Tartacovschi Dimitri

POSTMODERNISMUL
Postmodernismul este termenul de referință
aplicat unei vaste game de evoluții în domeniile de
teorie critică, filosofie, arhitectură, artă, literatură și
cultură. Diversele expresii ale postmodernismului
provin, depășesc sau sunt o reacție a
modernismului. Dacă modernismul se consideră pe
sine o culminare a căutării unei estetici a
iluminismului, o etică, postmodernismul se ocupă
de modul în care autoritatea unor entități ideale este
slăbită prin procesul de fragmentare, consumerism
și deconstrucție.
LITERATURA ROMÂNĂ POSTMODERNĂ
Postmodernismul s-a declanșat în literatura română în a doua
jumătate a anilor șaizeci și continuă să existe până în zilele
noastre. Problematica delimitării acestui curent, recunoscut
pentru dificultatea de a primi o definiție unică, implică nevoia de
raportare la o direcție literară opusă desfășurată sincron,
anume modernismul. În cultura română, regimul politic a
favorizat opere care să continue direcția modernistă manifestată
în perioada interbelică, în schimb mușamalizând creațiile
autorilor interesați de o estetică nouă, de avangardă. De aceea,
literatura postmodernă s-a desfășurat până la sfârșitul anilor
optzeci în mod subteran, materializându-se în activitatea mai
multor grupuri și cenacluri literare. Din 1990, s-au publicat multe
dintre operele cenzurate în deceniile anterioare; noile creații
reflectă direct schimbarea regimului politic în România către
unul permisiv.
Grupuri literare
postmoderne românești:
 Grupul oniric s-a constituit prin anii ’64 de către Leonid Dimov, Emil
Brumaru, Vintilă Ivănceanu și Dumitru Țepeneag, cărora li s-au adăugat
ulterior Virgil Mazilescu, Daniel Turcea ș.a. Vag apropiat de literatura onirică
romantică, dar mai ales de estetica suprarealistă, a fost rapid interzis de cenzura
comunistă. Dumitru Țepeneag s-a refugiat la Paris unde trăiește și azi, iar ceilalți
au fost marginalizați.
 Școala de la Târgoviște se referă la un grup de prozatori între care Radu
Petrescu, Costache Olăreanu și Mircea Horia Simionescu – numit astfel pentru că
ei s-au intalnit la scoala in Targoviste; numai Mircea Horia Simionescu era originar
din Targoviste – ale căror trăsături, recunoscute chiar de ei, sunt subiectivitatea,
hazardul și jocul.
 Grupul de la Brașov(Cenaclul 19)- reprezentat mai bine în anii 1990 de câțiva poeți
și prozatori originari din Brașov:Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Alexandru
Mușina, Simona Popescu Angela Nache Mamier,Ioan Pop Barassovia,Gheorghe
Craciun etc.
TRĂSĂTURILE

Sunt preferate jocurile de

Narativul se combină Realitatea străzii apare
limbaj, oralitatea
cu lirismul în poezie în poezie
expresiei, pastișa, colajul

Includerea stilurilor
Aaccentul cade pe Este permis amestecul
nonficționale și a
spiritul ludic și parodie genurilor literare
literaturii noncanonice
Exemple de opere:

Mircea Nedelciu Mircea Cărtărescu

01. Opere: “Zmeura de câmpie”, 02. Opere: “Levantul”, “Poema
chiuvetei”, “O seară la
“Femeia în roșu”, “Nora”.
operă”, “Ciocnirea”.

Adriana Babeți Alexandru Mușina

03. Opere: “Femeia în roșu”.
04. Opere: “Budila Express”.
Scriitori postmoderni de limba română
 S-a remarcat la noi în mod deosebit generația deceniului nouă, reprezentații ei
fiind porecliți „optzeciști”. Dintre cele mai cunoscute nume, îi amintim pe:

Prozatorii:
Ioan Mihai Cochinescu, Gheorghe Crăciun, Răzvan
Petrescu, Ștefan Agopian, Sorin Preda, Mircea
Cărtărescu, Cristian Teodorescu, Ioan Lăcustă, Nicolae
Iliescu, George Cușnarencu, Mircea Daneliuc, Ioan Groșan.

Poeții:
Elena Ștefoi, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Ion
Stratan, Nichita Danilov, Romulus Bucur, Florin Iaru, Matei
Vișniec, Alexandru Mușina, Magdalena Ghica, Mariana
Marin, Mariana Codruț, Ion Mureșan, Petruț Pârvescu.
REPREZENTANT AL
POSTMODERNISMULUI

Mircea Cărtărescu este un reprezentant al

postmodernismului românesc. El este
un poet, prozator, eseist, critic
literar și jurnalist român. Este unul dintre cei mai
premiați și traduși scriitori români ai perioadei
post-comuniste, publicând peste 30 de volume,
traduse în 23 de limbi. Este unul dintre numele
frecvent menționate pentru nominalizare la Premiul
Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de
două ori, de către Uniunea Scriitorilor din
România. Este membru al Uniunii Scriitorilor și
al PEN România și profesor la Universitatea din
București. O operă postmodernistă scrisă de el este
“Poema chiuvetei”.
02. NEOMODERNISM
Dimitri Tartacovschi
 NEOMODERNISM
Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de
spiritul creator postbelic, caracterizat prin respingerea formelor
grave și prin redarea temelor grave într-o manieră ludică, de joc,
ce ascunde însă tragicul. Literatura neomodernistă este definită
printr-un imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile
și expresie ermetică.
Neomodernismul s-a conturat în doar 7 numere ale revistei
"Albatros" editată în 1941 și condusă de Geo Dumitrescu.
Această nouă formă de manifestare a modernismului ce se
prelungește până prin anii '60 este îndreptată cu fața spre un
trecut exemplar. Scriitorii neomoderniști doresc să se despartă de
"spiritul veacului", care este cel al războaielor și să recupereze
valorile și modelele.
 Literatura română neomodernă
Calea spre curentul neomodernist în România a fost deschisă în
anul 1941 prin apariția revistei Albatros condusă de Geo Dumitrescu în care
se afirma o nouă direcție în literatura română. Anul 1943 constituie o nouă
etapă în evoluția fenomenului neomodernist, odată cu înființarea Cercului
Literar de la Sibiu. Membrii acestui cerc adresează actul de înființare [ scris
de Ion Negoițescu și semnat printre alții de Victor Ionescu, Ștefan Augustin
Doinaș, Radu Stanca lui Eugen Lovinescu, afirmându-și intenția de a se
întoarce către modernismul interbelic, fără însă a neglija propriile deziderate
estetice și fără a încerca sincronizarea cu spiritul veacului.
După această etapă în istoria poeziei postbelice se disting trei perioade:
1. Realismul-socialist (proletcultism 1949-1964)
2. Neomodernismul: anii '60
3. Postmodernismul: anii '80
 Trăsăturile
• Ambiguitatea mesajului și a referentului
poetic. Ambiguitatea mesajului constă în
capacitatea cuvântului de a avea mai multe
sensuri în același context.
• Poetul modernist manifestă o viziune poetică
modernă ce este construită prin structuri
sintactice șocante, prin simboluri multiple și
prin sintaxa versurilor.
• Scriitorii au un discurs poetic în care se
asociază descrierea tip portret cu elemente
de narativitate poetică.
• Tehnici moderne precum sugestia și
ingambamentul, procedeu artistic care
constă în continuarea ideii în versul următor.
Teme cultivate
Temele cultivate în operele
neomoderniste sunt: condiția
omului, forța logos-ului, moartea,
iubirea, nostalgia după optimismul
tinereții, reflecția filozofică. Poeții
neomoderniști adoptă o atitudine
ludică, ironică sau chiar parodică.
Neomoderniștilor li se adaugă poeții
generației mai vechi, cărora le
fusese interzis să publice anterior
(Emil Bota, Șt.Aug. Doinaș, Geo
Dumitrescu) și unii poeți ce renunță
la realismul socialist și se întorc la
adevărata poezie.
 Poeți neomoderniști
Primul poet neomodernist poate fi
considerat Nicolae Labiș,deși numai în
anumite aspecte ale operei sale
poetice. Eugen Simion îl numea pe
Labiș buzduganul unei generații.
Adevărații neomoderniști sunt Nichita
Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu,
Ion Alexandru, Mircea Dinescu, care au
reînnodat legătura dintre nou și tradiția
lirică interbelică. Aceștia încearcă
revenirea la metafore subtile și la imagini
insolite, bazate pe un limbaj ambiguu.
Caracteristici
Poeții neomoderni au debutat în jurul
anului 1960 și au intenționat să redea
poeziei atributele firescului și
libertatea alegerii formelor de
exprimare. Acest demers a fost posibil
în contextul dezghețării ideologice de
la începutul aniilor '60, când
autoritățiile manifestă o oarecare
toleranță în privința formelor de
expresie fără a abandona însă ideea
abordării unor teme corespunzătoare
ideologiei comuniste.
 Nichita Stănescu
Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și
eseist român, ales membru post-mortem al Academiei
Române.
Este considerat de critica literară și de publicul larg
drept unul dintre cei mai importanți scriitori de
limbă română, pe care el însuși o denumea
„dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu
aparține, temporal și formal, neo-modernismului
românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost
considerat de către unii critici literari, precum Alexandru
Condeescu și Eugen Simion un poet de o amplitudine,
profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din
categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
A fost laureat al Premiului Herder.
Sfârşit