Capitolul VI AUXILIARII

COMERCIANŢILOR
Secţiunea l. Noţiuni generale
• În activitatea lor comercianţii cooperează ori sunt ajutaţi adesea de alte persoane care, fie le
reprezintă interesele, fie îi sprijină în efectuarea unor operaţiuni comerciale. Prima categorie este
formată din prestatori de servicii sau de muncă aflaţi în raporturi de muncă cu întreprinzătorii şi
sunt salarizaţi de aceştia. Aceşti agenţi funcţionari, procurişti sau alţi reprezentanţi pun în slujba
comerciantului facultăţile lor fizice şi intelectuale. Ei nu au calitatea de comercianţi şi stabilesc cu
comercianţii raporturi de subordonare, depind de aceştia, fiind numiţi auxiliari dependenţi. Din
această categorie fac parte prepuşii, comisvoiajorii şi comisii pentru negoţ.
• A doua categorie este reprezentată de acea categorie de persoane care pun în slujba
comerciantului facultatea lor de a voi şi de a acţiona în numele şi pe seama comerciantului. Aceste
persoane nu au un contract de muncă cu întreprinzătorul, raporturile lor cu acesta, fiind guvernate
de normele de drept privat referitoare la contractul de mandat, contractul de comision sau alte
contracte de intermediere ori mijlocire, toate decurgând din noţiunea largă a reprezentării. Ei sunt
denumiţi auxiliari autonomi sau independenţi, în aceeaşi categorie intră şi acei reprezentanţi care
sunt însărcinaţi să obţină oferte sau comenzi, să facă plasamente, să trateze ori să încheie afaceri
comerciale, ei fiind legaţi de unul sau mai mulţi comercianţi, fie printr-un contract de muncă, fie
printr-un contract de mandat, fie printr-un contract de locaţie de servicii. Din această categorie fac
parte mijlocitorii, agenţii de bursă şi agenţii de comerţ, care sunt independenţi şi sunt retribuiţi
de comerciant cu un comision asupra operaţiunilor comerciale încheiate.
• Activitatea de intermediere desfăşurată de auxiliarii comercianţilor implicînd şi raporturi de
reprezentare între comercianţi şi auxiliarii lor este necesar să examinăm noţiunea de
reprezentanţă şi de reprezentanţi.
 Secţiunea 2. Reprezentanţa sau reprezentarea comercială

• Este operaţie juridică prin care o persoană numită reprezentant încheie acte
juridice cu terţii în numele şi pe seama altei persoane numită „reprezentat ",
cu consecinţă că efectele actelor juridice încheiate - drepturi şi obligaţiuni - se
produc direct în persoana reprezentatului.
• Reprezentarea, care constituie o derogare de la regula relativităţii contractelor
este o formă anormală de contractare în care beneficiarul convenţiei
(reprezentatul) nu intervine la încheierea sa, ci însărcinează o altă persoană
(reprezentantul) să manifeste voinţa pentru sine, efectele actului juridic
producîndu-se în patrimoniul reprezentatului.
• Prin reprezentare raportul juridic se leagă între reprezentant şi terţa persoană
şi nu între terţa persoană şi reprezentat.
• Reprezentarea poate să fie născută fie dintr-un raport de drept public, fie dintr-
un raport de drept privat, în ce priveşte dreptul public, reprezentarea poate să
fie naţională, judeţeană, orăşenească sau comunală, pe noi ne interesează
reprezentarea în dreptul privat care poate fi convenţională şi necesară sau
legală.
• Reprezentanţa necesară este reprezentanţa ce izvorăşte din lege, cum este cazul
tutorelui sau curatorului. Reprezentarea poate rezulta din lege şi cu ocazia
contractului de societate, în cazul societăţii în nume colectiv, dacă nu a fost luată
o dispoziţie contrară, toţi asociaţii sunt prezumaţi că reprezintă voinţa comună a
celorlalţi.
• Reprezentarea voluntară este instituţia juridică în virtutea căreia o persoană
împuterniceşte pe o altă persoană să încheie acte juridice pe numele şi pe
socoteala sa.
• Formele de reprezentare din dreptul civil nu au însă nimic comun, în afara unei
asemănări de denumire, cu reprezentarea voluntară comercială care are reguli
specifice de drept comercial.
