STOPUL CARDIO-RESPIRATOR

• Prin stop cardio-respirator resuscitabil se înţelege oprirea

bruscă şi neaşteptată a activităţii cardiace şi respiratorii la un
pacient(asistolă, activitate electrică fără puls sau sistolă
ventriculară mecanic ineficientă în cazul tahiaritmiilor
ventriculare maligne)..
• Stopul cardiac şi respirator se intercondiţionează în sensul că
stopul cardiac induce stopul respirator în 20 - 30 secunde, iar
stopul respirator pe cel cardiac într-un interval de 3 -10
minute.
• În cazul în care stopul cardiac survine primul, în 15-30
secunde apare inconştienţa şi traseul EKG şi EEG devin
izoelectrice. La 30-60 secunde respiraţia devine agonică,
apare dilataţia pupilară (midriaza) şi apneea.
• Din punct de vedere practic, înseamnă că există reanimare
respiratorie fără masaj cardiac, în opriri accidentale ale
respiraţiei cu hemodinamică (circulaţie sanguină) păstrată,
dar nu există masaj cardiac fără respiraţie artificială, pentru
că odată cu stopul cardiac se opreşte rapid şi respiraţia.
 Moartea clinică
• Moartea clinică începe odată cu stopul cardiac, care
determină şi oprirea circulaţiei cerebrale. Este un
proces reversibil şi victima poate reveni complet la o
viaţă normală dacă i se acordă primul ajutor competent
în timpul util.
• Moartea clinică (interval în care se poate începe
resuscitarea căilor respiratorii cu unele şanse) durează
3-4 minute (potrivit afirmaţiilor lui C. Ionescu numai 30-
90 de secunde). Orice întârziere în acordarea primului
ajutor eficient duce, după acest interval, datorită lipsei
de oxigen în creier, la moartea biologică, adică la
moartea definitivă, ireversibilă a victimei (leziuni
ireversibile în creier şi alte organe, midriază fixă şi
cornee opacă, apariţia petelor cadaverice).
 Consecinţele instalării stopului cardiac:

• Factorul timp reprezintă determinanta esenţială a

succesului în resuscitarea cardio-respiratorie şi
recuperarea pacientului postresuscitare fără
sechele (în special neurologice)
• Instituirea promptă a manevrelor de resuscitare
cardio-respiratorie oferă pacientului şansa
supravieţuirii fără sechele post resuscitare. Această
şansă este maximă în cazul în care intervenţia
terapeutică are loc în perioada „timpului de
supravieţuire” (în care nu sunt încă produse leziuni
celulare hipoxice) şi diminuă considerabil odată cu
depăşirea „timpului de resuscitare”.
 Consecinţele instalării stopului cardiac:

• Timpul de supravieţuire (de paralizie, „survival time”)

reprezintă suma intervalului alezional şi lezional.
• a) Intervalul alezional = timpul de la oprirea cardio-respiratorie
la instalarea primelor manifestări de insuficienţă viscerală
hipoxică.
• Intervalul alezional cuprinde două perioade:
- Perioada de latenţă externă = timpul în care concentraţia
locală a oxigenului tisular atinge nivelul critic al
metabolismului bazal aerob specific:
• Creier = 10 sec
• Miocard = 2 – 30 sec
- Perioada de latenţă internă = timpul de la atingerea nivelului
critic al oxigenului tisular până la apariţia primelor semne de
suferinţă ischemică şi disfuncţie viscerală.
• b) Intervalul lezional = timpul de la apariţia primelor semne de
suferinţă ischemică şi disfuncţie viscerală până la încetarea
completă a funcţiei organului respectiv (moarte celulară).
TIMPUL DE RESUSCITARE
• TIMPUL DE RESUSCITARE = durata de
la instalarea ischemiei / asfixiei până
• la apariţia leziunilor tisulare
ireversibile.
• Timpul de resuscitare are durată
variabilă, specifică fiecărui ţesut:
• Creier = 4 – 10 minute
• Cord = 4 – 4,5 minute
• Ficat = 20 – 30 minute
• Retină = 120 minute

Emergency Medicine
STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
Semne clinice:
• oprirea mişcărilor respiratorii, toracice şi abdominale,
• încetarea bătăilor inimii (bătăile inimii se cercetează prin
auscultare, în partea stângă a toracelui, sub mamelon),
• absenţa pulsului la artera carotidă,
• paloarea externă (sau cianoza) tegumentului,
• midriază, cu globii oculari imobili,
• pierderea cunoştinţei,
• relaxarea completă a musculaturii, inclusiv a sfincterelor, ceea ce
duce la pierderi necontrolate de urină şi materii fecale.
• De reţinut: înainte de a începe reanimarea cardio-respiratorie,
salvatorul se va asigura foarte rapid, fără a pierde timp preţios, că
nu este într-adevăr vorba de oprire cardiacă, prin:
• controlul pulsaţiilor cardiace (puls femural, carotidian),
• controlul respiraţiei: semnul oglinzii (se pune în faţa buzelor
oglinda, care nu se va aburi când nu există respiraţie);
• se va încerca ascultarea respiraţiei direct, lipind urechea de
toracele bolnavului;
• se va apropia urechea şi obrazul de gura bolnavului pentru a sesiza
mişcarea aerului sau se va urmări mişcarea foiţei de la o ţigară sau
a unui ti­fon (care nu se va mişca în caz de stop respirator),
• controlul reflexului pupilar (midriază),
 RESUSCITAREA: CONCEPTUL „LANŢULUI
SUPRAVIEŢUIRII” (THE CHAIN OF SURVIVAL)

Conceptul „Lanţului supravieţuirii”

reprezintă paşii vitali care trebuiesc urmaţi
pentru o resuscitare reuşită:
• accesul rapid
• suport vital de baza precoce
• defibrilare precoce
• suport vital avansat precoce.
1.SUPORTUL VITAL DE BAZA
•     Acest termen include toate elementele de
resuscitare fara echipament, efectuate de o persoana
sau de persoanele care acorda primul ajutor la o victima
aflata în stop cardio-respirator.
     
  Aceste elemente includ:
• evaluarea primara,
• asigurarea libertatii cailor aeriene,
• ventilatia artificiala
• masajul cardiac extern.
      
Scopul suportului vital de baza (BLS), este
mentinerea unei circulatii si a unei ventilatii adecvate
pâna la sosirea personalului medical calificat.
Cu alte cuvinte, resuscitarea cardio-pulmonara
de baza este un ansamblu de manevre care incearca sa
mentina perfuzia si oxigenarea organelor vitale
(creier,cord).
 Evaluarea primara
• Evaluarea primara trebuie sa dureze
maxim 30 secunde si presupune:
A.1 siguranta victimei si a salvatorului
A.2 evaluarea starii de constienta
A.3 verificarea permeabilitatii cailor
aeriene
A.4 evaluarea respiratiei
A.5 evaluarea circulatiei
A.1. Siguranta victimei si a
salvatorului

• Frecvent echipa medicala ce lucreza in

prespital se confrunta cu situatii
speciale periculoase: incendii, risc de
explozie, de prabusire a unor cladiri,
risc de electrocutie, de inec, mediu
toxic, trafic intens. Echipa de salvare
nu va intra in acest mediu ostil decat
dupa luarea unor masuri de securitate
si numai precedata de echipele speciale
(pompieri, politie, etc). Victima va fi
scoasa cat mai repede din acest mediu
pentru a nu aparea noi leziuni.
Ma auziti?
Va simtiti
rau ?
 A.2. Evaluarea stării de conștiență

Se evaluează starea victimei:

• - este conștient sau inconștient?
• - Îl scuturam cu grijă de umăr şi îl întreabăm cu voce
tare: “Ce s-a întâmplat? Vă simțiți bine?” sau încercăm să-l
determinăm să răspundă la comenzi ca de exemplu:
“Deschideţi ochii.”
•• Dacă răspunde sau se mişca, deci victima este
conştientă, se lasă în poziţia în care a fost găsită, (asiguraţi-
vă încă odată că nu este în pericol) şi încercaţi să identificaţi
motivul pentru care pacientul se afla în poziţia respectivă. Se
cheamă ajutor calificat anunţând situaţia la112.
•• Starea victimei se reevaluează periodic până la sosirea
echipei calificate.
•
 A.3. Deschiderea cailor aeriene si asigurarea
permeabilitatii caii aeriene superioare-CAS

• Se face folosind 3 manevre (tripla manevra Saffar):

• hiperextensia capului
• deplasarea anterioara a mandibulei (subluxatia
mandibulei si ridicarea acesteia)
• ridicarea barbiei si deschiderea
gurii.
• Se va indeparta manual orice
cauza vizibila de obstructie a CAS
(dinti rupti, corpi straini in cavitatea
bucala, proteza dentara).
 A.4 . Evaluarea respiratiei
• Pastrând caile respiratorii libere ascultati, simtiti si observati
daca victima respira adecvat.
• Priviti 5-10 s daca se ridica sternul.
• Va aplecati asupra victimei cu fata catre torace si ascultati la
nivelul cavitatii bucale a victimei zgomotele respiratorii, simtiti
daca exista schimb de aer apropiind obrazul de nasul si gura
victimei, observati miscarile pieptului.
• Pentru a decide prezenta sau absenta respiratiei ASCULTATI,
SIMTITI SI VEDETI timp de minimum 5-10 secunde.
    A5. Evaluarea circulației

Evaluarea acesteia se face prin verificarea pulsului.

Pulsul se poate simţi cel mai bine pe artera carotidă care este
situată în şanţul format de unul din muşchii gâtului şi mărul lui
Adam. Degetele arătător şi mijlociu localizează mărul lui Adam
şi vor aluneca lateral pe gât până se simte bătaia în vârful
acestora. Pulsul poate fi palpat pe ambele părţi ale gâtului dar
niciodată în acelaşi timp. Această etapă poate fi executată
simultan cu verificarea respiraţiei, de asemenea timp de 5-10
secunde.
Stopul cardio-respirator
• “Standardul de aur”pentru diagnosticul opririi cardiace este
considerată absenţa pulsului carotidian, dar aşa cum s-a demonstrat,
evaluarea pulsului carotidian de către persoane neantrenate, duce la
concluzii incorecte şi pierdere de timp în 50% din cazuri. Această
evaluare primară care nu durează peste 30 secunde, identifica rapid
elementele cu risc vital imediat care necesita tratament imediat.
• În urma evaluării primare, putem fi în una din următoarele situaţii
(fiecare necesitând o abordare diferită):
•pacient responsiv, conştient;
•pacient ce nu răspunde la stimulare externă, dar după deschiderea
CAŞ respira spontan şi are puls carotidian prezent (alterare a stării de
constienta-coma);
•pacient inconştient care după deschiderea cailor aeriene superioare,
nu respira dar are puls carotidian prezent (stop respirator);
•pacient inconştient care după deschiderea CAŞ nu respira spontan şi
nu are puls carotidian prezent ( stop CR).
 Protocoale de interventie
Prim-ajutor de baza

Victima nu respira şi nu are puls:

• Primul gest în această situaţie este anunţarea situaţiei la 112
solicitând ajutorul echipei medicale calificate şi cu dotare
corespunzătoare după care începem resuscitarea cardio-
pulmonara.
• Dacă victima nu respira, nu are puls şi eşti sigur că va sosi
ajutor profesionist calificat, începe ventilaţia artificială şi
compresiunile toracice. Ele se execută succesiv.
Raportul ventilaţie - masaj cardiac trebuie să fie de 2:30, acest
lucru repetându-se timp de un minut.
Se execută 10 cicluri după care se face reevaluarea pacientului.
Fiecare ciclu se începe cu masajul cardiac şi se termină cu 2
ventilaţii, conform Ghidurilor de resuscitare.
Victima nu respira dar are puls:

•În acest caz prima etapă de acţiune

consta din efectuarea unui număr de 10
ventilaţii artificiale după care vom
anunţa 112 solicitând ajutor medical
calificat.
•Ne reîntoarcem, reevaluam starea
pacientului şi vom acţiona în funcţie de
ceea ce vom constata.
•În cazul în care situaţia va fi
nemodificata vom continua ventilaţia
pacientului verificând periodic pulsul
pacientului.
 Victima respira şi are puls:

       Dacă victima respira şi are puls, dar este

inconştientă o vom aşeza în poziţia laterală de
siguranţă.
 Poziția laterală de siguranță
• Aşezaţi braţul cel mai apropiat al victimei în unghi
drept faţă de corp, cu antebraţul îndoit în sus.
Treceţi celălalt braţ al victimei peste torace şi
aşezaţi dosul palmei pe obrazul victimei. Ridicaţi
apoi genunchiul opus dumneavoastră şi menţineţi
talpa pe pământ.
• ÎNTOARCEREA CORPULUI cu o mână prindeţi
umărul opus dumneavoastră şi cu cealaltă
genunchiul pacientului. Întoarceţi victima lateral
către dumneavoastră.
• Asiguraţi-vă că victima se sprijină pe genunchi şi pe
cot, rearanjaţi capul în hiperextensie şi ridicaţi
bărbia victimei. Sunaţi la 112 şi reevaluaţi periodic
starea victimei până la sosirea ajutorului calificat.
 Tehnica ventilatiei artificiale
Îngenuncheati lânga pacient. Cu capul victimei în hiperextensie se mentine gura
usor întredeschisa cu o mâna, în timp ce cu cealalta se sustine fruntea si se

penseaza nasul. Inspirati profund aer …

    …asezati etans gura pe gura victimei, si insuflati aer timp
de 2-3 secunde. În acelasi timp se verifica daca toracele se

ridica atunci când noi insuflam .

Fiecare respiratie trebuie sa fie suficient de puternica astfel

încât toracele sa se ridice. Tineti capul în hiperextensie cu barbia
ridicata îndepartând gura de la gura victimei si lasati ca toracele
pacientului sa revina. Volumul de aer pe care îl insuflam este mai
important decât ritmul în care îl administram.
Resuscitarea cardio-respiratorie- RCR
• În timpul RCR scopul ventilaţiei este de a menţine oxigenarea
adecvată a sângelui. Volumul curent, frecvenţa respiratorie optimă şi
concentraţia optimă de oxigen din aerul inspirat pentru a obţine o
oxigenare adecvată nu sunt cunoscute în totalitate. De aceea
recomandările se fac pe baza următoarelor observaţii:
• 1. Volumele curente trebuiesc sa fie mai mici decât normalul dar
frecvenţa respiratorie mai mare.
• 2. Hiperventilaţia este nocivă deoarece creşte presiunea intratoracică
determinând o scădere a reîntoarcerii venoase.
• 3. Când pacientul este ventilat fără protecţie, un volum curent de 1l
produce o distensie gastrică semnificativ mai mare decât unul de 500
ml.
• 4. La adult ventilaţia cu volume mici 500-600ml este adecvată.
• 5. Întreruperile frecvente din compresia toracelui au un efect negativ
asupra supravieţuirii.
• Se recomandă:
• 1. Respiraţiile să dureze peste o secundă si cu volum suficient pentru
a determina mişcarea toracelui, dar să se evite respiraţiile prea
puternice.
• 2. Respiraţia gură la nas este o alternativă eficientă în cazul în care cea
gură la gură nu este posibilă.
Tehnica masajului cardiac extern

Cu victima aşezată pe spate pe un plan dur se localizează punctul de

compresie situat în partea inferioară a sternului. Degetul inelar merge
de-a lungul rebordului costal până la apendicele xifoid (locul de
întâlnire a coastelor). La acest nivel lângă acest deget se aşează alte
două degete, respectiv degetul mijlociu şi cel arătător, după care
aşezăm podul palmei celeilalte mâini, tangent la cele două degete
plasate pe piept, aceasta este locul în care trebuie făcute
compresiunile toracice.
Tehnica masajului cardiac extern
Cu coatele întinse, cu braţele perpendicular pe stern, linia umerilor să fie
paralelă cu linia longitudinală a pacientului se fac compresiunile astfel
încât să înfundam sternul cu o adâncime de aproximativ 4-5 cm
(numărând cu voce tare, şi 1 şi 2 şi 3 şi 4 şi 5…). Frecvenţa
compresiunilor externe trebuie să fie de 100/min., nu mai mult de
120/min.
Resuscitatorul trebuie să administreze
fiecare ventilaţie în aproximativ 1
secundă, cu un volum de aer suficient
cât să determine expansionarea
toracelui victimei, dar evitând ventilaţiile
rapide sau bruşte.

Timpul alocat pentru efectuarea celor 2

ventilaţii nu ar trebui să depăşească 5
secunde. Aceste recomandări sunt
valabile indiferent de modul de ventilaţie
în timpul RCP, acesta incluzând
ventilaţia gură-la-gură cât şi cea pe
mască şi balon, cu şi fără aport
suplimentar de oxigen.
Masajul cardiac extern - MCE
Recomandări:
• 1. De fiecare dată când se reia MCE mâinile salvatorului trebuie
sa fie aşezate în centrul toracelui .
• 2. Frecvenţa compresiilor trebuie să fie 100/min.
• 3. Toracele trebuie comprimat 4-5 cm.
• 4. După fiecare compresie toracele trebuie lăsat sa revină în
poziţia iniţială.
• 5. Durata compresiei toracelui trebuie sa fie egală cu cea a
decompresiei.
• 6. Întreruperi cât mai puţine.
• 7. Puls palpapil la carotidă sau femurală nu înseamnă
întotdeauna flux arterial eficient.
Defibrilarea electrică automată
RCR înaintea defibrilării
• Folosirea imediată a defibrilatorului odată ce acesta este
disponibil a fost un element cheie în toate ghidurile de RCR de
până acum, fiind considerată de importanţă capitală pentru
tratamentul fibrilaţiei ventriculare. Acest concept a fost
combătut, deoarece dovezile au sugerat că efectuarea MCE
înaintea folosirii defibrilatorului ar putea creşte supravieţuirea
dacă timpul scurs până la sosirea ambulanţei este mai mare de
5 minute.
• Fazele fibrilaţiei ventriculare:
• Electrică (~ 4 minute)
• Circulatorie (min. 4-10)
- epuizare energetică miocardică
- defibrilarea directă este ineficientă
- masajul cardiac extern creşte şansele unei defibrilări
reuşite (50)
• Metabolică – în această fază supravieţuirea este
improbabilă.
Suportul vital avansat la adult
Introducere
• Tulburările de ritm asociate cu stopul
cardiorespirator (SCR) sunt împărţite în două grupe:
- socabile: fibrilaţia ventriculară (FV), tahicardia
ventriculară fără puls (TV);
- nonşocabile: asistolia, activitatea electrică fără
puls (AEFP).
• Principala diferenţă în managementul acestor două
grupe de aritmii este răspunsul la defibrilare.
• Manevrele ulterioare: MCE, ventilaţia mecanică (VM),
abordul venos, administrarea de adrenalină,
identificarea şi corecţia factorilor reversibili sunt
comune ambelor grupe.
 Ritmurile şocabile
• La adult cea mai comună tulburare de ritm la pacienţii cu SCR este FV, care poate fi
precedată de un episod de TV sau chiar tahicardie supraventriculară .
• Odată confirmat stopul cardiac:
- strigaţi după ajutor;
- cereţi un defibrillator;
- începeţi imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară (RCP) cu raportul dintre
MCE şi VM de 30:2.
• Odată ce aţi primit defibrilatorul:
- diagnosticaţi ritmul aplicând padelele;
- dacă FV sau TV este confirmată, încărcaţi defibrilatorul şi administraţi un şoc (150—
200J bifazic sau 360-J monofazic);
- fără să reevaluaţi ritmul sau pulsul reluaţi RCP(30:2) timp de 2 minute. Chiar dacă
defibrilarea a fost reuşită, foarte rar pulsul este palpabil imediat , iar întârzierea
datorată palpării pulsului ar putea compromite cordul.
• Se continuă resuscitarea cardio-pulmonară (RCP) 2 minute apoi se reevaluează.
• Dacă pacientul este în FV/TV se administrează al doilea şoc (150—300J bifazic sau
360J monofazic);
• RCP se continuă.
• După două minute se reevaluează ritmul:
• dacă în continuare pacientul este în FV/TV se administrează o fiolă de adrenalină;
• se administrează al treilea şoc;
• se reia RCP .
• După două minute de RCP se reevaluează ritmul. Dacă prezintă în continuare FV:
• se administrează un bolus de amiodaronă (300mg i.v.)
• dacă nu se decelează un ritm organizat se continuă RCP.
Lovitura precordială

• Se va lua în considerare o singură lovitură

precordială (se aplică o lovitură cu podul palmei în
centrul toracelui) dacă suntem martori la instalarea
SCR iar defibrilatorul nu este la îndemână.
• Aceste circumstanţe apar în mod normal când
pacientul este monitorizat.
• În general lovitura precordială este utilă la conversia
tahicardie ventriculară(TV) în ritm sinusal.
• Sunt raportate foarte rare situaţii în care lovitura
precordială a convertit un ritm eficient într-unul
ineficient.
Ventilaţia mecanică şi securizarea căilor
aeriene

• Intubaţia oro traheală (IOT) oferă cea mai sigură cale aeriană,
dar trebuie efectuată doar de personal bine antrenat şi
experimentat.
• Persoana avizată ar trebui să efectueze laringoscopia fără a
întrerupe MCE.
• Nici o încercare de IOT nu ar trebui să dureze mai mult de 30s.
• După IOT trebuie verificată poziţionarea corectă a sondei şi
apoi trebuie fixată adecvat.
• După IOT se continuă MCE cu o frecvenţă de 100/min fără a
face pauze pentru ventilaţie.
• Plămânii trebuiesc ventilaţi cu o frecvenţa de 10 ventilaţii pe
minut, evitându-se hiperventilaţia.
Ritmurile nonşocabile
• Ritmurile nonşocabile sunt: activitatea electrică fără puls şi
asistolia.
• Pacienţii cu activitate electrică fără puls (AEFP) (denumita şi
disociaţie electromecanică, DEM) deseori prezintă contracţii
miocardice, dar acestea sunt prea slabe pentru a produce o
unda de puls detectabilă. AEFP este deseori cauzată de
afecţiuni reversibile şi poate fi tratată dacă aceste afecţiuni
sunt identificate şi tratate corect. Rata de supravieţuire a
pacienţilor cu AEFP este foarte mică dacă afecţiunea de bază
nu este identificată sau nu poate fi tratată.
• Dacă ritmul iniţial este activitate electrică fără puls sau
asistolie, se încep manevrele de resuscitare cu raportul dintre
compresiile toracice şi ventilaţiile mecanice de 30:2.
• Asistolia poate fi exacerbată sau precipitată de hipertonia
vagală şi teoretic aceasta poate fi reversibilă dacă se
administrează un drog vagolitic; de aceea în ciuda faptului că
încă nu există dovezi conform cărora administrarea de rutină a
atropinei în cazul asistoliei ar creşte supravieţuirea, se
administrează atropină în doză de 3mg (doza care asigura
blocarea maximă a vagului).
Ritmurile nonşocabile

• Căile aeriene trebuiesc securizate cât mai rapid pentru a

permite ventilaţia mecanică fără a întrerupe MCE. După 3
minute de RCP reevaluaţi ritmul cardiac. Dacă nu este prezent
nici un ritm, sau nu este nici o modificare a acestuia reluaţi
RCP. Dacă este prezent un ritm organizat, încercaţi să palpaţi
pulsul.
• Când este pus diagnosticul de asistolie, trebuie căutate pe
ECG atent undele “P” deoarece acest tip de asistolie ar putea
răspunde la pacing cardiac. Fibrilația ventriculară cu unde mici
este dificil de deosebit de asistolie şi nu răspunde la şocuri.
Continuarea RCP ar putea îmbunătăţi amplitudinea şi frecvenţa
undelor şi ar putea creşte şansele unei defibrilări reuşite.
• În cazul în care în cursul resuscitării asistoliei sau AEFP ritmul
trece în FV, trebuie urmat protocolul de resuscitare al FV.
Drogurile
• Adrenalina (f 1mg/ml)
- 1 mg la 3-5 min i.v. (2-3 mg traheal in 10ml)
• Amiodarona (f 150 mg)
- indicaţii: FV sau TV fără puls refractare la 3 şocuri
- doza: 300 mg i.v. (diluat în glucoză 5% până la 20 ml)   repetare 150 mg 
perfuzie 900 mg/24h
- reacţii adverse: bradicardie, hipotensiune
• Atropina (f 1mg/ml)
- indicaţii: asistolie, AEFP cu AV < 60/min
- doza: 3 mg i.v.
• Lidocaina (f 2% - 20 mg/ml, 4% - 40 mg/ml)
- indicaţii: FV şi TV refractare (linia a 2-a după amiodaronă)
- doza: 1-1,5 mg/kg 50 mg (maxim 3 mg/kg prima oră)
• Magneziu sulfat (f 50% , 20%)(43-47)
- indicaţii:
- FV refractara cu hipoMg
- tahiaritmii ventriculare + hipoMg
- torsada de vârfuri
- toxicitate digitalica
- doza: 2g i.v. (4ml sol 50%) în 1-2 min  repetare la 10-15 min.
Drogurile
• Bicarbonat de Na (sol 8,4%-1mEq/ml)
- indicaţii:
- SCR cu hiperpotasemie
- intoxicaţie cu antidepresive triciclice
-  pH  7,1
- doza: 50 ml sol. 8,4% p.e.v.
• Calciu (sol 10%)
- indicaţii:
- AEFP cu – hiperpotasemie
- hipocalcemie
- supradozare blocanţi de Ca
- doza: 10 ml i.v. +/-repetat.
 ?
Pacientul nu răspunde la stimuli

