Transiberian

ELEVI: DIACONESCU ANDREEA

TITA ALEXANDRU
TRANSSIBERIANUL ESTE O RETEA
DE CALE FERATA CARE LEAGA
MOSCOVA SI PARTEA EUROPEANA
A RUSIEI CU ORIENTUL
INDEPARTAT
RUS,MONGOLIA,CHINA SI MAREA
JAPONIEI.
PORNESTE DIN GARA
IAROSLAV(MOSCOVA) SI SE
INCHEIE IN VLADIVOSTOK.
ARE LUNGIMEA MAXIMA DE 9288
KM SI ARE ECARTAMENTUL EGAL
CU 1520 MM PLUS VITEZA
MAXIMA DE 140 KM/H.
Bugetul imperial de stat a cheltuit 1 miliard 455 milioane ruble între 1891 și
1913, un record depășit numai de cheltuielile militare din primul război
mondial.
În martie 1891, viitorul țar Nicolae al II-lea a inaugurat lucrările segmentului
din extremul orient, la întoarcerea dintr-o vizită din Japonia. Pentru
transportul familiei imperiale s-a stabilit construirea unui Tren al țarului.
Transsiberianul începe în St. Petersburg, la stația Moscova, și trece prin 
Moscova, Chelyabinsk, Omsk, Novosibirsk, Irkutsk, Cita, Blagoveshchensk
, Habarovsk și se termină la Vladivostok. Are o lungime de 9288 km și trece
prin 8 fuse orare.
Trans-manciurianul este o linie construită de Rusia, care trece prin
teritoriul de nord-est al Chinei (Manciuria), și a fost folosită pentru scurtarea
călătoriei spre Vladivostok.
Linia Baikal-Amur a fost construită ca alternativă la porțiunile
transsiberianului care treceau prea aproape de granița cu China. Se
desprinde din transsiberian în Taișet, la vest de lacul Baikal, ocolește lacul
pe la nord, ajungând la oceanul Pacific în dreptul localității Sovetskaya
Gavan. A fost construit pe porțiuni, în diferite perioade, începând cu anii ’30
și a fost terminat în 1991.
PROIECTUL SI FINANTAREA
CONSTRUCTIEI TRANSSIBERIANULUI
AU FOST APROBATE DE TARUL
ALEXANDRU AL II-LEA AL RUSIEI.FIUL
SAU , TARUL ALEXANDRU AL III-LEA AL
RUSIEI A SUPRAVEGHEAT
CONSTRUCTIA ,NUMINDU-L PE
SERGHEI WITTE DIRECTOR AL CAILOR
FERATE ,IN 1889. BUGETUL IMPERIAL
DE STAT A CHELTUIT 1 MILIARD 455
MILIOANE RUBLE ÎNTRE 1891 ȘI 1913,
UN RECORD DEPĂȘIT NUMAI DE
CHELTUIELILE MILITARE DIN PRIMUL
RĂZBOI MONDIAL.
În războiul ruso-japonez (1904-1905), importanta
strategica și limitarile feroviare transsiberiene au
contribuit la înfrangerea Rusiei în razboi. Deoarece
linia era cu o singura linie, tranzitul a fost mai lent,
trenurile trebuind să aștepte la trecerea trenului din
sens opus în cateva gari. Acest lucru a limitat
capacitatea liniei și cresterea timpului de tranzit. Un
tren cu trupe sau un tren care transporta personal
ranit care calatoreau dinspre est spre vest întârzia
sosirea trupelor, bunurilor și a munitiilor într-un tren
care circula în sens opus, de la vest la est. Dificultatile
de aprovizionare însemnau că fortele rusesti aveau
trupe și provizii limitate, în timp ce fortele japoneze cu
linii mai scurte de comunicare puteau ataca si avansa.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea
Siberiei era îngreunată de slabele legături de
transport atât în cadrul regiunii, cât și între
Siberia și restul țării. În afară de Marea Rută
Siberiană, drumuri bune pentru transportul pe
roți erau puține și foarte depărtate între ele.
Timp de aproximativ cinci luni pe an, râurile
erau principala cale de transport; în anotimpul
rece al anului, marfa și pasagerii erau
transportați cu sănii pe drumuri de iarnă, multe
din care erau aceleași râuri, acoperite de
gheață .
Primul vapor cu aburi de pe Obi
, Osnova lui Nikita Miasnikov, a fost
lansată în 1844; dar începutul a fost dificil
și abia în 1857 transportul pe vapoare cu
aburi a început să se dezvolte serios în
sistemul hidrografic al Obiului. Vapoare cu
aburi au început să opereze și pe Enisei
 în 1863, iar pe Lena și Amur în anii 1870.
In timp ce Siberia de Vest, cu relieful său jos, era
relativ bine servită de giganticul sistem hidrografic Obi
–Irtîș–Tobol–Hulîm, marile râuri ale Siberiei de Est — 
Enisei, Angara Superioară (Râul Angara în aval de 
Bratsk nu era ușor navigabil din cauza repezișurilor),
și Lena — erau navigabile doar pe direcția nord-sud.
O încercare de a remedia situația prin construcția 
Canalului Obi-Enisei nu a avut un succes deosebit.
Doar o cale ferată ar fi fost o soluție eficientă la
problemele de transport ale regiunii.
Primele proiecte feroviare din Siberia au apărut după
terminarea Calea ferată Moscova-Sankt Petersburg în 1851.[1]
 Unul din primele proiecte a fost proiectul Irkutsk–Cita, propus
de antreprenorul american W. Collins și susținut de ministrul
transporturilor Constantin Posiet al cărui scop era legarea
Moscovei de râul Amur, și astfel, de Oceanul Pacific.
Guvernatorul Siberiei, Nikolai Muraviov-Amurski, era
nerăbdător să vadă un progres al colonizării orientului
îndepărtat rusesc, dar planurile lui nu se puteau materializa de
vreme ce coloniștii trebuia să importe grâne și alte alimente din
Coreea. La inițiativa lui Muraviov s-au efectuat studii în vederea
construirii unei căi ferate în regiunea Habarovsk.