• Principalul efect al reprezentării comerciale ar consta în „transportarea" actului
încheiat de reprezentant în persoana reprezentatului, deşi acesta nu a luat parte
la elaborarea sa. Reprezentarea se explica prin împuternicirea pe care beneficiarul
voinţei declarate - reprezentatul o acordă celui care prestează voinţa -
reprezentantul. Reprezentantul, atît timp cît acţionează în limitele puterilor care i-
au fost conferite, nu se obligă el însuşi, ci pe principalul său, pe reprezentat.
• Termenul de „reprezentanţi” nu priveşte instituţia reprezentării, ci se referă la
acei „prepuşi" sau „agenţi comerciali" fără reprezentare, deci fără semnătură.
• Reprezentarea nu trebuie să fie confundată cu mandatul sau cu comisionul, deşi
între ele există unele asemănări. Mandatul, aşa cum este definit de art. 1532 C.
civ., este o noţiune distinctă întrucît poate să fie izvorul puterii de reprezentare
dar este posibil ca mandatul să existe fără să fie însoţit de puterea de
reprezentare. Mandatul comercial are ca obiect „tratarea" de afaceri comerciale,
pe seama şi socoteala mandantului. Contractul de mandat evocă în primul rînd
existenţa unei convenţii intervenite între mandant şi mandatar. Nu acelaşi lucru
se poate spune de reprezentarea comercială, care nu este condiţionată de un
acord de voinţă preexistent între reprezentant şi reprezentat. Mandatarul,
tratează afacerile spre deosebire de reprezentant care are împuternicirea să
perfecteze operaţia. Comisionarul primeşte de la comitent împuternicirea să
încheie acte juridice cu terţii pe seama comitentului dar actele juridice sunt
încheiate de comisionar în nume propriu, spre deosebire de reprezentant care
încheie actele juridice în numele şi pe seama reprezentatului. În raport de aceste
particularităţi se reţin următoarele concluzii:
a) Reprezentant poate fi numai persoana care are atît calitatea de a delibera, de a
trata în numele reprezentatului, un act juridic, cît şi de a încheia acel act juridic.
Mandatarul nu poate decît să „trateze " acte juridice.
b) Mandatul este în principiu un act juridic fără reprezentare, în sensul că pentru
angajarea unor efecte ale actului pentru mandant trebuie să aibă în acest scop o
împuternicire specială.
• Prin urmare, ideea de reprezentare poate fi legată de aceea de mandat,
fiindcă pe cale convenţională, mandantul poate autoriza pe mandatar să
lucreze nu numai pe seama sa, ca în cazul comisionului, dar şi în numele
său ca la reprezentare. Reprezentarea, deci, însoţeşte mandatul dar este
de natura şi nu de esenţa mandatului.
• Reprezentantul este un colaborator juridic al reprezentatului care îşi pune
în serviciul acestuia aptitudinile sale volitive, libere şi judicioase.
Reprezentantul nu este un intermediar, o persoană care ia o hotărîre de la
o altă persoană. Cooperarea are loc pe baza unei prezumţii. Dacă
reprezentantul considera că încheierea unui act juridic ar fi utilă pentru
reprezentat, el îl va încheia. Dacă reprezentantul consideră că încheierea
actului nu este utilă sau ar fi contrară modului cum ar dori reprezentatul să
fie încheiat actul, el nu îl va încheia. La baza reprezentării există astfel un
act voliţional care conferă reprezentantului calitatea juridică de a voi
pentru reprezentat.
• Reprezentarea presupune existenţa a 3 condiţii cumulative: a) să existe un
raport de reprezentare, autorizaţie sau împuternicire; b) intenţia de a
reprezenta; c) voinţa valabilă a reprezentantului.
• a) Existenţa împuternicirii, autorizării sau a unui raport de reprezentare. Reprezentarea
impune în primul rînd existenţa unui raport de reprezentare, a unei împuterniciri sau
autorizări de a reprezenta (procura). Acţionînd în baza împuternicirii primite, reprezentantul
încheie actele juridice pentru care a fost împuternicit.
