Biostatistica și metodologia

cercetării științifice
 Standardizarea prin metoda directă a
ratelor. Etapele standardizării. Statistica
vitală: natalitate, mortalitate și morbiditate.
Incidența și prevalența.
 Standardizarea prin metoda directă a ratelor.
În multe investigaţii clinice şi cercetări ştiinţifice socio-medicale
este prea mică probabilitatea de a opera cu totalităţi statistice
omogene producătoare de fenomene care trebuiesc analizate.
Fenomenele studiate sunt determinate de multipli factori prezenţi
în aceste totalităţi, care au diferit grad de influienţă asupra
acestora.
Pentru compararea indicatorilor obţinuţi din totalităţile neomogene
şi analiza corectă a fenomenului studiat este necesar de a
elimina acţiunea factorilor influenţi.
Acest lucru se face posibil doar prin aplicarea metodei directe de
standardizare şi calcularea indicatorilor standardizaţi.
Indicatorii standardizaţi sunt convenţionali şi pot fi utilizaţi doar cu
scop de comparare. În practica de cercetare, standadizarea se
utilizează mai frecvent în analiza indicatorilor de morbiditate,
natalitate şi mortalitate a populaţiei.
Standardizarea prin metoda directă a ratelor.
Compararea indicilor statistici nu este întotdeauna posibilă, chiar
dacă dispunem de informaţii suplimentare despre caracterul
fenomenului studiat.
Valoarea autentică a fenomenului trebuie căutată în esenţa
calitativă a lui.
Ex.: Comparam indicii letalităţii în două spitale. Pentru a trage o
concluzie privind cauzele divergenţei acestor indici trebuie să
analizăm omogenitatea nosologică a grupelor de bolnavi din
aceste spitale.
Indicele letalităţii va fi mai mare în spitalul în care au fost
internaţi bolnavii mai gravi.
Prezenţa diverselor categorii de bolnavi după starea sănătăţii, şi
alte caractere( vârstă, sex) face imposibilă concluzia corectă
privind cauzele divergenţei indicilor letalităţii în aceste spitale.
Standardizarea prin metoda directă a ratelor.
Ex.: Este necesar de a compara indicii mortalităţii generale din
două localităţi „A” şi „B”.
Se calculează mortalitatea în ambele localități: în „A” este de
10%, iar în localitatea B – de 8,5%. Dar pentru a trage concluzii
privind factorii, care au provocat diferitele niveluri ale mortalităţii
se cere o analiză a totalităţilor, din care s-au obţinut aceşti indici.
Un factor influent asupra mortalităţii este componenţa de vârstă
a totalităţilor investigate. Cu cât sunt mai multe persoane
vârstnice, cu atât mai mare poate fi nivelul mortalităţii generale.
Prin urmare, totalităţile comparate fiind diferite prin componenţa
de vârstă, produc diferite niveluri de mortalitate (10% şi 8,5%),
de aceea ele nu pot fi comparate aşa cum sunt.
Standardizarea prin metoda directă a ratelor.
Metoda de standardizare – se utilizează pentru
compararea indicilor intensivi generali, produşi de
totalităţi neomogene.
Standardizarea este o metodă convenţională, care
permite calcularea indicilor standardizaţi, care
înlocuiesc indicii generali intensivi sau medii, când din
cauza neomogenităţii totalităţilor statistice este
imposibilă compararea lor.
Indicii standardizaţi sunt convenţionali, deoarece
înlăturând acţiunea factorilor asupra indicilor reali, ei
arată ce valoare ar fi avut aceştia dacă nu ar fi fost
influenţaţi de unul sau mai mulţi factori.
Concluzie: Indicii standardizaţi pot fi folosiţi numai cu
scop de comparare.
Standardizarea prin metoda directă a ratelor.
Se cunosc mai multe metode de standardizare. Cea
mai frecvent utilizată în statistica medicală este metoda
directă.
Metoda directă constă din 5 etape:
•Etapa I - calculul indicilor intensivi sau medii generali (pentru
fiecare grupă aparte – pe sexe, vârstă etc.) pentru totalităţile
care se compară.
•Etapa a II-a – alegerea şi calculul standardului.
•Etapa a III-a – calculul „valorilor aşteptate” pentru fiecare
grupă de standard.
•Etapa a IV-a – determinarea indicilor standardizaţi.
•Etapa a V-a – compararea totalităţilor după indicii generali
intensivi sau medii şi standardizaţi. Formularea concluziilor.
Standardizarea prin metoda directă a ratelor.
