Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Foarte multi dintre elevii din România au scutire la orele de sport, astfel
43% dintre copii nu practică nicio activitate sportivă, şi doar 14% practică sport
în afara orelor de educaţie fizică desfăşurate la şcoală.
Consecinţele lipsei sportului la copii sunt cât se poate de serioase.
Obezitatea a devenit factor de risc în 3 din 4 boli, iar 1 din 2 copii are probleme
cu greutatea corporală, numărul acestora crescând cu 18% în ultimii zece ani.
Mai mult, 8 şcolari din 100 sunt supraponderali, adică au o greutate cu 20% mai
mare faţă de cea normală.
Sportul trebuie să redevină cel mai eficient ambasador al României.
Reamintim că în clasamentul pe naţiuni la J.O. de la Atena 2004, România a
ocupat locul 14. La J.O. de la Beijing din 2008, locul 17, la J.O. de la Londra
2012, locul 27, la JO de la Rio de Janeiro 2016, locul 47 iar la JO de la Tokyo
locul 46. Constatăm că valorile performanţelor tinerilor sportivi români au
scăzut dramatic de la o ediţie la alta a celei mai mari competiţii din lume ce se
constituie şi ca un barometru riguros al sportului în lume şi în fiecare ţară
participantă.
În acelaşi timp şi părinții au senzația ca sportul e Cenușăreasa orarului.
Ca atare, minimalizează importanta acestei ore, cu scutiri, de exemplu. In loc sa-
i stimuleze sa facă sport, părinţii îi descurajează pe copii. Ce e mai rău decât sa
te descurajeze un părinte? Aceștia sunt mai preocupați de materiile "serioase",
precum matematica si româna, văzând sportul ca pe o activitate inutilă, de unde
copiii pleacă murdari, transpirați si obosiți.
Motivația copiilor de a participa în activităţile fizice este influențată de
percepția lor asupra activității ca fiind distractivă și valoroasă sau plictisitoare şi
neplăcută (Fox, 1991). Studiile au arătat că elevii au tendința de a participa la
activităţile fizice de care se bucură cel mai mult.
În ultimele decenii motivaţia în activităţile motrice a fost scopul multor
studii, în practicarea diverselor discipline sportive (Reinboth și Duda, 2006) şi
în practicarea exerciţiilor fizice (Hagger și Chatzisarantis, 2008). Pentru
educaţia fizică din şcoală (Ntoumanis 2001; Standage, Duda și Ntoumanis,
2003) au studiat motivaţia elevilor cu intenţia de a contribui la adoptarea unui
stil de viaţă sănătos şi crearea unor obiceiuri de practicare a exerciţiilor fizice pe
tot parcursul vieţii. Atunci când o persoană are un nivel ridicat de plăcere,
satisfacţie şi entuziasm în timpul unei activităţi, putem spune că este motivat
intrinsec pentru faptul că aceştia nu aşteaptă recompense externe.
Jocul este un element foarte important în educaţia copiilor. Acest lucru
pare paradoxal şi chiar este pentru că jocul apare chiar şi în manifestarea
mamiferelor evoluate (chiar şi la păsări potrivit anumitor cercetători), prin joc,
distrându-se şi învăţând să supravieţuiască. Studiul academic al „jocului” a
stârnit interesul multor cercetători de-a lungul timpului (Charles Darwin, G.
Stanley Hall, Jean Piaget, William James, Sigmund Freud, Carl Jung, Lev
Vygotsky și Brian Sutton-Smith), care au contribuit la dezvoltarea acestui
concept. O contribuţie importantă a fost Homo Ludens, cartea scrisă de istoricul
şi teoreticianul olandez Johan Huizinga din 1938. Huizinga a subliniat originile
naturale ale jocului spunând că „Jocul este mai vechi decât cultura, cultura ...
presupune întotdeauna societatea umană, iar animalele nu au așteptat ca omul să
le învețe să se joace („Play is older than culture, for culture…always
presupposes human society, and animals have not waited for man to teach them
their playing”)
Studiile din întreaga lume arată că jocul liber în aer liber (care nu este
amendat de regulile adulţilor) are cele mai bune rezultate asupra dezvoltării
fizice, intelectuale şi sociale ale copiilor.
