Parc-ar fi nişte petale,

Ori steluţe ce dansează

Norii le presară iarna
Şi pe gene ţi le aşază.
Din argint, cernut din cer,
Ţese iarna lăicer,
Şi-l întinde, alb şi mare,
Să-ţi ia ochii până-n zare.
 Stă în curte, lângă pom.
Îi zici om, dar nu e om;
Şi când soarele-ncălzeşte,
Nu-l mai vezi, că se
topeşte.
Iarna-n frig,
vara la soare,
Neschimbat e la culoare!
Ce are forma unei mâini
Şi tot nu-i mână?
Când nu e zăpadă
Doarme în ogradă,
Dar când ninge-afară
Cu copiii zboară.

Cu ea iarna sus în deal

Vin iute nu am habar,
Pe zăpadă alunec tare,
Nimeni nu ne stă în cale?
 Tot cu vârfu-n jos
Creşte, mereu creşte,
Soare-l dă jos!
Gerul îl ocroteşte!
 Din lume, cel mai bogat,
Darurile ne-a lăsat!
 Oglindă, oglinjoară,
Du-mă mai departe, iară !
 Fără el, iute tuşeşti,
Pune-l la gât, că răceşti!
 

Iarna ei vestesc
Pe Pruncul Ceresc
Din vârf de munte e adus,

În casă-mpodobit e pus,

Şi strânge-n jurul lui pe toţi,

Şi pe bunici şi pe nepoţi
A venit baba din munti
Peste rauri facand punti
Si a prins spunand povesti
Flori de gheata la feresti.
Pe magi i-a călăuzit
Până la Ierusalim
Două scânduri sub picioare

Lunecă iute la vale.

De nu ştii să le struneşti,

În zăpadă te trezeşti.
Urlu şi mă învârtesc
Pe drumeţi îi îngrozesc.
(viscolul)

Cine-i meşter iscusit

Şi cu iarna a venit
Şi-n fiecare dimineaţă
Îmi pictează flori de
gheaţă?