Ex.: Morbiditatea hepatică în secţiile A şi B ale uzinei chimice

Etapa I – Calculul indicilor intensivi şi generali.

• Determinăm frecvenţa îmbolnăvirilor cu hepatită pe ambele sexe, la
muncitorii secţiilor A şi B ale uzinei chimice. Aceşti indici sunt rapoarte
procentuale, calculate în felul următor: numărul bolnavilor raportat la
numărul de muncitori înmulţit cu 100. Astfel, nivelul îmbolnăvirilor cu
hepatită la bărbaţi (indicele intensiv special- Rata) în secţia A este: (1 :
50) x 100 = 2%, iar la femei bolnave de hepatită: (10 : 200) x 100 = 5,0
%. Pe ambele sexe în secţia A nivelul îmbolnăvirii (indicele intensiv
general- Rata) cu hepatită va fi: (11 : 250) x 100 = 4,4%. Astfel de
calcule se efectuează respectiv şi pentru secţia B.
Standardizarea prin metoda directă
•Analizăm indicii intensivi speciali şi generali pe ambele secţii.
Din tabel (etapă I) observăm că morbiditatea atât la bărbaţii cât şi
la femeile din secţia A este mai mică decât la bărbaţii şi
femeile din secţia B. Urmărind acest fenomen observăm:
frecvenţa înbolnăvirilor muncitorilor în secţia A este mai înaltă –
4,4% vizavi de 3,3% în secţia B.
• Rezultă că asupra indicilor intensivi generali a influenţat
diferenţa structurii pe sexe a muncitorilor din ambele secţii. În
secţia A lucrează mai multe femei (acestea s-au îmbolnăvit mai
frecvent de hepatită decât bărbaţii), în timp ce în secţia B
majoritatea muncitorilor o constituie bărbaţii, la care această
maladie se atestă mai rar.
•Diferenţa indicilor intensivi este cauzată de neomogenitatea de
sex a muncitorilor din ambele secţii. Pentru eliminarea acestui
factor care influienţează nivelul morbidităţii hepatice în grupele
neomogene de muncitori trebuie efectuată standardizarea.
Standardizarea prin metoda directă
Etapa a II-a – Alegerea şi calcularea standardului. Drept
standard este considerată acea totalitate statistică, în care se vor
reflecta toate particularităţile şi caracterele grupelor comparate.
În exemplu, standardul este numărul total al muncitorilor din
ambele secţii, inclusiv pe sexe (coloana 2+ coloana 4).
Astfel, standardul pentru grupul de bărbaţi în ambele secţii va fi
220 (50 + 170), iar pentru femei 230 (200 + 30). În total
standardul muncitorilor pe ambele secţii va fi 450 (220 + 230).
Cunoscând indicii intensivi (etapa I) şi standardul (etapa a II-a)
trecem la etapa a III-a.
Etapa a III-a – Determinarea numărului aşteptat de bolnavi în
fiecare secţie de muncitori reieşind din grupul standard.
Numărul de bolnavi aşteptaţi îl vom afla dând răspuns la
întrebarea: câţi bolnavi de hepatită aşteptăm în grupul standard
de 220 de muncitori, dacă frecvenţa îmbolnăvirilor va fi ca la
bărbaţii din secţia A = 2%?
Standardizarea prin metoda directă
•Facem proporţia şi efectuăm calculul: dacă la 100 vom avea 2
bolnavi, atunci la 220 vor fi „x”, de unde „x” va fi egal cu 4,4 bolnavi.
Aşadar, numărul de bolnavi hepatici aşteptaţi printre cei 220 de
bărbaţi ai grupei standard va fi = 4,4.
•Respectând acelaşi principiu, efectuăm calcule analogice pentru
ambele secţii în toate trei grupuri de standard, luând în calcul
frecvenţa îmbolnăvirilor pe sexe în ambele secţii. Rezultatele
calculelor sunt reprezentate în tabel.
Etapa a IV-a – Determinarea indicilor standardizaţi.
Suma de bolnavi aşteptaţi (bărbaţi + femei) pe secţii o raportăm la
numărul total de muncitori din ambele secţii.
Exprimând aceste valori în % obţinem indicii standardizaţi . În secţia
A numărul total de bolnavi „aşteptaţi” va fi: 4,4 + 11,5 = 15,9.
Indicele standardizat în această secţie va constitui: (15,9 : 450) x
100 = 3,5%. În secţia B respectiv: 5,06 + 23,0 = 28,06, iar indicele
standardizat va fi egal cu: (28,06 : 450) x 100 = 6,2%. În baza
rezultatelor etapelor I şi IV vom efectua următoarea etapă.
