19.

Tehnologia de fabricatie a infasurarilor

echipamentelor electrice
Se numeşte înfăşurare ansamblul format din conductoare electrice izolate (sau
neizolate), dispuse după anumite criterii, de regulă pe un miez magnetic,
constituind circuitul electric al unei maşini electrice. Secţiunea conductoarelor şi
dispunerea lor pe miezul magnetic depinde de intensitatea şi frecvenţa curentului,
iar nivelul izolaţiei depinde de valoarea tensiunii electrice aplicate. Tehnologia
înfăşurărilor, prin particularităţile specifice pe care le prezintă, diferă substanţial de
tehnologia restului pieselor maşinilor şi aparatelor electrice.
Tehnologia fabricării înfăşurărilor constă în confecţionarea înfăşurărilor (bobinelor)
şi în introducerea lor pe miezuri sau în crestăturile miezurilor magnetice
(bobinarea).
In construcţia înfăşurărilor se întâlnesc două materiale de bază: conductoare şi
electroizolante.
Conductoare pentru înfăşurări

Conductoarele pentru înfăşurări, utilizate la fabricaţia maşinilor şi aparatelor

electrice sunt procesate din materiale bune conductoare din punct de vedere
electric.
Materialele pentru conductoare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 - să aibă o rezistivitate cât mai mică;
 - rezistivitatea să varieze cât mai puţin cu temperatura;
 - să aibă o bună rezistenţă mecanică;
 - să aibă un grad ridicat de tehnologicitate;
 - sa fie rezistente la acţiunea agenţilor chimici;
 - să aibă cost cât mai scăzut.
Principalele materiale utilizate pentru fabricarea conductoarelor pentru înfăşurări sunt
cuprul, aluminiul şi aliajele lor.
Cuprul este materialul care răspunde cel mai bine cerinţelor expuse mai sus.
Calităţile lui conductoare sunt dependente de puritatea pe care o are; de aceea, în
majoritatea cazurilor, se foloseşte cuprul obţinut pe cale electrolitică (CuE), având o
puritate de 99,6-99 (STAS 270/3-80 Cupru de inalta puritate pentru industria
electrotehnica si electronica).
Principalele proprietăţi ale cuprului electrolitic sunt:
 - rezistivitatea ρ=0,01724 Ωmm2/m la 20̊C;
 - densitate δ=8,93 g/cm3;
 - conductivitatea termică λ=392,72 W/mAK la 20̊C;
 - temperatura de topire θ=1083̊C;
 - căldura specifică c=14,6 J/kgAK;
 - căldura latentă de topire λt=205 kJ/kg;
 - rezistenţa la rupere σ=20-30 kg/mm2;
 - proprietăţi tehnologice sunt în funcţie de gradul de ecruisare, şi anume:
 ∙ moale pentru conductoarele de bobine;
 ∙ semitare pentru bare conductoare;
 ∙ tare pentru barele conductoare ale colectoarelor;
 - costul este acceptabil deşi este un material deficitar.
Aluminiul este al doilea material în ierarhia materialelor utilizate în construcţia
înfăşurărilor. Se obţine prin rafinare electrolitică cu o puritate variind între 98 şi
99,9% şi se caracterizează prin următoarele proprietăţi:
 - rezistivitate ρ=0,027 Ωmm2/m la 20̊C (mai mare cu circa
70% faţă de cea a cuprului);

 - densitate mică δ=2,7 g/cm3 de circa patru ori mai mică decât a
cuprului;
 - conductivitate termică λ=221,9 W/mAK (la 20̊C);
 - temperatura de topire: θ=660,1̊C;
 - căldura specifică c=38,5 J/kgAK;
 - căldura latentă de topire λt=400 kJ/kg;
 - rezistenţa la rupere σ=6-11 kg/mm2;
 - grad ridicat de tehnologicitate (ductil, maleabil etc.).
Datorită rezistivităţii mai mari şi a rezistenţei mecanice mai reduse decât a
cuprului, cât şi datorită tehnologiilor pretenţioase de sudare şi lipire, aluminiul se
foloseşte mai mult la transformatoare. La maşinile electrice, aluminiul se foloseşte
la turnarea coliviilor motoarelor asincrone. Aluminiul se foloseste pe scara larga in
fabricatia cablurilor electrice aeriene (neizolate) si a cablurilor subterane.
Clasificarea conductoarelor de bobinaj dupa izolaţia înfăşurărilor

