INTRODUCERE IN INGINERIA SUPRAFETELOR

PREZENTARE

Prof.Dr.Ing.Abil.ALEXANDRA BANU

Modul de atribuire a punctajului

Evaluare pe parcurs 60p

Activitate la curs 10p
Laborator 30p
Tema de casa 20p
Examen 40p
 Inginerie = aplicarea cunoașterii
• știintifice,
• economice, asupra realitații materiale și/sau sociale

• sociale,
SCOPUL
• practice
proiectării,
executării,
intreținerii,
modificării
unor structuri și/sau ansamble care să fie capabile să furnizeze
/genereze rezultate, produse, procese și/sau efecte predefinite și/sau
conforme unor așteptări predictibile și/sau controlabile.
Ştiinţa Suprafeţei se ocupa cu studiul fizico chimic al stărilor
interfaciale şi al proceselor de interfaţa
este un domeniu interdisciplinar complex care implică
Fizica,
chimia
alte domenii ale
cunoaşterii.
este un domeniu al cunoaşterii relativ tânăr care s-a dezvoltat
impetuos în ultimii 60 de ani.
Procesele de suprafaţa SUNT implicate practic în toate
tehnologiile moderne : • în procesarea semiconductorilor
• in domeniul suprafeţelor tehnologic avansate,
• in dezvoltarea materialelor noi,
• în tribologie,
• în prevenirea coroziunii,
• adeziune,
• altele.
 Cresterea suprafetei interne
Creșterea raportul dintre suprafață și volum V=1m3
- Acest lucru are ca rezultat
catalizatori mai buni, deoarece o
6 x 1m2 = 6m2 proporție mai mare a materialului
este expusă pentru reacția
potențială

Suprafața înseamnă mult

6 x (1/2m)2x 8 =12m2 Deoarece reacțiile apar la interfața a două

substanțe, atunci când un procent mare din
particule sunt localizate pe suprafață, obținem
suprafața maximă expusă, ceea ce înseamnă
reactivitate maximă!

6 x (1/3m)2x 27 =18m2 Astfel, grupurile de particule nanosimetrice pot

face catalizatori excelenți
Ingineria Suprafeţei se ocupa cu

• modul de aplicare a acestor cunostinte- elaborarea

tehnologiei de aplicare

• Asigurarea bazei materiale pentru aplicarea acestor

cunostinte

• Aplicarea propriu zisa- prelucrarea

• Verificarea modului in care au fost atinse obiectivele

INTERFAŢA unui corp, a unei faze materiale mulţimea
punctelor sale de frontiera

Substanţa aflată la frontiera dintre energia liberă,

două faze materiale în contact, entropia, sau volumul
constitue aşa numita stare de moleculelor IN
interfaţă. Starea interfacială se INTERFATA
caracterizează prin proprietăţi
diferite de cele ale substanţei =
aflate în volumul fazelor continuu
separate de interfaţă. energia liberă,
entropia, sau volumul
moleculelor IN VOLUM
 In mod convenţional
interfaţa dintre un corp mai dens şi un corp mai puţin dens se
numeşte SUPRAFAŢĂ şi se referă de regulă la corpul mai dens

SUPRAFATA

INTERFAŢA dintre CORPURI CU

DENSITATI COMPARABILE a păstrat
denumirea de INTERFAŢĂ.
Interfaţa ambarcatiune /apă
interfaţa solid/solid, interfaţa solid/lichid,
sau interfaţa lichid/lichid.
Noţiunea de suprafaţă

• în matematica, suprafaţa este o zona de separaţie cu

grosimea zero-suprafaţa matematica-

• fizica şi chimie- câţiva nanometrii

• în geologie de exemplu, suprafaţa pământului, (scoarţa

terestra) are grosimi de câteva sute de Km.
 SUPRAFATA CORPURILOR SOLIDE
Proprietăţile fizico-chimice ale suprafeţei

STRUCTURA MATERIALELOR PRELUCRABILE

Proprietăţile fizico-mecanice ale materialelor ingineresti = f

(structura, precum şi de forţele de legatură dintre atomi şi
molecule)

Tăria forţelor de legătura starea de agregare

plasma,
starea gazoasa,
Stările de agregare
starea lichida şi
starea solida.
 cristaline şi
Din punct de vedere structural solidele
amorfe.

• Structura cristalină aranjare spaţială regulată a atomilor sau

moleculelor

• structura amorfă un aranjament dezordonat al

atomilor şi moleculelor.
 STRUCTURA CRISTALINA

Aranjarea spaţiala ordonata a atomilor sau moleculelor intr-un

solid cristalin, determina proprietăţi de periodicitate în sensul că,
deplasându-ne pe o dreaptă care trece prin cel puţin doi atomi,
întâlnim mereu alţi atomi (sau grupuri de atomi) situaţi la distanţe
egale.

Corpurile ale căror proprietăţi variaza cu direcţia se numesc

anizotrope. Anizotropia propietăţilor fizice (conductibilitatea
electrică şi termică, propietăţile optice, modulul de elasticitate etc)
observată la cristale este determinată de distribuţia preferenţială a
atomilor şi moleculelor în spaţiu.
In studiul structurilor cristaline se utilizează noţiunile de reţea
spaţială şi celula primitivă sau elementară.

