ROMA ANTICĂ

Roma antică a fost un oraş-stat

a cărui istorie se întinde în
perioada de timp cuprinsă între
753 î.Hr. şi 476 d.Hr. Pe
parcursul existenţei sale de
douăsprezece secole, civilizaţia
romană a trecut de la monarhie
la republică oligarhică şi, apoi,
la imperiu extins.

Ea a dominat Europa de Vest şi

întreaga arie în jurul Mării Mediterane
, prin cuceriri şi asimilare, însă, în
final, a cedat în faţa
invaziilor barbarilor din secolul cinci,
marcând, astfel, declinul Imperiului
Roman şi începutul Evului Mediu.
 Perioada monarhiei
Regatul Roman a fost guvernul monarhal al oraşului Roma şi al
teritoriilor sale de la Fondarea Romei, fondarea sa în 753 î.Hr. de
către Romulus şi Remus, până la expulzarea lui Lucius Tarquinius
Superbus în 510 î.Hr. şi formarea Republicii Romane. După legendă,
oraşul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus şi
Remus, care au fost crescuţi de către o lupoaică. În legenda romană,
când grecii au dus Războiul troian împotriva oraşului Troia, prinţul troian
Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia şi a fondat
Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai departe, fondând oraşul Alba
Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni, Romulus
şi Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr .
Legenda intemeierii Romei îi face pe troieni de origine latină, de
vreme ce Aeneas a venit din Troia, a fondat Lavinium, un ţinut de
limbă latină şi un oraş cu nume latinesc Alba, cuvânt care a şi dispărut
la alţii, în afară de români, care sunt mai aproape pe hartă de cetatea
în cauză asediată de greci.
 Perioada republicii
Republica Romană a fost guvernarea republicană a
oraşului Romei şi a teritoriilor sale din 510 î.Hr. până la
instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori,
în anul 44 î.Hr., anul numirii lui Caesar ca dictator
perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul
roman i-a acordat lui Octavianus titlul de augustus|
August Oraşul Roma stă pe malurile fluviului Tibru,
foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca
frontiera de nord a zonei în care era vorbită limba
latină, şi graniţa de sud a Etruriei, teritoriu în care se
vorbea limba etruscă.
 Perioada imperiului

Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convenţional,

pentru a descrie statul roman în secolele după reorganizarea
sa din ultimele trei decade î.Hr.. sub Gaius Iulius Caesar
Octavianus. Deşi Roma deţinea un imperiu cu mult înainte de
autocraţia lui Augustus, statul pre-augustian este descris, în
mod convenţional, ca Republica Romană. Imperiul Roman
controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană,
precum şi regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul împărat
de la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile
din estul imperiului erau administrate de un al doilea împărat,
ce se afla la Constantinopol.
 Imperiul Bizantin a continuat să existe, deşi îşi
micşora încet-încet teritoriul, până în 1453, când
Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman.
Statele succesoare din vest (Regatul Franc şi de
Naţiune Germană) şi din est (ţaratele ruse)
foloseau titluri preluate din practicile romane chiar
şi în perioada modernă. Imperiul Roman a constituit
un model peren, preluat, cu mici diferenţe, de
toate statele europene post-romane, în activitatea
de guvernare, drept şi organizarea justiţiei, tipul
de arhitectură şi în multe alte aspecte ale vieţii.
 Potrivit tradiţiei, Roma a fost întemeiată
în anul 735 î.e.n. de Romulus şi Remus; însă
cea mai veche aşezare descoperită aici
datează, potrivit materialelor arheologice,
de prin secolul al X-lea î.e.n. De la
sfârşitul secolului al VI-lea î.e.n., Roma a
devenit centru politic al republicii
sclavagiste romane, iar din secolul I î.e.n.
al Imperiului roman. În anul 64, în timpul
domniei lui Nero, o mare parte a oraşului
Roma a fost mistuită de incendiu.
 Muzica în Roma Antică
Tradiţia elenisticà influenţeazã muzica
tuturor popoarelor cu care inträ în contact.
Mai mult, din momentul în care Grecia devine
provincie romanã arta stràmoilor nostri imità
practic modelele grecesti.
Ca şi în muzica greceascà, monodia rãmâne
modul predominant de organizare a discursului
muzical.
Se pãstreazã aceeaşi notatie, aceleaşi
moduri si aceeaşi ritmicà bazatà pe accentele
prozodice. Legätura dintre muzicá şi poezie
este de altfel sustinutà şi de indiciile potrivit
càrora Odele lui Horatiu sau fragmente ale
Metamorfozelor lui Ovidiu ar fi fost cântate.
O diferenţà faţa de muzica greceascà se
observà la nivelul etosului, mai exact în
dispariia functiei etice a muzicii, aceasta
devenind aproape exclusiv de divertisment.
Se pàstreazä instrumentele grecesti, unele având denumiri
diferite (spre exemplu: aulos = tibia, syrinx = fistula, salpynx
= tuba, tympanon = tympanum, krotala crotala, kymbala
cymbala). Lyra si kithara se pàstreazä sub aceeaşi
denumire.
 Se dezvoltã foarte mult muzica
militarà, cu instrumente specifice:
cornu (un instrument în formà
de ,,G”, folosit pentru semnale
militare, În bàtãlii şi în ceremonjile
funerare; este confectionat de obicei
din bronz) şi lituus (instrument de
origine etruscà, cu un tub conic,
incovoiat la capät).
Avem multe dovezi, atât în
operele literare, cat şi în mozaicurile aulos şi krotala
care impodobeau vilele aristocratilor,
ce ne vorbesc despre ansambluri
vocale si instrumentale cu mulţi
participanti, toate susţinând ideea
unei vieti muzicale înfloritoare.
Spre deosebire de instrumentiştii
greci care erau profesionişti, în
Roma Anticä se observà o depreciere
a profesionalismului, majoritatea
muzicienilor fiind amatori. De
asemenea, apare un element
constrictiv, având în vedere cà mulţi
interpreţi erau sclavi; dreptul de a
alege tipul de muzicá aparţinea
exclusiv aristocratului, proprietarului.
kithara
SFÂRŞIT!
 Vă mulţumesc pentru atenţia
acordată!
Bibliografie:
www.wikipedia.ro
Manualul de istoria muzicii clasa a IX-a

Prezentare realizată de echipa Istoricii