MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

PROGRAM: TEORIA ȘI PRACTICA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
MASTERAT ȘTIINȚIFIC

TEORII ECONOMICE CONTEMPORANE

TEMA: POLITICA BUGETAR – FISCALĂ ȘI DATORIA DE STAT

A ELABORAT: BUCȘA OCTAVIAN, GR. 123 F/F

A VERIFICAT: MARIA STRECHII, DR. CONF. UNIV.

CHIȘINĂU, 2021
CUPRINS:

1. Instrumentele politicii bugetar – fiscal;

2. Efectele de multiplicare şi de transmisie a politicii bugetar – fiscal;
3. Deficitul şi excedentul bugetar;
4. Metode de finanţare a deficitului bugetar;
5. Curba lui Laffer;
6. Teoria preferinţei pentru lichiditate şi rolul ratei dobânzii în asigurarea echilibrului;
7. Construirea curbei AD în baza modelului IS-LM;
8. Interacţiunea dintre modelul IS-LM şi AD-AS;
9. Gradul de îndatorare a statului şi metode de finanţare a datoriei de stat;
10. Impozitele și impactul lor asupra outputului;
11. Influenta politicii bugetar-fiscale asupra cererii agregate;
12. Eficienta și flexibilitatea politicilor fiscale;
13. Costurile deficitului și excedentului bugetar;
14. Eficiența politicilor de stabilizare automata;
15. Efecte generale ale politicilor fiscale;
16. Eficiența politicii bugetar-fiscale în modelul IS-LM;
17. Politica bugetar-fiscală a republicii moldova.
 Instrumentele politicii bugetar – fiscale
Politica bugetar-fiscală reprezintă activitatea de influenţare a proceselor social-economice prin
venituri şi cheltuieli publice, în vederea realizării principalilor scopuri macroeconomice şi obţinerea
echilibrului general.

Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:

1. impozitul, care reprezintă instrument de preluare a unei părţi din veniturile sau
averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului;

2. taxa care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru

serviciile prestate acestora de către instituţiile publice;

3. transferul-plăţi guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute

cetăţenilor;

4. achiziţii guvernamentale, cheltuieli băneşti pentru procurarea de bunuri şi

servicii necesare statului.
 EFECTELE DE MULTIPLICARE ŞI DE
TRANSMISIE A POLITICII BUGETAR – FISCALE
Multiplicatorul transferurilor - arată cum se modifică nivelul venitului (Y) de echilibru ca rezultat al modificării
transferurilor (Tr) cu o unitate.

Efectul de multiplicare al transferurilor (Tr) E

Y= E
Y
mTr  Y  Tr  mTr
Tr
E2

E1
- pentru o economie simplă:
c' ΔTr
mTr 
1 c'
- pentru o economie deschisă:
c' Y
mTr  Y1 Y2
1  c ' (1  t ' )
Efectul creşterii transferurilor asupra venitului de
- pentru o economie deschisă: echilibru

c'
mTr  Efectul de transmisie
1  c ' (1  t ' )  m ' •↑Tr  ↑C,I  ↑AD  ↑Y
•↓Tr  ↓C,I  ↓AD  ↓Y
 Deficitul şi excedentul bugetar
Un deficit bugetar apare atunci când cheltuielile unei entități (un guvern) depășesc
încasările. Opusul deficitului bugetar este excedentul bugetar.

Tipologia deficitului bugetar

– Deficit primar - reprezintă diferenţa negativă dintre veniturile şi cheltuielile
bugetului executat în decursul anului curent:
T – (G+Tr);

– Deficit structural – diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare în

condiţiile ocupării depline:
T – (G+Tr) în condiţiile ocupării depline;

– Deficit ciclic – diferenţa dintre mărimea deficitului efectiv şi deficitului

structural

– Deficit total: (T–G+TR+N), N – deservirea datoriei publice.

