IRAN

Pozitia
geografica
Iran face parte din categoria statelor
din sud-vestul Asiei (Orientul
Mijlociu), cu iesire la Golful Persic
si la Golful Oman.
Vecinii Iranului sunt :
- la nord Armenia , Azerbaidjan ,
Marea Caspica si Turkmenistan
- la est Afganistan si Pakistan
- la sud Golful Oman si Golful
Persic
- la vest Irak
- la nord-vest Turcia si Azerbaidjan
 Istorie
În sud-vest se dezvoltă între mileniile III î.Hr.-I î.Hr. regatul Elam, puternic influențat de civilizațiile
mesopotamiene. La sfârșitul mileniului II î.Hr. pe teritoriul Iranului se stabilesc triburile indo-europene ale
mezilor și perșilor venite din nord. Triburile perșilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), sunt unificate,
potrivit tradiției, către anul 700 î.Hr..
Cyrus II cel Mare (559 î.Hr.-529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalități ale antichității, transformă în
numai 3 decenii Persia, dintr-o putere locală în cel mai vast și puternic imperiu al Orientului. Persia include
în hotarele sale Asia Mică până la Marea Egee, cu toate coloniile grecești ale Ioniei.
Imperiul Persan (condus de dinastia Ahemenizilr) se întinde de la Indus până în Egipt, Asia Mică și Tracia,
eșuând însă în tentativa de îngenunchere a Greciei. Cucerit de Alexandru Macedon, Imperiul Persan dă
naștere lumii elenistice, apoi devine nucleul regatelor Part și Sasanid , 2 puternice state în permanentă
rivalitate cu Imperiul Roman. Cucerit de arabi, Iranul adoptă islamismul, dar se desprinde treptat în secolele
IX-X din Califatul Arab. Ismail I pune bazele unui nou stat iranian centralizat, care ajunge la o remarcabilă
strălucire sub Abbas I cel Mare . Persia cunoaște o perioadă de declin, pierzând, în războaiele cu Rusia,
Gruzia, Daghestanul, Azerbaidjanul de Nord și Armenia de Nord cu Erevanul. În a II-a jumătate a secolului
XIX, influența britanică și rusă, devin predominante, cele 2 state împărțind Persia, prin tratatul din 1907, în 2
zone de influență. Sub dinastia Pahlavi, îndeosebi după al II-lea razboi mondial, este urmărită modernizarea
structurilor economice, sociale și politice, precum și europenizarea instituțiilor, apelându-se la resursele
oferite de exploatarea zăcămintelor de țiței care transformaseră Iranul într-unul din marii producători
mondiali.
Mișcările antiguvernamentale laice, dar îndeosebi religioase, generalizate în 1978 în majoritatea provinciilor, au
ca urmare părăsirea la 16 ianuarie 1979 a țării de către șahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr , aliat fidel al
S.U.A. și preluarea puterii de către Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu ayatollahul Ruhollah Khomeiny,
care proclama la 1 aprilie 1979 Iranul republică islamică. Noua Constituție aprobată de un referendum la 2-3
decembrie 1979, transformă Iranul într-un stat confesional Islamic. Vechea dispută de frontieră în zona râului
Șatt-el Arab servește în septembrie 1980 Irakului ca pretext pentru a ataca Iranul (Saddam Husein, conducătorul
Irak-ului, dorind să anexeze regiunea iraniană, Kuzestan), îndelungatul conflict dintre cele 2 state (1980-1988)
soldându-se cu grele pierderi în oameni (peste 1.000.000 de morți iranieni) și impresionante distrugeri
materiale. Epuizanta confruntare se încheie în august 1988, prin acceptarea de către Iran a Rezoluției nr. 598 a
Consiliului de Securitate al O.N.U., care prevede încetarea imediată a tuturor ostilităților. Criza ostaticilor
ambasadei S.U.A din Teheran (1979-1981), duce la ruperea relațiilor diplomatice americano-iraniene (7 aprilie
1980). După moartea imamului Khomeiny (3 iunie 1989), persoanele care s-au succedat la conducere Iranului
au continuat și continuă politica de distanțare față de statele occidentale și de sprijinire a mișcărilor islamice
militante din lume.
 Demografie
Populația Iranului este formată din perși:
65%, azeri și alte popoare turcice: circa
20%, kurzi: 8%, arabi: 2%, armeni etc.
Cea mai mare parte a locuitorilor sunt
stabiliți în Nordul și Nord-Vestul țării.
Circa 1/3 din suprafața Iranului (cele 3
deșerturi) este aproape nelocuită.
Natalitate: 40‰, mortalitate: 8‰.
Populație urbană: 57%.