Izolaţia înfăşurărilor are un rol foarte important în asigurarea performanţelor maşinilor şi

aparatelor electrice. Materialele electroizolante asigură calităţile impuse înfăşurărilor în
ceea ce priveşte comportarea faţă de tensiune, cât şi evacuarea căldurii produsă prin
efectul Joule în înfăşurări. Izolaţia înfăşurărilor trebuie să aibă următoarele calităţi:
- rigiditate dielectrică corespunzătoare tensiunii de lucru;

- rezistivitate de volum şi superficială mare;

- conductivitate termică bună;

- stabilitate termică corespunzătoare clasei termice a izolaţie;

- să nu fie higroscopică (să nu absoarbă umezeală),

 să nu adere praful la ea ş.a.

Dupa natura izolatiei, conductoarele de bobinaj conform standardului SR 10570:2008

Conductoare de bobinaj. Clasificare si simbolizare, se clasifica in:
Conductoare emailate;

Conductoare cu izolatie de hartie;

Conductoare cu izolatie din fire textile;

Conductoare cu izolatie din fire de sticla.

Firele textile utilizate pentru izolarea conductoarelor pot fi din matase, bumbac sau
bumbac cu fire sintetice. Firele de sticla utilizate pentru izolarea conductoarelor sunt fire
de tip textil, din sticla sau din sticla in amestec cu fire sintetice.
Izolatia din fire de sticla se poate aplica pentru conductoare de cupru emailate in prealabil.
Dupa materialul din care sunt procesate, conductoarele de bobinaj se clasifica in:
Conductoare de bobinaj din cupru;
Conductoare de bobinaj din aluminiu.
Dupa forma sectiunii, conductoarele de bobinaj se clasifica in:
Conductoare de bobinaj cu sectiune rotunda;
Conductoare de bobinaj cu sectiune dreptunghiulara.
Dupa grosimea izolatiei conductoare de bobinaj emailate si cele cu izolatie din fire de
sticla se clasifica in trei grade de izolatie:
Gradul 1 – cu izolatie simpla;
Gradul 2 – cu izolatie dubla;
Gradul 3 – cu izolatie tripla.
La conductoarele de bobinaj cu izolatie din hartie si fire textile, nu se prevede gradul
de izolatie, ci se arata cate infasurari sau impletituri se aplica peste conductor.
Dupa indicele de temperatura, conductoarele de bobinaj se clasifica in cinci clase:
-cu indice de temperatura 105

-cu indice de temperatura 130

-cu indice de temperatura 155

-cu indice de temperature 180

-cu indice de temperature 220

Dupa modul de izolare conductoarele de bobinaj se clasifica in doua grupe:

-Izolare prin emailare;

- Izolare prin infasurare sau impletire.

Exista o varietate foarte mare de conductoare de bobinaj.
Asociatia de Standardizare din Romania (ASRO) a elaborate pana acum 317
standarde referitoare la conductoarele de bobinaj, incercarile acestora, ambalarea
lor etc.

Scheme de izolaţie
Prin schemă de izolaţie se înţelege ansamblul de materiale electroizolante şi modul
lor de dispunere, folosite la izolarea unei înfăşurări (pornind de la conductorul
electric până la corpul (elemental) faţă de care se izolează.
Cele mai cunoscute scheme de izolaţie sunt:
 - scheme de izolaţie în crestătură a maşinilor electrice rotative;
 - schemele de izolaţie pentru capetele de bobine ale maşinilor electrice
rotative;
 - scheme de izolaţie pentru înfăşurările transformatoarelor;
 - scheme de izolatie in cablurile electrice.