Prin anii 1980, pana la 40% din scolile din Statele Unite au luat decizia
de a micsora sau chiar de a elimina din orar pauzele copiilor, cu scopul de a
castiga timp pentru activitatile academice. Una din patru scoli generale, pe
intreg teritoriul Statelor Unite, a renuntat de tot la pauzele de joaca. Micutii nu
au mai avut vremea lor in care sa alerge, sa sara, sa se legene, sa se miste, sa
faca activitati care le face placere, sa se distreze, pe scurt. Acest declin al jocului
nestructurat a coincis cu aparitia tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie
(ADHD), recunoscuta ca atare, si cu explozia vanzarilor de Ritalin - un
stimulant al sistemului nervos central, prescris pentru copiii afectati de ADHD.
Nimeni nu pare sa nu mai fi tinut cont de rezultatele cercetarilor si studiilor care
spuneau ca "miscarea si jocul nestructurat al copiilor promoveaza invatarea, in
acelasi timp in care consuma si reorienteaza energia acestora, elimina stresul si
reduce comportamentele disfunctionale".
In SUA în 2009, dintr-un studiu derulat pe 11.000 de copii de clasa a
treia, aflăm că "acei copii care au parte de cel putin 15 minute de pauza zilnic,
pentru miscare, distracţie si joaca libera, obtin rezultate evident mai bune in
clasa si sunt mai predispusi sa invete, fata de copiii care au pauza mai scurta sau
chiar deloc. In plus, mai mult de 8 din 10 directori de scoala, din cei implicati in
studiu, declara ca pauzele de joaca si de miscare ale copiilor au un impact
pozitiv asupra achizitiilor academice. Doua treimi dintre directorii de scoala
sustin ca elevii asculta cu mai mare atentie la ore si dau dovada de mai multa
concentrare in clasa, cand se intorc din pauza, decat inainte."
Departamentul de Sanatate al Statelor Unite recomanda parintilor sa le
asigure copiilor cel putin o ora de activitate fizica pe zi, pentru a combate
obezitatea, diabetul, afectiunile cardiace si o serie de alte probleme medicale.
Dar beneficiile de ordin fizic nu sunt singurele pe care le aduc sportul, miscarea
si joaca in evolutia unui copil. Copiii necesita un program consistent de
activitate fizica pentru ca acestea stimuleaza dezvoltarea mentala, academica si
sociala - fapt confirmat de rezultatele a numeroase studii.
"De multa vreme, cercetatorii au examinat legaturile cauzale dintre
functionarea creierului si activitatea fizica, evidentiind efectele benefice ale
acesteia. Exercitiul fizic regulat creste aportul de sange care ajunge la creier,
oferindu-i astfel mai mult oxigen si furnizandu-i mai multa energie. Acest lucru
ajuta la dobandirea unor abilitati mentale imbunatatite. In plus, substantele
chimice secretate de creier in timpul exercitiului fizic si dupa acesta ii permit
copilului sa infrunte mai bine stresul si anxietatea. Efectele depresiei sunt
contracarate si copilul este ajutat sa invete mai eficient, prin canalizarea energiei
dobandite inspre activitatile de invatare si memorare. Oamenii de stiinta
sugereaza ca tipul de exercitiu fizic prin care se pot obtine cel mai probabil
aceste efecte pozitive este jocul spontan, in care copiii se angajeaza in mod
natural. De asemenea, lucrul in aer liber poate constitui pentru copii o sursa
importanta de a invata despre natura, despre sine si despre responsabilitate.
Activitatea fizica influenteaza in mod semnificativ si evident starea de
spirit a copiilor, motivatia si concentrarea lor. Copiii se descurca mai bine la
scoala, au parte de experiente sociale valoroase si invata sa se integreze. Sportul
si miscarea modifica, in mod real, formula chimica a creierului, cu un impact
direct asupra starii de spirit si a perspectivei de ansamblu asupra vietii. In plus,
activitatea fizica ofera o modalitate pozitiva, sanatoasa, de a reduce anxietatea si
tensiunea psihologica, ferind astfel copilul - in mod indirect - de multe afectiuni
datorate unui stil de viata defectuos. De asemenea, sportul stimuleaza transportul
de oxigen si nutrienti catre tesuturi, ajutand totodata sistemul cardiovascular sa
functioneze mai eficient. Iar atunci cand inima si plamanii functioneaza la
capacitate maxima, copilul are mai multa energie ca sa tina piept si sa se bucure
de o noua zi.
Miscarea sau exercitiile fizice, practicate in mod regulat, au efect asupra
nivelului de serotonina din creier (neurotransmitatorul responsabil cu somnul,
trezirea, apetitul si starea de spirit). Copiii resimt aceste efecte, avand o
dispozitie pozitiva si o stare de spirit. La fel, sportul elibereaza endorfine, care
functioneaza ca tranchilizanti naturali asupra creierului. Nu mai vorbim de
stimularea increderii in sine, care evolueaza pe masura ce copilul respecta un
program de exercitii fizice, capatand abilitati sporite. In plus, miscarea intareste
musculatura si creste rezistenta si imunitatea organismului, si, implicit, pe cea a
psihicului. Copilul invata sa depaseasca obstacolele si necazurile cu aceeasi
perseverenta si disciplina pe care le are in practicarea unui sport.
După ce a realizat că își ieșise din formă, dr. Wendy Suzuki, profesor de
neuroștiinţe și psihologie la Centrul pentru Neuroștiinţe al Universităţii din New
York, a început să facă sport și, în doar câteva luni, a observat efectele pozitive
ale acestui obicei. Transformările pe care le-a observat au determinat-o să
înceapă un experiment prin care să studieze influenţa activităţii fizice asupra
proceselor din creier.
Astfel a introdus un curs de un semestru, în cadrul instituţiei academice
unde preda, denumit „Îţi poate schimba sportul creierul?”. La fiecare curs,
studenţii trebuiau să participe la un antrenament de o oră de sport intens și apoi
la o prelegere pe tema influenţei activităţii sportive asupra creierului. De
asemenea, au fost efectuate evaluări prin intermediul unor teste cognitive atât la
începutul experimentului, cât și la final.
La sfârșitul semestrului, dr. Suzuki a observat la studenţii participanţi la
curs o îmbunătăţire a timpului de răspuns la teste. Mai mult, ea a comparat
nivelul de stres de dinaintea examenelor atât la cei care au participat la curs, cât
și la un grup de control, care nu a făcut regulat sport. A observat că cei dintâi au
făcut faţă mai bine emoţiilor care precedă testările.
Transformările observate pot fi puse pe fondul efectului sportului asupra
neurogenezei, procesul prin care se formează noi neuroni. Activitatea fizică
stimulează creșterea de noi celule nervoase la nivelul hipocampului, o regiune
cerebrală asociată cu memoria pe termen lung, cu imaginaţia și cu stările
emoţionale. Acești noi neuroni, formaţi în urma efortului fizic, „sunt diferiţi de
celulele vechi din hipocamp, sunt integrate în mai multe circuite ale
hipocampului, mai repede”, a explicat dr. Suzuki pentru Fast Company.
Sportul declanșează şi un alt proces cu rol benefic pentru sănătatea și
eficienţa creierului. Hormonul irisin, secretat în timpul efectuării exerciţiilor
fizice, stimulează producerea proteinei BDNF (factor neurotrofic derivat din
creier), care ajută neuronii să supravieţuiască, să transmită semnalele în creier și
joacă un rol important în plasticitatea creierului, caracteristică esenţială pentru
procesele de memorare și de învăţare. „Asemenea uleiului de la mașină, BDNF
va unge rotiţele și va face creierul să meargă mai bine”, punctează dr. Suzuki.
Studii anterioare susţin eficienţa sportului în formarea de noi neuroni.
Experţii de la Karolinska Institut (Suedia) au vrut să observe de ce sportul are
efecte similare cu antidepresivele, în cazul depresiei, și astfel au ajuns la
concluzia că ambele terapii ajută la formarea de noi neuroni în regiuni ale
creierului asociate cu memoria și cu procesele de învăţare. De asemenea,
experţii de la Universitatea Cambridge au descoperit că alergatul sau aerobicul
sunt activităţi sportive care ajută la formarea de noi neuroni într-o regiune
cerebrală asociată cu formarea de noi amintiri și cu rememorarea, notează The
Guardian.
