Bacteriile- componente extraparietale

Lector univ.Dr. Emilia Ciocoiu

 Denumirea de bacterie a fost dată de Ehrenberg (1838). Ele
au fost bine studiate şi identificate de F.Cohn (1850-1875), iar
în 1970, R.I. Stainer le defineşte foarte bine comparându-le
din toate punctele de vedere cu eucariotele.
 Componentele extraparietale sunt reprezentate prin: capsulă,
stratul muciloginos (mucus), glicocalixul, flagelii, pilii şi
fimbriile.
 Pe suprafaţa externă a diferitelor celule procariote există o
multitudine de materiale şi structuri, care influenţează
activitatea acestora în diverse habitate.
 Glicocalixul este o structură extraparietală situată la suprafaţa
celulei procariote formată din diverse substanţe polimere
(polizaharidice).
 După concepţia mai nouă glicocalixul ar fi toate categoriile de
substanţe şi compuşi extraparietali, care apar pe suprafaţa
celulei procariote. Din acest punct de vedere glicocalixul are
diverse grosimi, structuri şi compoziţii chimice. Astfel unele
procariote prezintă un înveliş lax, solubil, numit strat
mucilaginos (mucos) mai puţin sau mai mult dezvoltat. Alte
procariote prezintă un strat alcătuit din polizaharide şi
polipeptide (sau din ambele) numită capsulă.
 Capsula poate apare sub forma unui strat fin (stratul S la
Spirillum serpens), sau sub formă de capsulă compusă
multistratifică şi de grosimi diferite (macrocapsulă sau
microcapsulă).
 Au fost descrise mai multe categorii de capsule şi anume :

- Capsulă rigidă,
- Capsulă flexibilă,
- Capsulă integrată,
- Capsulă periferică.
 Din punct de vedere chimic au fost
descrise două categorii de
polizaharide şi anume :
- Homopolizaharide
- Heteropolizaharide.
Prezenţa capsulei la genul
bacterian Klebsiella
(Modificat după Lim Daniel,
1998)
 Homopolizaharidele sunt macromolecule uniforme, formate
numai din glucoză (glucani) sau din fructoză (levani).
 Heteropolizaharidele sunt polimeri formaţi din mai multe
tipuri de zaharuri şi acizi uronici.
 Cele mai importante caracteristici biologice şi ecologice sunt:

- apără celula de uscăciune şi deshidratare, asigură un aport de

nutrienţi extracelulari, determină agregarea particulelor de sol;
- asigură aderarea celulelor de diverse substraturi;
- asigură virulenţa la speciile patogene şi împiedică acţiunea
medicamentelor, anticorpilor şi fagilor.
 Structura specifică a capsulei poate diferenţia imunologic
diferite specii de procariote. Cu anticorpi specifici se
indentifică specii bacteriene patogene foarte importante
pentru sănătatea omului cum sunt: Streptococcus
pneumoniae, Klebsiella pneumoniae şi Bacillus anthracis.
Aceste structuri au importanţă deosebită pentru celula pe
care se află, atât din punct de vedere biologic, ecologic, cât şi
practic. Klebsiella pneumoniae
 Flagelii procariotelor sunt nişte structuri filamentoase, care
ajută celula să se deplaseze într-un mediu lichid. Prezenţa
flagelilor este o caracteristică genetică a unor microorganisme
procariote. Flagelul porneşte de la nivelul membranei
citoplasmatice, străbate peretele celular şi apare liber ca un
filament la suprafaţa celulei. Flagelul este alcătuit din trei
părţi distincte şi anume: filamentul, cârligul şi corpul bazal.
 Flagelii pot atinge 40-50 rotaţii pe minut, iar viteza de
deplasare poate ajunge la 20-80m s (mai mult de 40 de ori
lungimea celulei pe secundă). Flagelii sunt alcătuiţi din cel
puţin 11 tipuri de polipeptide.
Flagelii la
procariote
(Modificat
după Lim
Daniel,
1998)
A. la
bacteriile
Gram –
negative;
B- la
bacteriile
Gram –
pozitive
 Pilii sunt apendici rigizi, tubulari şi alungiţi, care se găsesc pe
suprafaţa externă a unor bacterii Gram-negative. De regulă 1
până la 10 pe o celulă, au lungimea de până la 20µm şi un
diametru de 9nm. Pilii sunt structuraţi prin asamblarea unor
macromolecule fosfoglicoproteice (numite piline), care sunt
produse în celulă şi asamblate de la nivelul membranei
plasmatice.
 Există şi o a doua categorie de pili – pilii I - a căror sinteză este
condiţionată de factori speciali (factori col) cu rol de conjugon.
 Fimbriile sunt apendice filamentoase, prezente de regulă în
număr mare (de la 1 la 1000 pe celulă) pe suprafaţa celulelor
procariote. La Enterobacterii fimbriile sunt în număr mare
(până la 1000 pe celulă) şi sunt dispuse perpendicular pe
celulă. La alte procariote, fimbriile au o aşezare polară sau
bipolară.
 Fimbriile sunt structuri tubulare cu lungimea de 0,2 - 2 m
(uneori până la 20 m), lumenul canalului de 3 - 14nm (uneori
până la 25 nm), alcătuite din molecule proteice de fimbrină cu
g.m. 16.600D (formate din 163 resturi de aminoacizi) şi
asamblate după o simetrie helicală. Spre deosebire de flageli,
fimbiile se formează prin adiţia moleculelor de fibrină la bază,
iar sinteza lor este codificată de gene ale genomului celular.