 Standardizarea prin metoda directă
 Etapa a V-a. Compararea nivelurilor morbidităţii hepatice în secţiile A şi B după indicii intensivi generali şi cei
standardizaţi.
Construim un alt tabel, în care includem indicii intensivi generali şi standardizaţi pe ambele secţii.

Concluzie: Comparând indicii standardizaţi în secţiile A şi B, concluzionăm: dacă am fi avut totalităţi omogene (pe sexe) de muncitori
în ambele secţii, morbiditatea hepatică în secţia A ar fi fost comparativ mai joasă decât în secţia B (A < B sau 3,5 < 6,2).
Standardizarea prin metoda directă
• Comparând, însă, indicii generali intensivi (rata) constatăm
un fapt diametral opus (A > B). Aceasta se explică prin
influenţa raportului de sexe asupra indicilor intensivi în
ambele secţii.
• În legătură cu faptul că femeile sunt mai receptive la hepatită
decât bărbaţii, iar în secţia A s-au dovedit a fi mai multe
femei (200) decât bărbaţi (50), am şi constatat o morbiditate
hepatică mai mare decât în secţia B.
• În secţia B predomină bărbaţii (170), care fiind mai rezistenţi
la hepatită, au cauzat un nivel mai jos de morbiditate
hepatică.
• Metoda de standardizare poate fi utilizată în cazul diferenţei
considerabile a nivelurilor indicilor de grup (diferite niveluri de
morbiditate pe sexe, letalitate în spitale, diferite durate de
tratament etc.).
 Standardizarea prin metoda directă
• Dacă indicii pe anumite grupe în totalităţi neomogene sunt
aproximativ aceiaşi, standardizarea nu are sens.
• Standardizarea nu se recomandă şi în cazurile când indicii
comparaţi pe anumite grupe sunt diferiţi, iar totalităţile
omogene.
• Când operăm cu indici standardizaţi trebuie să reţinem, că ei
nu reprezintă nivelul real al fenomenului studiat, ci sunt doar
convenţionali şi pot fi utilizaţi numai cu scop de comparare,
eliminând influenţa diverşilor factori asupra indicatorilor
statistici şi că ei arată, care ar fi fost nivelul fenomenului
studiat în totalităţi cu structură omogenă.
 Statica populației

Demografia este un termen care provine de la grecescul “demos”

– popor și “graphos” - a descrie - și definește știința care se
ocupă cu studierea populației din două puncte de vedere:
 Statica populației – analizează populația sub raportul
numărului, distribuției demografice, structurii după diverse
caracteristici demografice (sex, grupă de vârstă, stare civilă.
etc) și socio-economice (ocupație, nivel de instruire, etc);
 Dinamica populației – care abordează populația sub raportul
schimbărilor survenite în numărul și structura populației ca
urmare a nașterilor, deceselor, căsătoriilor, divorțurilor
(mișcarea naturală) și migrației externe și interne (mișcarea
dinamică).
 Numărul populației.
În afara recensămintelor, numărul populaţiei poate fi estimat,
calculat şi proiectat.
Numărul estimat sau calculat. În anii care urmează unui
recensământ, numărul populaţiei se calculează pornind de la
cifra exactă a populaţiei stabilită la recensământ la care se
adaugă născuţii vii, şi se scad decedaţi. Această metodă de
calcul este valabilă în ipoteza în care migraţia este considerată
nulă.
Între 2 recensăminte numărul populaţiei poate fi estimat prin
metoda interpolării.
Principiul metodei interpolării constă în calcularea sporului mediu
anual al populaţiei între cele 2 recensăminte şi adăugarea
acestuia de atâtea ori, câţi ani au trecut din momentul primului
recensământ şi până în anul de studiu.
În calculul diverşilor indicatori folosiţi în studiul dinamicii populaţiei
se utilizează noţiunea de „populaţia medie” sau „număr mediu
al populaţiei pentru perioada dată”.
 Numărul populației.
Repartiţia teritorială a populaţiei – studiază răspândirea populaţiei
pe un teritoriu dat, în mod obişnuit aceasta se suprapune pe
unităţile administrativ – teritoriale.