Indictorii arata ca populatia Iranului

creste:
2000 - 66.125 mln.;
2005 - 69.421 mln;
2010 - 74.276 mln;
 Limba
Limba oficială a Iranului este persana (farsi). Limba persană are aproximativ 71.000.000 de vorbitori ca
limbă maternă și alte circa 31.000.000 ca limbă secundară. Este limba oficială în Iran, Afganistan (alături de afgana)
și Tadjikistan (dialectul tadgic, considerat în trecut limbă separată din motive mai mult politice decît lingvistice).
Minorități persanofone se găsesc în Uzbekistan și în diasporă în India, Pakistan, S.U.A, Israel. Încă din antichitate,
persana a fost o limbă importantă, fiind limba principală a Persiei, unul din cele mai puternice state asiatice. După
cucerirea islamică, persana a devenit una din limbile principale ale culturii islamice din Asia, fiind folosită ca limbă
de prestigiu în întreaga Asie Centrală și de Sud, inclusiv de popoare care nu vorbeau persana ca limbă maternă. În
subcontinentul indian, persana a fost limba oficială a împăraților moguli, abia în 1842 colonizatorii britanici luând
măsuri de înlocuire a acesteia cu engleza. Tradițional se folosește alfabetul arab modificat. Acesta a fost adoptat
cam la 150 de ani după cucerirea islamică. Înainte de aceasta se foloseau două alfabete indigene: Pahlavi (o
versiune a alfabetului arameic) și dîndapirak. În U.R.S.S s-a folosit și alfabetul latin (după revoluția bolșevică până la
sfârșitul anilor 1930) și alfabetul chirilic (de la sfârșitul anilor '30), pentru dialectul tagic, declarat limbă separată.
Alfabetul chirilic se mai folosește și în zilele noastre în Tadjikistan. O scriere pe baza alfabetului latin a fost creată cu
50 de ani în urmă de Mahomed Keyvan, în Iran. Scrierea oficială în Iran și Afganistan este bazată pe alfabetul arab.
Dialecte:
persana de vest, folosită în Iran
dari este numele dialectului estic, folosit în Afganistan.
tagic este dialectul folosit în Tadjikistan, scris cu alfabet chirilic și considerat de ruși ca limbă separată.
hazară, folosit în Afganistan de poporul hazar.
buhărean, folosit în Uzbekistan (numele provine de la orașul Buhara) și de emigranți în Israel.
Religia majoritară în Iran este islamul. Aproximativ
98% dintre iranieni aparțin acestei religi.
Majoritatea musulmanilor iranieni sunt șiiți, islamul
șiit fiind religie de stat. Alte religii majoritare în
afară de islam sunt creștinismul, hinduismul,
iudaismul, bahá'í și zoroastrismul. Zoroastrismul
este vechea religie oficială a Persiei, religie înlocuită
cu islamul după cucerirea arabă din secolul al VII-
lea. Astăzi mai există în Iran mici comunități cu
propriile lor temple și preoți. De multe ori
persoanele nemusulmane din Iran sunt agresate și
supuse la convertiri forțate.
 Conditia femeii
In Islam femeile sunt tratate ca cetateni de mana a doua, ca proprietati si vinovate din oficiu daca demnitatea
lor se zvoneste ca a fost intinata. Uneori, sunt victime ale razbunarii pentru faptele rudelor barbati.
Situatia drepturilor civile din Iran este insa criticata constant de organizatiile internationale si guvernele
occidentale. Una din tintele criticilor e faptul ca femeile nu au voie sa plece in strainatate fara o aprobare
oficiala. In Iran, cele mai multe hoteluri nu permit unei femei nici sa se cazeze daca este singura.
Potrivit Constitutiei islamice bazate pe Sharia, doar un membru al familiei (sot, frate, tata sau fiu) are
dreptul de a vedea o femeie fara val, la domiciliul sau.
Virsta legala de casatorie la femei este 13 ani, iar la barbate- 15 ani. O noua lege adoptata in Iran permite
unui tata sa se casatoreasca cu fiica lui vitrega cand aceasta implineste 13 ani.
 Verdele simbolizeaza natura, fericirea, vitalitatea,
limba persona si islamul

Albul semnifica pacea

Rosul- viata, curajul, dragostea si caldura