 Cauzele apariţiei deficitului bugetar

Scăderea situației economice

Micșorarea veniturilor întreprinderilor și persoanelor fizice

Se dezichilibrează balanța bugetului de stat: veniturile < cheltuielile

Dacă echilibrul bugetar public se prezintă ca egalitate între impozite şi taxe (TA) pe de o
parte, iar pe de altă parte,cheltuielile guvemamentale (G) şi transferurile (TR), atunci:
BS = TA – G – TR Excedentul sau deficitul bugetar depinde, în mare parte, de
venit. La nivelurile scăzute ale venitului, bugetul
este deficitar, deoarece plăţile guvemamentale sunt mai mari
decât încasările realizate din colectarea impozitului pe
BD = - BS = G + TR – TA venit. În contrast, excedentul bugetar va fi mare, dacă venitul
este mare, datorită volumului impozitelor încasate.
unde: BS indică excedentul bugetar, BD indică deficitul bugetar. De asemenea, această formulă demonstrează că deficitul
bugetar nu depinde doar de politicile adoptate de puterea
publică reflectate în cota de impozitare, cheltuieli şi transferuri
de sume - ci şi de orice alt factor care ar putea produce
oscilaţia nivelului venitului.
 Modalități de finanțare a deficitului bugetar
 
EMISIUNE MONETARĂ
ÎMPRUMUT INTERN
(emiterea obligaţiunilor de
stat)
ÎMPRUMUT EXTERN
PRIVATIZARE
Avantaje Dezavantaje
 stimulează AD  posibilitatea apariţiei inflaţiei
 senioraj (venitul statului din dacă ΔM>ΔY
tipărirea banilor)  efectul Oliver-Tanzi
(amânarea termenului de
plată a impozitelor)
 modalitate noninflaţionistă  efect de evicţiune (↓ I
private)
 cheltuieli de rambursare
 condiţii de acordare deseori  impunerea unor condiţii
favorabile economice sau politice
 cheltuieli de rambursare
 modalitate noninflaţionistă  caracter limitat
 posibilitatea apariţiei unor
scheme coruptive
 Curba lui Laffer
Curba lui Laffer - reflectă dependenţa dintre modificarea ratei
de impozitare și a venitului obținut din impozite

Curba lui Laffer sugerează că venitul obţinut creşte mai rapid la nivele mai reduse de taxare. Pe masură ce
rata creşte, venitul creşte cu o rată descrescătoare pîna atinge nivelul maxim de venit colectat de catre stat,
in punctul de echilibru A. Dincolo de aceasta limită orice creştere a ratei impozitului îi determină pe
oameni să muncească mai puţin sau să găsească metode eficiente prin care să se sustragă de la achitarea
obligatiilor către stat, reducînd, astfel, veniturile colectate globale.Venitul colectat de stat în punctul B este
acelaşi cu venitul din punctul C, dar se obţine la o rată de impozit mult mai ridicată. La o rată ipotetică de
impozitare de 100% nimeni nu ar mai fi motivat sa muncească, din moment ce Guvernul ar fi cel care
colectează tot venitul obţinut prin muncă.
 Teoria preferinţei pentru lichiditate şi rolul ratei
dobânzii în asigurarea echilibrului
Teoria preferinţei pentru lichiditate a fost dezvolatată de către
Keynes,în cadrul acesteia ,echilibrul ratei dobânzii stabilindu-se în
termenii cererii şi ofertei de monedă.

Punctul de pornire al acestei analize îl constituie considerarea a două

categorii principale de active preferate de populaţie pentru conservarea
averii: banii şi titlurile pieţei de capital.