Repartiţia teritorială a populaţiei se studiază cu ajutorul următorilor
indici: ƒ
• ponderea populaţiei cu domiciliul stabilit în mediul rural sau
urban;
• distribuţia populaţiei în funcţie de tipul şi mărimea
localităţilor;
• indici de densitate.
densitate

Ponderea populaţiei cu domiciliul stabilit în mediu U/R se

calculează astfel:
% U = Pu /P × 100; % R = Pr /P × 100

unde: P = populaţia totală; Pu = populaţia care locuieşte în

mediul urban; Pr = populaţia care locuieşte în mediul rural
Densitatea populaţiei
Densitatea populaţiei se exprimă prin frecvenţa populaţiei (P) pe
unitatea de suprafaţă (S) şi este egală cu:
D = P /S ;
unde: D = densitatea populaţiei; P = populaţia; S = suprafaţă
exprimată în km2.
Inversul acestui raport poartă numele de indice de arealitate.
Indicele de arealitate = S/ P
În cazul indicelui de arealitate suprafaţa se exprimă în hectare.
Pentru a obţine o imagine a impactului populaţiei asupra
resurselor agricole şi economice, se calculează indicele de
densitate fiziologică:
Indicele de densitate fiziologică = P/ suprafaţa cultivabilă
Indicele de densitate agricolă = P(în agricultura)/ suprafaţa
cultivabilă
Structura populaţiei pe sexe
Ponderea (proporția) populaţiei feminine sau masculine:
Ponderea PF(M) = PF (M) / P × 100
unde: PF - nr. loc. de sex feminin; PM - nr. loc. de sex
masculin; P - populaţia totală.
Indicele de masculinitate (IM) – defineşte numărul de persoane de
sex masculin care revin la 100 sau 1000 persoane de sex
feminin:
IM = PM /PF × 100 (sau 1 000)
Indicele de feminitate (IF) este o imagine în oglindă a indicelui de
masculinitate, se calculează în special pentru născuţii vii:
IF = PF/ PM × 100 (sau 1 000 )
Valoarea indicelui de feminitate se utilizează în proiecţiile
demografice.
Excedentul femeilor – se determină după formulă:
EF = (PF – PM) /P × 100
 Structura populaţiei pe grupe de vârstă
În analiza structurii populaţiei pe grupe de vârstă trebuie
să se ţină cont de „efectul de vârstă” şi de „efectul de
generaţie”.
Numărul redus la fiecare an de vârstă se obţine astfel:
EF = (Nr. locuitori de o anumita vârstă şi sex /
Nr. total locuitori )× 100 000
Clasic se descriu 4 tipuri ale piramidei vârstelor:
• piramida în formă de „accent” (triunghi) cu baza largă şi un
vârf ascuţit, caracteristică pentru populaţiile tinere;
• piramida în formă de „stog” caracteristică pentru populaţie cu
o fertilitate ridicată şi un proces de îmbătrânire medie;
• piramida în formă de „urnă” specifică pentru populaţie cu
fertilitate scăzută şi cu un proces de îmbătrânire accentuat
• piramida în formă de „treflă” reflectă o populaţie îmbătrânită
care cunoaşte în ultima perioadă o puternică întinerire ca
urmare a creşterii fertilităţii.
Factorii care influenţează forma piramidei
Factorii care influenţează forma piramidei: natalitatea, mortalitate
şi migraţia.
Pentru a evidenţia impactul fertilităţii şi al mortalităţii asupra
structurii pe grupe de vârstă a populaţiei pot fi utilizate 2
metode:
• dacă ratele de fertilitate şi mortalitate rămân constante pe o
durată îndelungată de timp, rezultă o populaţie cu o structură
pe grupe de vârstă constantă denumită „populaţie stabilă”;
• a doua metodă constă din utilizarea „metodei componentelor” a
tehnicii de proiecţie a populaţiei. Numărul probabil al populaţiei
este stabilit în condiţiile utilizării unor nivele variate în timp ale
indicilor de fertilitate şi mortalitate.

Structura populaţiei în funcţie de starea civilă:

Procentului persoanelor = Nr. persoane căsătorite × 100
căsătorite P15 ani şi peste
 Repartiţia populaţiei în funcţie
Repartiţia populaţiei în funcţie de participarea la viaţă economică
În orice ţară populaţia luată în totalitate este consumarea
bunurilor materiale, dar numai o parte din ea participă direct la
producerea bunurilor şi serviciilor de consumare.
Populaţia activă sau economic activă este constituită din
totalitatea persoanelor care exercită o profesiune, la care, acolo
unde este cazul, se adaugă persoane aflaţi în şomaj. În cadrul
populaţiei active nu sunt incluşi elevi, studenţi şi femeile care
prestează activitate numai în familie.
Populaţia ocupată este alcătuită din persoanele care au o
ocupaţie. Ea este egală cu populaţia activă minus şomerii.
