Sunteți pe pagina 1din 37

MOTIVATIA

SI EDUCAREA EMOTIILOR
LA SCOLARUL MIC

Roman Valeria
Școala Gimnazială Nr. 6, Râmnicu
Sărat
“Este imposibil ca elevii să ȋnveţe
ceva cȃt timp gȃndurile lor sunt robite sau
tulburate de vreo patimă. ȋntreţineţi-i, deci,
ȋntr-o stare de spirit plăcută, dacă vreţi să
vă primească ȋnvăţăturile. Este tot atȃt de
imposibil să imprimi un caracter frumos şi
armonios ȋntr-un suflet care tremură, pe
cȃt este de greu să tragi linii frumoase şi
drepte pe o hȃrtie care tremură.”
John Lock – “ Some Thoughts Concerning Education”
În societatea actuală şi mai ales ȋn cea
de mȃine, succesul se bazează pe
ȋncrederea ȋn sine, autonomie şi
uşurinţa de a crea relaţii.

Tema propusă reprezintă studiul asupra


importanţei motivaţiei si educării
emoţiilor ȋn reuşita şcolară, respectiv
performanţa şcolară a elevilor.
Pȃnă nu demult, copiii erau ȋnvăţati să
asculte, să nu dea frâu liber imaginaţiei
(pentru a nu rezulta comportamente
inadecvate), să răspundă numai când sunt
ȋntrebaţi. Tot ceea ce conta era să ştie
lecţiile şi temele aproape perfect, mecanic,
dacă doreau să obţină note bune, astfel
nedezvoltându-şi abilitatea de a-şi exprima,
comunica emoţiile şi sentimentele, aceste
lucruri ducând la inadaptare şi nereuşită ȋn
viata de adult, deşi nivelul de inteligenţă
cognitivă era ridicat.
Scopul studiului este evidenţierea
necesităţii de elaborare şi aplicare a unor
tehnici şi metode de educare a emoţiilor,
implicit formarea şi dezvoltarea inteligenţei
emoţionale, consilierea elevilor pentru
cunoaşterea propriilor emoţii, gestionarea şi
direcţionarea adecvată a acestora, a
dezvoltării empatiei şi relaţiilor personale.
OBIECTIVE
• cresterea increderii si a stimei de sine;
• Imbunatatirea si optimizarea capacitatii de
autocunoastere, relationare si comunicare
interpersonala;
• Antrenarea abilitatilor empatice;
• Dezvoltarea coeziunii si dinamicii de grup;
• Optimizarea exprimarii emotionale;
• Reducerea comportamentelor
problematice;
IPOTEZA STUDIULUI

Inteligenta emotionala
influenteaza reusita
scolara.
Inteligenta emotionala inseamna
un alt mod de a fi inteligent:
inteligenta inimii:
• sa cunosti emotiili si sa le recunosti;
• sa poti sa te pui in pielea celuilalt;
• sa-ti asumi responsabilitatea pentru ceea
ce faci;
• sa fii motivat;
• sa stii sa comunici cu ceilalti pentru a avea
relatii armonioase;
De ce au nevoie copiii de inteligenta
emotionala?
• Pentru a avea incredere in ei, in abilitatile
lor;
• Pentru a se cunoaste mai bine si a-i
cunoaste si pe ceilalti;
• Pentru a-si transforma emotiile negative,
pentru a sti sa se manifeste in siguranta
atunci cand se simt furiosi, suparati,
ingrijorati, obositi, tristi;
• Pentru adaptare si reusita scolara;
• Pentru reusita in viata.
APTITUDINI CHEIE ALE
INTELIGENTEI EMOTIONALE

CUNOASTEREA EMOTIILOR
GESTIONAREA EMOTIILOR
AUTOMOTIVAREA
RECUNOASTEREA EMOTIILOR
DE CAND SE POATE INCEPE EDUCATIA
INTELIGENTEI EMOTIONALE?

