Universitatea din Craiova

Facultatea de Litere
Departamentul de Comunicare, Jurnalism și Știinţele
Educaţiei

EDUCAȚIE TIMPURIE

Domeniile dezvoltării

Lector univ. dr. Aida Stoian

 Sunt numeroase modalităţi de clasificare a
domeniilor dezvoltării. Cea mai răspîndită clasificare
(după B. Bloom), cuprinde 3 domenii:
• fizic
• cognitiv
• socioemoţional
Conceptul, conform căruia copilul este un tot întreg,
are la bază principiul că toate domeniile creşterii şi
dezvoltării umane sunt legate între ele.
 Domeniul dezvoltării fizice
Creşterea fizică este un proces strict individual, care se
manifestă prin modificarea formelor şi proprietăţilor,
precum şi a dimensiunilor întregului corp, servind drept
indiciu al sănătăţii şi stării satisfăcătoare a copilului.
Dezvoltarea motorie constă în abilitatea copilului de a se
mişca şi a exercita controlul asupra diverselor părţi ale
corpului său.
Mişcările de motricitate grosieră sunt acelea ce implică
folosirea grupurilor mari de muşchi, cum ar fi mersul,
săriturile, înotul şi mişcările nelocomotorii — şezutul,
împingerea şi tragerea obiectelor. Abilităţile motorii fine
includ construirea din cuburi, încheierea nasturilor şi tragerea
fermoarelor, folosirea creionului/pixului la desenare/scris.
 Domeniul dezvoltării cognitive

Vizează implicarea tuturor proceselor psihice şi

achiziţiile copilului în planul:
 percepţiilor,
 reprezentărilor,
 deprinderilor,
 obişnuinţelor,
 abilităţilor.
 Dezvoltarea perceptivă

 se referă la utilizarea tot mai complexă a informaţiei

primite prin intermediul simţurilor: văzului, auzului,
simţului tactil/atingere, mirosului, gustului şi poziţiei
corpului.
 Percepţia se referă la modul în care un simţ sau
combinaţia dintre mai multe simţuri este folosită
pentru a selecta aspecte specifice ale mediului (culori,
dimensiuni, forme, sunete, gusturi, texturi, parfumuri
etc.), asupra cărora e necesar să se insiste pentru a
putea distinge care detalii au importanţă, pentru a
cunoaşte căror deosebiri trebuie să li se acorde
atenţie.
 Bazele sistemului perceptiv sunt puse deja la
momentul naşterii.

 Prin experienţă, învăţare şi maturizare, percepţia se

dezvoltă printr-un proces coordonat şi unitar de
prelucrare a informaţiei complexe şi de remarcare a
celor mai mici asemănări şi deosebiri.

 Percepţia este baza cunoaşterii.

 Dezvoltarea cognitivă
constituie un proces permanent prin interacţiunea
copilului cu persoane, obiecte, participarea la diverse
evenimente ce au loc în mediul înconjurător.
Procesul cognitiv include astfel de activităţi mintale
cum ar fi:
 descoperirea,
 interpretarea,
 divizarea,
 clasificarea
 memorizarea informaţiei
 În cazul preşcolarilor, procesul cognitiv include
abilităţile de:
 receptare,
 prelucrare,
 evaluare a ideilor,
 de judecată,
 de soluţionare a problemelor,
 de înţelegere a regulilor şi conceptelor noi,
 de previziune şi de vizualizare a posibilităţilor şi
consecvenţelor.
 Dezvoltarea vorbirii

Limba poate fi definită ca sistem de simboluri

rostite, scrise sau exprimate prin gesturi.
Limba este un sistem care le permite fiinţelor
umane să comunice între ele.
Dezvoltarea normală a vorbirii are loc pe secvenţe.
Dezvoltarea vorbirii (limbajul) este influenţată de
dezvoltarea generală a copilului: cognitivă, socială,
perceptivă şi neuro-musculară.
De asemenea, dezvoltarea vorbirii depinde de
calitatea şi volumul vocii auzite, cu alte cuvinte de
calitatea şi volumul stimulilor verbali.
 Domeniul dezvoltării emoţionale
şi sociale
Dezvoltarea emoţională şi socială
 se referă la sentimentele copilului faţă de propria
persoană şi relaţia lui cu alte persoane, la
comportamentul copilului şi reacţiile sale în cadrul
jocului şi lucrului, legătura emoţională formată între
copil şi părinţii săi sau persoanele care îl îngrijesc,
relaţia dintre copil şi alţi membri ai familiei sau prieteni.
 Alte aspecte fundamentale ale dezvoltării emoţionale
şi sociale sunt asumarea rolurilor specifice genului
copilului, independenţa, autonomia, simţul moralităţii,
încrederea, acceptarea regulilor.
 Dezvoltarea emoţională

Uneori acest tip de dezvoltare se numeşte dezvoltare

personală şi constituie o parte extrem de importantă a
dezvoltării timpurii a copilului.
Emoţiile copilului se diversifică în timp ce el reacţionează la
diverse evenimente printr-un spectru larg de sentimente.
În perioada micii copilării sunt însuşite unele abilităţi
emoţionale: capacitatea de a accepta şi a exprima sentimente,
de a înţelege sentimentele altora, capacitatea de a reacţiona la
schimbări, de a judeca, de a cunoaşte şi de a primi plăcere de la
senzaţia de deţinere a controlului, influenţei, abilităţi de a avea
grijă de propria persoană.
În afară de aceasta, la cea mai fragedă vîrstă copilul devine
conştient de natura sa socială.
 Dezvoltarea socială
 începe din prima zi de viaţă în interacţiunea cu părinţii şi cu alţi
membri ai familiei.
 Interacţiunea cu alţii înseamnă dezvoltare. Copiii îşi formează diverse
abilităţi de comunicare socială pe parcursul primilor ani de viaţă. Ei
învaţă să se bucure de compania altor persoane, în afară de părinţi, şi
să aibă încredere în ele.
 În relaţiile lor cu alte persoane, copiii învaţă diverse modalităţi de
cooperare, de exprimare a dezacordului, de împărtăşire a
sentimentelor, de comunicare şi de afirmare în cadrul grupului; copiii
învaţă să activeze în calitate de membri ai unui grup — să participe în
activităţi de echipă, să se adapteze la aşteptările altor membri, să
respecte drepturile şi sentimentele altora.
 În afară de aceasta, copiii învaţă cum să-şi exprime emoţiile într-un
mod acceptabil în cultura respectivă.
Factorii care determină creşterea şi dezvoltarea
copilului