• Împuternicirea este un act unilateral care poate fi dată înainte de încheierea actului juridic
sau după aceea sub forma ratificării actelor juridice încheiate de reprezentant în numele şi pe
seama reprezentatului, împuternicirea se poate grefa şi pe un alt raport juridic, ca de
exemplu, pe contractul de mandat sau pe contractul de antrepriză.
• Reprezentarea poate fi generală (totală). Reprezentantul este împuternicit să încheie toate
actele juridice în numele reprezentatului, cu excepţia celor strict personale. Reprezentarea
poate fi specială (parţială) cînd reprezentantul este împuternicit să încheie unul sau mai
multe acte juridice determinate.
• Reprezentantul, în toate cazurile, trebuie să acţioneze în limitele împuternicirii primite, în
cuprinsul împuternicirii pot fi făcute unele restricţii în reprezentare şi unele modalităţi de
exercitare. Restricţiile nu se identifică cu instrucţiunile date de reprezentat, reprezentantului;
instrucţiuni pe care terţii nu sunt obligaţi să le respecte dacă nu le-au fost aduse la
cunoştinţă.
• Raportul de reprezentare trebuie să fie cunoscut de terţi. O atare împrejurare poate rezulta
fie dintr-o declaraţie expresă a reprezentantului sau reprezentatului, fie din circumstanţe de
natură a indica existenţa raportului de reprezentare. Lipsa împuternicirii determină
inopozabilitatea actului faţă de reprezentat.
• Practica judiciară a statuat că reprezentarea aparentă este de natură să producă unele efecte,
dacă terţul este de bună credinţă, iar reprezentantul nu a acţionat în scop de fraudă sau cu
rea credinţă.
 b) Intenţia de a reprezenta. Reprezentantul care încheie un act
juridic cu un terţ, în baza împuternicirii trebuie să acţioneze cu
intenţia de a-l reprezenta pe cel de la care a primit împuternicirea.
Mai mult, reprezentantul trebuie să aducă la cunoştinţa terţului,
calitatea lui de reprezentant. Dacă reprezentantul nu a acţionat cu
intenţia de a reprezenta şi nu a făcut cunoscut terţilor calitatea sa
de reprezentant al altei persoane, el va deveni obligat personal
faţă de terţi.
• Intenţia de a reprezenta poate fi expresă sau tacită, poate rezulta
din declaraţia expresă a reprezentantului sau din anumite fapte şi
circumstanţe ale încheierii actului.
c) Voinţa valabilă a reprezentantului. Reprezentantul, la încheierea
actului pentru care a primit procura îşi manifestă propria voinţă
pentru că el este cel care încheie operaţiunea juridică. Dacă voinţa
lui a fost viciată, actul juridic este lovit de nulitate, în interesul
reprezentatului, chiar dacă împuternicirea este valabilă.
 Secţiunea 3. Efectele reprezentării
Reprezentarea produce anumite efecte faţă de reprezentat şi faţă de terţi.
1. Efectele în raporturile dintre reprezentat şi terţ. Efectul esenţial al reprezentării constă în
aceea că actele juridice încheiate de reprezentant produc efecte juridice active sau pasive
numai în patrimoniul reprezentatului, în consecinţă, numai reprezentatul trebuie să aibă
capacitatea de a contracta; el trebuie să aibă voinţă liberă şi neviciată, întrucît numai el
este titular de drepturi şi obligaţiuni. Reprezentantul trebuie să aibă doar discernămînt, dar
teoretic ar putea avea şi o capacitate juridică restrînsă.
• Calitatea de comerciant şi natura comercială a operaţiunii se analizează cu referire la
reprezentant. Actul juridic încheiat de reprezentant îl obligă însă pe reprezentat numai dacă a
fost încheiat în limitele împuternicirii.
2. Efectele faţă de reprezentant. Actul juridic încheiat nu produce efecte faţa de reprezentant,
în schimb, reprezentantul datorează despăgubiri terţului, pentru eventualele prejudicii
cauzate cu rea credinţă, prin depăşirea împuternicirii sau din culpă. Reprezentantul îşi poate
substitui o altă persoană cu condiţia ca o atare substituire să nu-i fi fost interzisă şi ca actul în
legătură cu care operează substituirea să facă parte din acele acte în privinţa cărora practica
admite o atare operaţie.
