Crahul de pe Wall Street din 1929

Marea criză economică din 1929-

1933
la disciplina „Managementul cooperativ”

A realizat: Bordian Tatiana,

studenta gr.BA201
Asit.Univ: Cosnicean Irina
Chișinău 2022
 Contextul crizei

• Marea criză economică a fost perioada crizei lumii

capitaliste datorată supraproducției, între anii 1929-1933,
caracterizată printr-o scădere dramatică a activității
economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au
manifestat încă din anul 1928.

• Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în țările puternic

industrializate, cât și în cele mai puțin dezvoltate, ale căror
economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de
materii prime. Nivelul comerțului mondial a scăzut rapid, la fel
cum au scăzut de altfel și veniturile personale, veniturile
bugetare și profitul din afaceri.
Orașele din întreaga lume au suferit puternic de
pe urma crizei, în special cele care depindeau de
industria grea. Activitatea în construcții a fost
practic oprită. Zonele rurale au suferit de pe
urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole cu 40
– 60%. Mineritul și exploatarea lemnului au avut
probabil cea mai dramatică scădere, deoarece
cererea scăzuse puternic iar alternativele de
reangajare a muncitorilor mineri sau forestieri în
alte sectoare erau cele mai reduse.
Doilea Război MondiaMarea depresiune economică în
diferite țări ale globului s-a încheiat în momente
diferite. În majoritatea țărilor au fost concepute
programe de refacere și cele mai multe au trecut prin
diferite transformări politice, care le-au împins spre
extremele dreaptă sau stângă. Societățile bazate pe
democrația liberală au ieșit puternic slăbite din criză și
dictatori, precum Adolf Hitler au ajuns la conducerea
unora dintre cele mai puternice state și au pregătit
condițiile politico-militare pentru declanșarea în 1939
a celui de-al l.
 Începutul

• Începutul marii crize economice în Statele Unite este

de obicei asociată cu prăbușirea bursei de acțiuni din
ziua de Joi (așa-numita Joia Neagră) 29 octombrie
1929.

• Chiar și după Wall Street Crash din 1929, optimismul

persistă de ceva timp. John D. Rockefeller a spus:
"Acestea sunt zile când mulți sunt descurajați. În cei
93 de ani ai vieții mele, depresiunile au venit și au
dispărut. Prosperitatea s-a întors întotdeauna și va
reveni din nou". Piața bursieră s-a transformat în
creștere la începutul anilor 1930, revenind la
nivelurile de la începutul anului 1929 până în aprilie.
Acest lucru era încă cu aproape 30% sub vârful din
septembrie 1929.
 Crahul de pe Wall Street din 1929

• Crahul de pe Wall Street din 1929 cunoscut și sub

numele de Marele Crah sau Joia Neagră a început la
• Crahul bancar de la bursa de pe Wall Street a avut
sfârșitul lunii octombrie 1929 și a fost cel mai
loc din cauza speculațiilor din anii 1929 și a
devastator crah bursier din istoria Statelor Unite ale
nereglementării sistemului bancar și bursier. Sute de
Americii, dacă luăm în considerare durata și
mii de americani investeau pe bursă în acțiuni dintre
efectele sale.Crahul bursei de pe Wall Street a fost
care multe nu valorau sumele pentru cât se
semnalul începutului unei perioade de 10 ani de
tranzacționau. Mulți dintre jucătorii de pe bursă
criză economică, care a afectat țările occidentale
investeau bani împrumutați. Brokerii în mod regulat
industrializate
își împrumutau clienții mici investitori cu mai mult
de două treimi din valoarea acțiunilor pe care le
cumpărau clienții, astfel că peste 8,5 miliarde de
dolari erau contabilizați ca împrumuturi, valoare
care depășea cantitatea de bani care circula în SUA
pe vremea aceea.
• Pentru faptul că valoarea nominală a acțiunilor creștea
neîncetat, acest lucru a încurajat lumea să investească,
sperând că valoarea acțiunilor cumpărate va crește,
aducând astfel câștiguri. Astfel au apărut „bulele
speculative”. După un vârf înregistrat la 3 septembrie
1929 de 381.17, la 24 octombrie 1929 indicele Dow
Jones a scăzut (s-au spart bulele speculative). Bursa era
caracterizată prin faptul că, datorită panicii, toată lumea
dorea să-și vândă acțiunile și foarte puțini erau dispuși să
cumpere acțiuni, astfel că valoarea acțiunilor a scăzut
dramatic.

• O urmare a Crizei economice este creșterea

rapidă a inflației și a șomajului. Mulți oameni
au rămas fară un loc de muncă, fiind
concediați, astfel de la 3,5 milioane de șomeri
până la criză, au devenit 15 milioane în timpul
crizei. Multe bănci au dat faliment, pentru că
oamenii își retrăgeau banii depuși. Foarte
multe întreprinderi au dat faliment, astfel
venitul național SUA a scăzut cu aproximativ
30%.
 Cronologie

• Perioada anilor 1920, decada care a urmat după Primul Război

Mondial, a condus la prăbușire, fiind o perioadă de bogăție și
exces. Bazându-se pe optimismul postbelic, americanii din mediul
rural au migrat spre orașe în număr mare pe parcursul întregului
deceniu, sperând să găsească o viață mai prosperă în expansiunea
tot mai mare a sectorului industrial al Americii.

• În timp ce orașele americane au prosperat, supraproducția

produselor agricole a creat disperare financiară larg răspândită în
rândul fermierilor americani pe parcursul întregului deceniu.
Aceasta ar fi mai târziu acuzată ca fiind unul dintre factorii cheie
care au condus la prăbușirea pieței de valori din 1929.

• În ciuda pericolelor speculațiilor, s-a crezut pe scară largă că piața

de capital va continua să crească pentru totdeauna.
 Indicatori economici

Schimbarea indicatorilor economici 1929-1932

Indicele Dow Jones în industrie, în perioada 1928–1930

Producția industrială în SUA între anii (1928–1939)

 Cauzele crizei

• Motivele Marii crize economice sunt disputate de

economiști, existând mai multe teorii: teoria
keynesiană, teoria monetaristă, teoria marxistă,
teoria școlii austriece, teoria șocului creșterii
producției (creșterea masivă a productivității
datorită electrificării) etc.

• Odată cu terminarea Primului Război Mondial

relațiile economice naționale și internaționale s-au
confruntat cu probleme ca:

• dispariția unor resurse umane și de producție

• emiterea banilor fără acoperire
• haos în relațiile economice
• supraproducție/respectiv scăderea dramatică a
cererii
• speculații la bursă
 Puțini, dar… bogați!
Prosperitatea americană avea să
cunoască un sfârșit abrupt în anul
1929, odată cu izbucnirea marii crize
economice. În 1929, sistemul
economic american a cunoscut o
schimbare brus că într-o scurtă
perioadă de timp, trecându-se practic
de la prosperitate la o criză
economică foarte severă. Criza a fost
rezultatul unor slăbiciuni majore ale
economiei, slăbiciuni care s-au
acumulat și s-au accentuat pe
parcursul întregii perioade a anilor
‘20. S-au identificat mai multe cauze
care au determinat colapsul
economic din 1929.
Distribuția inechitabilă a venitului a constituit una
dintre principalele cauze ale crahului. În 1929, 200 de
corporații controlau jumătate din industria Americii. În
același an 0, 1% din familiile americane bogate, aveau un
venit egal cu cel al 42% din familiile de la baza
societății, adică aproximativ 24.000 de familii aveau un
venit egal cu 11, 5 milioane de familii americane mai
puțin înstărite. Veniturile celor bogați creșteau mult mai
repede decât al celorlalte categorii sociale. Această
stare de lucruri însemna de fapt că orice scădere a
cheltuielilor și investițiilor acestor oameni foarte bogați
ar fi dus la reacții financiare neplăcute, lucru ce s-a și
întâmplat de altfel. Aceste evenimente au fost posibile și
din cauză că guvernul nu făcea nimic împotriva politicii
marilor industriași și bancheri, pentru a limita în vreun
fel deciziile deseori aberante ale acestora.
 Supraproducția și speculațiile nelimitate

S-a mai adăugat și faptul că producția creștea mult mai

repede decât salariul – între 1923-1929 producția a crescut
cu 32 %, în timp ce salariul a crescut cu doar 8%. Politica
acordării cu ușurință a creditelor a dus la o expansiune
dezordonată a acestora, iar speculațiile nelimitate au dus și
ele la agravarea situației economice. Datoriile statului și
particularilor, care se ridicau la 150 milioane de dolari, de
multe ori nu mai puteau fi rambursate la timp. Speculațiile
au ridicat valoarea acțiunilor și proprietăților la cifre care
depășeau cu mult valoarea lor reală. Iată cum au evoluat
prețurile acțiunilor unor companii importante între martie
1928 și septembrie 1929:American Can – de la 77, la 181,
7;American Telephone and Telegraph – 179, 5 –
304;Anaconda Cooper – 84, 5 – 131, 5;General Electric – 128,
7 – 396, 2;General Motors – 139, 7 – 172, 7;New York Central
– 160, 5 – 256, 3;U.S. Steel – 158 – 261, 7. Bursa s-a
transformat practic, în urma speculațiilor, dintr-o piață de
valori, într-o sală de jocuri. Organizațiile „rechin” s-au
înmulțit peste măsură, mărind astfel riscurile celor ce se
aventurau să facă speculații.
O altă cauză importantă a crizei a fost
supraproducția. Capacitatea de
producție a națiunii era mai mare
decât capacitatea de consum dat fiind
că o mare parte a venitului național
era deținut o mică parte a populației
care bloca acest venit în economii și
acțiuni și nu cheltuiau destul de mult,
în timp ce baza societății (fermierii și
muncitorii) avea o mică parte din
venit și nu putea să cumpere tot ce se
producea.
 Președintele Herbert Hoover
Sistemul bancar american era fragil, ridicat pe baza unui număr mare
de unități financiare independente, care nu puteau face față unor
situații de criză. În aceste condiții căderea unei unități avea
consecințe nefaste și asupra celorlalte. S-a adăugat și faptul că oamenii
de afaceri, în momente de criză, se ghidau după principiul „scapă cine
poate” și în loc să contribuie la stoparea crizei încercau să se salveze
pe ei înșiși, ducând de cele mai multe ori la prăbușirea propriului
sistem. Politica dusă de guvernul american a avut și ea o contribuție
importantă la criza care avea să vină. Guvernul federal a favorizat o
politică monetară expansionistă atunci când prețurile erau în urcare și
deflaționistă când erau în scădere;a fost practicată o politică vamală
care a îngreunat exporturile, din cauza tarifelor vamale foarte ridicate
practicate de SUA, producătorii americani fiind astfel privați de
importante piețe de desfacere. Datoriile pe care le aveau țările
europene față de Statele Unite după Primul Război Mondial n-au putut
fi rambursate și acest lucru a avut partea lui de vină la destabilizarea
sistemului financiar american. Păcatul cel mai mare al guvernului era
acela că intervenea foarte puțin în afaceri. O implicare mai mare a
statului ar fi putut duce la evitarea situației din octombrie 1929.
 Consecințele crizei

Ca urmare a crahului din octombrie 1929 economia americană a fost

Faliment! profund afectată. Sistemul bancar a fost grav lovit. Până la sfârșitul
anului, 659 bănci au dat faliment, odată cu ele dispărând și cele 256
milioane dolari din depozit. Ritmul falimentelor bancare a continuat să
fie ridicat. Dădeau faliment, la începutul anului 1930, 60-80 bănci pe
lună, ajungându-se în noiembrie la 236, iar în decembrie la 328 bănci
închise pe lună. Per total, în 1930 s-au închis 1352 de bănci;în 1931
numărul a crescut la 2294 de bănci cu depozite de 1, 7 miliarde de
dolari, iar în 1932, 1.456 de bănci au dat faliment, cu depozite de 750
milioane de dolari. S-au înregistrat de asemenea 109.371 falimente ale
societăților comerciale. O importantă scădere s-a înregistrat în
industrie. La sfârșitul anului 1930, producția industrială era cu 26% mai
mică decât în 1929, iar în 1932 se ajunsese la 51%. Capacitățile de
producție s-au redus considerabil, lucru ce a determinat creșterea
alarmantă a șomajului. 70% din industria extractivă de cărbune era „pe
liber”, iar fabricile producătoare de oțel mai lucrau doar la 12% din
capacitate în 1932.
U. S. Steel care în 1929 avea 225 mii de lucrători,
ajunsese la o producție aproape de 0;în ramuri
economice care prosperaseră în anii ‘20 situația
era foarte gravă. Cel mai semnificativ este faptul
că producția de automobile s-a redus cu 60% până
în 1932, atrăgând după sine fenomene similare și
în alte domenii:industria chimică, sticlă, cauciuc,
vopsea etc. In vestițiile americane în industrie,
transporturi au scăzut de la 10 miliarde de dolari
în 1929, la 7 miliarde în 1930, 3 miliarde în 1931
și circa 1 miliard în 1932
 Fermele scoase la mezat

Agricultura a resimțit foarte dur noua situație. Între

1929-1934, producția agricolă a scăzut cu 15% în volum
și cu 40 % în preț;venitul net al fermelor a fost în 1932
de 1, 8 miliarde dolari, ceea ce reprezenta doar 1/3 din
cel din 1929. Fermierii nu își reduceau producțiile așa că,
surplusul se menținea pe piață. Cererea de produse
scădea din ce în ce mai mult, mai ales cererea pe piața
externă. Iată cum scăzuse exportul de produse agricole
americane în 1932, față de 1929:carne, de la 78 milioane
dolari, la 18, 9 milioane dolari;fructe, de la 120 la 77, 3
milioane dolari;bumbac, de la 765 la 345 milioane dolari.
La fel s-au întâmplat lucrurile și pe plan intern,
unde consumul de bumbac a scăzut de la 7.091.000
baloți în 1929, la 4 866 000 în 1932, iar consumul
de carne de la 11.148 milioane livre în 1929, la
10.619 milioane livre în 1932. Fermierii aveau
mari datorii către creditori, pe care nu le mai
puteau achita, și din această cauză fermele le
erau sechestrate și vândute. Produsele nevândute
se stricau în hambarele fermierilor sau ale
agențiilor guvernamentale. În iulie 1932, existau
108 milioane bușeli de faină nevânduți și
1.308.732 baloți de bumbac în hambarele deținute
de guvern.
 13 milioane de șomeri!

Una din cele mai neplăcute situații cu care s-au confruntat

americanii a fost șomajul, care avea să stea la baza multora din
marile neplăceri care i-au afectat pe aceștia. Crahul din octombrie
1929 i-a pus pe patroni în situația de a nu mai putea folosi
capacitățile de producție și prin urmare nici forța de muncă nu mai
putea fi folosită la aceeași capacitate și o parte din aceasta a
trebuit să fie disponibilizată. Șomajul a fost o problemă a întregii
perioade, fiind unul din aspectele care au contat cel mai mult în
perpetuarea stării proaste a societății americane în acest interval.
În privința numărului șomerilor părerile diferă ușor dar cifrele sunt
în general foarte apropiate. Erau 3 milioane de șomeri în aprilie
1930, cu un milion mai mulți în octombrie același an, 7 milioane în
octombrie 1931, 11 milioane în 1932, ajungându-se la peste 13
milioane în 1933.
Afară din case!
În fața acestor realități, oamenii nu-și mai puteau plăti chiriile
sau creditele și erau dați afară din locuințe sau în cel mai
fericit caz le era întreruptă întreaga gamă de facilități.
Aruncați în stradă, oamenii încercau să-și găsească un loc
unde să locuiască împreună cu familia. De cele mai multe ori
ajungeau să stea în așa-numitele, , Hooverville” de la
marginea orașelor. Aici își încropeau o locuință mizeră, de fapt
o coli bă sau o cocioabă, din cutii de carton, bidoane din
plastic sau metal, ori locuiau în mașini. Foarte grea era
situația minerilor din Virginia de Vest, Pennsylvania și
Kentucky. Familii întregi, evacuate din case, nu aveau unde
locui și ce mânca. Minerii își ardeau mobilierul pentru a face
căldură în adăposturile improvizate și se hrăneau cu fructe
sălbatice, ierburi și rădăcini. Șomajul făcea și aici ravagii. În
1934 compania „Scott’s Penn and Scottsdale” dăduse afară
97% din angajați, iar cei rămași munceau câteva ore pe
săptămână, pentru un salariu de mizerie. Faptul că asigurarea
hranei zilnice devenise o mare problemă pentru cei rămași
fără slujbă și pentru familiile lor, dar și pentru o mare parte a
celor care încă mai lucrau, în condițiile abundenței de
produse agricole, pare un lucru incredibil.