Teatrul de păpuși

din Japonia
Bibliografie

 „Lumea teatrului japonez” – Octavian Simu,

 „Actorul pe calea fără urmă” – George Banu.
 Informaţii pertinente ne sunt oferite şi de Antoine Vitez sau
Jaques Chesnais.
 Toate sursele menţionate acceptă ideea structurării teatrului de
păpuşi din Japonia sub influenţa artei de acelaşi tip din China.
 În secolul VII se pare că vin primele trupe ambulante de
păpuşari din zona continentală.
 Modul de asimilare al acestor influenţe a generat, însă, forme
noi care, ulterior, au schimbat lumea teatrului de animaţie din
întreaga lume.
 Secolul al XI-lea – „Eseu despre păpuşarii Kairai”
 păpuşarii erau, în fapt, crescători de animale, nomazi;
 Păpuşile (kairai) lor erau mici, rudimentare, animate de un
singur păpuşar.
Și totuși

 Începuturile artei spectacolului de păpuși sunt legate de

ritualuri și viața templelor;
 păpuşa principală, de regulă, reprezenta zeitatea care patrona
sanctuarul; exemplu: sanctuarul Nishi no Miga era închinat
zeului Ebisu-gami „stăpân al marelui zăvor al fericirii şi al
fabricării banilor” iar păpuşarul care semna se numea Ebisu-
mawashi – mânuitor de Ebisu;
 conflicte simple, lipsite de structuri dramatice clare;

 
Începând cu secolul al XIII-lea – laicizarea treptată a spectacolului

 atestată prin prezenţa păpuşilor în festivaluri organizate cu

prilejul unor sărbători diverse;
 este consemnată fixarea păpuşarilor în localități cu o anumită
prosperitate, fapt ce ne duce cu gândul la necesitatea finanţării
unor astfel de spectacole, dar şi în preajma unor situri
religioase (temple budiste) ajutând la răspândirea doctrinelor
respective;
Secolul XV - a doua jumătate a secolului al XVI-lea

 s-a îmbunătăţit atât tehnica de animare, cât şi modul de

structurare al conflictului şi caracterelor dramatice;
 arta păpușarilor primeşte influenţe din partea teatrului No şi a
comediilor de tip Kyogen;
 apare consemnat într-o cronică faptul că păpuşarii au fost
invitaţi la curtea imperială pentru a-şi demonstra măiestria,
ceea ce dovedeşte că arta lor se bucura de o mare preţuire.
 Menestrelii îşi ritmau cântecele cu scurte lovituri de evantai;
 shamisen-ul a apărut ca urmare a producerii unor modificări a
unui instrument importat din China – jamisen-ul – un fel de
chitară cu trei corzi .
 Joruri erau cântece dramatizate, păpuşile având rolul de a ajuta
spectatorul să vizualizeze întâmplările povestite.
 În această etapă apar premisele care au permis dezvoltarea
unui nou tip de spectacol JORURI prin combinarea a trei
elemente: marioneta, arta recitatorilor (aşa numiţii joruri –
termenul trimite direct la o baladă foarte apreciată despre
prinţesa Joruri şi viteazul Yoshitsune, erou emblematic al
cavaleriei japoneze), măiestria cântăreţilor la instrumentul
Shamisen (samisen).
 La începutul secolului al XVII-lea au fost combinate textul
baladei joruri, sonorietățile shamisem-ului și jocul păpușii (cu
sau fără fire) și, astfel, a apărut un nou tip de spectacol ningyo-
joruri sau ayatsuri-joruri (teatru de marionete joruri).
 Atragerea publicului era determinată şi de includerea unor
subiecte noi:
 legende populare,
 evenimente istorice, mai vechi sau mai noi (faptele
samurailor),
 războaie pentru succesiunea la tronul imperial,
 aspecte religioase budiste sau shinto-iste (practici sacre).
În secolul al XVII-lea recitalurile de tip joruri cunosc o
puternică dezvoltare

