CURS 6

CAPITOLUL 4

REŢEAUA DE SCHIMBĂTOARE DE
CĂLDURĂ ŞI UTILITĂŢI
• Conform modelului "ceapă", după alegerea
reactorului şi a sistemului de separare şi recirculare,
urmează alegerea reţelei de schimbătoare de
căldură iar apoi necesarul de utilităţi.
• Calculul schimbătoarelor de căldură nu se face În
detaliu, în această fază a proiectării. Există o metodă
(metoda ,,Pinch") prin care se poate face alegerea
schimbătoarelor luând în considerare nivelul termic
al fluxurilor.

• Metoda se aplică nu numai la proiectarea unei noi

instalaţii, ci şi la modificarea schemelor de proces
deja existente, in scopul economisirii utilităţilor.

• Această metodă are avantajul că este rapidă.

 4.1. Curbe compozite

• Analiza recuperarii de căldură incepe cu identificarea

surselor de căldură

 "fluxuri calde"

 receptoarelor de căldură ("fluxuri reci").

Să considerăm un exemplu simplu:

• un singur flux rece şi un singur flux cald (vezi tab4.1); în

instalaţie avem ca utilităţi:
abur la 1600C şi
apă la 20° C;

bineînţeles că s-ar putea incălzi fluxul rece cu abur şi s-

ar putea răci fluxul cald cu apă, dar aceasta nu s-ar
justifica din punct de vedere economic, ducând la
consumuri mari de abur şi apă; mai bine am recupera
căldura, dacă este posibil.
• Recuperarea căldurii se va poate face numai dacă in
orice punct temperatura fluxului cald este mai mare
decât temperatura fluxului rece.

• În fig. 4.l.a. se reprezintă grafic T = fcţ(Q), unde Q-

fluxul termic (sarcina termică a aparatelor) pentru o
diferenţă minimă de temperatură intre fluxuri LJTmin
= 100 C

• Pe abscisă se poate identifica Qrecuperact,are In fig.

4.l.a. este de 11 MW.
• Zona cuprinsă intre punctul de pornire al fluxului cald şi
punctul final al fluxului rece, măsurată pe orizontală,
reprezintă căldura care nu poate fi recuperată şi care
reclamă abur pentru incălzirea fluxului rece, acesta fiind
consumul minim de energie termică (în fig.4.l.a. el find:
Qc min=3MW)
• Zona cuprinsă între punctul de pornire a fluxului rece şi
cel final al fluxului cald (pe orizontală) reprezintă fluxul
termic, ce nu poate fi recuperat şi care reclamă consum
de apă de răcire, la o sarcină termică Qr min=lMW.
• Fluxurile termice din acest exemplu s-au calculat pentru
anumite debite şi anumite produse, deci nu încercaţi să
le deduceţi dumneavoastră.
• În diagrama 4.l.a nu se poate schimba panta celor
două fluxuri dar curbele se pot translata,
schimbându-se astfel poziţia lor relativă.

• În fig. 4.l.b se arată cum fluxul rece a fost deplasat

astfel încât ∆Tmin=20 °C;

• În acest caz fluxul termic recuperat este de 10MW,

ORmin=2MW iar Qcmin=4 MW. Deci fluxul termic
recuperat depinde de ∆Tmin
• Să extindem exemplul de mai sus de mai multe fluxuri
reci şi calde.
• Considerând o schemă de proces simplă, cu două fluxuri
reci şi două fluxuri calde (fig.4.2).
• Pentru început, nu luăm in considerare posibilitatea
recuperării căldurii.
• În tabelul 4.2 se prezintă calculul sarcinilor termice ale
celor două preîncălzitoare şi celor două răcitoare ţinând
cont că Q = mc p∆T = Cp∆T ,
• unde Cp- căldura specifică, Cp- capacitatea calorică
(considerată constantă pe intervalele mici de
temperatură).
• Sarcinile termice pozitive indică incălzirea fluxurilor, iar
cele negative indică răcirea lor.
În fig. 4.3 se prezintă cele două fluxuri calde În diagrama T-
Q, cele două fluxuri fiind reprezentate separat.
• Nu mai putem să ne referim la fluxuri individuale ca la
exemplul din tabelul 4.1, ci trebuie să avem o imagine
de ansamblu a tuturor fluxurilor calde, a tuturor
surselor de căldură, de aceea se va trasa curba
compozită (fig. 4.3.b).

• Se combină curbele individuale pe domenii înguste de

temperatură .

• Un domeniu este definit pe o pantă a curbei T=fct(Q)

constantă
• Dacă se modifică panta curbei, intrăm într-un alt
domeniu; pe domeniile de temperatură în care sunt
valabile ambele curbe, panta totală a curbei
compozite este suma celor două pante.

• Curba compozită are formă segmentară şi reprezintă

un flux cald compus, adică cum s-ar comporta un flux
cald unic compus din cele două fluxuri calde.

• În mod similar se trasează curba compozită a fluxurilor

reci.
• Apoi, se trasează ambele curbe compozite în acelaşi
grafic astfel ca ∆Tmin între ele să fie de 10 °C şi apoi
pentru ∆Tmin =20 °C, ca în figura 4.5.
• Curbele din fig. 4.5.a au fost astfel trasate încât să existe
o diferenţă de temperatură ∆Tmin =1O C.

• Pentru acest caz fluxul termic maxim este de 51,5 MW.