• Se recunoaşte, în principiu, şi valabilitatea contractelor cu sine însuşi atunci cînd o persoană
are un dublu rol, de reprezentant al ambelor părţi sau de reprezentant şi de parte
contractantă dacă nu există contrarietate de interese. De exemplu, o persoană poate fi
împuternicită de ambele părţi în cadrul unui contract de vînzare-cumpărare să realizeze pe de
o parte vînzarea pentru unul, iar pe de altă parte, cumpărarea pentru celălalt.
 Secţiunea 4. Felurile reprezentării
1. În raport de izvoarele puterii de reprezentare se distinge: reprezentarea legală,
cînd are ca izvor legea şi reprezentarea convenţională, cînd are ca izvor voinţa.
2. Se mai face deosebire între: reprezentarea facultativă echivalentă cu
reprezentarea voluntară, întrucît există un act de voinţa al reprezentatului şi
reprezentarea legală, reprezentarea judiciară, gestiunea de afaceri etc.
3. După obiectul său, reprezentarea poate fi: „specială" , cînd se referă la un act
izolat şi „generală", cînd este vorba de o categorie de acte sau chiar toate actele
reprezentatului.
4. În comerţ întîlnim două feluri de reprezentare: reprezentarea exclusivă şi
reprezentarea colectivă.
a) reprezentarea exclusivă este aceea în virtutea căreia o persoană îşi asuma
sarcina să încheie operaţiuni pe socoteala şi în numele altei persoane, dar cu
condiţia ca persoana pentru care se încheie operaţiunea să nu aibă dreptul să-şi
aleagă vreun alt reprezentant în ţară sau în circumscripţia în care îşi desfăşoară
activitatea persoana aleasă de el ca reprezentant.
b) reprezentarea colectivă cînd operaţiunile juridice ale unui comerciant sunt
încheiate de mai multe persoane de mai mulţi reprezentanţi laolaltă.
 Secţiunea 5. Încetarea reprezentării
• Reprezentarea are caracter „intuituu personae" şi în consecinţă ea
încetează ori de cîte ori intervin situaţii care afectează acest caracter, între
cauzele de încetare sunt avute în vedere: revocarea împuternicirii,
interdicţia, renunţarea la însărcinare, insolvabilitatea, moartea, lichidarea
judiciară.
• Revocarea împuternicirii poate avea loc oricînd se constituie o cauză de
încetare a reprezentării.
• Renunţarea la împuternicire poate duce la încetarea reprezentării, dar
numai dacă această renunţare este notificată reprezentantului pentru
evitarea cauzării unor prejudicii.
• Caracterul personal al reprezentării face ca reprezentarea să înceteze la
intervenţia oricăreia din următoarele cauze: moartea, interdicţia,
insolvabilitatea, lichidarea judiciară pentru reprezentant sau reprezentat.
 Secţiunea 6. Auxiliarii dependenţi
• Sunt persoanele prin intermediul cărora comercianţii încheie acte juridice comerciale şi
care se află în raporturi de munca sau subordonare cu comercianţii, fiind, de regulă,
salariaţii acestora. În această categorie intră prepuşii, comisii pentru negoţ şi comisii călători
pentru negoţ.
• Prepuşii sunt persoane însărcinate cu comerţul în locul patronului lor; fie în locul unde
acestea îl exercită, fie în alt loc. Din această definiţie rezulta că pentru ca o persoană să fie
prepus comercial trebuie să îndeplinească 2 condiţii:
- persoana în cauză să fie „însărcinată cu comerţul patronului său" , adică să fie împuternicită să
conducă întreaga activitate comercială şi să-l reprezinte pe patron în toate actele
comerciale;
- împuternicirea dată să privească „activitatea comercială la locul unde comerciantul îşi exercită
comerţul (unde îşi are sediul sau la un loc determinat: de exemplu la o sucursală).
1). Prepusul, prin urmare, se deosebeşte de oricare reprezentant prin: sfera întinsă de activitate
şi prin locul unde îşi desfăşoară activitatea. El nu este chemat să încheie o operaţiune, un
act izolat în numele comerciantului, ci încheie toate actele referitoare la comerţul
reprezentatului sau la o ramură distinctă din comerţul acestuia.
