Colegiul Economic Buzău

Materiale din sticlă

Elev: Horhocea Mihai-Sebastian

Clasa: X E
 Primele forme de sticlă
• Se menționează în Istoria naturală o poveste despre descoperirea sticlei.
• Un grup de marinari fenicieni de pe un vas ce transporta sodă a venit la țărm spre a
face focul.
• Plaja întinsă era plină de nisip, dar nici un bolovan pentru a ține vasul la foc.
Marinarilor le-a venit ideea de a folosi câțiva bulgări de sodă de pe corabie.
• Dimineață, scormonind din întâmplare prin cenușa focului, un marinar a găsit
câteva pietricele lucioase, care nu semănau cu nici un material obișnuit. Erau
bucățele de sticlă.
 Despre sticlă...
• Sticlele sunt materiale amorfe (necristalizate), cu rezistență mecanică și duritate
mare, cu coeficient de dilatare mic.
• La temperaturi mai înalte se comportă ca lichidele subrăcite cu vâscozitate mare.
Nu au punct de topire definit.
• Prin încălzire se înmoaie treptat, până la lichefiere, ceea ce permite prelucrarea
sticlei prin suflare, presare, turnare, laminare.

Produs finit
Prelucrare
 Modalitate de obținere
• Sticlele se obțin, în general, prin topirea în cuptoare speciale a unui amestec
format din nisip de cuarț, piatră de var, carbonat de sodiu(sau de potasiu) și
materiale auxiliare.
• Proprietățile fizice ale sticlelor sunt determinate de compoziția lor.
 Varietăți ale sticlei
1.Sticla obișnuită (sticla de sodiu sau potasiu)

• Sticla de sodiu are compoziția aproximativă 6SiO2·CaO·Na2O. Se întrebuințează la

fabricarea geamurilor și a ambalajelor de sticlă. Sticla de potasiu are compoziția
 6SiO2·CaO·K2O și este rezistentă la variații de temperatură. Se folosește la
fabricarea vaselor de laborator.
2. Cristalul (sticla de plumb)

• Cristalul (sticlă de plumb) este o sticlă în care sodiul și calciul s-au înlocuit cu
potasiu și plumb (6SiO2·PbO·K2O) și se caracterizează prin proprietăți de refracție
bune și densitate mare.
• Flintul și ștrasul conțin un procent de plumb mai mare decât cristalul. Flintul se
folosește pentru prisme și lentile optice.
3.Sticla Jena, Pyrex sau Duran
• Prin adăugarea unor cantități mici de oxid de aluminiu (Al2O3) sau trioxid de bor
(B2O3) se obțin sticle rezistente la variații bruște de temperatură care se folosesc la
fabricarea vaselor de laborator. Au o rezistență chimică mare și un coeficient de
dilatare mic.
4. Sticlele colorate
• Se obțin dacă se adaugă în topitură unii oxizi metalici (de Fe,Co,Cr,Cu etc.), care formează

silicații colorați. În industria sticlei se utilizează drept coloranți un număr foarte mare de

substanțe care se încadrează de obicei în trei categorii: coloranții ionici, coloranții moleculari

și coloranții coloidali.

• Sticlele colorate se topesc în creuzete cu capacități de ordinul sutelor de litri sau în cuptoare

mici în care temperatura, și mai ales caracterul mediului, se pot controla riguros.

• Sticlele colorate se utilizează, în afara obiectelor de menaj, în numeroase domenii

importante.
 Tipuri de coloranți
• Coloranții ionici sunt, în general, oxizii metalici. De exemplu, sticla roșie conține și oxid de cupru, sticla

galbenă sulfat de cadmiu, sticla albastră oxid de cobalt, sticla verde oxid de crom, sticla violetă oxid de

mangan.

• Coloranții moleculari sunt reprezentați de seleniu care dă o culoare roz, de sulf care dă o culoare galbenă

sau galbenă-cafenie si mai ales de sulfurile și seleniurile diferitelor elemente.

• Coloranții coloidali sunt, de fapt, metalele care, prin tratamente termice adecvate, sunt dispersate sub

formă de soluție coloidală imprimând sticlei culori ce depind de dimensiunile particulelor coloidale.

Astfel, aurul fin dispersat în sticlă dă o culoare roșie-rubinie foarte frumoasă. Argintul dă nuanțe de la

galben la cafeniu.
 Consumatori de sticlă colorată
• Marii consumatori de sticlă colorată sunt transporturile aeriene, navele, terestre.
• Semnalizările luminoase în transporturi au o deosebită importanță; culorile utilizate
de obicei fiind roșul, verdele, albastrul și galbenul.
• Sticlele colorate se utilizează și drept filtre pentru anumite radiații.
• Filtrele colorate intra în componenta unor aparate optice sau de analiză, utilizate în
laboratoare de fizică, chimie sau tehnică fotografică.
 Reciclare sticlă
• Procesul este simplu: sticlele sunt spălate, sortate după culoare, sparte, măcinate,
apoi se elimină impuritățile (etichete, hârtie, metal etc.), iar măcinătura este topită
și transformată în granule – materia primă pentru diversele utilizări ale sticlei
reciclate.
• Reciclarea necesită separarea pe culori și îndepărtarea spărturilor, deoarece nu se
pot fabrica ambalaje noi de sticlă transparentă din sticlă maro sau verde.
 Știați că...
• Sticla este un produs 100% natural (realizat din nisip de cuarţ, calcar şi sodă calcinată), durabil,

inert şi inactiv biologic (nu afectează în niciun fel calitatea şi proprietăţile produsului conţinut)?

• Sticla poate fi reciclată prin topire la infinit, fără a-și pierde proprietățile; la fel ca în cazul

aluminiului (din dozele de bere, suc), costurile de reciclare sunt mai mici decât cele de

producție a sticlei din materii prime, economisind astfel energie?

• Sticla se descompune în cca. 1 milion de ani, fiind cel mai rezistent deșeu (urmată de PET, pe

locul al doilea, cu o durată de viață de cel mult 1.000 de ani

• Din acest motiv, sticla este unul din cele mai sănătoase ambalaje pentru produsele alimentare

(apă, bere, vin, sucuri, sosuri, etc.), nemodificându-le proprietățile și gustul, dar și pentru

depozitarea diverselor produse corozive, întrucât este indestructibilă la coroziune.

Vă mulțumesc!