• Dacă curba compozită rece se extinde dincolo de

începutul curbei compozite calde, schimbul de căldură
între fluxul rece şi cel cald nu mai este posibil (nu mai
există posibilitatea recuperării de căldură), fiind necesar
un răcitor suplimentar; un comentariu asemănător se
poate face la celălalt capăt al curbelor compozite, unde
ar putea apărea necesitatea unui încălzitor suplimentar.
• Cum s-a arătat şi în exemplul simplu din fig. 4.2, poziţia
relativă a curbelor se poate modifica la alegerea
inginerului, modificându-se ∆Tmin;

• În acest caz. (fig. 4.5.b), el s-a modificat la ∆Tmin=20 C,

cu modificarea corespunzătoare a sarcinilor termice ale
răcitorului şi încălzitorului;

• Se poate observa că odată cu creşterea ∆Tmin de la 10

°C 1a20 C,

• va creşte şi sarcina termică a aparatelor de răcire şi

încălzire şi deci, consumul de utilităti.
In fig. 4.6. se arată ce se întâmplă cu costurile din
sistem la schimbarea poziţiei curbelor.
• Cu cât curbele compozite se apropie mai mult, forţa
motrice a transferului scade în acel punct al procesului,
ceea ce implică o arie de transfer mai mare; la limită,
dacă cele două curbe se ating, aria de transfer va fi
infinită, deci ∆Tmin la valori mici are dezavantajul unor
arii mari de transfer termic în sistemul de recuperare a
căldurii şi de aici rezultă costuri de capital mari; dar în
aceste caz există avantajul că sarcinile termice ale
răcitoarelor şi încălzitoarelor vor fi mai mici, ceea ce va
avea ca efect scăderea consumului de utilităţi, deci a
costurilor cu energia.
• Trebuie să se facă un calcul de optimizare pentru a
determina costurile minime; curba" Total" din fig. 4.6
s-a obţinut prin însumarea costurilor de capital şi de
energie.

• Această curbă conţine un minim, în acest caz plasat

între soluţia 1 şi sol.nr. 2, deci se va alege una din
aceste două soluţii.
 4.2. Recuperea de caldura. Zona “pinch”
• Presupunând că s-a stabilit poziţia relativă a curbelor
compozite conform celor de mai sus şi deci s-a stabilit
∆Tmin optim, să observăm zona în care cele două curbe
se apropie cel mai mult; această zonă apare ca o
"contracţie" a diagramei, de unde şi denumirea de "
pinch " .
• Acest punct de " pinch " are o semnificaţie aparte.
• O regulă de bază a prezentării reţelei de schimbătoare
de căldură arată că la nici un schimbător nu poate exista
o diferenţă de temperatură mai mică decât ∆Tmin
stabilit prin analiză economică.
Cu această regulă în minte, vom împărţi procesul în două,
aşa cum se arată în fig. 4.7.
• Deasupra punctului " pinch ", exprimându-ne în termeni
de temperatură, procesul este în bilanţ termic cu Qc min
(fluxul termic minim pentru utilitatea " caldă "), iar
sistemul se comportă ca un receptor de căldură.

• Fluxul termic este primit de la utilitatea caldă şi nu este

posibilă îndepărtarea de căldură din sistem către o
utilitate oarecare.

• Sub punctul pinch, procesul este în bilanţ termic cu OR

min (fluxul termic minim pentru utilitatea rece), iar
sistemul se comportă ca o sursă de căldură, deoarece în
această zonă sistemul poate ceda căldură către utilitate,
dar nu este posibil să primească căldură din exterior.
• Să vedem dacă este posibil schimbul de căldură între
aceste două sisteme (receptor de căldură şi sursă de
căldură).

• Fig. 4.8.a arată că este posibil să se transfere căldură

de la fluxurile calde de deasupra punctului pinch
către flUxurile reci de sub punctul pinch , deoarece
fluxurile calde de deasupra au temperatura mai mare
de 150 C, iar cele reci de dedesubt a umai puţin de
140 C, adică se respectă ∆Tmin (care are valoarea de
10 C in acest exemplu).
• Fig. 4.8.b arată că nu este posibil să se transfere căldură
de la fluxurile calde de sub punctul " pinch " care au
temperatură mai mică de 150 C către fluxurile reci de
deasupra punctului " pinch " care au temperatură mai
mare de 140 C, ceea ce Înseamnă că ∆T <∆Tmin .

• Dacă alegem să transferăm un flux termic XP de

deasupra punctului pinch către zonade dedesubt, cum
se arată În fig. 4.9.a , atUnciîn zona de deasupra sa
există un deficit de flux termic în valoare de XP, care va
fi importat de la o utilitate fierbinte.

• Totodată excesul XP sub punctul pinch va trebui să fie

preluat de o utilitate rece.
• Un efect asemănător se obţine utilizând incorect
utilităţile (fig. 4.9.b şi c.).

• Ele sunt utilizate corect dacă sunt utilizate numai în

zona corectă: utilitatea caldă deasupra punctului"
pinch ", iar cea rece dedesubt.

• De exemplu: nu se va utiliza abur pentru Încălzirea

unui flux rece cu temperatura de 100 C dacă punctul"
pinch " este de 140 - 150 C şi nu se foloseşte apă de
răcire pentru răcirea unui flux cald cu temperatura de
200 C.
• Cu alte cuvinte pentru a realiza sarcinile termice Qc
min şi QR mm irtginerul nu are voie să transfere
căldură dintr-o zonă În alta a diagramei traversând
punctul" pinch " prin două puncte:

1. Transfer de căldură proces – proces

2. Utilizarea incorectă el utilităţilor.