Reţeaua spaţială reprezintă aranjamentul tridimensional infinit

în extindere al unor puncte în care fiecare are vecinatăţi
identice.

Se defineste celula elementară acea portiune din Reţeaua spatială

cu ajutorul căreia se poate construi prin translaţie întreaga reţea.
Mărimile ce caracterizează celula elementara sunt: volumul celulei
elementare, numărul de atomi din celula elementara, densitatea
de noduri (atomi) şi numărul de vecini.

Directii în cristal
O direcţie cristalină este determinată de dreapta care conţine
cel putin două noduri ale reţelei. Planul cristalin este planul
determinat de trei noduri ale reţelei. Datorită simetriei de
translaţie, direcţia şi planul contin o infinitate de noduri
 SUPRAFATA IDEALÂ A UNUI CORP SOLID CRISTALIN

Pentru a crea o suprafaţă ideală plecând de la un solid cristalin, să

ne imaginăm un plan oarecare (nlk) care face un unghi mic cu unul
din planele compacte ale corpului solid (001), (110) sau (111)
Dacă se extrag unul cîte unul atomii situaţi de aceeaşi parte a
planului ce traversează cristalul, acesta începe să alunece (fig b) şi
genereaza astfel o suprafaţă vecină încărcată de energie deoarece
s-au rupt legăturile chimice dintre atomii extrasi şi cei ramasi în
cristal fig c.

c
Prin aceasta operatie virtuala se obţin, la temperatura de zero
grade absolute şi la o scară microscopică, platouri formate din zone
plane, dense, P, separate prin trepte T care formează prin coturi şi
muchii zone numite contrapas sau margine M.
Muchia schimbă direcţia platoului iar marginea separa doua
platouri aflate în plane paralele
 Suprafata corpului solid ideal
Prin aceasta operatie virtuala se obţin, la temperatura de zero grade absolute şi
la o scară microscopică, platouri formate din zone plane, dense, P, separate prin
trepte T care formează prin coturi şi muchii zone numite contrapas sau margine
M.
Muchia schimbă direcţia platoului iar marginea separa doua platouri aflate în
plane paralele

Platou
P
(110)
(001)
M uchie

cot Treapt ă
(111)
T 5
4
1

7
2
P

T 6
3
3
In acest model atomii pot ocupa diferite poziţii: pe platou (poziţia 1),
la marginea platoului (poziţia 2), pe colţuri.

În aceste poziţii atomii au numere de coordinare (vecini)

diferite fata de atomii din volum. În tabel sunt prezentate
numerele de coordinare ale unui atom în funcţie de poziţia pe
care o ocupa

Platou (Terrace) Treapta (Ledge) Colt(Kink) Modul de

impachetare

5/6 4/6 3/6 Cub CVC

9/12 7/12 6/12 Sfera dura CFC

La creşterea temperaturii suprafeţei, energia de activare termică
provoacă deplasarea atomilor care difuzează prin suprafaţă plecând
din poziţia de echilibru şi provocand RUGOZITATEA treptelor şi
teraselor.

Sunt astfel posibile 4 noi pozitii ale atomilor:

*atom suplimentar pe o terasa (4);
*un atom suplimentar pe lisiera (6);
*un gol pe o terasa (5);
• gol pe lisiera (7);

Intrucit difuzia este un proces dezordonat suprafata nu mai este un

plan al retelei cristaline.

La temperatura inalta gradul de dezordine creste şi se observa o

tranzitie rugoasa sau o topire a suprafetei care nu mai este cristalina.
Deci plecând de la o suprafata fara defecte întilnită numai în industria
semiconductorilor se formeaza o suprafata reală.
 STRUCTURA POLICRISTALINA REALA
Structura policristalina

Când un metal topit se solidifica, cristalizarea începe în masa sa în

mai multe puncte deodata, numite centre de cristalizare, care de
fapt initiaza cristalizarea. În jurul acestor puncte, cristale se
dezvoltă în toate direcţiile cristalite

Cristalitele
• sunt orientate la întâmplare, în toate directiile în intreaga
masa a metalului
• formeaza microstructura metalului care se deosebete de
structura critalina propriu-zisa.
Limitele de graunti defecte de impachetare ale

cristalelor, zone care se diferentiaza din punct de vedere al

proprietăţilor de masa de cristal.

Limitele de graunti sunt suprafete nou create mai

mult sau mai putin echilibrate energetic.

Ca orice defect de aranjare limitele de graunti se

caracterizeaza prin energii mari.
Microstructura unui otel
inoxidabil feritic

x100

Cr23C6

X45.000
Defecte de structura

Defecte punctiforme: -vacante-locuri neocupate

-atomi interstitiali

Defecte liniare: dislocatii -tip pana sau ic

-elicoidale

Defecte de suprafata: trepte, mucii, colturi

Suprafata corpului solid real

Molecule adsorbite

Modificari Molecule organice

chimice
Oxid intre 1 si 100 n m
1

Zona ecruisata si contaminata

Modificari 10
fizice,
structurale Graunti orientati

100

Graunti echiaxi
Metal
neafectat

nm