Partea din populaţie care nu exercită nici o activitate, alcătuită
de obicei din copii şi vârstnici, constituie populaţia inactivă.
 Structura populaţiei pe grupe de vârstă
Indicele de activitate (IA):
IA= P activă / P × 100
Indici de activitate specifică pe sexe (indicele de
activitate masculină, feminină – IAM/F):
IAM/F= P masculină/femenină activă × 100
P masculină/femenină
Indicele de activitate specifică pe grupe de vârstă (IA
vârstă) :
IA vârstă = P activă de o anumită grupa de vârstă × 100
P din grupa de vârstă respectivă
Curba de activitate este reprezentarea grafică a
indicelor de activitate specifică pe grupe de vârstă.
Dinamica populaţiei
Sub raportul numărului şi structurii populației în
funcţie de diversele caracteristici demografice şi
economice, populaţia este în permanentă
schimbare.
Fenomen cunoscut sub denumirea de „mişcarea
populaţiei”.
Mişcarea populaţiei poate fi:
• naturală (determinată de puterea populaţiei de
reproducere şi de mortalitate);
• mecanică (cuprinde deplasarea locuitorilor în
interiorul unei ţări; migraţia internă; sau în afara
graniţelor ţării; migraţie externă).
 Concepte
• Rangul naşterii defineşte a câta naştere a mamei este cea în
cauză.
• Rangul născutului arată al câtelea născut viu sau mort este
născutul considerat. Calculul se face separat pentru născuţii vii
sau morţi.
• Intervalul protogenezic este intervalul de timp scurs din
momentul căsătoriei până la naşterea primul copil.
• Intervalul intergenetic este intervalul de timp, care separă
naşterile de rang succesiv.
• Comportament demografic (reproductiv) este atitudinea unui
cuplu (de căsătoriţi) faţă de numărul de copii în familie, faţă de
dimensiunea propriei familii dar şi faţă de intervalul între naşteri.
• Vârsta fertilă a femeii se referă la vârstele limitată între care
femeia poate naşte. (15 şi 49 de ani).
• Planificarea familială reprezintă stabilirea în mod conştient de
către cuplu a numărului de copii doriţi şi eşalonarea în timp a
naşterilor.
Măsurarea natalităţii şi fertilităţii
Metodele şi tehnicile de studiu ale natalităţii pot fi clasificate
astfel:
• Măsurarea şi analiza natalităţii şi fertilităţii într-un an
calendaristic:
• rata de natalitate ;
• rata de fertilitate (brută şi diferenţială);
• indicele sintetic de fertilitate .
• Măsurarea şi analiza natalităţii şi fertilităţii pe o generaţie:
• rata de natalitate;
• rata de fertilitate (brută şi diferenţială);
• indicele sintetic de fertilitate .
 Natalitatea
Natalitatea este fenomenul demografic al apariţiei
născuţilor vii într-o populaţie şi într-o perioadă de timp.
Unitatea statistică de observare este născutul viu.
Rata de natalitate = N / P × 1000
unde: N - numărul născuţi vii într-un an calendaristic;
P - populaţia la 1 iulie a anului respectiv.
Avantajul esenţial al acestei rate este uşurinţa de calcul
şi de interpretare.
Dezavantajul este reprezentat de neomogenitatea
numitorului care conţine laolaltă populaţia de ambele
sexe, de toate vârstele şi indiferent de starea civilă.
Fertilitatea este fenomenul demografic al frecvenţei
apariţiei născuţilor vii în raport cu subpopulaţia feminină
în vârstă de reproducere (15-49 ani).
Măsurarea mortalităţii
• Metodele şi tehnicile de studiu ale mortalităţii pot fi clasificate
astfel:
• Măsurarea şi analiza mortalităţii într-un an calendaristic:
• rata brută de mortalitate; ƒ
• ratele diferenţiale de mortalitate:
• ƒdecesul evitabil;
• ƒdecesul prematur;
• tabela de mortalitate.
• Măsurarea şi analiza mortalităţii pe o generaţie:
• calcularea ratelor brute şi diferenţiale pe o generaţie;
• tabela de mortalitate pe o generaţie.
 Măsurarea mortalităţii
Măsurarea şi analiza mortalităţii într-un an calendaristic :
• Rata brută de mortalitate (RBM) măsoară intensitatea
fenomenului de mortalitate într-un an calendaristic şi într-un
teritoriu dat.
RMB = Nr.decese într-un 1 calendar. şi într-un teritoriu × 1000
P (nr.populație)
Avantaje:
• uşor de calculat;
• datele există în sistemul informaţional curent;
• datele permit evaluarea tendinţei fenomenului.