 Unii copii sunt mai inteligenti decat altii; inteligenta


emotionala se poate invata, exersa de timpuriu,
chiar din primul an de viata;
 Perioada prescolaritatii este esentiala, deoarece
atunci invata copiii vocabularul emotiilor asocierea
dintre emotii si contextele de viata, exprimarea
faciala a emotiilor ;
 La varsta de 6 ani devin capabili sa poarte discutii
despre emotiile lor interne sau pot sa asculte ce
spun ceilalti despre emotiile lor,
CUM ARATA UN COPIL INTELIGENT
EMOTIONAL?
Este constient de emotiile sala si vorbeste liber
despre ele;
Recunoaste emotiile celor din jur
Comunica usor despre ceea ce il intereseaza sau
il preocupa;
Stie sa spuna NU fara sa ii raneasca pe ceilalti;
Are un bun management al emotiilor negative;
Este sigur pe el in majoritatea situatiilor, iar atunci
cand simte ca nu se descurca cere ajutorul;
Se adapteaza rapid la situatii si persoane noi;
Cum incurajezi dezvoltarea socio-
emotionala a copilului?
Intalnirile de joaca si integrarea micutului in grupuri de copii – te poti
folosi foarte usor de experientele prin care trece, dar si de puterea exemplului;
Interactiuni cu persoane de toate varstele;
Joc si joaca- Jocurile si jucariile reprezinta cel mai simplu si eficient mijloc de a-l
ajuta pe copil sa-si insuseasca principalele aptitudini sociale si emotionale Jocurile
de rol sunt cele mai recomandate in acest sens, deoarece il pot pune pe copil intr-
o multime de situatii imaginare din care copilul poate invata sa socializeze cu
ceilalti.
Stimularea imaginatiei si a creativitatii - Incurajeaza copilul sa se joace cu
instrumente muzicale, sa picteze si sa deseneze, sa modeleze plastilina, sa faca
puzzle-uri simple, sa inventeze povesti, sa puna in scena teatru de papusi, sa
organizeze concursuri, sa se joace cu cuburi de constructie sau sa faca crafturi
etc.
Modele pozitive de viata - este important sa te comporti cu el si in fata lui
exact asa cum ai vrea ca el sa se poarte cand va creste.
Recunosterea sau identificarea emotiilor - initierea de joculete prin
care copilul sa identifice emotii, trairi si sentimente
Exemple de activităti pentru
dezvoltarea inteligentei emotionale

ROATA EMOȚIILOR - Dintr-un carton se realizează o roată


împărțită în 5 părți egale pe care sunt desenate cele 5 emoții de
bază(imagini cu fețe): mânia, tristețea, bucuria, teama, surpriza.
Această roată va fi folosită într-un joc în care un copil va învârti roata
și va trebui să identifice emoția exprimată de fața respectivă, să o
explice și să descrie un moment din viața lui când s-a simțit așa. În
cazul în care roata se va opri la aceeași emoție, roata se va învârti din
nou.
Se împart elevilor câte 5 fâșii de hârtie și o pungă mică și li se
explică faptul că uneori avem sentimente pe care nu le spunem
nimănui. Li se va cere să scrie pe hârtie câte o situație când au
procedat așa. Elevii vor da exemple de emoții pe care au tendința de a
le ține pentru ei și exemple de emoții pe care doresc să le
împărtășească cu ceilalți.
Acest joc va contribui la întelegerea atât a propriilor emoții, dar și
a emoțiilor celorlalți.
CĂRTI DE JOC- EMOTII:
•  Se realizează un pachet de cărţi de joc
cu chipuri, decupate din reviste sau
imprimate, ce exprimă diverse emoţii. Se
folosesc pentru aceeaşi emoţie (ex. tristeţe)
chipuri de copii, femei, bărbaţi, astfel încât să
avem mai multe cărţi de joc ce exprimă
acelaşi tip de emoţie. Cărţile de joc se pot
lamina, sau lipi pe cartonaşe, pentru a fi mai
rezistente. Cu aceste cărţi putem desfăşura
mai multe activităţi, cum ar fi:
- Să grupăm împreună cu elevii toate
cartonaşele ce exprimă acelaşi tip de emoţie;
- Să extragem, pe rând, câte un cartonaş din
pachet şi să mimăm emoţia extrasă;
- Să extragem o carte de joc şi să povestim o
situaţie în care am trăit acea emoţie;
Alcătuim încă un set de cartonaşe ce descriu fiecare
câte o situaţie care ar putea provoca diferite emoţii. Apoi
copilul va potrivi cărţile de joc cu emoţii cu cele ce
reprezintă situaţiile respective.