 încep să se manifeste ca o formă de divertisment cu păpuşi -

ningyo-joruri.
 1616 este consemnat la EDO un teatru stabil de
păpuşi/marionete;
 1625 – 1690 este o perioadă de evoluţie şi perfecţionare
permanentă, de diversificare a tehnicilor de animare şi
construcţie a marionetelor; noi stiluri şi şcoli;
 1657 – un mare incendiu la EDO este distrus teatrul de
marionete şi foarte mulţi păpuşari pleacă în zona Kansai-Kyoto
şi Osaka. Ca urmare Osaka devine capitala acestei arte.
 Apar zone de concentrare a păpuşarilor - asistăm la
profesionalizarea definitivă a cestei meserii;
 Preluarea măiestriei animării este garantată de relaţiile
maiestru-ucenic;
Începând cu secolul al XVIII -lea

 istoria culturii japoneze începe să consemneze numele a

numeroşi păpuşari japonezi dar şi a numeroşi dramaturgi de
profil.
 Dezvoltarea a început în vest şi s-a desăvârşit în EDO (Tokio
de astăzi);
 un moment important în istoria acestei forme de spectacol este
marcat de anul 1734 când YOSHIDO BUNZABURO a iniţiat
animarea păpuşilor în trei persoane, simultan;
 până atunci păpuşile erau mânuite de o persoană, maxim două,
dar aveau sistem de animare interior (ochi, sprâncene mişcate);
 a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, totuşi, un declin al
spectacolului de gen în Osaka, dar prezența Kabuki devine mai
puternică;
 necesară perfecţionarea păpuşilor şi astfel, apare BUNRAKU,
care pune pe prim-plan prezenţa păpuşii marcată de:
 rigoare tehnică,
 expresivitate,
 plasarea textului în plan secund.
Păpușa BUNRAKU

 Denumirea acestui tip de păpuşă este dată de numele unui

întreprinzător proprietar de teatru, din Osaka, UEMURA
BUNRAKU KEN (1737-1810) – trupa sa fiind singura care a
supravieţuit dezintegrării teatrelor de marionete din acea
perioadă.
 În scop strict comercial, el reia câteva piese de păpuşi mai
vechi iar succesul îl determină să continue.
 În 1909, titlurile teatrului Bunraku au fost transmise de la
familia Uemura la industria de diverstisment Shochiku.
 Goryo-Bunraku-za a ars,din temelii, în 1926 și -în 1930 -, un
nou teatru Bunraku-za a fost construit lângă Yotsubashi.
 La sfârșitul celui de-al doilea razboi mondial, dintre toate
teatrele care trebuiau reconstruite, după ce fuseseră
tranformate în cenușă, în raidurile aeriene, primul a fost
Yotsubashi Bunraku-za.
 Aceasta s-a intamplat pentru că se considera că Bunraku nu
este numai un produs faimos – marcă pentru Osaka -, dar și o
artă tradițională cu prestigiu mondial care trebuie pastrată.
De remarcat :

 teatrul de păpuşi nipon se adresează, cu precădere, adulţilor;

 repertoriul cuprinde o dramaturgie importantă;
 lipsesc structurile satirice şi umoristice;
 păpuşile bunraku au 2/3 sau 3/4 din mărimea naturală a unui
actor - măsoară între 1 şi 1,2 metri;
 greutatea personajelor masculine - până la 20 kg (un războinic
echipat), a celor feminine – până la 10 kg; personajele
principale sunt mai grele decât cele secundare.
sistemele tehnice au evoluat în timp:

 1734 – s-a umflat abdomenul păpuşii şi a apărut cel de-al

mânuitor (folosit pentru membrele inferioare),
 1736 – apar degetele articulate,
 1747 – îşi putea mişca şi urechile,
CAPUL

 sistemele existente în interiorul capului asigură păpuşilor o

mimică, senzaţia de autenticitate;
 Capetele păpușilor sunt sculpate (din lemn) și sunt goale pe
dinăuntru, fiind puse deasupra unei tije speciale (din lemn)
numit dogushi, care este plasată, printr-o gaură, într-o placă ce
reprezintă umerii; cu acesta animă păpușarul șef papușa/capul.
 figurile masculine sunt construite mai îngrijit decât cele
feminine, pot avea o gamă mai largă de expresii, roluri mai
dificile şi mai ample;
 figurile feminine au doar un sistem pentru mişcarea ochilor
(pot râde, pot plânge), faţa albă, părul negru cu pieptănături
sofisticate; capul păpuşii este finisat cu grijă, dar pe o singură
parte – în faţă; nu au picioare - senzaţia de plutire,
 au între 60 şi 120 părţi componente;
 Costumele apropiate de cele din kabuki: roşu, negru, albastru
deschis, galben, cafeniu-tabac.