Dezavantaje:
• nivelul ratei este puternic influenţat de structura pe grupe de vârstă a
populaţiei;
• nu permite compararea între nivelurile fenomenului diverselor ţări, judeţe
etc.
 Ratele diferenţiale de mortalitate.
• Rata de mortalitate specifică pe medii:
RM U/R = Nr. decese la persoane cu domiciliul în mediul U/R/ × 1000
P cu domiciliul în mediul U/R
• Rata de mortalitate specifică pe sexe:
RM M/F = Decese la persoane de sex M/F × 1000
P de sex M/F
• Rata de mortalitate specifică pe cauze:
R. specifică pe cauze = Nr. decese datorite unei cauze × 1000
P
• RBM – formula clasică:
RBM = Nr. decese × 1000
P
Ratele diferenţiale de mortalitate.
Metoda directă (sau populaţie tip) înlocuieşte în formula
de mai sus structura reală pe grupe de vârstă a
populaţiei, cu una fictivă (standard):
Rata standardizată = ∑ ps mx
unde: ps - structura standard a populaţiei;
mx - mortalitatea specifică pe grupe de vârstă reală.
Metoda indirectă (sau a mortalităţii tip) înlocuieşte
mortalitatea specifică pe grupe de vârstă reală cu
una fictivă (standard):
Rata standardizată = ∑ px ms
unde: px - structura reală;
ms - mortalitatea specifică standardizată
Tabelul de mortalitate
Tabelul de mortalitate este un tabel demografic care conţine
valorile mai multor funcţii biometrice şi care sintetizează modelul
de mortalitate al unei populaţiei (colectivităţi).
Istoric – primele tabele au fost alcătuite de către John Graunt în
anul 1662 şi de Edmund Halley în anul 1693.
Tipuri de tabele (clasificare):
• Complet (pentru fiecare an de vârstă) sau prescurtat (pentru perioade
cincinale sau decenale de vârstă);
• Pentru populaţia generală sau pentru populaţii selecţionate (populaţia
unui oraş, o anumită categoria socio-profesională etc.);
• Tabele de moment (pentru un an calendaristic sau pentru o generaţie)
• Tabele derivate;
• Tabele de mortalitate pe cauză;
• Tabele de viaţă şcolară;
• Tabele de activitate.
Datele necesare pentru construcţia tabelei:
• populaţia de vârstă (pe grupe 0-1, 1-4, 5-9….85+) şi sexe;
• decesele pe vârstă (pe grupe de vârstă) şi sexe;
• mortalităţile specifice pe grupe de vârstă şi sexe.
Măsurarea mortalităţii infantile
Mortalitatea infantilă este fenomenul demografic al apariţiei
deceselor înaintea împlinirii vârstei de un an în populaţia
născuţilor vii, într-o perioadă de timp şi într-o teritoriu.
Unitatea statistică de observare este decesul 0-1 an.
Tehnicile de măsurare a mortalităţii infantile pot fi clasificate:
• Măsurarea mortalităţii infantile într-un an calendaristic
(abordare transversală):
• ƒrata de mortalitate infantilă;
•ƒ ratele corectate de mortalitate infantilă;
• ratele de mortalitate infantilă pe trimestru, semestru, lună; ƒ
• ratele diferenţiale de mortalitate infantilă: pe sexe; pe grupe de
vârstă; pe medii; pe cauze de deces.
• Măsurarea mortalităţii infantile pe o generaţie: ƒ rata de mortalitate
pe generaţie; ƒ ratele diferenţiale de mortalitate calculate pe o generaţie –
aceleaşi ca în cazul abordării transversale.
• Tabele de mortalitate infantilă: studiile - metoda anchetelor
epidemiologice (observaționale, analitice, operaționale…)
Măsurarea şi analiza mortalităţii infantile într-un
an calendaristic
Rata de mortalitate infantilă:
Măsurarea şi analiza mortalităţii infantile într-un an calendaristic
este modul de evaluare cel mai frecvent întâlnit în statistica
sanitară curentă. Intensitatea fenomenului să măsoară cu
ajutorul ratei de mortalitate infantilă (RM0-1) :
RM0-1 = D0-1 / N × 1000
unde: D0-1 - decedaţi 0–1 an dintr-un an calendaristic şi în
teritoriu dat;
N - născuţii vii din aceleaşi an calendaristic şi acelaşi
teritoriu.
Rata de mortalitate infantilă pe trimestru, semestru, lună.