Pe ansamblul economiei, cantitatea totala de avere, trebuie sa fie egala

cu cantitatea de obligatiuni oferite plus cantitatea de moneda oferită. De
asemenea, cantitatea de obligațiuni și de monedă pe care populația
dorește să le dețină (și care reprezintă cererea) trebuie să fie egale cu
suma totală a averii deținute.
 Modelul preferintei pentru lichiditate determina nivelul ratei dobanzii pornind
de la analiza unor factori precum:
 modificari ale veniturilor;
 nivelul preturilor;
 oferta de moneda.
Potrivit defineției date monedei de J.M. Keynes, în structura acesteia sunt
incluse numerarul și depozitele la vedere . Astfel, se presupune ca moneda
prezinta o rata a rentabilitatii egala cu zero. Obligatiuniule, ca singura
alternativa a banilor, in conceptia lui Keynes prezinta o rata a rentabilitatii
egala cu rata dobanzii rd. Daca aceasta rata creste, atunci rata de rentabilitate a
depozitelor scade, comparativ cu rentabilitatea obligatiunilor, si potrivit
teoriei, cererea de moneda se diminueaza.
Astfel, se poate constata ca intre cererea de moneda si rata dobanzii este
o relatie negativa. Daca se utilizeaza conceptul cost de oportunitate, care
defineste nivelul dobanzii la care se renunta prin nedetinerea de active
alternative (obligatiuni), atunci nivelul acesteia creste daca rata dobanzii la
obligatiuni creste. Astfel, banii sunt mai putin preferati, iar cantitatea
oferita trebuie sa scada.
Modificarile în echilibrul ratei dobînzii
 Concluziile desprinse în
urma analizei Teoria
preferintei pentru
lichiditate (TPL) pot fi
formulate astfel:
 Atunci cand veniturile
sporesc, in perioadele de
expansiune economica,
nivelul ratei dobanzii
creste. Un asemenea
raspuns al ratei dobanzii
la variatia veniturilor este
prezentat in figura
urmatoare.
Grafic: Influenta veniturilor asupra ratei
dobanzii
Atunci cand nivelul preturilor sporeste, in conditiile in care oferta
.
de moneda si alte variabile economice raman constante, rata
dobanzii inregistreaza o crestere.

Modificarile in nivelul ofertei de

Grafic: Influenta preturilor asupra ratei
dobanzii
moneda influenteaza nivelul ratei
dobanzii astfel: atunci cand oferta
de moneda sporeste, (toate
celelalte variabile ramanand
constante), rata dobanzii
descreste.
Acelasi efect se obtine atunci
cand banca centrala majoreaza
oferta de moneda prin
cumpararea de obligatiuni.
Rezultatul se concretizeaza prin
deplasarea spre stanga a ofertei
de obligatiuni, ceea ce antreneaza
un declin al ratei dobanzii.

Grafic: Modificare ratei dobanzii ca raspuns
la modificarea ofertei de moneda
Concluzia desprinsa din
reprezentarea grafica,
respectiv cresterea ofertei
de moneda antreneaza
diminuarea ratei
dobanzii, are importante
implicatii asupra politicii
monetare, in special, si
asupra politicii in
general, fiind frecvente
cazurile in care
politicienii au sustinut o
crestere rapida a ofertei
de moneda, cu scopul
dirijarii ratei dobanzii.
 O contributie importanta la analiza corelatiei dintre cresterea ofertei de
moneda si diminuarea ratei dobanzii, revine lui Millton Friedman.

In opinia sa, raspunsul ratei dobanzii, prin diminuarea nivelului, in conditiile

in care oferta de moneda sporeste, reprezinta efectul lichiditate.

Rata inflatiei anticipate reprezinta, de asemenea un factor de influenta asupra

echilibrului ratei dobanzii. Astfel, majorarea nivelului ratei inflatiei genereaza
o sporire a cantitatii de moneda oferita, si in continuare o majorare a ratei
dobanzii.

Concluzie: Dintre toate efectele analizate, rezulta ca numai efectul

lichiditate este  cel care indica faptul ca o rata inalta de crestere a ofertei de
moneda genereaza un declin al ratei dobanzii. Spre deosebire de aceasta,
efectele antrenate de venituri, preturi si rata inflatiei indica o majorare a ratei
dobanzii, atunci cand se produce majorarea cantitatii de moneda.
 Aceste concluzii reprezintă, pentru autoritațile politice ale diferitelor tari, scenarii
posibil de urmat pentru indeplinirea obiectivelor. Daca se doreste diminuarea ratei
dobanzii, atunci se majoreaza oferta de moneda, in conditiile in care efectul lichiditate
este dominant comparativ cu celelalte. La descresterea ofertei de moneda, se recurge
atunci cand celelalte efecte domina lichiditatea, iar efectul inflatiei ajusteaza rapid rata
dobanzii.