 Astăzi nu se mai cunoaşte tehnica îmbinării celor 120 de

componente şi nici formula lacurilor pentru culori;
 unele păpuşi utilizate au 200-300 de ani. Sunt luate măsuri
speciale – sunt învelite în hârtie de mătase şi ţinute sub clopote
de sticlă.
ANIMAREA

 Seful echipei – OMO-ZUKAI: animă capul şi mâna dreaptă;

 este încălţat cu papuci speciali, astfel încât să domine scena;
 îmbrăcămintea nu este complet neagră; el nu este „invizibil”
spectatorului;
 are cea mai bogată experienţă şi abilitate, capacitatea de a
susţine până la sfârşit rolul; capul este animat cu mâna stângă,
braţul drept cu mâna dreaptă;
 HIDARI –ZUKAI – al doilea păpuşar: animă mâna stângă;

 ASHI – ZUKAI – animă partea inferioară a păpuşii, care are

picioare la bărbaţi și doar fustă la femei.
 Sunt stabilite reguli fixe de mişcare, care să determine
sincronizarea mişcărilor şi să confere „naturaleţe”.
Spaţiul de joc

 este divizat în trei segmente, ce permit animarea, plasarea

decorurilor şi a fundalului, după reguli bine stabilite.
 Între extrema scenei de sus și extrema scenei de jos exista trei
partiții scenice, cunoscute ca „balustrade” (tesuri).
 Aria din spatele celei de a doua partiții este numita “groapa”
(funazoko, tradus literal ca „fund de corabie”) și aici stau
păpușarii. Este cu o treapta mai jos decat scena principala.
Când păpușile se mișcă, picioarele lor se mișcă de-a lungul
balustradelor, creând iluzia faptului că ele într-adevar merg pe
jos.
 În dreapta scenei stă recitatorul TAYU-ul, maestru al stilului
recitativ cu un pupitru în faşă pe care este aşezat libretul;
 el susţine toate dialogurile, adaptându-şi vocea , intonaţiile şi
fizionomia caracterului personajului.
 Cântăreţul sau cântăreţii de shamisen stau în stânga.
DRAMATURGIA TEATRULUI DE PĂPUȘI

 teatrul de păpuşi nipon se adresează adulţilor,

 repertoriul cuprinde o dramaturgie importantă,
 lipsesc aluziile satirice şi umoristice.
 Prima formă bine structurată este aceea de Joruri – denumire
dată de numele unei prințese căreia i-a fost dedicată o baladă
în care era prezentată povestea de iubire dintre aceasta și
viteazul Ushiwara Maru.
 Cercetările plasează apariția baladei la jumătatea secolului al
XV-lea.
 Termenul definește, în fapt, cel mai pur lapis lazuli.
 Această baladă a permis structurarea genului numit Joruri.
 Inițial acest gen era interpretat de rapsozi profani numiți
KATARI sau de călugări orbi, rătăcitori, cu capul ras,
KUGUTSU (care se presupuneau că utilizau, în animare,
magia), care se acompaniau de un instrument muzical – biwa
(lăută), fapt pentru care purtau numele de călugări biwa.
 Un moment important este reprezentat de creația lui
Chikamatsu Monzaemon (1653 – 1725), supranumit
Shakespeare al Japoniei.
 El rafinează acest tip de text și îl duce în zona cultă. Scrie și
piese pentru teatru kabuki. Debutul său este legat de lumea
păpușilor, prin piesa „Urmașii lui Soga”, compusă pentru unul
dintre cei mai de seamă recitatori ai vremii.
 Se presupune că ar fi scris aproximativ 140 de piese pentru
marionete , unele în colaborare. Dintre acestea 51 au fost
atribuite, cu certitudine, lui Chikamatsu.
 Tematica abordată cuprinde referiri la:
 valorile morale ale societății
 arta timpului și rolul ei în viața societății
 organizarea cetăților și armatei
 viața cotidiană
 filozofie și religie .