Formarea statului egiptean antic

Specificul organizării politice și administrative a

Egiptului Antic
 Scurtă istorie a
Egiptului Antic
Orientul Antic era teritoriul ce cuprindea nord-estul
continentului Africa și continentul Asia. Mediul
natural a favorizat apariția satelor și a oraselor în
această zonă.
Regatul Egiptului, cel mai vechi din istorie a
cunoscut o existență de aproape trei milenii, fiind
condus de aproximativ 30 de dinastii. În istoria sa se
disting trei etape: Regatul Vechi(cca. 3000-2400 î.Hr.),
Regatul Mijlociu(2400-1580 î.Hr.) și Regatul
Nou(1580-525 î.Hr). Cea mai însemnată a fost
perioada Regatului Nou, când statul egiptean s-a
transformat în imperiu. Un important faraon a fost
Tutmes al III-lea(1482-1450 î.Hr.) care cucerește
numeroase teritorii. După secole de glorie a urmat
decăderea, iar în anul 525 î.Hr. Egiptul a devenit
provincie a Imperiului Persan. Marele Alexandru
Macedon cucerește acest stat în 323 î.Hr. Urmează
perioada elenistică, apoi în 30 î.Hr. Egiptul devine
provincie romană.
Factori ce au contribuit la formarea statului
egiptean, mai întâi două state, apoi unul.
Lunca fertilǎ a Nilului a
oferit oamenilor
posibilitatea de a dezvolta o
economie agricolă stabilă și
o societate complexă,
centralizată, care a devenit
o piatră de temelie în
istoria civilizației umane .
Până la sfârșitul
paleoliticului, climatul arid
din Africa de Nord a
devenit tot mai cald și
uscat, forțând populația
din zonă să se concentreze
de-a lungul regiunii.
Apariția statului egiptean poate
fi considerată ca o necesitate
imperioasă a coordonării pe
întreg spațiul Văii Nilului, a
sistemului de irigații în îndiguiri
care aveau să domolească furia
inundațiilor anuale ale fluviului
și să le facă folositoare
agriculturii.
Popoarele primitive, care
locuiau în regiunile aflate
de o parte și de alta a Văii
Nilului, în deșerturile
arabice și libice, puteau
invada și jefui ținuturile
bogate ale Egiptului.
În a doua jumătate a mileniului IV-lea au început să se contureze în Egipt trei pături
principale, prototipurile celor trei clase principale ale Egiptului Antic.

Pătura dominantă-din Membrii obștilor

care făceau parte
urmașii aristocrației
gentilico-tribale,
preoțimea, membrii
înstăriți ai obștilor.
agricole, care își
pierdeau tot mai mult
caracterul gentilic și care
se transformau în obști
teritoriale sau vecinale
Pătura sclavilor, care
era neînsemnată, dar
care creștea în
permanență.

Constituirea păturilor
sociale și formarea
claselor au dus la apariția
statului, care trebuia să
reglementeze și clasele ce
se nășteau în interesul
păturii dominante.
 Structura Politică a Egiptului Antic-Faraonul
În partea de sus a ierarhiei, dirijând întregul,
coordonând serviciile, o singură autoritate:
Faraonul . Regele își trage puterea direct de la zei. El
este atât descendentul lor, cât și primul slujitor, așa
că autoritatea sa nu poate fi pusă la îndoială.
Instituția faraonică este mai presus de toate simbolul
unității naționale și o condiție esențială pentru
stabilitatea țării (și, prin urmare, a exploatării
acesteia). Invadatorii succesivi nu s-au înșelat și au
avut grijă în permanență să se sacrifice la obicei. Prin
încoronarea faraonilor, aceștia au garantat
continuitatea statului, câștigând în același timp o
anumită legitimitate în rândul poporului. Pentru că
soarta celui care exercită funcția regală este intim
legată de cea a Egiptului însuși. Fiecare slăbire a
puterii centrale este potențial purtătorul crizei, în
timp ce de fiecare dată când un om puternic ocupă
tronul, pacea regatului este asigurată. Acest lucru ar
putea explica ușurința cu care egiptenii au acceptat
regii străini, cu condiția să respecte tradițiile
ancestrale
 Condițiile genezei structurilor politice în Egiptul Antic

• Condițiile geografice
Condițiile geografice impuneau o dezvoltare statală diferită de
aceea a culturilor sumero-akkadiene. Spre deosebire de
Mesopotamia, vulnerabilă din toate părțile, Egiptul-mai exact
Valea Nilului-era izolată și apărată de deșert și mări.

• Navigabilitatea Nilului

Navigabilitatea Nilului permitea suveranului să guverneze

țara prin intermediul unei administrații din ce în ce mai
centralizate. Egiptul nu a cunoscut marile orașe de tip
mesopotamian. S-ar putea spune că țara era constituită
dintr-o masă rurală condusă de către reprezentanții unui
zeu-întrupat, Faraonul.
• Sistemele de irigație

În Egiptul Antic, statul se manifesta și ca organizator al lucrărilor de

creare și de întreținere a rețelei sistemelor de irigație, fără de care era
imposibilă existența agriculturii progresive.

• Religia
Religia și mai cu seamă dogma divinității au contribuit de la
început, la modelarea structurii civilizației și celei politice. După
tradiție, unificarea țării și fondarea statului au fost opera primului
suveran, cunoscut sub numele lui Menes. Întemeierea statului
unificat echivala cu o cosmogonie. Faraonul, zeu întrupat, instaura
o lume nouă, o civilizație infinit mai complexă și superioară aceleia
a orașelor neolitice.