 În practica, posibilitatile autoritatii monetare de a influenta ratele dobanzilor sunt

limitate. Pe piata monetara, pot fi influentate ratele dobanzilor numai in cazul tranzactiilor
pe termen foarte scurt (o zi, o saptamana, respectiv 3 luni).

Pe termen lung, dupa cum apreciaza unii specialisti, interventiile autoritatii

monetare nu au nici un rol, ci ofera numai o imagine asupra credibilitatii politicii
economice. In perioada anilor ’70, tarile occidentale au incercat sa utilizeze instrumentul
ratei dobanzii pe termen scurt pentru a influenta agregatele monetare cuprinzatoare, M 2
si M 3. Tari precum Germania (1974), SUA, Canada si Elvetia (1975), Marea Britanie
(1976), n-au obtinut rezultatele scontate, datorita orientarii politice a guvernelor de la acea
vreme si datorita inovatiilor pietelor financiare.

În prezent, autoritatile din diferite tari, utilizeaza instrumentul ratei dobanzii pe

termen scurt in vederea echilibrarii cantitatii de moneda. O asemenea practica este diferita
de ceea ce sustine teoria, respectiv, cantitatea de moneda oferita este cea care genereaza
un anumit nivel al ratei dobanzii si nu invers.
 CONSTRUIREA CURBEI AD ÎN BAZA
MODELULUI IS-LM
Noul model AD este denumit modelul IS-LM și
reprezintă cea mai cunoscută dezvoltare ulteriorară a
teoriei keynesiene. Modelul consideră ca exogen
nivelul prețurilor și arată factorii care determină
cererea agregată.

Modelul IS-LM poate fi abordat din două direcții:

- Este modelul care arată factorii ce determină

venitul național pe termen scurt, în ipoteza
prețurilor constant;

- Este modelul care explică deplasarea curbei

AD.

În condițiile flexibilității prețurilor pentru perioada

lungă cu ajutorul modelului IS-LM poate fi dedusă
curba AD.

Atunci cînd are loc creșterea nivelurilor prețurilor se

reduce nivelul venitului național în economie:
aceasta fiind reflectat de curba AD.
INTERACŢIUNEA DINTRE MODELUL IS-LM ŞI AD-AS
Modelul IS – LM pe termen scurt si lung

Modelul AD– AS se aplică pentru a studia

  
fluctuaţiile în nivelul producţiei şi a
preţurilor, cât şi consecinţele acestor
fluctuaţii. Acest model permite descrierea
diferitor variante ale
Echilibrul pe
politicilormacroeconomice
piața bunurilor ale statului.
și serviciilor
Modelul
Curba IS AD– AS esteModelul
abordat diferit şi
IS-LM

anume: în teoria clasică şi cea keynesiană

Echilibrul pe
piața monetară
Curba LM
GRADUL DE ÎNDATORARE A STATULUI ŞI
METODE DE FINANŢARE A DATORIEI DE
STAT
Datorie de stat - obligaţiile contractuale pecuniare curente şi scadente alestatului şi dobînzile datorate şi
neonorate, apărute din calitatea statului de debitor sau fidejusor, fiind contractate, în numele Republicii
Moldova, de Guvern, prin intermediul Ministerului Finanţelor, în monedă naţională sauîn valută străină

1. Gradul de îndatorare a statului, se calculează ca raport între volumul datoriei publice şi

produsul intern brut, astfel:

• Acest indicator arată cât din PIB ar trebui alocat pentru rambursarea integrală a
datoriei în anul respectiv. Conform standardului de la Maastrich, ponderea datoriei
publice (interne şi externe) în PIB nu trebuie să depăşească 60% (prag critic).

2. Pentru măsurarea efortului financiar anual reclamat de datoria publică, se cuantifică

serviciul datoriei publice (S), care cuprinde: cheltuielile cu rambursarea împrumutului,
dobânda şi comisioanele aferente acestuia, efectuate în decurs de un an.
3. Ponderea serviciului datoriei publice în cheltuieli publice, care reflectă cât din
cheltuielile publice, la nivelul unui an, ar fi necesare pentru acoperirea serviciului
datoriei publice. Se calculează ca raport procentual între nivelul serviciului datoriei
publice şi volumul cheltuielilor publice:

Dacă mărimea acestui indicator depăşeşte 20%, povara datoriei este considerată ca
foarte grea şi chiar critică.