A se consulta standardul SR HD 566 S1:2002 Evaluare si clasificare termica a

izolatiei electrice
 Tehnologia de fabricaţie a bobinelor maşinilor electrice
Infăşurarea constituie circuitul electric al maşinii şi rezultă prin legarea într-un
anumit mod a unor elemente separate, numite bobine. La trecerea curentului prin
înfăşurare rezultă o solenaţie (NI) care produce un câmp magnetic. Pentru ca acest
câmp magnetic să aibă inducţia magnetică cât mai mare este necesar ca înfăşurarea să
se găsească chiar pe miezul magnetic respectiv.
In funcţie de forma constructivă a miezului magnetic rezultă forma bobinelor,
care se clasifică astfel:
 - concentrate, când toate spirele sunt la un loc, într-un spaţiu anume rezervat
şi corelat cu dimensiunile bobinei;
 - repartizate în crestături anume prevăzute din construcţia miezului.
Bobinele de transformatoare, deşi din punct de vedere al formei sunt
asemănătoare cu cele concentrate, datorită unor particularităţi constructive esenţiale,
vor fi tratate separat.
Tehnologia bobinelor concentrate
Din această categorie fac parte bobinele care echipează polii de excitaţie ai
maşinilor electrice rotative, bobinele pentru aparatele electrice şi bobinele pentru
transformatoarele mici (sub 5 kVA). Forma acestora poate fi rotundă, dreptunghiulară,
pătrată, în funcţie de forma miezului.
 Conductoarele din care se execută bobinele pot fi:
 - sârmă rotundă, când secţiunea conductorului este S Cu<6 mm2;
 - sârma profilată, când secţiunea conductorului este 6 mm 2 < SCu < 20 mm2;
 - bare profilate, când secţiunea conductorului S Cu>20 mm2.
 Tehnologia de fabricaţie a înfăşurărilor transformatoarelor
Cu toate că bobinele transformatoarelor sunt asemănătoare cu cele
concentrate, ele prezintă anumite particularităţi constructive.
Acestea se datoresc atât tensiunilor ridicate şi foarte ridicate la care lucrează
bobinele (tensiuni nominale de ordinul zecilor şi sutelor de kV, astfel că
problemele de izolatie ocupă un loc deosebit în tehnologia de execuţie), cât şi
modului de răcire şi izolare al acestora (în ulei de transformator). De
asemenea, datorită eforturilor electrodinamice care apar la scurtcircuite bruşte,
bobinele sunt puternic solicitate mecanic, necesitând consolidări suplimentare.

In funcţie de sensul de depănare, bobinele pot fi depănate pe dreapta (fig.

10.14, a) sau pe stânga (fig. 10.14, b). Depănarea unei bobine pe dreapta (sau
pe stânga), se face atunci când începe din stânga, (respectiv din dreapta)
şablonului privit din partea tamburului de pe care se desfăşoară conductorul
(regula burghiului drept).
După forma constructivă, înfăşurările (bobinele) transformatoarelor sunt:
cilindrice, spiralate, stratificate, în galeţi, infasurari continue in galeti etc.
Bobinele cilindrice sunt utilizate de obicei, la transformatoarele de puteri şi tensiuni mici
(până la 400 kVA şi 10000 V). Deoarece spirele învecinate pe direcţia axială sunt strâns lipite
unele de altele, bobinele au aspectul unui cilindru, de unde şi denumirea lor. Se execută din
conductor profilat izolat; în unele cazuri se utilizează unul sau mai multe conductoare
neizolate, în paralel, bobinate în unul sau mai multe straturi. In funcţie de dimensiunile
conductorului, se folosesc, la capetele bobinelor inele de egalizare confecţionate din
materiale electroizolante.
 Bobine spiralate. La transformatoarele de puteri mari, pentru îmbunătăţirea răcirii
se distanţează spirele, creându-se între ele canale radiale prin care circulă ulei.
Astfel, o bobină cilindrică se transformă într-o bobină spiralată (fig.10.11).
Conductoarele în paralel din care se compune spira sunt izolate şi dispuse, pe lat,
unul peste celălalt, cum se arată schematic în figura 10.12.
 Când un conductor real este format din mai multe conductoare în paralel, dispuse
pe rază, se caută ca, pe înălţimea coloanei, fiecare conductor elementar să ocupe
poziţii identice, prin schimbarea pe o poziţie egală din înălţimea coloanei a ordinii de
aşezare în spiră. Această schimbare se numeşte transpunere, iar înfăşurarea poartă
denumirea de înfăşurare cu transpoziţii. Pentru exemplificare se consideră că o
bobină cu 8 conductoare în paralel, care aşezate radial are în total 16 spire, (fig.
10.12). Rezultă că fiecare conductor trebuie să ocupe aceeaşi poziţie în spiră pe o
înălţime din coloană corespunzătoare unui număr de 16/8 = 2 spire. Acest lucru se
realizează efectuându-se la fiecare două spire o transpunere a conductoarelor aşa
cum se arată în figura 10.12 din care reies şi poziţiile ocupate de fiecare conductor
elementar; săgeţile indică locul de transpunere.
Procesul tehnologic de fabricaţie al acestor bobine este similar cu cel cu bobine
cilindrice, intervenind în plus, în timpul depănării, operaţia de realizare a
transpunerilor şi intercalare a distanţierelor între spire pentru obţinerea canalelor de
răcire.

Bobine în galeţi. Infăşurările de înaltă tensiune, realizate cu multe spire şi

conductoare de secţiune mică, se divizează pe lungime într-o serie de bobine mai
mici, numite galeţi, separate prin canale cu distanţieri sau prin inele izolante
 Bobinele în galeţi se realizează din conductor rotund sau uneori din
conductor profilat, de secţiune mică. Modul de legare a galeţilor este indicată în
figura 10.15, a când galeţi se aşează normal sau în figura 10.15, b când fiecare al
doilea galet trebuie întors. Un galet tipic pentru conductorul profilat este galetul
plan dublu sau jumelat prezentat în paragraful 10.4.1.2, (fig. 10.6). Depănarea
acestui galet jumelat se face astfel:
 - se debiteză conductorul de bobinaj la lungimea necesară executării întregului galet
dublu;
- se înfăşoară pe rola de înmagazinare jumătate din lungimea conductorului;

 - se deapănă pe rola de înmagazinare jumătatea a doua a galetului dublu;

 - se scoate rola de înmagazinare de pe axul maşinii de depănat, iar şablonul se întoarce
cu 180̊;
 - se deapănă definitiv de pe rola de înmagazinare cu prima parte a şablonului şi cealaltă
jumătate a galetului dublu.
 In felul acesta, înserierea celor doi galeţi componenţi rămâne în interior, iar cele două
capete ale galetului jumelat, la exterior, permiţând legarea între ei, pentru a constitui bobina.

Bobine continue în galeţi. La înfăşurările de aluminiu în special, se folosesc frecvent bobine

executate în mod similar cu cele realizate prin înserierea galeţilor jumelaţi, însă de data
aceasta galeţii sunt depănaţi în mod continuu, evitându-se lipirile de înseriere ale galeţilor
dubli. Se obţin astfel bobine continue.
Elemente de bază privind înfăşurările repartizate ale maşinilor electrice
Infăşurări ale indusului maşinilor de curent continuu
La maşinile de curent continuu înfăşurarea indusă este o înfăşurare repartizată
aşezată întotdeauna pe rotor, faţă de înfăşurarea de excitaţie care este o înfăşurare
concentrate asezata pe stator.
Elementul cel mai simplu al înfăşurării indusului îl constituie conductorul activ.
Fiecare din cele w spire ale înfăşurării are un conductor activ de ducere şi un conductor
activ de întoarcere. In schemele de înfăşurări, conductorul de ducere este reprezentat cu
linie continuă, iar cel de întoarcere cu linie întreruptă. Rezultă că numărul total de
conductoare al înfăşurării este N=2w.

