Bulevardul Copou

In secolul al XIX-lea
Copoul nostru a sa frumusețe este lipsa de toate frumusețile, și
tocmai aceasta face că Copoul este o plimbare singură și unică în
felul său între toate plimbarile […]. Poetul care a cântat:
,,Frunză verde de bostan,
Pe dealul Copoului
Rău mă dor călcâile!’’
a înțeles foarte bine frumusețea plrimbării Iașilor. În adevăr,
închipuiește-ți spinarea lată ca un șes al unui deal gol, această
spinare păscută de bivolii boierilor, vacile jidovilor, caii slujitorilor
agiei și măgarii băieșilor, mărginită de o parte cu valea Cârligului,
de cealaltă cu valea de către Păcurari, având în dosu-i, ca hotar,
bariera Copoului și stâlpii risipiți ai grădinii publice, și înainte-ți
redul în fund ca corp de armie, și, ca aripi, viile domniei
Regensburg și alte acum plantate — iată Copoul, iată plimbarea
favorită a concetățenilor noștri, adică un loc întins, primăvara
verde, vara galben, toamna negru de glod și numai iarna mai curat,
adică alb, fără nici un copac, fără o șosea cât de rea, având ca
singură varietate grămezile de gunoi, ce cotiugele boierești aruncă
în toată ziua. (Mihail Kogălniceanu, Tainele inimei)
Parcul datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, amenajarea
sa începând în anii 1833-1834 sub domnia lui Mihail Sturza. Situat
într-o zonă ale cărei spații verzi deveniseră populare în rândul
conducătorilor Moldovei încă din a doua jumătate a secolului al
XVII-lea, parcul a trecut prin mai multe etape de dezvoltare,
atingându-și maximul de suprafață (19 hectare) și potențial estetic
spre sfârșitul secolului al XIX-lea. În imaginarul colectiv parcul a
devenit un loc simbolic și se întinde astăzi pe circa 10 hectare,
bucurându-se de o compoziție peisagistică care a fost descrisă ca fiind
unică în Moldova.
În centrul parcului este situat unul dintre cele mai vechi monumente
din istoria modernă a țării, Obeliscul cu lei, ridicat după planurile lui 
Gheorghe Asachi în cinstea domnitorului moldovean și a puterilor 
suzerane și protectoare sub a căror influență se aflau Principatele
Române. Grădina – dominată de tei ale căror flori sunt un simbol
recurent în poezia eminesciană, găzduiește Teiul lui Eminescu. Mai
multe busturi dedicate unor personalități ale culturii române străjuiesc
aleile principale, iar parcul rămâne o destinație populară în rândul Grădina Copou
localnicilor și al turiștilor
Cel dintai local în care s-a adăpostit Teatrul Naţional din Iaşi au fost casele doctorului Pereţ, situate într-un colţ al
pieţei unde s-a ridicat de curând şi Teatrul actual. Clădirea însă fiind veche, în partea stricată şi improprie pentru
teatru, acesta a fost mutat după câţiva ani în Podul Verde (Strada Carol de astăzi).

Teatrul avea trei rânduri de loji deasupra

cărora se întindea galeria. Localul era
luminat de un policandru mare cu
lumânari de ceară, apoi de spermanţet şi
de câteva candelabre ţintuite pe nişte
stâlpi groşi uniformi şi urâţi ce
despărţeau lojile de sus până jos.
Policandrul se cobora aprins gata din
pod, printr-o deschizătură rotundă
acoperită cu două obloane. Boierimea
din Iaşi a dat o reprezentaţie, în folosul
săracilor. S-a jucat o comedioară
franceză şi două româneşti.
În 1860 M. Kogălniceanu, Click icon to add picture
întemeiază Universitatea din Iaşi,
cu sediul în fosta casă Costache
Ghica, unde actualmente se
găseşte filiala ieşeană a
Academiei.
În 1842, în capătul Copoului, mai sus de grădina Pester, Mihail
Kogălniceanu, a construit o vilă cu foişor, înconjurată de grădină, vie şi
pomet. Aici va locui Mihail Sadoveanu mai târziu.