teren
pentru construirea de clădiri, drumuri, construcţii
industriale, facilităţi de recreere şi posibilităţi pentru
înlăturarea deşeurilor;
 sursă de materii prime; solul oferă numeroase resurse de
materii prime, inclusiv apă, lut, nisip, pietriş şi minerale,
precum şi combustibil (cărbune şi petrol);
 protecţia şi conservarea patrimoniului cultural şi
geologic; ca patrimoniu cultural şi geologic solul constituie
o parte esenţială a peisajului geografic şi reprezintă o sursă
importantă a descoperirilor arheologice.
 Aceste funcții sunt menționate și în Recomandarea nr. R
(89) 5 referitoare la protecția și valorificarea patrimoniului
arheologic în contextul operațiunilor de amenajare a
teritoriului urban și rural (Consiliul Europei). România a
ratificat Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului
arheologic (revizuită), adoptată la La Valetta în 1992, prin
Legea nr. 150/1997.
2. Poluarea şi degradarea solului

 Deşi se află într-un continuu proces de formare, solul este în

acelaşi timp supus degradării, care poate fi naturală sau
artificială.
 Dezafectarea unor mari suprafeţe agricole şi silvice pentru
construcţii, mine, căi de comunicaţii etc., precum și
procesele de eroziune micşorează posibilităţile de folosire a
solului pentru dezvoltarea producţiei agricole vegetale şi
animale.
 Datele experimentale atestă că pentru formarea unui strat de
sol gros de 3 cm este nevoie de 300 - 1000 de ani, iar
formarea unui strat gros de 20 cm durează 2000 - 7000 ani.
 Un factor care duce la degradarea solului îl reprezintă
pătrunderea în atmosferă a unor cantităţi tot mai mari de
metale toxice (mercur, plumb, nichel etc.).
 Poluarea solului este cauzată, mai ales, de produse de uz
fitosanitar şi îngrăşăminte chimice folosite în agricultură.
 Degradarea solului este accelerată și prin defrişări
necontrolate, reducerea suprafeţelor împădurite însemnând
dispariţia unor însemnate obstacole în calea erodării
naturale a solului.
 Pădurile, pe lângă faptul că asigură constanţa climei şi a
regimului de precipitaţii, au şi rolul de a modera scurgerile
de suprafaţă, protejând solul împotriva eroziunii prin
spălare.
 Solul se degradează şi ca urmare a păşunatului excesiv, acţiune care în
zonele de savană duce la deşertificare.
 În domeniul combaterii acestui fenomen, prin ratificarea Convenţiei
Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării, adoptată la Rio de
Janeiro în 1992, s-a constituit cadrul legal prin care ţara noastră se
obligă să abordeze sistematic problemele legate de prevenirea şi
combaterea degradării solurilor, combaterea fenomenului de
deşertificare, evitarea efectelor secetelor
 (Legea nr. 111/1998 pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor
Unite pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă
şi/sau de deşertificare, în special în Africa, adoptată la Paris la 17 iunie
1994).
 Prin Hotărârea Guvernului nr. 474/2004 s-a înfiinţat
Comitetul Naţional pentru Combaterea Secetei, a
Degradării Terenurilor şi a Deşertificării, sub autoritatea
Ministerului Agriculturii.
 HG nr. 474/2004 a fost modificată şi completată prin HG nr.
628/2013.
 Prin Hotărârea Guvernului nr. 923/2007 a fost aprobat
Programul de măsuri pentru elaborarea Strategiei naţionale
pentru reducerea efectelor secetei pe termen scurt, mediu
şi lung.
Potrivit Strategiei:
- măsurile de diminuare a efectelor secetei reprezintă
„ansamblul măsurilor de protecţie a resurselor de apă şi de sol,
precum şi de reconstrucţie a zonelor afectate de expunerea la
secetă”.
- „degradarea solurilor - procesele de deteriorare a calităţii
solurilor, printre care eroziunea, reducerea materiei organice,
contaminările difuze şi locale, scoaterea din circuitul agricol,
compactarea, declinul biodiversităţii, salinizarea, seceta,
inundaţiile şi alunecările de teren sau combinaţii ale acestora,
care conduc la crearea condiţiilor climatice aride sau subaride
specifice deşertificării”.