Pentru a evidenţia variaţiile ale fenomenului ca şi reacţiile lui la
condiţiile climatice şi epidemiologice, s-a încercat să se
calculeze rata de mortalitate infantilă pe perioade mai scurte de
1 an (pe trimestru, semestru, lună).
Ratele diferenţiale de mortalitate infantilă
•ƒ Rata de mortalitate infantilă pe sexe:
RM0-1B/F = Decese 0-1 an B/F_ × 1000
Număr născuţi vii B/F
• Ratele de mortalitate infantilă pe vârste.
Riscul de deces al copilului 0-1 an variază în funcţie de vârsta
lui, dar şi cauzele care intervin în producerea deceselor la
diverse vârste sunt diferite. Astfel, în primele zile după naştere
decesele se datoresc în special cauzelor de mortalitate şi
morbiditate perinatală şi malformaţii congenitale (cauze
preponderent endogene).
ƒ

•Rata de mortalitate infantilă pe cauze, care intervin în

producerea decesului 0-1 an pot fi analizate prin calcul unor rate
specifice de mortalitate 0-1 an pe cauză/cauze:
Rata = Nr.deces 0-1 an dintr-o cauză într-o perioadă × 1000
Nr. născuţi vii din acea perioadă
Rata de mortalitate infantilă
•ƒ Rata de mortalitate infantilă pe cauze şi vârste.
Calculele se fac ţinând cont de două criterii de grupare
(vârsta la deces şi cauza).
•ƒ Rata de mortalitate infantilă în funcţie de rangul
născutului:
Formula:
RM0-1 = Decesele 0-1 an produse la copii de rang „X” × 1000
Nr. născuţii vii de rang “X”
• Rata de mortalitate infantilă a copiilor legitimi
(nelegitimi).
Ea se măsoară prin:
RM0-1 = Nr. decese 0-1 an provenite de la copii legitimi × 1000
Nr. născuţii vii legitimi
Morbiditatea
Morbiditatea este fenomenul de masă al îmbolnăvirilor apărute într-
o populaţie definită, într-o anumită perioada de timp (1 an).
Scopul analizei morbidităţii este de a cunoaşte cât mai complet
frecvenţa bolii în populaţie şi tendinţele de evoluţie ale acesteia.
În analiza morbidităţii se va determina frecvenţa factorilor de risc în
populaţia susceptibilă de a face o anumită boală.
Sunt descrise următoarele tipuri de morbiditate:
• Morbiditatea reală;
• Morbiditatea diagnosticabilă ;
• Morbiditatea diagnosticată;
• Morbiditatea resimţită.
Co-morbiditatea se referă la „orice combinare a două sau mai
multe boli/deficienţe apărute la acelaşi individ” (D. Ruwaard).
Analiza morbidităţii este necesară pentru: controlul bolilor într-
o populaţie; elaborarea şi implementarea măsurilor de
prevenţie; planificarea îngrijirilor de sănătate; etc
Măsurarea morbidităţii observate
În măsurarea morbidităţii observate într-o populaţie
sau comunitate se utilizează frecvent următoarele
rate (indicatori):
• rata de incidenţă;
• rata de prevalenţă;
• frecvenţa morbidităţii spitalizate;
• frecvenţa morbidităţii cu incapacitate;
• structura morbidităţii spitalizate;
• structura morbidităţii prin incapacitate;
• indici de structura pentru incidenţă/prevalentă.
Incidenţa şi prevalenţa
Incidenţa este fenomenul de masă al apariţiei cazurilor noi de
boală într-o populaţie definită, în perioada de observare (frecvent
1 an).
Rata de incidenţă include noţiunea de „timp” (zile, luni, ani).
Reprezintă un instrument esenţial în studiile etiologice ale bolilor
acute şi cronice. Incidenţa se măsoară prin rate de incidenţă.
Rata de incidenţă include componenta timp şi poate fi sub
următoarele forme: ƒ
• rata de incidenţă anuală (globală); ƒ
• rata de incidenţă specifică (pe sexe, mediu de rezidenţă,
cauze medicale, grupe de vârstă etc.); ƒ
• densitatatea incidenţei; ƒ
• incidenţa cumulată; ƒ
• rata de “atac” a incidenţei.
Obiectivele studiilor de incidenţă:
•ƒsă aplice etiologia bolii; ƒ
•să definească riscul pentru individ şi pentru grupurile
de populaţie; ƒ
•să determine eficacitatea unei intervenţii (tratament, un
program de sănătate) etc.