Bobina este ansamblul de spire care se introduc în două crestături ale rotorului.
Secţia este ansamblul spirelor bobinajului, înseriate şi legate la colector între două lamele
ale colectorului, succesive din punct de vedere al legăturilor electrice. Secţia reprezintă
unitatea constructivă a unei înfăşurări şi se execută în general pe un şablon (fig. 10.17).
Secţiunile se leagă între ele după montarea pe indus în crestături, lipindu-se capătul
terminal al unei secţii cu începutul secţiei următoare, la aceeaşi lamelă la colector. După
modul cum sunt legate între ele secţiunile, se deosebesc:
- înfăşurări buclate (fig. 10.18);
- înfăşurări ondulate (fig. 10.19).

Infăşurările buclate sunt caracterizate prin aceea că lamelele colectorului la care se leagă
extremităţile secţiei sunt alăturate spaţial. La înfăşurările ondulate extremităţile unei secţii
sunt legate la două lamele distanţate între ele pe colector.
Se numeşte mănunchi ansamblul conductoarelor active formând una din laturile
secţiei. O secţie are două manunchiuri, unul de ducere, altul de întoarcere.
Se numeşte pas intervalul care există între două mănunchiuri, unul de ducere altul
de întoarcere.
Pasul din spate - notat cu y1 - este pasul geometric al secţiei şi dă
lăţimea şablonului pe care acesta se execută.
Pasul în faţă - notat cu y2 - leagă sfârşitul unei secţii cu începutul secţiei
următoare. Pasul y2 se mai numeşte şi pas de legătură.
Pasul rezultant - notat cu y - este suma algebrică: y=y 1+ y2
şi reprezintă intervalul dintre începuturile a două secţii consecutive.
Infăşurările indusului pot fi executate într-un singur strat pe crestătură sau în două
straturi (fig. 10.20). Uneori în aceeaşi crestătură sunt aşezate mănunchiurile a mai
multor secţiuni, care de obicei se execută împreună pe acelaşi şablon, ansamblul
formând o bobină (fig. 10.20 c). Se spune că bobina, care ocupă lăţimea unei
crestături are u secţii, sau că în crestătura reală se află u crestături elementare,
capetele secţiilor (bobinelor elementare) legându-se la lamele diferite ale
colectorului.

Se numeşte cale de curent porţiunea de înfăşurare pe care o parcurgem atunci

când ne deplasăm între două perii consecutive de semn contrar. Numărul total de
căi de curent este totdeauna par şi se notează cu 2a. Cum pe colector se află cel
puţin două perii, rezultă că numărul minim de căi de curent este egal cu doi. Orice
cale de curent fiind cuprinsă între două perii de nume contrar de pe colector, se
poate spune că numărul de căi de curent reprezintă numărul de circuite în
derivaţie prin care circulă curentul rotoric.
 Infăşurări repartizate ale maşinilor de curent alternativ
Clasificarea înfăşurărilor de curent alternativ. O primă clasificare grupează
înfăşurările maşinilor electrice rotative de c.a. în două categorii:
a) - înfăşurări deschise, cu extremităţi accesibile la borne, fie direct (statoarele
maşinilor sincrone şi asincrone), fie prin intermediul unor contacte alunecătoare (rotoarele
bobinate ale maşinilor asincrone);
b) - înfăşurări închise (rotoarele maşinilor de c.a. cu colector, rotoarele în
colivie ale maşinilor asincrone).

O a doua clasificare se face după tipul reţelei de alimentare înfăşurările de c.a. Din acest
punct de vedere înfăşurările de c.a. se clasifică în:
a - înfăşurări monofazate;
b - înfăşurări trifazate (sau polifazate - mai rar).
La o înfăşurare deschisă fiecare fază are o bornă de început şi una de sfârşit,
care se notează cu U1, respectiv U2 la înfăşurările monofazate şi cu U1, V1, W1, respectiv
U2, V2, W2 la înfăşurările trifazate. Acestea din urmă pot fi conectate în stea sau în
triunghi. La înfăşurările trifazate deschise ale rotoarelor de maşini asincrone (care se
leagă de regulă în stea cu nulul inaccesibil), capetele scoase la borne prin intermediul a
trei inele colectoare şi a trei perii se notează cu K, L, M.
Elementele definite la înfăşurările de c.c. se regăsesc şi la înfăşurările de c.a.
Astfel bobina, reprezintă porţiunea de înfăşurare formată din una sau mai multe spire
bobinate împreună pe acelaşi şablon (având aceeaşi formă şi aceeaşi deschidere) şi
legate în serie.
Bobina este elementul constructiv de bază al înfăşurării de c.a. şi are două laturi active
(mănunchiuri), depărtate una de alta printr-o distanţă numită pasul bobinei, y, (exprimat
în unităţi de lungime sau în număr de crestături) reprezentând deci, deschiderea bobinei.
In funcţie de pasul bobinei înfăşurările pot fi:
- cu pas diametral, dacă y=τ (Z/2p);
- cu pas scurtat, respectiv mărit (alungit) când y este mai mic, respectiv mai
mare decât pasul diametral.
După modul de aşezare al mănunchiurilor în crestături, înfăşurările de curent
alternativ se împart în:
a) înfăşurări într-un strat, la care un mănunchi ocupă în întregime o crestătură, deci o
bobină umple cu laturile sale două crestături distanţate cu pasul y;
b) înfăşurări în două straturi, la care într-o crestătură se aşează două mănunchiuri
suprapuse, aparţinând la două bobine diferite. In general mănunchiul superior constituie
mănunchiul de început al unei bobine, iar cel inferior - mănunchiul de sfârşit al unei
bobine. Când se parcurge înfăşurarea în sens orar, mănunchiurile superioare sunt de
regulă mănunchiuri de ducere, sau începuturi, iar cele inferioare, mănunchiuri de
întoarcere sau sfârşituri ale bobinelor înfăşurării. In schemele desfăşurate mănunchiurile
superioare se reprezintă prin linii pline, iar cele inferioare prin linii punctate.
Cel mai simplu caz de înfăşurare de c.a. este acela în care, pentru fiecare pereche de
poli, fiecare fază dispune de câte o singură bobină, ale cărei mănunchiuri sunt aşezate în
câte o singură crestătură pe fiecare pol; asemenea înfăşurări se numesc concentrate.
 De regulă, fiecare fază dispune pe perechea de poli de mai multe bobine legate
în serie, ansamblul lor constituind ceea ce se numeşte grupă de bobină sau
bobină multiplă. Vom conveni să numim bobină elementară ansamblul de spire
care se bobinează pe acelaşi şablon şi ale căror două mănunchiuri se introduc
în aceleaşi crestături (ceea ce s-a denumit până acum simplu - bobină).
Infăşurările care au grupe de bobine, formate din q bobine elementare pe pol şi
fază, se numesc înfăşurări repartizate.

Caracteristic pentru o înfăşurare de curent alternativ este numărul de

crestături pe pol şi fază q.
Dacă se notează cu:
Z=numărul de crestături ale miezului magnetic;
m=numărul de faze;
p=numărul de perechi de poli ai maşinii;
între aceste mărimi există relaţia: Z= 2 m p q