Este imperativ necesar ca profesorii de educaţie fizică să susţină şi să
promoveze adevăratele valenţe şi importanţa educaţiei fizice. Cu atât mai mult
cu cât copiii din ziua de astăzi alocă foarte puţin timp pentru tradiţionala joacă
cu alţi copiii de vârsta lor, având o mulţime de oportunităţi, mai facile, în special
prin intermediul tehnologiei pentru a fi într-un mediu care le face plăcere. Cu
toate acestea copiii care nu trăiesc experienţe motrice nu sunt pregătiţi mental să
persevereze în anumite activităţi fizice susţinute şi în multe alte aspecte ale vieţii
în general. Distractia, placerea şi bucuria de a participa în orele de PE sunt
elemente centrale în dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de activităţile
motrice. În principal distracţia elevilor apare cu preponderenţă în cilul primar de
învăţământ (6-11 ani) dar şi în prima parte a gimnaziului (12-13 ani). Acest
lucru arată că în această perioadă elevii trebuie stimulaţi pentru învăţare prin
jocuri motrice care să ofere progres si o stare exaltare. Activităţile de PE sunt în
mod natural o sursă de plăcere pentru elevi pentru cei care valorizează şi se
angajează în aceste activităţi. Temele din lecţii trebuie să fie astfel concepute
încât să stimuleze optim interesul elevilor. O provocare prea mare faţă de
posibilităţile lor produce anxietatea care reduce bucuria, iar o provocare
inferioară posibilităţilor va produce plictiseală care de asemenea nu este sinonim
cu bucuria. Relaţia dintre provocări şi posibilităţi trebuie să fie una optimă. De
asemenea fun/enjoyment nu trebuie să se substituie obiectivelor PE, să se
focalizeze exclusiv asupra plăcerii. Acest lucru ar putea diminua din beneficiile
PE pe termen lung. De exemplu uneori este nevoie de exerciţii repetitive,
plictisitoare, care nu generează neapărat fun/enjoyment, dar care poate dezvolta
sentimente de stimă de sine. Stima de sine la rândul ei furnizează încredere şi nu
în ultimul rând plăcere.
Tipuri de joc
Jocul constituie un teren important de descifrare a capacităţilor
psihologice, inclusiv a celor intelectuale şi a trasăturilor de personalitate. După
modul cum se joacă, observăm dacă un copil este mai inventiv, mai activ în joc,
dacă poate sau nu surprinde soluţii noi, ingenioase, dacă dispune de claritate de
idei, coerenţă în rolul ce şi l-a asumat. Jocul este privit drept activitatea care
formează, modelează inteligenţa dar, pe de altă parte, permite să se constate
caracteristicile ei.
Jocul oferă posibilitatea cunoaşterii nivelului dezvoltării intelectuale a
copiilor la un moment dat, fapt ce va permite aplicarea unor metode pedagogice
optime fiecărui caz în parte. Prin activitatea de joc copiii dobândesc cunoştinţe,
li se formează variate actiuni mintale care influentează dezvoltarea proceselor
psihice, se face trecerea, în etape, de la acţiunile practice, materiale de joc spre
acţiuni mintale, în planul reprezentărilor. Jocul are un rol formativ şi, prin
intermediul lui, copilul are posibilitatea de a reconstitui, de a reproduce într-o
formă intuitiv-activă o arie cuprinzătoare din realitatea obiectivă. Astfel, prin
joc, copiii acţionând cu diferite materiale, prin jocurile de creaţie şi de
construcţie, reproduc în mod activ activitatea oamenilor, reflectând relaţiile
sociale ale diferitelor profesii. Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii
imaginative la copii, a capacităţii de a crea sisteme de imagini generalizate
despre obiecte şi fenomene, precum şi de a efectua diverse combinări mentale cu
imaginile respective. Prin joc, copilul dobândeşte numeroase şi variate
cunoştinte despre mediul înconjurator prin care i se dezvoltă procesele psihice
de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii: percepţiile, reprezentările,
memoria, imaginaţia, gândirea, limbajul. În timpul jocului reprezentările
copilului se imbogăţesc, se precizează şi se conturează. Trecând de la
reprezentări la noţiuni, copilului i se dezvoltă memoria, gândirea activă, unde un
rol important îl joacă limbajul.
Comunicând între ei, îşi fixează tema jocului, stabilesc subiectul, îşi
repartizează rolurile, îşi precizează acţiunile comune, menite să confere jocului
un caracter organizat.
Prin joc, imaginaţia copiilor suferă modificări calitative în strânsă unitate
cu schimbările psiho-fiziologice care au loc în această perioadă (3-6 ani).
Cunoştintele copilului devin mai precise, mai sistematice şi mai generalizate, se
dezvoltă imaginaţia reproductivă şi creatoare. Jocurile şi distracţiile sunt mai
intense la vârstele copilăriei şi tinereţii. Ştim cu toţii că copii de vârstă ante sau
preşcolară se joacă tot timpul. Aceasta le conferă conduitelor lor multă
flexibilitate şi mai ales le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea; tot prin joc este
exprimat şi gradul de dezvoltare psihică. Spunem de multe ori: “Se comportă ca
un copil” sau „Parcă nu e maturizat”; aceasta datorită unei exagerate antrenări
în distracţii care conduce la o personalitate nematură, puerilă.