2). Prepuşii se deosebesc de ceilalţi reprezentanţi şi prin locul unde îşi desfăşoară activitatea şi
anume la sediul comerciantului sau la o sucursală, pe cînd ceilalţi reprezentanţi îşi pot
exercita împuternicirea oriunde. Prepusul este substituitul unui comerciant la locul
negoţului. O persoană nu are calitatea de prepus dacă el trebuie să supună patronului spre
aprobare toate actele ce vrea să le încheie.
• Comisii pentru negoţ sunt prepuşii pentru vînzarea în detaliu a mărfurilor..
• Comisii pentru negoţ sunt salariaţi ai comerciantului care îl ajută pe acesta în
interiorul localului, în desfăşurarea activităţii şi sub supravegherea sa. Ei sunt salariaţi
însărcinaţi să intre în raporturi juridice cu clientela.
• în această categorie intră şi alte persoane care îndeplinesc operaţiuni specifice
comerţului cum sunt: recepţionerul de la hotel, şoferul taximetrist, salariaţii care
prestează servicii la domiciliul clienţilor.
• Aceste persoane numiţi comişi pentru negoţ au puterea de a trata şi de a-l reprezenta
pe patron, numai în localul în care acesta îşi desfăşoară activitatea unde pot încheia
contracte comerciale în schimbul lucrului vîndut pot cere şi încasa preţul, dînd chitanţa
valabilă în numele patronului lor.
• Pentru operaţiunile din afara localului ei au nevoie de o împuternicire specială expresă
sau tacită din partea comerciantului. Legea prevede în acest sens că „afară de magazin,
ei nu pot cere plata creanţelor patronului, fără autorizarea specială". Autorizaţia poate
rezulta, de exemplu, din faptul că acest comis predă marfa la domiciliul clienţilor şi le
cere plata. Nu trebuie să fie confundaţi comisii de comerţ cu alţi salariaţi ai patronului
care depun activitate în interiorul localului; sunt şi ei auxiliari, dar nu au puterea de a
reprezenta. Aceşti funcţionari nu sunt însărcinaţi să intre în raporturi cu terţele
persoane. Dreptul comercial nu se ocupă de contractul de muncă între comerciant şi
auxiliari care nu au putere de a reprezenta, aceasta fiind o problemă de legislaţia
muncii.
• Comisii călători pentru comerţ, denumiţi şi comişi voiajori ori
comerciali sunt auxiliari dependenţi, salariaţi ai comerciantului retribuiţi
cu un salariu fix sau cu un comision pentru fiecare afacere încheiată.
• Spre deosebire de comisii pentru negoţ care îşi desfăşoară activitatea la
locul unde se exercită comerţul patronului, activitatea comişilor călători
se desfăşoară în afara acestui loc, în alte localităţi, de regulă stabilite de
comerciant. Aceste persoane pot avea împuternicirea de la patron,
printr-o procură, cît şi prin circularele sau prin corespondenţa trimisă de
patron clienţilor.
• Comisii voiajori sunt de 2 feluri: comişi voiajori cu reprezentanţă şi
comişi voiajori fără reprezentanţă. Dacă comisii călători au puterea de a
încheia contracte care obligă pe patron, sunt reprezentanţi; dacă
comisii voiajori au de scop numai de a colecta oferte sau comenzi
pentru patroni, care urmează să fie aprobate apoi de comerciant şi,
eventual, să fie comercializate în raporturi contractuale, ei nu au
puterea de a-l reprezenta pe patron; sunt comişi voiajori fără
reprezentare.
 Secţiunea 7. Auxiliarii independenţi
Auxiliarii independenţi sunt acele persoane care, în mod profesional,
cooperează şi-i ajută pe comercianţi în activitatea lor. în această categorie
intră mijlocitorii, agenţii de bursă şi agenţii de comerţ.
• Mijlocirea este acea activitate prin care o persoană numită mijlocitor
urmăreşte ca 2 persoane să încheie o afacere şi graţie diligentei şi
activităţii sale specifice să le determine să încheie contractul avut în
vedere.