Grupele de bobine pot fi constituite din bobine elementare de aceeaşi lăţime şi formă,
aşezate decalat în crestături alăturate (numite bobine decalate - figura 10.24 a), sau din
bobine elementare cu lăţime inegală, aşezate coaxial (numite bobine coaxiale sau
concentrice - figura 10.24 b).
De regulă cele q bobine elementare care alcătuiesc o grupă de bobine se
leagă în serie. Pe fază, grupele de bobine se leagă în serie sau în paralel, putând avea
2a căi de curent, totdeauna a trebuind să fie un factor al lui p. De regulă 2a≤2p
La proiectarea şi execuţia oricărei înfăşurări de curent alternativ trebuie satisfăcute
o serie de cerinţe tehnico-economice. Cele mai importante sunt:
1 - înfăşurarea trebuie să fie simetrică adică să asigure inducerea unor tensiuni
electromotoare, egale pe fiecare fază în cazul înfăşurărilor polifazate. Realizarea
înfăşurării repartizată în mai multe crestături pe pol şi fază (q>1), precum şi
scurtarea pasului înfăşurării (y<τ), conduce la obţinerea unei t.e.m. mai apropiată de o
sinusoidă.
2 - consumul de cupru pentru execuţia înfăşurării să fie minim;
3 - înfăşurarea trebuie să prezinte o rigiditate mecanică şi dielectrică cât mai bună;
4 - înfăşurarea trebuie astfel executată, încât pierderile de cupru să fie minime, iar răcirea ei
să fie cât mai eficace.

Tehnologia de realizare a înfăsurărilor rotoarelor în scurtcircuit

Coliviile rotoarelor motoarelor asincrone pot fi împărţite din punct de vedere
tehnologic în două mari categorii: colivii sudate (fig. 10.41, a) şi colivii turnate (fig. 10.41, b).
Colivii sudate. Coliviile sudate se compun din bare de cupru, alamă aşezate în crestăturile
miezului magnetic ale rotorului şi din inele de scurtcircuitare de regulă, din acelaşi material
ca şi barele. Forma secţiunii barelor depinde de caracteristicile cerute motorului respectiv.
Principalele tipuri de colivii sudate sunt:
- colivie simplă cu bare rotunde din cupru (fig. 10.42);
- colivie dublă cu bare rotunde de alamă şi cupru (fig. 10.43). Barele de alamă sunt
dispuse la exterior, iar cele de cupru la interior. Inelele de scurtcircuitare pentru
cele două colivii sunt separate.
- colivii cu bare înalte: dreptunghiulare înclinate (fig. 10.44 a), dreptunghiulare
drepte (fig. 10.44, b) sau alte forme speciale de bare pentru colivie (fig. 10.45).
 Barele pot fi introduse fie pe la capătul miezului magnetic, în cazul
crestăturilor semiînchise, fie prin partea superioară în cazul crestăturilor deschise.
Procesul tehnologic de fabricaţie al coliviei este următorul:
- se introduc barele în crestătură;
- se dispun inele de scurtcircuitare şi se sudează barele de inele.
Colivii turnate. Turnarea coliviilor din aluminiu a apărut, ca o necesitate tehnologică
în vederea eliminării volumului mare de muncă ce se depune la confecţionarea
coliviilor sudate. Ele prezintă numeroase avantaje dintre care cele mai importante
sunt creşterea productivităţii muncii şi realizarea de diverse forme de bare, în
vederea obţinerii unor parametrii superiori pentru maşinile respective. Procedeele de
turnare cele mai folosite sunt următoarele:

Turnarea centrifugă, prezentată în figura 10.46 are următorul proces tehnologic:

- se împachetează rotorul pe dornul 1 împreună cu cochila 2 care are în
partea superioară gura de turnare amplasată central;
- se încălzeşte ansamblul la 500 - 550̊C, se montează pe maşina
centrifugă, se porneşte maşina şi se toarnă aluminiul topit care, prin forţele
centrifuge este împins la exterior.
Turnarea sub presiune, foloseşte maşini complexe specializate ce execută,
concomitent, presarea pachetului de tole şi turnarea. Prin acest procedeu sunt
eliminate operaţiile laborioase de presare a tolelor pe dorn, preîncălzirea rotorului
etc.
 Controlul şi încercarea calităţii bobinelor
In procesul tehnologic de fabricare al bobinelor, precum şi la bobinarea
maşinilor electrice se pot produce anumite defecţiuni, cum ar fi: deteriorarea
izolaţiei între spire, deteriorarea izolaţiei faţă de masă, efectuarea lipiturilor de
calitate proastă care nu asigură un contact bun, efectuarea legăturilor greşite etc.
Pentru identificarea şi înlăturarea defecţiunilor se fac o serie de încercări şi
verificări, după următoarele stadii de fabricaţie, pentru a evita trecerea bobinelor
sau subansamblelor bobinate cu defecte la alte operaţii şi la respingerea lor
ulterioară ceea ce ar duce la creşterea cheltuielilor de fabricaţie:
- după executarea bobinelor;
- după executarea înfăşurării;
- după montarea maşinii.
Principalele încercări la care sunt supuse înfăşurările sunt:
- controlul numărului de spire;
- măsurarea rezistenţei bobinajelor;
- măsurarea rezistenţei de izolaţie;
- verificarea înfăşurării la scurtcircuit între spire;
- încercarea la tensiune mărită.
Măsurarea rezistenţei înfăşurărilor se face de regulă după încheierea
procesului de bobinare al maşinii. Prin această încercare se verifică de
asemenea şi numărul de spire şi calitatea conexiunilor. Rezistenţele înfăşurărilor
nu pot fi perfect egale, deoarece conductorul are variaţii de secţiune, iar forţa de
întindere la confecţionare nu este constantă. Se consideră bune, bobinele a căror
rezistenţă nu diferă cu mai mult de ±10% faţă de valoarea din proiect.
Măsurarea rezistenţei se poate face prin metodă de punte pentru
rezistenţele mici, cu ajutorul ohmetrului sau indirect cu metoda ampermetrului şi
voltmetrului pentru rezistenţe mari.

Măsurarea rezistenţei de izolaţie se face cu megohmetrul între diferitele

elemente ale bobinajului şi masă. Pentru maşini de joasă tensiune se foloseşte
megohmetrul până la 1000 V, iar pentru cele de înaltă tensiune, megohmetru de
2500 V. Se procedează astfel:
- se leagă borna de plus la conductorul înfăşurării, iar borna de masă la
carcasa maşinii;
- se învârteşte manivela megohmetrului aproximativ 15 s şi se citeşte
valoarea rezistenţei de izolaţie.

Verificarea izolaţiei între spire se face cu ajutorul unui transformator cu jug

demontabil, sau cu un generator de impulsuri.
 Incercarea folosind metoda cu transformator demontabil
constă în folosirea unui miez de transformator având doar bobină primară,
secundarul transformatorului fiind bobinele de încercat.

Se procedează în felul următor:

- se stabileşte tensiunea de încercare pe bobină,
cunoscându-se numărul de spire şi tensiunea dintre spire;
- se stabileşte tensiunea aplicată bobinei primare din regulatorul de tensiune
RT;
- se introduce bobina (bobinele) pe miez şi se închide jugul;
- se aplică în mod progresiv tensiunea de alimentare până la valoarea stabilită.
- se menţine tensiunea timp de un minut şi se urmăreşte dacă nu creşte
curentul absorbit şi dacă nu apar încălziri locale la bobinele de încercat.
Bobinele se consideră corespunzătoare, dacă în timpul probei curentul nu a
crescut şi bobinele nu sau încălzit.
Incercarea cu generator de impulsuri se face cu schema de principiu
prezentată în figura 10.48. Prin descărcarea condensatorului C pe rezistenţa R şi bobina
L1 ia naştere un curent de impuls a cărui formă şi durată sunt date de valorile lui C, R, L 1.
Acest curent generează un flux magnetic de impuls în miezul M 1, care induce în bobina de
încercat o tensiune. Dacă bobina are un scurtcircuit între spire sau este cu izolaţia slăbită,
ea va fi parcursă de curent care va crea un flux magnetic de impuls în M 2 sesizat de
dispozitivul de detectare D. Miezurile trebuie să aibă jugurile demontabile, pentru a putea
introduce bobinele.