Chemaţi ajutor
Deschideţi căile aeriene,
căutaţi semne de viaţă

Trimiteţi s au mergeţi
după AED
RCP 30:2 până este
Sunaţi la 112
disponibil AED

AED evalueaz ă
ritmul

Şoc Şoc
recomandat nerecomandat

1 ŞOC
150 -360 J
Bifazic sau
360 J
monofazic

Reluaţi imedi at Reluaţi imediat

RCP 30:2 pentru 2 RCP 30:2 pentru
minute 2 minute

Se continuă RCR până

când pacientul respiră
normal
 Pacientul nu răspunde
la stimuli ?

Chemaţi ajutor

Deschideţi căile aeriene

5 respiraţii succesive

Pacientul nu răspunde în continuare

la stimuli (lipsă puls)?

RCR
15:2

După 1 minut chemaţi echipa de resuscitare apoi

continuaţi RCR
 Pacientul nu răspunde la stimuli?

Începeţi RCP comform

suportului vital de bază

Chemaţi echipa de RCP

RCP 15:2 până este
disponibil un defibrilator

Reevaluaţi
ritmul

Şocabil Nonşocabil

În timpul RCP
 Corectaţi cauzele reversibile
 Verificaţi poziţia electrozilor
1 ŞOC  Securizaţi căile aeriene(IOT)
4J/kgc sau  O2
AED  Verificaţi sau montaţi o cale venoasă
 MCE continu odată securizate căile aeriene
 Adrenalină 1mg i.v. la 3-5 min
 Amiodaronă, atropină, sulfat de magneziu

Reluaţi imediat Reluaţi imediat

RCP 15:2 pentru 2 RCP 15:2 pentru
minute 2 minute

Cauze revesibile de SCR

4H 4T
Hipovolemia Pneumotorax în tensiune
Hiperkalemia Tamponada cardiacă
Hipokalemia Substanţe toxice
Hipocalcemia Trombembolism pulmonar
 Dezobstructia cailor aeriene superioare
Pacient constient:
• Obstructia cailor aeriene înseamna blocarea cailor aeriene superioare
cu un bol alimentar sau un corp strain.
• Victima se va sufoca.
• Obstructia poate fi incompleta sau completa.
• Daca victima este constienta va indica acest lucru prin prinderea
gâtului cu o mâna sau cu doua mâini.         
• În cazul obstructiei incomplete respiratia este zgomotoasa, pacientul
este aplecat în fata si încurajat sa tuseasca.
Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa încercati o alta manevra , numita

manevra Heimlich; se aplica atunci când obstructia devine completa.

Apropiati-va de victima din spate, cuprindeti-l pe sub brate, îndepartati

picioarele, aseaza-ti o mâna la mijlocul distantei dintre ombilic si
apendicele xifoid, cu cealalta mâna prindeti mâna înclestata si faceti
miscari bruste înauntru si în sus. Aceste miscari vor comprima
diafragmul care la rândul lui va comprima plamânii si presiunea creata
în bronhii va arunca corpul strain în cavitatea bucala. Faceti aceste
miscari pâna eliberati caile aeriene.
 Pacient inconstient:

• Daca victima devine inconstienta, întindeti-o pe pamânt si aplicati aceeasi

manevra, încalecând picioarele victimei.
• Reperati locul, asezând podul palmei la mijlocul distantei dintre ombilic si
apendicele xifoid.
• Asezati cealalta mâna peste aceasta (ca la masajul cardiac) si faceti
compresiuni cu miscari bruste în adâncime si în sus.       
• Repetati aceste miscari de 4-5 ori dupa care, întorcând capul victimei într-o
parte, verificati cavitatea bucala a acesteia pentru a îndeparta bolul alimentar
sau corpul strain.
• Daca acesta nu este vizibil, încercati din nou sa ventilati, observând daca intra
sau nu aerul. În caz de insucces repetati manevra Heimlich pâna când caile
aeriene vor fi libere.
Concluzii

1. Elementul esenţial este MCE

• precoce;
• 100/min;
• neîntrerupt;
• raport compresii /respiraţii: 30/2.
2. Defibrilarea (şocul electric) - esenţială in FV si TV fără puls
• şoc unic, repetat la nevoie după minimum 2 minute de
resuscitare
• 360 J.
3. Adrenalina 1 mg la 3 min;
4. Tratamentul de primă linie al aritmiilor ventriculare –
amiodarona;
5. RCR la copii – după schema de la adult cu mici modificări.
Observatii
• Instalarea respiraţiei poate să întârzie după ce inima
îşi reia activitatea în urma masajului cardiac extern.
• Chiar dacă bolnavul îşi reia activitatea respiratorie,
este interzisă ridicarea lui din poziţia orizontală.

Eficienţa resuscitării cardio-respiratorii:

• Eficienţa ventilaţiei artificiale se apreciază prin:
• Apariţia pulsului la vasele mari (carotidă, femurală).
• Dispariţia midriazei, reapariţia reflexului la lumină.
• Recolorarea tegumentului.
Complicaţii:

• Dacă poziţia capului victimei nu este corectă, aerul

insuflat poate lua calea digestivă, provocând
dilatarea stomacului şi creând pericol de vărsături
cu inundarea căilor aeriene.
• Căderea limbii şi ineficacitatea insuflaţiilor.
• Fracturi costale – mai ales la bătrâni.
• Fracturi sternale.
• Înfundări toracice.
• Hemotorax, pneumotorax.
• Ruptura aortei ascendente.
Tratament:

• Adrenalină 3-4 ml 1/10.000 / 1 fiolă 1‰ diluată în 10 ml apă distilată.