Exemple de situaţii:
- Cineva primeşte un cadou;

-  O persoană fuge de un pericol;

- Eşti călcat pe picior sau te loveşti;

- Ţi-a căzut îngheţata pe care tocmai ai primit-o;

-   Cineva răstoarnă paharul cu apă peste desenul tău care


este aproape gata;

- Nimeni nu vrea să se joace cu tine la şcoală;

-   Primeşti o veste bună;

- Eşti lăudat de toţi colegii de şcoală pentru o reuşită


CURCUBEUL EMOTIILOR

Elevii vor fi împărtiti în 4 grupe si vor


desena fete care exprimă emotii opuse,
grupa I si grupa III, gupa II și grupa IV. Se
va realiza panoul Curcubeul emotiilor.
STUDIU DE CAZ

I. SUBIECTUL: elevul   C.E.O. clasa a III-a,


ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.6
Data nasterii: 26.06.2006
Părinții: -mama- lucrează în Italia
-tata---
II. PREZENTAREA CAZULUI : 

II.1 PROBLEMA STUDIULUI: Inadaptarea şcolară

II.2 ISTORICUL PROBLEMEI


Elevul face parte din colectivul clasei începând cu
clasa pregătitoare, fiind înscris de către mama sa
fără să fi frecventat grădinita. Provine dintr-o
familie monoparentală (în certificatul de nastere -tată
necunoscut), aflându-se împreună cu sora mai mare
D., în vârstă de 11 ani, în îngrijirea unei familii din
localitatea Râmnicu Sărat, mama fiind plecată să
muncească în Italia (sustine material îngrijirea celor
doi copii si se interesează de situatia acestora, fie
prin intermediul familiei care îngrijeste copiii, fie
personal când este în tară).
.
Desi este un copil dezvoltat normal
fizic si psihic, întâmpină multe greutăti în
rezolvarea sarcinilor scolare, dovedind o
motivatie slabă pentru învătătură, temele,
atunci când sunt rezolvate, sunt efectuate
cu superficialitate, participă fără initiativă
la activitătile de grup, relationează destul
de greu cu ceilalti colegi, manifestând
timiditate excesivă, reactionând cu
violentă când este provocat.
III. ACTIVITATEA SCOLARĂ
III.1 Rezultate scolare
Elevul înregistrează rezultate slabe
la învăţătură, atingând cu greu
standardele minimale de performanţă la
disciplinele: limba română, limba engleză,
stiinte și rezultate acceptabile la
matematică, educatie plastică, educație
fizică. Manifestă dezinteres față de școală
si uneori tulburări de comportament.
III.2 Conduita elevului la lectie

-atenția si interesul sunt inegale,


fluctuante;

-alternează pregătirea constiincioasă cu


perioade de delăsare.
IV. DEZVOLTAREA FIZICĂ SI
SĂNĂTATEA

C.O.E. este un copil dezvoltat


normal din punct de vedere fizic,
prezentând o stare de sănătate bună, asa
cum reiese din fisa sa medicală.
V.PROCESE COGNITIVE ŞI STILUL DE
MUNCĂ INTELECTUALĂ

V.1 Nivelul de inteligență: bun


V.2 Memoria: bună
V.3 Atenția: fluctuantă
V.4 Limbajul: vocabular sărac, exprimare
greoaie
V.5 Stilul de muncă: inegal, cu fluctuatii
VI. CONDUITA ÎN GRUP, INTEGRAREA
SOCIALĂ A ELEVULUI

Participă la activitatea de grup doar dacă


este solicitat.
VII. TRĂSĂTURI DE PERSONALITATE
VII.1 Temperamentul: sensibil, interiorizat,
retras, nesigur
VII. 2 Emotivitate: foarte emotiv, emoțiile
perturbându-i uneori activitatea
VII.3 Dispoziție afectivă: mai mult trist
VII.4 Însușiri aptitudinale: lucrează greoi, cu
greșeli, nu se încadrează în timp.
VIII. PLAN DE INTERVENTIE