• Dreptul la o remuneraţie se naşte la încheierea contractului ca urmare a
diligentelor mijlocitorului, indiferent de executarea obligaţiilor asumate
prin contractul încheiat. Sarcina mijlocitorului a fost să uşureze încheierea
contractului şi în momentul în care s-a realizat acest act, rolul
mijlocitorului a încetat. Dacă însă tratativele nu duc la nici un rezultat şi se
întrerup, mijlocitorul nu are nici un drept la remunerare. Se face excepţie în
situaţia în care părţile simulează întreruperea tratativelor şi ulterior încheie
contractul, în acest caz, se aplică principiile generale şi părţile sunt obligate
la plata remuneraţiei.
• Agenţii de bursă, atît cea de mărfuri cît şi cea de valori intră, de
asemenea, în categoria mijlocitorilor. Disp.art. 35 alin. (2) din
legea nr. 52/1994 prevede că societăţile de valori realizează
activitatea de intermediere prin persoane fizice, angajaţi sau
reprezentanţi exclusivi, acţionând ca agenţi de valori mobiliare.
Aceste persoane fizice îşi desfăşoară activitatea în numele şi pe
contul societăţii de la care au primit ordine de tranzacţii şi nu pot
angaja în nume sau pe cont propriu servicii de intermediere de
valori mobiliare. Nici o persoană fizică nu se poate angaja în
intermediere de valori mobiliare fără autorizaţie din partea
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
• Exercitarea neautorizată a unei activităţi de intermediere de valori
mobiliare ori folosirea neautorizată a expresiilor: „intermediere de
valori mobiliare", „intermediar pentru valori mobiliare”, „agent
pentru valori mobiliare" sau a oricărei expresii similare atrage
răspunderea potrivit legii art. 38 alin. ultim din Legea nr. 52/1994).
• Agentul de bursă este definit ca persoana fizică sau juridică care, în numele şi
pe răspunderea clienţilor contra unui comision se angajează în activitatea de
solicitare şi acceptare a ordinelor de tranzacţii.
• Agentul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază: acţionează în
contul clientului şi este supus controlului acestuia, nu are nici un drept asupra
valorilor proprietatea clientului, este dator să respecte întocmai ordinul
clientului este autorizat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare dacă
realizează intermedierea unor asemenea valori sau atestat de un alt organ
competent (comitetul bursei, autoritatea de supraveghere a pieţei în celelalte
cazuri).
• Agentul oficial de bursă este deci o persoană autorizată de Comitetul bursier
respectiv de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare să îndeplinească funcţia
de intermediar cu ocazia încheierii de tranzacţii în cadrul Bursei de Valori
Mobiliare.
• Agenţii de bursă pot acţiona în calitate de angajaţi sau ca agenţi externi
primind pentru activitatea prestată o retribuţie sau un comision dacă lucrează
ca profesionişti independenţi. Agenţii de bursă au calitatea de comercianţi,
întrucît îşi realizează activitatea de mijlocire în afacerile comerciale ca o
profesie obişnuită.
• Agentul de comerţ este un auxiliar independent care face operaţiuni
de intermediere cu caracter profesional. Se numeşte agent de comerţ,
persoana fizică sau juridică a cărei activitate independentă, cu caracter
profesional şi de durată constă în a trata şi încheia afaceri comerciale,
ceea ce îi deosebeşte de mandatari, în numele şi pe socoteala unui
mandant (comerciant) faţă de care nu se află într-o legătură de
subordonare. Agentul de comerţ acţionînd ca profesionist, autonom,
plasează produsele unuia sau mai multor comercianţi într-o anumită
zonă sau îndeplinesc pentru aceştia diverse operaţiuni comerciale,
furnizează informaţii privind condiţiile pieţei, colectează comenzi pe
care le transmite mandantului, tratează şi încheie afaceri comerciale.
• Agentul de comerţ care este împuternicit de un mijlocitor să trateze
afaceri, să realizeze oferte,comenzi etc. pe care comerciantul le
concretizează sub forma unor convenţii comerciale, este un mandatar
fără reprezentare. Agentul comercial este împuternicit să încheie afaceri
comerciale cu terţii în numele şi pe socoteala mandantului este un
reprezentant al comerciantului.