 „Conservarea solului - ansamblul măsurilor care asigură
protecţia şi restabilirea solurilor, utilizarea ştiinţifică
argumentată, raţională şi în complex, în scopul asigurării
bunăstării continue a generaţiilor de azi şi viitoare.
 Conservarea resurselor de apă - ansamblul măsurilor care
asigură protecţia şi refacerea resurselor de apă dulce prin
controlul cantităţii utilizate şi al conţinutului de substanţe
poluante din aceasta”.
 Prin Legea nr. 74/2019 s-a stabilit cadrul legal pentru
„protejarea sănătăţii umane şi a mediului de efectele
contaminării solului prin reglementarea măsurilor destinate
îmbunătăţirii calităţii factorilor de mediu afectaţi de
prezenţa confirmată a poluanţilor la niveluri care
reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea umană şi
mediu, luându-se în considerare utilizarea prezentă şi
viitoare a terenurilor”.
3. Protecția juridică a solului

 Conform art. 65 din Ordonanţa de urgenţă nr.195/2005,

protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre se
efectuează prin măsuri adecvate de gospodărire,
conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, acţiuni
care sunt obligatorii pentru toţi deţinătorii, cu orice titlu.
 În art. 67 din Ordonanța de urgență nr. 195/2005 se precizează că
deţinătorii de terenuri, cu orice titlu, precum şi orice persoană fizică sau
juridică care desfăşoară o activitate pe un teren, fără a avea un titlu
juridic, au următoarele obligaţii:
 - să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii
mediului geologic;
 - să asigure luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate
productiv sau funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor
de comunicaţii rutiere, feroviare şi de navigaţie;
 - să respecte orice alte obligaţii prevăzute de reglementările legale în
domeniu.
 Alte obligații stabilite de art. 69 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005:
 Deţinătorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetaţiei forestiere
din afara fondului forestier şi ai pajiştilor, precum şi orice persoană
fizică sau juridică care desfăşoară o activitate pe un astfel de teren, fără
a avea un titlu juridic, au următoarele obligaţii:
 a) să menţină suprafaţa împădurită a fondului forestier, a vegetaţiei
forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenişurilor,
tufişurilor şi pajiştilor existente, fiind interzisă reducerea acestora, cu
excepţia cazurilor prevăzute de lege;
 b) să exploateze masa lemnoasă în condiţiile legii, precum şi să ia
măsuri de reîmpădurire şi, respectiv de completare a regenerărilor
naturale;
 c) să gestioneze corespunzător deşeurile de exploatare rezultate, în
condiţiile prevăzute de lege;
 d) să asigure respectarea regulilor silvice de exploatare şi transport
tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, în scopul menţinerii
biodiversităţii pădurilor şi a echilibrului ecologic;
 e) să respecte regimul silvic în conformitate cu prevederile legislaţiei
în domeniul silviculturii şi protecţiei mediului;
 f) să asigure aplicarea măsurilor specifice de conservare pentru
pădurile cu funcţii speciale de protecţie, situate pe terenuri cu pante
foarte mari, cu procese de alunecare şi eroziune, pe grohotişuri,
stâncării, la limita superioară de altitudine a vegetaţiei forestiere,
precum şi pentru alte asemenea păduri;
 g) să respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetaţiei
lemnoase de pe păşunile împădurite care îndeplinesc funcţii de
protecţie a solului şi a resurselor de apă;
 h) să asigure exploatarea raţională, organizarea şi amenajarea
pajiştilor, în funcţie de capacitatea de refacere a acestora;
 i) să exploateze resursele pădurii, fondul cinegetic şi piscicol, potrivit
prevederilor legale în domeniu;
 j) să exploateze pajiştile, în limitele bonităţii, cu numărul şi speciile de
animale şi în perioada stabilită, în baza studiilor de specialitate şi a
prevederilor legale specifice;
 k) să protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol şi al
pajiştilor din cadrul ariilor naturale protejate, în termenii stabiliţi
prin planurile de management şi regulamentele specifice;
 l) să sesizeze autorităţile pentru protecţia mediului despre accidente
sau activităţi care afectează ecosistemele forestiere sau alte asemenea
ecosisteme terestre.