VIII.1 Obiectivele intervenției:

-Dezvoltarea exprimării emoționale;


-Cresterea încrederii si a stimei de sine;
-Dezvoltarea abilității de aderare la grup și
normele acestuia;
-Îmbunătățirea situației scolare ;
VIII.2 Pașii intervenției:

VIII.2.2 Dialog cu elevul

Din discuțiile purtate cu elevul am desprins faptul că


acesta își face temele singur, uneori este ajutat de sora
mai mare când aceasta are timp sau este solicitată. El
spune că se simte bine îngrijit de familia la care stă, dar
nu poate fi sprijinit la teme deoarece familia are un copil
mai mic( autist) care necesită mult timp și efort. Nu are
prieteni în afara familiei, nu primește și nu merge în
vizită la prieteni. Spune că ține foarte mult la sora sa și
are mare încredere în ea. Când este întrebat de mamă,
acesta refuză un răspuns concret, dar lasă de înțeles că
îi lipsește.
VIII.3 Dialog cu familia tutore

Familia tutore spune că C.E.O.


este un copil destul de linistit acasă, că
nu au timp să-i ajute la teme pe cei doi
frati din cauza copilului lor, că acesta
nu merge si nu primeste vizite pentru
că nu a cerut acest lucru niciodată,
preferând să se joace pe calculator,
consolă sau cu sora sa.
VIII.4 Activităti întreprinse la clasă pentru atingerea
obiectivelor studiului
Pentru dezvoltarea exprimării emotionale,
cresterea încrederii, a stimei de sine am organizat
la clasă diferite jocuri si activităti antrenante, cum ar
fi: -"Ce sunt emoţiile?",
- "Cum le spunem celorlalţi despre emoţiile
noastre?",
-"Ordonează crescător emoţiile după intensitatea
lor",
-"Frică reală/Frică imaginară",
- jocuri de rol, în care am încurajat exprimarea
liberă, creativitatea, aprecierea tuturor ideilor, l-am
încurajat să răspundă ori de câte ori este întrebat,
privindu-și interlocutorul, să adreseze la rândul său
întrebări colegilor sau să-și spună părerea.
Prin jocurile de rol, de miscare, de
echipă, am încercat să îmbunătătesc
abilitătile de relationare, să învete să
coopereze, să ajute si să fie ajutat de
colegi, să îsi spună punctul de vedere
în fata colegilor, tinând cont de faptul
că doar împărtăsind celorlalti colegi
ceea ce simti, poti fi înteles, dar si
viceversa.
Exemple:
• "Arborele prieteniei",
• "Ajută-l pe cel aflat în dificultate",
• "Îmi place să...." ,
• "Alege colegul care-ți poate fi prieten!",.
În ceea ce priveste rezultatele
scolare, elevul, alături de alti 3 colegi , face
parte dintr-o grupă de remediere scolară.
În urma acestor activități, elevul a
început să devină mai comunicativ, să
relationeze mai bine cu ceilalti colegi, să
participe din proprie initiativă la activități, să
manifeste mai mult interes fată de
activitatea scolară.
.
În CONCLUZIE, consider
că prin continuarea acestor
demersuri, obiectivele
propuse vor putea fi
realizate în totalitate.
Sistemul educational pune
in mod traditional accentul pe
trei activitati fundamentale –
scris, citit, socotit – toate
caracteristice emisferei stangi
(dominata de rationalitate),
excluzand aproape in
totalitate educarea
facultatilor emisferei drepte
care este sediul imaginatiei,
orientarii spatiale, decodarii
muzicii, ritmului, creativitatii
(dominanta fiind intuitia).
Pentru ca acesti copii sa nu
aibe probleme emotionale in viitor,
scoala trebuie sa gaseasca mereu
noi posibilitati, noi metode si
resurse de a le dezvolta
capacitatile, in special inteligenta
emotionala - cea mai valoroasa
achizitie pe care se pot baza
oricand in viitor.
MULTUMESC !

S-ar putea să vă placă și