Calatorie in spaţiul cerest

Era o seara feerică de iarnă. Tocmai îşi terminase lecţiile pentru a doua zi şi
se gândea cum ar fi să trăiască in alt univers unde totul este pur,oamenii trăiesc în
înţelegere deplină şi dragoste exista în sufletul fiecăruia dintre ei.
A fost ultimul său gând înainte să-l cuprindă somnul.Deodată,cineva i-a
bătut la usa sufletului cerând adăpost.
Copilul,mirat,i-a deschis.O lumină puternică strălucea în tot corpul său si
sangele I se schimbase in izvoarele cu apa cristalina. Ce putea sa fie? O pasare?
Nu, avea infatisare de om. Vai,era un inger,ingerul sau pazitor.
L-a luat de maini si fara nici un cuvant au trecut printer florile de gheata de
pe geam si zburau tot mai sus spre stelele ce licareau pe cerul scanteietor. Luna ii
privea cu admiratie,iar candelele cerului se aprindeau in fata lor.
Si amandoi zburau de pe o stea pe alta ,pasind cu usurinda pe Calea
Lactee, se apropiau de cea mai mare candela aprinsa a cerului: Soarele.
Acum, Universul era pentru el,pentru copil,ca o carte deschisa in care
literele se desprindeau singure vorbindu-i despre ceea ce sunt si despre stele.
Au trecut in zbor peste Mercur,Venus. Copilul se astepta ca planeta cu
altfel de oameni sa fie Marte,dar nu era aceasta. Dar ei zburau atat de repede si
planetele Uranus,Neptun, chiar si Pluto ramaneau in urma lor privindu-i cum se
indreapta spre eternitate.