 Potrivit art. 79 alin. (1) din Legea fondului funciar nr.
18/1991, modificată şi completată, protecţia şi ameliorarea
solului se realizează prin lucrări de prevenire şi de
combatere a proceselor de degradare şi poluare a solului,
provocate de fenomene naturale sau cauzate de activităţi
economice şi sociale.
 Legea fondului funciar prevede că pentru realizarea
coordonată a lucrărilor de interes comun, în concordanţă
cu nevoile agriculturii, silviculturii, gospodăririi apelor,
căilor de comunicaţie, aşezărilor umane sau altor obiective
economice şi sociale, documentaţiile tehnico-economice şi
ecologice se elaborează în comun de către părţile
interesate (art. 80).
 În situaţia în care, prin degradare şi poluare, terenurile şi-au
pierdut în total sau în parte capacitatea de producţie pentru
culturi agricole şi silvice, ele se vor constitui în perimetre
de ameliorare.
 Grupele de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare se stabilesc
de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (denumirea actuală (2020) -
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) şi de Ministerul Apelor,
Pădurilor şi Protecţiei Mediului (denumirea actuală (2020) - Ministerul
Mediului, Apelor şi Pădurilor), la propunerile ce au la bază situaţiile
înaintate de comune, oraşe şi municipii.
 Delimitarea perimetrelor de ameliorare se face de către o comisie de
specialişti, al cărei regulament de organizare şi funcţionare se aprobă de
Ministerul Agriculturii şi de Ministerul Mediului.
 Documentaţiile întocmite se avizează de organele judeţene agricole şi
silvice şi de protecţia mediului şi se înaintează la Ministerul Agriculturii
care, împreună cu ministerele şi departamentele interesate, vor stabili
programele de proiectare, finanţare şi execuţie.
 Statul sprijină realizarea lucrărilor de protecţie şi ameliorare
a solului, suportând total sau parţial cheltuielile în limita
alocaţiei bugetare aprobate.
 Terenurile degradate şi poluate incluse în perimetre de
ameliorare sunt scutite de impozite şi taxe către stat, judeţ
sau comună, pe timpul cât durează ameliorarea lor.
 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are obligaţia
de a ţine evidenţa terenurilor devenite improprii pentru
producţia agricolă şi să ofere, la solicitarea deţinătorilor,
asistenţa tehnică de specialitate pentru ameliorarea sau
schimbarea folosinţei.
 Totodată, are îndatorirea de a exercita controlul tehnic de
specialitate pentru lucrările de îmbunătăţiri funciare şi de
a oferi asistenţă tehnică, la cererea cultivatorilor de
terenuri, privind cele mai adecvate tehnici şi tehnologii de
gospodărire şi ameliorare a solurilor.
 În ceea ce priveşte protecţia cantitativă a terenurilor,
îndeosebi a celor agricole, Legea nr. 18/1991 stabileşte
obligaţia titularilor obiectivelor de investiţii amplasate pe
terenuri agricole să ia măsuri prealabile executării
construcţiei obiectivelor, să decoperteze stratul de sol fertil
de pe suprafeţele amplasamentelor aprobate, pe care să-l
depoziteze şi să-l niveleze pe terenuri neproductive sau slab
productive [art. 100 alin. (1)].
 Titularii lucrărilor de investiţii sau de producţie, care deţin
terenuri pe care nu le mai folosesc în procesul de producţie
(cum sunt cele rămase în urma evacuării de materii prime -
cărbune, argilă etc.- de la sondele abandonate şi altele
asemenea), sunt obligaţi să ia măsurile necesare de
amenajare şi nivelare, dându-le o folosinţă agricolă, iar
dacă aceasta nu este posibil, o folosinţă piscicolă sau
silvică, în termen de 2 ani de la încheierea procesului de
producţie.