Formula de calcul:
Rata de incidenţă anuală = Nr. caz. noi de boală din an„X”× 1000
Populaţia la 1 iulie
Rata de incidenţă = Nr. caz noi de îmbolnăvire la sex M/F × 1000
specifică pe sexe Populația de sex masculin/feminin
unde : P - populaţia de la mijlocul anului (1 iulie)
Rata de incidenţă = Nr. caz noi de îmbolnăv. din U/R × 1000
specifică pe mediu U/R P din mediu U/R
unde: U - mediul urban, R - mediul rural,
P - populaţia de la mijlocul anului (1 iulie)
Densitatea incidenţei
Densitatea incidenţei permite să se calculeze mai precis viteza de
propagare a bolii.
Unitatea de măsură este perioada de timp în care fiecare
persoană din colectivitatea observată este expusă la risc înainte
de apariţia bolii.
Densitatea incidenţei = Nr.caz noi de boală din perioada × 1000
Nr. ani-pers. de expunere din P la risc
Ex: Se consideră: mărimea colectivităţii 60000 femei, grupa de
vârstă 35–39 ani, perioada de observare (expunere) 3 ani, cazuri
noi de cancer de sân din această perioadă 90.
Să se determine densitatea incidenţei şi rata de incidenţă pentru
perioada observată.
Rezolvare: ƒ se calculează numărul ani-persoană de expunere ƒ
60000 x 3 ani = 180000 ani-persoană de expunere;
densitatea incidenţei = (90/ 180000) × 1000= 0,5
rata de incidenţă = 90 / 60000 × 1000= 1.5
Rata de incidenţă cumulată
Rata de incidenţă cumulată (sau riscul) este similară cu
„riscul de deces” şi poate fi văzută ca o probabilitate, sau
riscul persoanelor dintr-o populaţie dată de a dezvolta
boală în perioada definită, cu condiţia ca persoanele
expuse la începutul perioadei să fie sănătoase.
Rata de incidenţă = Nr caz noi in per-da definită × 1000
cumulată Nr. pers din P la risc care nu
prezintă boală la începutul perioadei
Nr. cazuri noi (epis, evenim.) din
Rata de „atac” = perioada de expunere_ × 1000
a incidenţei Nr. persoane la risc
(de preferat ani-persoana)
Rata de atac este: rata primară; rata secundară.
Prevalenţa
Prevalenţa reprezintă frecvenţa cazurilor de boală
existente (cazuri noi şi vechi de îmbolnăvire) într-o
populaţie la un moment dat (prevalenţa de moment –
”point prevalence”) sau într-o perioadă (prevalenţa de
perioadă – “period prevalence”).
Prevalenţa se măsoară prin rata de prevalenţă:
Rata prevalenţei = Nr. caz exist în mom.definit × 100
de moment Nr. persoane investigate
Rate prevalenţei = Nr. caz exist din per. definită × 100
de perioada Nr. persoane investigate
Nota: Rata de prevalenţă se poate raporta şi la 100 000
de persoane investigate.
Prevalenţa
Rata de prevalenţă = Rata de incidenţă x Durata bolii.
Indice de prevalenţă = Nr. caz de boală în evid la sf. an × 100
Nr. persoane la 31 decembrie
Anchetele de prevalenţă sunt de 2 tipuri:
• Descriptive – oferă informaţii separat pentru fiecare
variabilă: câte boli sunt pe persoană sau câte aspect de
comportament exist în populaţie.
• Caz-control – înregistrează simultan informaţii despre
prezenţa bolii şi informaţii prin anamneza despre variabile
care descriu factorul de risc (caracteristici biologice,
genetice, comportamentale). Frecvenţa bolii şi a altor
caracteristici sunt examinate în relaţie cu vârst, sex etnie etc.
Tipurile de morbiditate
• Morbiditatea spitalizată;
• Morbiditatea cu incapacitate de muncă;
• Morbiditatea individuală.
• Morbiditatea spitalizată reprezintă o altă metodă pentru
măsurarea bolii într-o populaţie şi se referă la persoanele
internate. Morbiditatea spitalizată completează informaţiile
obţinute din teritoriu; se referă la bolile care au determinat
spitalizarea, într-o perioadă de timp definită; măsurarea se
realizează frecvent prin rate de frecvenţă şi indicatori de
structură.
• Morbiditatea cu incapacitate de muncă. Incapacitatea poate fi
pe termen scurt, termen lung sau definitivă. Pentru a analiza
morbiditatea cu incapacitate de muncă se utilizează următorii
indicatori :
• Morbiditatea individuală (pe contingente).
Sarcini pentru acasă.