• Clorură de calciu 10%.
• Droguri antiaritmice.
• Defibrilatoare pentru defibrilare electrică a inimii.

Îngrijiri după restabilirea funcţiei cardio-respiratorii → în

secţii ATI:
• Supraveghere continuă 24 ore.
• Perfuzii hipertone, diuretice → pentru prevenirea edemului cerebral.
• Combaterea acidozei cu soluţii perfuzabile bicarbonatate.
• Oxigenoterapie.
PACIENTUL TRAUMATIZAT – ASISTENTA PRIMARA DE
URGENTA EVALUAREA PRIMARA A PACIENTULUI
TRAUMATIZAT

     
În cazul pacienţilor traumatizaţi foarte important este
să ştim exact ce trebuie şi ce nu trebuie să facem. Orice
greşeală comisă poate agrava starea bolnavului punându-i
viaţa în pericol.
       Obiectivul principal urmărit în cazul pacienţilor traumatizaţi
consta în asigurarea tratamentului precoce şi corect pentru că
acest lucru poate îmbunătăţii semnificativ ulterior reabilitarea
bolnavului. Deci principiul fundamental care trebuie să
conducă comportamentul nostru în timpul unei urgenţe este:

                       A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

      

Evaluarea zonei şi siguranţă salvatorului rămân în

atenţia noastră.
- Să devină sigur locul accidentului: semnalizare, staţionarea
vehiculelor
- Îndepărtarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza
accidentului evitând riscurile şi / sau agravarea situaţiei.

Secvenţele urmărite în cazul acestor situaţii sunt

similare cu cele întâlnite la pacienţii fără traumatisme.

eliberarea cailor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia

capului ci subluxaţia mandibulei.
verificarea respiraţiei prin: simt - văd – auz
verificarea pulsului

Dacă este necesar, se încep imediat manevrele de

resuscitare excepţie fiind situaţia în care se constată existenţa
unei hemoragii masive, situaţie când se realieaza hemostaza
apoi se vor începe manevrele de resuscitare.
 În toate cazurile de trauma se are în vedere posibilitatea
existentei leziunii de coloana cervicala.

 Suspiciunea existentei leziunii de coloana cervicala apare:

- la orice pacient politraumatizat (pacientii care au mai mult de
doua leziuni din care cel putin unul pune viata în pericol).
- la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului
- la orice pacient care prezinta traumatism la nivelul toracelui în
apropierea capului
- la orice pacient constient, care acuza dureri la nivelul gâtului
- la orice pacient care prezinta crepitatii sau deformari la nivelul
gâtului pacientului
-la orice pacient care prezinta un status mental alterat (aflati sub
influenta alcoolului...)

Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei

cervicale se poate face numai pe baza examenului radiografic.
     Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie
minimum de doua persoane.
Un salvator se aseaza la capul pacientului, va fixa capul si cu o
miscare ferma va aseza capul în ax, cel de-al doilea salvator v-a fixa
gulerul cervical.
Important este sa se îndeparteze toate hainele din jurul gâtului
pacientului.
Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea posterioara a
gâtului fara a-l mai misca.           
Mobilizarea traumatizatului

Degajarea pacientului traumatizat

    La locul accidentului se face doar în scopul prevenirii

pericolului iminent care poate sa apara. Degajarea victimei se
face de persoane bine instruite stiind faptul ca o mobilizare
incorect efectuata poate agrava foarte mult situatia pacientului.

       Urmatoarele situatii pot impune degajarea pacientului:

• pacientul se afla într-o încapere cu fum sau foc;
• pacientul se afla într-o masina instabila, ce urmeaza a se
rasturna;
• pacientul se afla într-o masina cu pericol iminent de explozie.
 HEMORAGII
Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui în
afara sistemului vascular printr-una sau mai multe
soluţii de continuitate.
       După tipul vasului lezat poate fi:
arterială: în care sângele este de culoare roşu deschis,
bine oxigenat şi ţâşneşte ritmic, sincron cu bătăile
inimii;
venoasa: sângele de culoare roşu închis (mai puţin
oxigen, mai mult CO2), se exteriorizează cu presiune
constantă, relativ modestă;
capilara: este o hemoragie difuză, fără a se identifica
un vas de calibru mai mare ca sursa principală a
hemoragiei.
 Hemostaza

  Oprirea sângerării poartă denumirea de

hemostază. Ea poate fi spontană în cazul unor
hemoragii mici, prin intervenţia mijloacelor proprii
organismului, dar de cele mai multe ori este
necesară intervenţia altor persoane, care să
realizeze hemostază. Hemostaza poate fi provizorie
sau definitivă.

       Hemostaza proviorie se poate realiza prin:

-compresiune digitală
-pansament compresiv
-garou
comprimarea digitală
• în caz de hemoragii abundente ale plăgilor feţei se vor comprima
arterele: carotidă (1), temporală (2), mandibulară (3)în dependenţă de
locul lezării). 
Artera carotidă este comprimată lateral de laringe cu degetul mare
spre coloana vertebrală. 
Artera subclaviculară (4) se comprimă cu degetul în regiunea fosei
subclaviculare în jos, spre prima coastă, în caz de hemoragie din
plăgile treimii superioare a braţului. 
Artera brahială (5) se comprimă spre osul brahial şi fisura internă
între muşchii biceps şi triceps, în caz de hemoragii ale plăgilor treimii
medii şi inferioare a braţului, antebraţului şi mâinii. 
Artera femurală (6) se comprimă cu degetele ambilor mâini sau cu
pumnul în regiunea inghinală spre osul pubis, în caz de hemoragii ale
plăgilor membrului inferior. 
În figură sunt arătate câteva locuri de comprimare digitală a vaselor
sangvine ale membrilor superioare (7,8) şi ale membrilor inferioare
•  
Aplicarea garoului
Aplicarea garoului
• La aplicarea garoului se respectă următoarele reguli: 
- garoul se aplică mai sus (proxim) de plagă şi cât mai aproape de ea, deasupra
echipamentului sau a unui strat de material; 
- garoul se strânge până încetează hemoragia în rană, urmând ca fiecare cerc al
lui să se suprapună parţial pe cel precedent, corectitudinea aplicării garoului se
apreciază prin oprirea hemoragiei din rană şi lipsa pulsului mai jos de garou; 
- capetele garoului se fixează de nădejde cu cârligul şi lănţişorul sau se leagă
prin nod; 
- sub garou se fixează o fişă de însoţire sau o bucată de muşama albă, unde se
indică timpul când garoul a fost aplicat (data, numele de familie cine a
efectuat); 
- aplicarea pansamentului pe plagă şi imobilizarea membrului se aplică astfel
încât pansamentul şi atelele să nu acopere garoul.
• Oprirea hemoragiei începe cu comprimarea digitală a vasului în locul respectiv.
Întinzând garoul, se face un cerc în jurul membrului. Slăbind comprimarea cu
degetul şi convingându-ne că hemoragia din plagă a încetat, facem atent 1-2
ture şi fixăm garoul. 
In caz de hemoragie din segmentele proxime ale membrelor, garoul se aplică în
formă de opt; mijlocul lui se întinde pe membru, iar capetele se încrucişează în
jurul pieptului sau bazinului şi se fixează. 
Pentru oprirea hemoragiei cu mijloace improvizate se procedează ca şi în cazul
aplicării garoului.
• Garoul se va aplica strict după indicaţii şi se vor lua măsuri urgente hemostaza
definitivă efectuată de către medicul specialist. Vara garoul se aplica timp de o
oră, iarna timp de 2 ore. După expirarea timpului, în scopul asigurării ţesuturilor
moi cu oxigen şi substanţe nutritive este necesar de a slăbi treptat garoul până
la apariţia pulsului şi culorii roze a tegumentelor pielii timp de 5-10 minute, dacă
hemoragia nu prezintă pericol.
 ARSURI

•       Arsură de grad I interesează numai stratul superficial al pielii, epidermul.

Se manifesta prin roşeaţa pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipică de
gradul I este eritemul solar, produs prin expunerea îndelungata şi neraţionala la
soare. Durează 3-4 zile, după care roşeaţa scade fiind înlocuita de o pigmentaţie
brună urmată de descoamatie.
       Arsură de grad ÎI interesează epidermul pe care-l decolează de derm
provocând apariţia flictenelor, vezicule (băşici) pline cu lichid gălbui, care nu
este altceva decât plasma sangvină extravazata. Acest tip de arsură este
provocat de lichide fierbinţi sau metale incandescente, care au acţionat o
durată scurtă asupra pielii. Este cea mai dureroasă pentru că sunt atinse
terminaţiile nervoase de la acest nivel.
       Arsură de grad III interesează dermul în totalitatea lui. Flictenele au conţinut
sangvinolent. Durerea nu mai este atât de intensă, poate să şi lipsească
deoarece terminaţiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.
       Arsură de grad IV interesează toate straturile pielii, apare necroză (moartea
celulelor).
 Caracteristici:
       • În cazul arsurilor provocate de flacara.
Important în aceste situatii este oprirea cât mai rapida a arderii cu jet de apa.
Acest lucru este valabil si pentru situatiile când flacara este deja stinsa,
deoarece în acest moment arsura se poate propaga în continuare în
profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu conditia ca acestea sa nu
fie lipite de piele iar manevra de dezbracare sa nu produca distrugeri tisulare.
Odata cu dezbracarea pacientului se va asigura protectia acestuia de
hipotermie.

 
      • În cazul arsurilor provocate de substante chimice.
Spalarea suprafetei arse cu jet de apa în aceste situatii trebuie sa fie de
o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se îndeparteaza orice urma de
substanta cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct proportionala cu
timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile substantei.
       În cazul arsurilor provocate de curentul electric important este
îndepartarea pacientului de sursa de curent (sau invers).
 HIPOTERMIA

• Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: batrâni,

copii mici, traumatizatii, alcoolicii, drogatii, înecatii.
• Temperatura corpului se pierde mai repede în apa decât în
aer.
• În functie de severitatea hipotermiei semnele pot fi: puls
slab palpabil, bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau
nemasurabila, nivelul de constienta alterata sau coma.
• Primul ajutor în aceste situatii respecta principiile de
evaluare si ABC.
• Specific cazului este atentia deosebita ce trebuie acordata
la mobilizarea hipotermicului.
• Orice miscare mai brusca sau necoordonata poate agrava
situatia sau poate duce la stop cardiac.
• În cazul pacientilor aflati în stop cardiac masajul cardiac
este mai dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului
este mai rigid.
    Metode cunoscute si folosite pentru reîncalzire sunt:

• reîncalzire externa pasiva, consta din învelirea pacientului cu

paturi si pastrarea lui în mediu ambiant cald. Acest tip de
reîncalzire se foloseste pentru pacientii cu hipotermii usoare
sau eventual medii cu temperatura centrala de peste 32 grade
C.
• reîncalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a
pacientului în baie cu apa încalzita la 40 grade C sau prin
folosirea de paturi încalzite sau pungi cu apa calda. Aceasta
tehnica este potrivita pentru pacientii aflati în hipotermie medie
cu o temperatura centrala pâna la 31 grade C sau cel mult 30
grade C. Imersia în apa calda se foloseste atunci când dorim sa
reîncalzim pacientul rapid, acest lucru fiind aplicabil la cei care
au pierdut temperatura în mod rapid.
• reîncalzirea activa centrala - folosite în unitati spitalicesti.
 INECUL
•        Înecul poate fi asociat cu alcoolul, hipotermia, tentativa de
suicid, trauma, criza de epilepsie, etc.
       Siguranta salvatorului capata aspecte deosebit de
importante în aceste situatii. Salvatorul trebuie sa evite orice fel
de risc în cazul în care nu stie sa înoate sau în cazul în care nu
detine echipamentul potrivit pentru intrarea în apa rece.

Orice pacient înnecat este suspicionat de existenta

leziunii de coloana cervicala, victima se pastreaza în pozitie
orizontala, fara a începe manevrele de resuscitare înaintea
scoaterii victimei din apa. Indiferent carui fapt se datoreaza
înecul, din punct de vedere fiziologic întîi se instaleaza stopul
respirator apoi apare stopul cardiac
 ELECTROCUTAREA
  Accidentele datorate curentului electric apar în urma trecerii acestuia
prin corpul uman sau ca urmare a producerii unui arc electric. În raport cu
intensitatea curentului pot apare urmatoarele manifestari:
• senzatie de tremuratura a corpului
• contracturi musculare generalizate
• pierderea constientei si chiar moartea.

La locul de contact al curentului, victima prezinta arsura, a carei

întindere, profunzime si gravitate se datoresc transformarii la exteriorul sau
interiorul corpului a energiei electrice în energie calorica. Voltajul arde si
intensitatea omoara.

       Conduita de urmat:

• Siguranta salvatorului. Nu atingeti victima înainte de a întrerupe curentul
electric.
• Se întrerupe sursa de curent.
• Se îndeparteaza victima de sursa de curent utilizând un obiect uscat ca de
exemplu o coada de matura, haine uscate, având grija sa va plasati pe o zona
uscata.
• Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC) este pasul urmator
cu mentiunea ca se considera posibilitatea existentei leziunii de coloana
cervicala. Daca victima nu respira si nu are puls se încep imediat manevrele de
resuscitare cardio-pulmonara dupa ce a fost solicitat ajutorul unui echipaj
calificat. Toti pacientii electrocutati se transporta la spital.
 INTOXICATII

  Intoxicatiile cu CO

       Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fara

gust, degajat de toate combustiile incomplete. Este o
intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de obicei
accidentala.
       Acuzele prezentate de pacienti sunt: astenie, cefalee,
ameteli, greturi, varsaturi, pierderea constientei, aspect visiniu
al pielii.
       Conduita de urmat:
- siguranta salvatorului. Nu este permisa intrarea în zona cu
emanari de gaze fara echipament de protectie.
- în toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul
toxic, transportat cât mai rapid la o unitate spitaliceasca.
- daca este posibil administram oxigen cât mai precoce în
concentratii mari.
 INTOXICATIA CU SUBSTANTE CAUSTICE

      În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric,
sulfuric, etc.) sau baze puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot produce în
raport cu natura lor si gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la
necroza.
       Manifestari clinice (dupa ingestie): constau din senzatia de arsura a mucoasei bucale,
dureri la înghitire, varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri
retrosternale. Starea de soc se poate instala foarte rapid, chiar la câteva ore dupa ingestie.

       Conduita de urmat:

• Protectia personala este deosebit de importanta.
• Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC).
• În cazul stopului cardio respirator la efectuarea ventilatiilor gura la gura se evita
contactul direct dintre gura salvatorului si gura pacientului. Se poate folosi o bucata de
tifon sau batista salvatorului. Este interisa provocarea de varsaturi si neutralizarea
substantei corozive. Exemplu: în cazul intoxicatiei cu acizi nu se administreaza lapte sau
uleiuri.
       INTOXICATIA CU FUM
       Deseori integrate într-un tablou asociat cu arsuri si
traumatisme, intoxicatia cu fum de incendiu este cauza cea mai
frecventa de mortalitate si morbiditate a victimelor de incendiu.
       Manifestari clinice: cefalee, agitatie, tulburari de constienta,
depozite de funingine la nivelul orificiilor nazale, a gurii si a
faringelui, tuse, dispnee, voce ragusita.
       Conduita de urmat:
• Protectia personala este deosebit de importanta.
• Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC),
dupa ce victima a fost scoasa din mediul toxic.
• Transportul cât mai urgent la spital cu administrare de oxigen
,precoce, in concentratii crescute.
• Pacientii inconstienti se transporta în pozitia laterala de
siguranta.
PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE FRACTURI 
•
Fracturile pot fi deschise şi închise. În toate cazurile trebuie asigurată îngrijirea locurilor fracturate cu
ajutorul pansamentului şi atelei (şina) imobile. Se folosesc atele speciale şi atele din mijloace
improvizate: lopata de geniu, scânduri, beţe, placaj etc. 
La fracturile închise: 
- la fracturile falangelor degetelor – atela dintr-o surcea învelită cu vată sau tifon. Se aplică pe dosul
palmei sau pe faţa degetelor astfel, încât să acopere degetul în lungime până la articulaţia radiocarpiană.
Atela trebuie bandajată cu tifon. 
- la fracturile palmei – atela (de lăţimea palmei) se aplică pe palmă şi antebraţ, de la rădăcina degetelor
până la articulaţia cotului, apoi de bandajat. 
- la fracturile antebraţului – atela se aplică de la rădăcinile degetelor până la articulaţia cotului, inclusiv,
mâna trebuie îndoită în cot şi agăţată pe basma, curea sau o bucată de tifon. 
- la fracturile umărului mâna trebuie îndoită în cot şi se aplică două atele: una pe partea exterioară,
cealaltă pe partea interioară a suprafeţei umărului, mâna trebuie agăţată pe curea sau o bucată de tifon.  
- la fracturile coapsei una din atele, cu lungimea de la axilă până la călcâi, se aplică din exterior, cealaltă –
de la inguen până la călcâi – pe suprafaţa interioară a coapsei şi gambei. 
- la fracturile gambei – două atele cu lungimea de la mijlocul coapsei până la călcâi. Se aplică pe partea
interioară şi exterioară a piciorului. 
- la fracturile claviculei se bandajează mâna îndoită în articulaţia cotului lipită de corp. 
- la fracturile coastelor se bandajează strâns pieptul în poziţia de expiraţie. 
- la fracturile bazinului şi coloanei vertebrale lezatul se aşează pe spate, punând dedesubt scânduri,
picioarele să fie uşor îndoite în genunchi, iar sub ele se pune o manta, foaie de cort, se bandajează strâns
bazinul. 
Atelele se aplică deasupra echipamentului. Atunci când lipsesc atelele, la fracturile membrelor este
necesar: la fracturile mâinilor se bandajează mâna îndoită în cot de corp; la fracturile picioarelor se
bandajează piciorul fracturat de cel sănătos. 
La fracturile deschise: 
- se descoperă locul fracturii; 
- se ung marginile rănii cu tincură de iod; 
- se aplică pe rană un bandaj din tifon steril cu vată sau pansament aseptic; 
- se asigură îngrijirea locurilor fracturate cu ajutorul pansamentelor şi atelei; 
- se acoperă lezatul cu plapomă etc. (pe timp rece). 
În toate cazurile de fracturi lezatul se expediază urgent la spital.