 Legea nr.18/1991 stabileşte regula după care liniile de
comunicaţie, cele de transport şi distribuire a energiei
electrice, conductele de transport pentru alimentarea cu
apă, gaze se vor grupa şi amplasa de-a lungul şi în
imediata apropiere a căilor de comunicaţii (şosele, căi
ferate), a digurilor, canalelor de irigaţii, în aşa fel, încât să
nu stânjenească executarea lucrărilor agricole.
 La nivel european, protecția juridică a solului este asigurată
prin mai multe acte normative:
 - Directiva nr. 86 /278/CEE a Parlamentului şi Consiliului
European din 12 iunie 1986 privind protecția mediului, în
special a solului atunci când se utilizează nămoluri de
epurare în agricultură, modificată și completată, ce are
drept scop reglementarea utilizării nămolurilor de epurare în
agricultură, astfel încât să se prevină efectele nocive asupra
solului, a vegetaţiei, a animalelor şi a omului, încurajând
utilizarea lor corectă;
 Potrivit art. 2, nămoluri înseamnă:
 - nămoluri reziduale provenite de la staţiile de epurare care
tratează apele reziduale menajere sau urbane şi de la alte
staţii de epurare care tratează apele reziduale cu o
compoziţie similară apelor reziduale menajere şi urbane;
 - nămoluri reziduale de la fosele septice şi de la alte
instalaţii similare pentru tratarea apelor reziduale;
 - nămoluri reziduale provenite de la alte staţii de epurare
decât cele menţionate anterior.
 - Directiva nr. 2004/35/CE a Parlamentului şi Consiliului
European din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru
mediul înconjurător în legătură cu prevenirea şi repararea
daunelor aduse mediului.
 Directiva are ca obiect stabilirea unui cadru de răspundere
pentru daunele aduse mediului întemeiat pe principiul
„poluatorul plăteşte”, pentru a preveni şi a repara daunele
aduse mediului.
 Conform art. 2 alin. (1) lit. c), daunele aduse solului
înseamnă „orice contaminare a solului care creează un risc
semnificativ de consecinţe negative asupra sănătăţii umane
prin introducerea directă sau indirectă în sol sau în subsol
a unor substanţe, preparate, organisme sau
microorganisme”.
 - Directiva 2008/98/CE din 19 noiembrie 2008 privind
deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, care are
drept obiectiv stabilirea de măsuri în vederea protecţiei
mediului şi a sănătăţii populaţiei prin prevenirea sau
reducerea efectelor adverse generate de generarea şi
gestionarea deşeurilor şi prin reducerea efectelor generale
ale folosirii resurselor şi creşterea eficienţei folosirii
acestora.
 Sunt supuse unui regim de protecţie şi resursele naturale
ale subsolului.
 Potrivit art. 136 alin. (3) din Constituţia României,
bogăţiile de orice natură ale subsolului, inclusiv resursele
naturale ale zonei economice şi ale platoului continental
fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
 În condiţiile legii, acestea pot fi date în administrarea
regiilor autonome sau a autorităţilor publice ori pot fi
concesionate sau închiriate.
 Sub aspect juridic, platoul continental reprezintă „fundul mării și
subsolul regiunilor submarine situate dincolo de marea sa teritorială,
pe toată întinderea prelungirii naturale a teritoriului terestru al acestui
stat, până la limita externă a marginii continentale sau până la o
distanță de 200 de mile marine de la liniile de bază de la care se
măsoară lățimea mării teritoriale, atunci când limita exterioară a
marginii continentale se află la o distanță inferioară”. (art. 76 din
Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, ratificată prin Legea
nr. 110/1996).
 Preluare site Ministerul Afacerilor Externe
 (https://www.mae.ro/node/24347)
 La data de 16 septembrie 2004 a fost transmisă către Curtea Internaţională
de Justiţie de la Haga cererea de iniţiere a procedurilor (Application
Instituting Proceedings) a părţii române în vederea soluţionării
problematicii delimitării platoului continental şi a zonelor economice
exclusive ale României şi Ucrainei în Marea Neagră.