4. Datoria externă medie pe locuitor se obţine prin raportarea datoriei externe totale
la numărul total al populaţiei din ţara debitoare, servind la efectuarea de comparaţii în
timp pe plan internaţional sau naţional.

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât ţara este mai împovarată.
 Metode de finanțare a datoriei publice:
• reeşalonarea (consolidarea) datoriei externe, prin modificarea termenului de achitare:
datoriile pe termen scurt se consolidează (transformă) în datorii pe termen mediu şi
lung;

• Refinanţarea datoriei, prin emiterea noilor obligaţiuni; atragerea unor împrumuturi noi
pentru acoperirea împrumuturilor ajunse la scadenţă.

• Conversia datoriei externe, constă în reducerea mărimii datoriei prin transformarea

împrumutului în investiţii străine pe termen lung, cum ar fi participarea subiecţilor ţării -
creditoare la privatizarea proprietăţii de stat în ţara debitoare. Asemenea operaţiune
conduce la sporirea ponderii capitalului străin în economia naţională fără a intra capital
din afară. Ea uşurează povara datoriei externe, face posibilă primirea de noi credite din
afară şi stimularea apariţiei de noi fluxuri de capital;

• majorarea veniturilor publice, în principal pe seama impozitelor.

 IMPOZITELE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA
OUTPUTULUI
Impozitele reprezintă prelevări (plăţi) obligatorii încasate de către stat de la persoanele
fizice şi juridice în mărimea şi termenul stabilit de legislaţie.
Elementele impozitului:
• Subiectul impunerii (este orice persoană fizică sau juridică care realizează venituri
ori deţine bunuri impozabile ori taxabile, denumita contribuabil);

• Obiectul impunerii (sunt atât bunurile, cât şi veniturile considerate ca fiind

impozabile ori taxabile (materia impozabilă);

• Cota de impunere (cuantumul unitar al impozitului în raport cu obiectul impozabil);

Baza impozabilă: mărimea venitului (Y) din care se achită impozitul.

Suma impozitului (T): baza impozabilă (Y) se înmulţeşte cu cota de prelevare a

impozitului (t):
T=Y∙t
 Tipuri de impozite

În funcţie de metoda impunerii:

– Impozite directe – se stabilesc în mod direct asupra venitului subiectului
impozabil (impozite pe venit, avere);
– Impozite indirecte – sunt impozitele care se percep asupra bunurilor şi
serviciilor, şi care sunt incluse în preţul lor (TVA, accizele, taxele
vamale). Ele sunt plătite de către agenţii economici, iar suportatorii sunt
consumatorii.

În funcţie de dependenţa de venit:

– impozite autonome – care nu depind de mărimea curentă a venitului, ele
fiind fixe la fiecare nivel al venitului Ta (impozit pe imobil, pe avere);
– impozite pe venit – care depind de mărimea venitului, mărimea lor fiind
un produs al ratei de impozitare şi a venitului - Y.
Ca urmare funcţia impozitării poate fi reprezentată astfel:
T = Ta + t ∙Y
 Sisteme de impozitare

Impozite proporţionale – presupun că rata impozabilă rămâne neschimbată

independent de mărimea venitului (exemplul impozitării persoanelor juridice în RM).

Impozitele progresive – presupun majorarea ratei impozabile pe măsura creşterii

venitului şi invers (exemplul impozitării persoanelor fizice în RM).

Impozite regresive - presupun majorarea ratei impozabile în măsura diminuării

venitului şi reducerea ei în măsura creşterii venitului.
INFLUENTA POLITICII BUGETAR-FISCALE ASUPRA CERERII AGREGATE

• Politica statului influienţează cererea agregată prin intermediul instrumentelor

fiscale, monetare şi comerciale.