Există nenumărate forme de joc, însă specialiştii le grupează în trei
categorii:
1. Jocuri de creaţie (care urmăresc dezvoltarea imaginaţiei,
creativităţii, simţul estetic, gândirii logice). De exemplu, jocurile de construcţii,
desenul, modelajul, bricolajul, jocurile de rol (de-a cumpărătorul şi vânzătorul,
de pildă).
2. Jocuri de mişcare (care urmăresc dezvoltarea musculaturii şi
motricităţii copilului, a echilibrului său, coordonarea mişcărilor, dezvoltarea
abilităţilor manuale şi disciplinarea copilului). Sunt jocuri, cu reguli pe care
adultul trebuie să le explice şi să urmărească respectarea lor. De aici, valoarea pe
care aceste jocuri le au în disciplinarea copilului.
3. Jocuri didactice (care urmăresc dezvoltarea intelectuală a
copilului: dezvoltarea vorbirii, a vocabularului, însuşirea noţiunilor de
gramatică, matematică, dezvoltarea spiritului de observaţie, cunoaşterea naturii
etc.).
Aceste jocuri sunt la îndemână oricărui adult. Unii adulţi ştiu din instint
ce trebuie să facă spre a transforma până şi drumul de la grădiniţă spre casă într-
o joacă plăcută şi instructivă. Pentru toţi ceilalţi, jocul este ceva ce se poate
învăţa.
Jocul presupune un plan, fixarea unui scop şi fixarea anumitor reguli, ca
în final să se poată realiza o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se
afirmă eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirmă prin intermediul
activităţilor pe care le desfăşoară, dar copilul nu are altă posibilitate de afirmare
decât cea a jocului. Mai târziu, el se poate afirma şi prin activitate şcolară.
Dupa J. Huizinga, jocul este o actiune specifica, încarcata de sensuri si
tensiuni, întotdeauna desfasurata dupa reguli acceptate de bunavoie si în afara
sferei utilitatii sau necesitatii materiale, însotita de simtaminte de înaltare si de
încordare, de voiosie si destindere. Jocul este o actiune fara utilitate imediata,
este generator de distractie si reconfortare, de sentimente de placere si de
bucurie. Datorita spontaneitatii, jocul reclama o îmbinare armonioasa între
cerintele situatiei de joc si aptitudinile celor care se joaca.
Jocul ofera posibilitatea aparitiei unor potentialitati care se concretizeaza
selectiv si astfel apare ideea ca jocul este o pregatire pentru munca. Jocul este o
modalitate de exprimare a vietii psihice, mai ales la vârsta prescolara, de
exercitare a personalitatii. Originea jocului rezulta din decalajul dintre cerintele
mediului extern si posibilitatile copilului.
Jocul îndeplineste multiple functii: de distractie, de creativitate în
conformitate cu vârsta, în final – de modelare si formare a personalitatii copiilor.
Încorporate în activitatile fizice, elementele de joc imprima un caracter mai viu
si mai atragator, aduc varietate si o stare de buna dispozitie, de veselie, de
destindere, prevenind aparitia oboselii.
În procesele de interactiune din cadrul jocului au loc procese de învatare,
importante pentru dezvoltarea sociala, cognitiva si psihomotorie. Jocul pleaca de
la ideea ca are un scop, dar este deschis modificarilor, finalul sau nefiind
previzibil. Nivelul jocului exprima nivelul dezvoltarii psihice a copilului, dar
jocul este si un stimulator principal al dezvoltarii psihice, confirmând, si prin
aceasta, locul lui fundamental în viata copilului.
Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare la care este evidenta o
lupta a contrariilor, un efort de depasire, având rol de propulsare în procesul
obiectiv al dezvoltarii; jocul este o realitate permanenta, cu mare mobilitate pe
scara vârstelor. Evolutia sa în raport cu dezvoltarea îi determina, în diverse
momente, locuri si roluri diferite, dar este cert faptul ca nu lipseste, indiferent de
vârsta omului. Jocul se schimba odata cu varsta si el este cel care îmbina
elementele distractive cu cele de munca, de învatare. Rolul si importanta jocului
consta în faptul ca el faciliteaza procesul de asimilare, fixare si consolidare a
cunostintelor, iar datorita caracterului sau formativ influenteaza dezvoltarea
personalitatii copilului.