 Diferendul a avut ca obiect delimitarea spaţiilor maritime ale celor două
părţi – platou continental şi zone economice exclusive – din partea de
nord-vest a Mării Negre, zona în dispută fiind de cca. 12 200 de km².
Sarcina Curţii a fost să traseze în mod efectiv o linie de delimitare,
definită prin coordonate geografice, conform normelor dreptului
internaţional aplicabil în materie şi solicitării celor două părţi în timpul
procedurilor.
 Curtea s-a pronunţat în 2009.
 Linia de delimitare trasată de Curte după analizarea
elementelor de mai sus reprezintă o soluţionare a
problematicii delimitării favorabilă părţii române, care a
obţinut aproximativ 79,34% din zona în dispută, adică cca.
9700 km² de platou continental şi zonă economică
exclusivă.
 Statul are obligaţia să asigure exploatarea bogăţiilor de
interes public ale subsolului în concordanţă cu interesul
naţional, fapt ce implică şi respectarea normelor de
protecţie şi conservare a mediului.
 Persoanele fizice şi juridice care prospectează sau
exploatează asemenea resurse au următoarele obligaţii:
 să ceară acord şi/sau autorizaţie de mediu potrivit legii şi să
respecte prevederile acestora;
 să refacă terenurile afectate, aducându-le la parametrii
productivi şi ecologici naturali sau la un nou ecosistem
funcţional, în conformitate cu prevederile şi termenele din
acord şi/sau autorizaţie, garantând mijloacele financiare
pentru aceasta şi monitorizând zona;
 să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau alte
autorităţi competente potrivit legii, despre orice situaţii
accidentale care pun în pericol ecosistemul terestru şi să
acţioneze pentru refacerea acestuia.
 Prin Legea petrolului nr. 238/2004, modificată și
completată, s-a instituit un regim juridic special cu privire la
resursele de petrol, care, potrivit art. 1 alin. (1), fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român.
 Petrolul, conform acestei legi, reprezintă substanţele
minerale combustibile constituite din amestecuri de
hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi
care, în condiţii de suprafaţă, se prezintă în stare gazoasă,
sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de ţiţei
şi condensat.
 În conformitate cu art. 3, operaţiunile petroliere se
realizează de către persoane juridice, române sau străine, în
condiţiile legii, numai în cadrul unor perimetre stabilite în
acest scop de către autoritatea competentă.
 Prin operațiuni petroliere se au în vedere: activităţi de
explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare a unui
zăcământ petrolier; înmagazinarea subterană, transportul şi
tranzitul petrolului pe conducte magistrale; operarea
terminalelor petroliere.
Ce este de făcut?
 Propuneri de activități la nivelul Uniunii Europene:
 - inițiative de sensibilizare a publicului (de exemplu, conferințe,
publicații, campanii publice), formare profesională pentru tinerii
cercetători, integrarea aspectelor privind solul și protecția acestuia în
cadrul unor evenimente de informare și de formare finanțate de UE;
 - sprijinirea proiectelor de cercetare, în special în ceea ce privește
alunecările de teren, impermeabilizarea solului, funcțiile solului și
legătura acestora cu biodiversitatea, ciclurile carbonului și azotului din
sol (punând accentul pe refacerea turbăriilor), fertilitatea solului și
reciclarea nutrienților în agricultură;
 - consolidarea unei monitorizări armonizate a solului într-o varietate
de scopuri, inclusiv securitatea și siguranța alimentară, contaminarea
difuză, adaptarea la schimbările climatice și atenuarea acestora;
 - o mai bună integrare a protecției solului în diferite politici. Comisia
dezvoltă, în prezent, un parteneriat european pentru inovare privind
productivitatea și sustenabilitatea agriculturii, punând un accent
deosebit pe gestionarea terenurilor, inclusiv pe utilizarea eficientă a
resurselor și pe utilizarea sustenabilă a solurilor agricole.