Politica fiscală. Autoritatea

publică influienţează în mod
direct nivelul de echilibru al
venitului prin componenţa
G, care este o parte a cererii AD = C + I + G
agregate, şi prin
componentele TA şi TR, C = C + cYD = C + c(Y + TR – TA)*
componente ce afectează
relaţia dintre producţia şi Cu c = MPC, respective proporția din
venitul Y şi venitul
disponibil YD. În concluzie
vom avea: venitul disponibil alocată consumului.
C – consum autonom
• Politica fiscală reprezintă politica autorităţilor publice în ceea ce priveşte nivelul
cheltuielilor publice, al transferurilor precum şi structura şi nivelul taxelor şi
impozitelor.
• O politică de stabilizare constă în acţiuni ale autorităţi publice îndreptate spre
controlul nivelului outputului şi menţinerii sale cît mai aproape de nivelul ocupării
complete a factorilor.

Politica bugetar-fiscală
expansionistă (stimulatoare)
- cînd cresc cheltuielile
guvernamentale sau se reduc
taxele. Poate determina
creşterea cererii agregate şi
pe grafic se arata astfel:
AS
AD2
AD1
AD2
AD1
Ca urmare preţul creşte şi volumul producţiei creşte.
Politica monetar creditară expansionistă - creştera masei monetare va
duce la creşterea cererii agregate şi pe grafic se reprezintă la fel. Daca
creşte masa monetară cresc consumul şi investiţiile. Dacă masa monetară
creşte rata dobînzii scade şi, respectiv, cresc investiţiile şi cererea
agregată.
Politica comercială a statului influienţează asupra modificării exportului
net, adică dacă scade cursul valutar, atunci exportul net creşte şi cererea
agregata creşte.
 EFICIENTA ȘI FLEXIBILITATEA
POLITICILOR FISCALE
Eficienţa unui instrument de politică macroeconomica reprezintă, în esenţa, măsura efectului determinat în
scopul sau scopurile urmărite, raportat la marimea schimbării ce are loc în instrumentul sau instrumentele
politice utilizate. Pentru a determina eficienţa instrumentelor politicilor fiscale vom utiliza, în principal,
modelul IS-LM si legatura care există între schimbarile în cererea agregata si deplasarile curbei IS. Se știe
faptul ca curba IS reprezinta locul geometric al punctelor (Y, r) pentru care piaţa  bunurilor și serviciilor se
află la echilibru, deci pentru care cererea agregată este egală cu oferta agregată.

 Schimbarile  care au loc în cererea agregata datorita influenţei politicii bugetar-fiscale fac ca echilibrul macroeconomic iniţial
sa fie perturbat, aparând un nou echilibru, catre care economia va avea tendinţa sa se deplaseze. Aceasta înseamna ca si
venitul se deplaseaza în direcţia noului venit de echilibru. Drept urmare, în condiţiile în care masa monetara reala ramâne
neschimbată, curba IS se va deplasa de-a lungul curbei LM pentru a restabili echilibrul pe piaţa bunurilor si serviciilor .
 Se observă că, în condiţiile unei politici fiscale expansioniste, cresterea venitului este însoţită de o crestere a ratei dobânzii, în
timp ce în condiţiile unei politici fiscale restrictive, scadereavenitului are loc împreună cu o scadere a ratei dobânzii .

 În condiţiile unei politici fiscale expansioniste, deci ale unor schimbări în instrumentele politicii bugetar-fiscale care
determina cresterea cererii agregate, deplasarea curbei IS se va face catre dreapta sus,  în timp ce în condiţiile unei politici
fiscale restrictive, deci ale unor schimbari în instrumentul politicii bugetar-fiscale care determina restrângerea cererii
agregate,  deplasarea curbei respective va fi catre stânga jos.
 POLITICA BUGETAR-FISCALĂ A
REPUBLICII MOLDOVA
CONCEPTUL ȘI SFERA DE CUPRINDERE A POLITICII BUGETAR-
FISCALE
Conceptul și sfera de cuprindere a politicii bugetar-fiscale
*Aceasta va determina comportamentul si atitudinea unor persoane fizice
de a munci, investi și economisi
 Instrumentele de politică fiscală pe care statul le
utilizează cu sco­pul de a influenţa activitatea economică
privată
OBIECTIVELE BUGETULUI
ÎN SCOPUL REALIZĂRII ACESTOR OBIECTIVE AU
FOST ÎNTREPRINSE URMĂTOARELE MĂSURI

 trecerea la un regim de taxare cu TVA unic cu toate ţările-parteneri comerciali, care

simplifică administrarea acestui impozit;
 menţinerea unui regim comercial liberalizat, cu aplicarea unor cote reduse la tariful
vamal;
 reducerea cotelor fiscale pentru persoanele fizice şi juridice;
 stimularea producătorilor, care plasează veniturile obţinute de la desfăşurarea
activităţii în dezvoltarea producţiei, reutilarea şi renovarea tehnică, pentru crearea
locurilor de muncă noi;
 anularea datoriilor istorice faţă de buget;
 limitarea încasărilor de venituri la buget prin intermediul compensărilor reciproce.
TRASATURI SPECIFICE
 CONCLUZIE:

Politica bugetar-fiscală trebuie sa fie coerentă și eficientă. Pentru acțiunea statului,

coerența implică pe de o parte compatibilitate între obiectivele statului, iar pe de
altă parte, o adaptare a instrumentelor utilizate la obiectivele urmărite.
Eficacitatea se va evidenția prin combinatia optimă a instrumentelor existente.
Măsurile de politică bugetar-fiscală țin cont de raportul dintre beneficiile
și costurile pe care le implică, din punct de vedere politic, economic și social.
În general, se încearcă obținerea unei combinații optime. Însă realitatea
economică a evidențiat imposibilitatea atingerii concomitente, prin măsuri de
politică macroeconomică, a principalelor obiective.
Activitatea financiară a unui stat trebuie să se bazeze pe norme, metode,
principii, măsuri și instrumente concrete și just aplicate, în vederea
constituirii, repartizării și optimizării fondurilor de resurse financiare, în
conformitate cu obiectivele sociale și economice.
Bugetul de stat reprezintă cel mai important și complex buget atît în cadrul
bugetului public național, cît si în întregul sistem bugetar. Acest buget, prin
dimensiunea, complexitatea și impactul său asupra economiei publice și private, ar
trebui să asigure, dacă nu anual atunci pe perioade durabile, un echilibru între
nevoile centralizate ale statului și mijloacele care le-ar putea acoperi într-un singur
an bugetar.
În statele mileniului trei, politicile fiscale, bugetare, monetare și
valutare adoptate de orice guvern produc efecte în primul rînd în plan intern,
național dar influentează și asupra relațiilor cu alte state.
 BIBLIOGRAFIE

1. GHEORGHE D. BISTRICEANU, LEXICON DE FINANŢE-BĂNCI-ASIGURĂRI, VOL. II , ED. ECONOMICĂ,

BUCUREŞTI, 2001, P.31;

2. FILIP N., SOROCEAN O., TEORIE ECONOMICĂ. (MACROECONOMIE), CHIŞINĂU: 2011;

3. MARINESCU, PAUL, „TEORIA ECHILIBRULUI ECONOMIC ŞI IMPLICAŢIILE SALE PRACTICE”, ED.CODECS,

BUC., 2006;

4. SAMUELSON P., NORDHOUS W. ECONOMICS, BUCUREŞTI, ED. TEORA, 2005;

5. STIGLITZ E.J., WALSH E.C. ECONOMIE, BUCUREŞTI, ED. ECONOMICA, 2005;

6. CIOBANU GHEORGHE (COORD.), MACROECONOMIE, EDITURA RISOPRINT, CLUJ-NAPOCA, 20116;

 
7. GHEORGHE POPESCU, CIURLAU FLORIN, MACROECONOMIE., EDITURA: PRO UNIVERSITARIA,
BUCUREŞTI, 2012;

8. TEORIE ECONOMICĂ. VOL. II. MACROECONOMIE. COORD. A.TOMŞA. CHIŞINĂU, ASEM, 2013;

9. LEGEA NR. 419 DIN22.12.2006 CU PRIVIRE LA DATORIA PUBLICĂ,GARANŢIILE DE STAT

ŞI RECREDITAREA DE STAT, CAPITOLUL I, ART.2.
VĂ MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE!